ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.03.2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată la data de 25.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, Municipiul București, prin primar, prin primar, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat instanței să constate, pe calea unei acțiuni în constatare, calitatea de cetățean român a reclamantului. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 35 C. proc. civ., Legea nr. 119/1996, H.G. nr. 64/2011, Legea nr. 21/1991, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Convenția Europeană asupra Cetățeniei. Prin încheierea din 22.05.2019, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției civile a Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 13.08.2019, sub nr. x/2019**.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2898/18.12.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 prin raportare la art. 5 și art. 21 din Constituția României, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Evidența Persoanelor, Municipiul București, prin primar, prin primar, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 803/18.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a fost admis recursul formulat de reclamantul A. și, pe cale de consecință, a fost casată în parte sentința civilă recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul București. Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2019***. Al doilea ciclu procesual:

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 264/24.02.2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor de Stare Civilă a Sectorului 1 București, Municipiul București, prin primar, prin primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 8259A/08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 264/24.02.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În prima parte a recursului, recurentul a reiterat cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, asupra căreia instanța de recurs s-a pronunțat în ședință publică, astfel cum reiese din partea introductivă a prezentei hotărâri. Pe fondul recursului, recurentul a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a art. 35 C. proc. civ., a art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, precum și a autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate de curtea de apel în primul ciclu procesual. Recurentul a învederat că își poate valorifica calitatea de cetățean român chiar dacă certificatul de naștere nu a fost transcris în prealabil, instanța de apel echivalând greșit cererea de transcriere cu o acțiune în realizare care acoperă întregul interes urmărit de petent. Dacă această eroare este îndreptată, reiese logic că premisa art. 35 C. proc. civ. nu este îndeplinită și anume că petentul nu are deschisă o acțiune în realizare care să îi satisfacă întreg interesul urmărit, ci numai o parte din acesta și, mai mult, numai indirect și parțial (prin altă procedură). Considerând că este disponibilă o cerere de transcriere, instanța de apel a aplicat greșit art. 35 C. proc. civ., având în vedere că o astfel de cerere nu poate fi introdusă fără dovada calității de cetățean român, nefiind posibilă acțiunea în contencios administrativ sugerată de instanța de apel. Instanța de apel a interpretat greșit și art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ale cărei prevederi sunt prioritare legislației naționale, arătând că, în condițiile în care în dreptul românesc nu există nicio acțiune administrativă prin care să se poată obține un atestat privind calitatea de cetățean român care este preexistentă asupra unei persoane (adică nu și pentru cei care redobândesc, ci au din naștere această calitate), rezultă că acest drept trebuie să fie aplicat direct de către instanțe făcând aplicarea directă a tratatului internațional la care România este parte. Printr-o altă critică, recurentul a susținut încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 803/2020 pronunțate în primul ciclu procesual prin care s-a reținut că prima instanță, cu aplicarea greșită a legii, a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare. Concluzionând, recurentul a arătat că, prin analogie de raționament juridic, împrejurarea că atribuțiile autorităților de stare civilă sunt limitate la procedura de transcriere, iar dispozițiile Legii nr. 119/1996 (invocate ca potențială acțiune în realizare) se referă expres doar la controlul judecătoresc asupra refuzului de transcriere, nu se poate concluziona că în materia cetățeniei competența instanțelor judecătorești este limitată la acțiunea reglementată de Legea nr. 119/1996, în virtutea liberului acces la justiție consacrat ca drept fundamental prin art. 21 din Constituția României, reclamantul putându-se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat, susținând că este corectă soluția instanțelor de fond cu privire la interpretarea art. 35 C. proc. civ., pentru că reclamantul avea la îndemână procedura administrativă prevăzută de H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă. Câtă vreme recurentul-reclamant nu a făcut dovada depunerii și înregistrării cerererii de transcriere la DPEPSC Sector 1 sau a faptului că această instituție ar fi refuzat primirea cererii sale, în mod corect au fost interpretate și aplicate dispozițiile art. 35 C. proc. civ. Concluzionând, această intimată a arătat că menține excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză, întrucât pretențiile recurentului vizează recunoașterea calității de cetățean român pe care susține că o deține prin efectul filiației, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 86/1939 privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române, în vigoare la data nașterii sale, iar intimata nu are atribuții în domeniul de referință. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului ca nemotivat, iar pe fond respingerea recursului, ca nefondat, arătând că susține în continuare excepția lipsei calității sale procesual active, întrucât reclamanul nu a făcut dovada că a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 21/1991 care prevede procedura de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române, precum și calea de atac în situația în care solicitantul este nemulțumit de soluția Comisiei pentru Cetățenie. Mai arată că reclamantul nu a făcut dovada că i s-ar fi adresat cu o solicitare de înregistrare a cererii sale de redobândire a cetățeniei române sau cu o altă cerere având drept finalitate primirea dosarului său, după cum nici nu a indicat care este rolul acestei intimate în cauză, din moment ce operațiunile pe care le urmărește nu sunt de competența sa. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestuia, pentru considerentele ce vor succede: Cu titlu preliminar, raportat la dispozițiile art. 24 C. proc. civ., se reține că sunt incidente în cauză dispozițiile legale la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 04.03.2019. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurentul a formulat critici care se circumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (susținând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ.), art. 488 pct. 7 C. proc. civ. (criticând nerespectarea aspectelor tranșate prin decizia de casare nr. 803/2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în primul ciclu procesual) și art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (pe motiv că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei). Urmează a fi analizate cu prioritate criticile referitoare la neregularitățile procedurale ale judecății în apel, pentru că, în măsura în care aceste critici se vor dovedi fondate, vor atrage o soluție de casare care va face inutilă analiza modului de soluționare a cauzei, din perspectiva exigențelor art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ. În litigiul dedus judecății, reclamantul A. a învestit instanța cu o cerere de constatare a calității de cetățean român, susținând că a dobândit cetățenia română prin naștere, fiind născut in 1940 în localitatea Maidenhead, ținutul Berkshire (Berks) din părinții B. și C., cetățeni români, învederând că acțiunea în constatare este admisibilă din perspectiva art. 35 C. proc. civ., întrucât este singura cale permisă în vederea declanșării procedurii de transcriere a certificatului său de naștere britanic în registrele de stare civilă române, întrucât potrivit Legii nr. 119/1996 și Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă este necesar să facă dovada cetățeniei sale înainte de depunerea cererii de transcriere, în caz contrar solicitarea urmând să-i fie respinsă. În primul ciclu procesual, prin decizia de casare nr. 803/18.12.2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, urmarea admiterii recursului declarat de reclamant, a fost casată, în parte, hotărârea primei instanțe și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că tribunalul, prin admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, a făcut o greșită aplicare a legii. În acest sens, a reținut că împrejurarea că atribuțiile Autorității Naționale pentru Cetățenie sunt limitate la procedura de dobândire/redobândire a cetățeniei române la cerere, iar dispozițiile Legii nr. 21/1991 se referă expres doar la controlul judecătoresc asupra actelor administrative emise în cadrul acestei proceduri și nu pot conduce la concluzia că, în materia cetățeniei, competența instanțelor judecătorești este limitată la acțiunea reglementată de art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1992. În rejudecare, cererea reclamantului a fost respinsă, în primă instanță, în temeiul excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, considerându-se că reclamantul are la îndemână o acțiune în realizare, chiar dacă constă într-o procedură administrativă prevăzută în cuprinsul Secțiunii a 4-a intitulată "Întocmirea actelor de stare civilă ale cetățenilor români aflați în străinătate" din Capitolul II - "Întocmirea actelor de stare civilă" din Legea nr. 119/1996, punerea în aplicare a acestor prevederi legale fiind realizată prin Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă din 26.01.2011. Această soluție a fost confirmată prin respingerea apelului de către Curtea de Apel București care, ca argument suplimentar, a reținut că, în ipoteza susținută de reclamant, neprimirea cererii de transcriere cu unicul argument legat de lipsa dovezii calității de cetățean român a solicitantului s-ar putea încadra într-un refuz nejustificat din partea autorității învestite cu înregistrarea și soluționarea cererii de transcriere a actului de stare civilă, refuz sancționabil potrivit dispozițiilor din materia contenciosului administrativ. Ca atare, instanța de apel a apreciat că reclamantul are la îndemână instrumente prin care autoritatea competentă poate fi obligată să își conformeze comportamentul dispozițiilor legale care reglementează materia, respectiv să procedeze la înregistrarea cererii de transcriere a actului de stare civilă și în cadrul acestei proceduri să se efectueze inclusiv verificările legate de cetățenia reclamantului. A mai apreciat instanța de apel că și în ipoteza nepermisă de procedură a soluționării pe fond a acțiunii în constatare, reclamantul tot ar fi nevoit să parcurgă procedura transcrierii actelor sale de stare civilă întocmite de autoritățile străine raportat la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 119/1996, iar în acord cu prima instanță, a reținut că reclamantul a formulat acțiunea în constatarea calității de cetățean român pentru a-și asigura succesul cererii de transcriere. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat, circumscris art. 488 pct. 5 C. proc. civ., greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., susținând că instanțele au echivalat greșit cererea de transcriere cu o acțiune în realizare care ar acoperi interesul urmărit de parte, susținând că o cerere de transcriere nu poate fi formulată fără dovada calității de cetățean român. Critica este fondată. În conformitate cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cerere nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege". Așadar, trăsătura specifică și definitorie a cererii în constatare este dată de caracterul său subsidiar față de cererea în realizare, ce constă în împrejurarea că această cerere nu este admisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, ceea ce are configurația unei condiții negative, speciale, de exercitare a acțiunii în justiție. Aceasta întrucât, în condițiile în care, la nivel legal, există mecanisme procedurale pe care persoana interesată le poate folosi pentru a-și realiza efectiv dreptul, norma anterior redată acordă prevalență însăși realizării dreptului, și nu doar constatării existenței lui, tocmai pentru a nu trena clarificarea unor situații potențial litigioase. În raport cu circumstanțele expuse anterior, față de petitul cererii și de caracterul subsidiar și limitat al acțiunii în constatare, instanța de apel a confirmat în mod greșit soluția primei instanțe de reținere a inadmisibilității cererii reclamantului de constatare a dobândirii cetățeniei române, pe motiv că partea are la îndemână acțiunea în realizare constând în procedura administrativă prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă și de dispozițiile art. 72-77 din Metodologia privind aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă din 26.01.2011, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată. Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 (în forma în vigoare la data de 04.03.2019) prevedea că "Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepția celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română, în temeiul art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului București și cu avizul prealabil al șefului Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere." Aceste dispoziții legale la care fac trimitere instanțele de fond vizează o altă ipoteză decât cea urmărită de reclamant, respectiv dobândirea sau redobândirea cetățeniei în condițiile legii, iar nu constatarea dobândirii cetățeniei române, în maniera solicită de parte prin cererea dedusă judecății, care intră în atribuția instanței de judecată. Prin urmare, procedura administrativă indicată de instanțele de fond nu reprezintă acțiunea în realizare corespondentă acțiunii în constatarea calității de cetățean român solicitată de parte. În atare situație, având în vedere obiectul pretenției reclamantului, se reține că instanțele de fond aveau obligația de a soluționa pricina în limitele învestirii de către parte, care nu se află sub incidența dispozițiilor legale apreciate ca relevante de către instanțele de fond. Totodată, se reține că sfera dreptului afirmat, așa cum a fost dedus judecății de către reclamant, este diferită de calea legală pe care instanța de apel a indicat-o reclamantului ca având-o la dispoziție pentru recunoașterea dreptului afirmat în acel proces. Raportat la cele expuse, instanța de recurs apreciază că excluderea din sfera de competență a instanțelor civile a unei asemenea acțiuni, prin care se urmărește constatarea dobândirii cetățeniei române, ar echivala cu încălcarea însăși a substanței dreptului de acces la un tribunal garantat de art. 6 combinat cu art. 13 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un recurs efectiv, ceea ce nu poate fi acceptat. Cum casarea dispusă în cauză este totală, în rejudecare, se va analiza acțiunea în constatare, astfel cum a fost formulată și motivată de parte, cu trimitere la dispozițiile legale invocate, asupra căreia, la acest moment procesual și în virtutea soluției dispuse, pe baza viciilor de legalitate decelate, instanța de recurs nu are a specula. Relativ la solicitarea recurentului-reclamant de trimitere a cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, iar în speță, dosarul se află în cel de-al doilea ciclu procesual. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatele-pârâte Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Autoritatea Națională pentru Cetățenie, constatându-se că a fost invocată încă din fața primei instanțe, reiterată în apel și recurs, raportat la soluția dispusă, de casare a deciziei recurate și trimitere a cauzei spre rejudecarea fondului pricinii, urmează ca această excepție să fie analizată de instanța învestită odată cu rejudecarea cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 259 A din 8 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelului acestei părți.