Decizia nr. 1170/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1519/2022 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, sub nr. x/2018, la data de 20 iunie 2018, reclamanta Regia Autonomă - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la plata sumei de 798.08 RON compusă din 510.826 RON debit principal și accesorii în cuantum de 287.254 RON reprezentând dobândă și penalități calculate conform art. 731 din Legea nr. 500/2002 pentru perioada iunie 2013 - 15 iunie 2018, sume care se vor actualiza în continuare, în baza aceluiași temei legal până la data plății efective și a termenului urmărit; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1341 alin. (1), art. 221 și art. 222 C. civ.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1519 din 31 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes a acțiunii formulată de reclamanta Regia Autonomă - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a respins cererea ca lipsită de interes și a respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Regia Autonoma - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați, solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și obligarea intimatului-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata sumei de 798.080 RON, compusă din 510.826 RON debit principal și accesorii în cuantum de 287.254 RON, reprezentând dobândă și penalități, calculate conform dispozițiilor art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 pentru perioada iunie 2013 - 15 iunie 2018, sume care se vor actualiza în continuare, în baza aceluiași temei legal, până la data plății efective a debitului urmărit, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă pentru judecarea acestei cauze, atât cheltuielile de la fond în sumă de 18.907 RON, cât și cheltuielile de judecată pe care le va suporta pentru judecarea prezentului apel, înregistrat la data de 29 august 2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. x/2018.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 243 A din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Regia Autonoma - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați, împotriva sentinței civile nr. 1519 din data de 31 octombrie 2022 pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a fost anulată sentința civilă apelată și în evocarea fondului, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai reclamanta Regia Autonoma - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția de primire, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Motivele de recurs: Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata sumei de 798.080 RON. A mai solicitat obligarea intimatului și la plata cheltuielilor de judecată suportate, atât în fața instanțelor de fond în sumă de 18.907 RON, cât și a celor pe care le vor suporta în viitor pentru judecarea apelului și recursului. Prin prisma motivului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze reprezintă unul din demersurile efectuate de Regie pentru ducerea la îndeplinire a măsurii nr. 5 din Decizia nr. 26/2014 a CCR-CCJ Galați, care, urmare pronunțării deciziei civile nr. 3125 din data de 15 noiembrie 2017 de către Curtea de apel Galați în dosarul nr. x/2014 - anexa nr. 29 la cererea de chemare în judecată, a fost constatată ca fiind temeinică și legală. Recurenta a mai învederat că solicită să se constate că instanța de apel în mod greșit a procedat la aplicarea normelor de drept privind angajarea răspunderii civile delictuale, atunci când a considerat că, "Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina pârâtului existența unor fapte ilicite prin raportare la cele menționate la pct. 5 din Decizia nr. 26 din 2 aprilie 2024 a Curții de Conturi a României Camera de Conturi a Județului Galați ". A reiterat prin prezentul demers judiciar că este organizată și funcționează în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 492/2003, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), iar conducerea sa este asigurată de către un Consiliu de administrație compus din șapte persoane și un președinte. A mai precizat că selecția și numirea organelor de conducere ale regiilor autonome care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se efectuează de autoritatea publică tutelară, întrucât ministerul a încheiat contracte de mandat prin care au fost stabilite drepturile și obligațiile părților semnatare, precum și drepturile salariale ale acestora, cuprinse în anexele actului administrativ de numire respectiv, Ordinul Ministrului Transporturilor. Recurenta a mai menționat și dispozițiile art. 7 ale contractelor de mandat în conformitate cu care s-a stipulat că "plata tuturor obligațiilor bănești de natură legală, se va face de către R.A. Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați". În continuare, a arătat că pentru respectarea actelor normative și administrative anterior menționate, indemnizația acordată directorului său general a fost inițial limitată la nivelul indemnizației acordate pentru funcția de secretar de stat, iar indemnizația lunară acordată membrilor consiliului de administrație a fost limitată la nivelul de 1% din remunerația directorului general, fiind convenită în cuantum de 50 RON net, deși în contract era stipulat că aceasta "va putea fi revizuită prin act adițional în conformitate cu sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei". A mai susținut că prin încheierea actului adițional nr. x la fiecare dintre contractele de mandat menționate, indemnizația membrilor Consiliului de Administrație și respectiv a directorului general al AFDJ-RA Galați au fost majorate de la 50 RON net la 800 EUR net, așa cum rezultă din anexele numărul 4-10 la cererea de chemare în judecată. Modificarea cuantumului indemnizației membrilor Consiliului de Administrație a fost inițiată de intimatul pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și s-a efectuat în temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență numărul 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Recurenta a mai afirmat că, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51 din 29 mai 2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație la care se face referire în măsura numărul 5 din Decizia numărul 26/2014 emisă de CCR-CCJ Galați nu au mai suferit modificări. Mai mult, prin adresa numărul 37402 din 13 noiembrie 2013, anexa numărul 15 la cererea de chemare în judecată, Regia a solicitat Ministerului Transportului și Infrastructurii să precizeze dacă modificările aduse dispozițiilor Ordonanței de Urgență numărul 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, prin Ordonanța de Urgență numărul 51/2013, produc efecte asupra clauzelor contractelor de mandat încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în privința membrilor Consiliului de Administrație și a directorilor care îndeplinesc și calitatea de administrator. Recurenta a mai argumentat că intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a răspuns prin adresa înregistrată la emitent, sub numărul x/25 noiembrie 2013 și la Regie sub numărul x din 25 noiembrie 2013, solicitând Regiei o serie de documente precum și "întreprinderea demersurilor necesare pentru actualizarea modului de plată al directorilor executivi care îndeplinesc și funcția de administratori ai unității", indicând ca temei legal dispozițiile art. 8 din Ordonanța de Urgență numărul 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, amendată cu Ordonanța de Urgență numărul 51/2013. A mai solicitat ca instanța să observe că, din probatoriul administrat, rezultă că intimatul pârât nu a comunicat Regiei că a adoptat măsura diminuării indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație și nu a dispus ca Regia să plătească indemnizații limitate potrivit celor stipulate prin dispozițiile Ordonanței de Urgență numărul 51/2013. A concluzionat că intimatul pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii avea obligația de a efectua selecția și numirea administratorilor, negocierea și semnarea contractelor de mandat prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile și tot acestui minister îi revenea sarcina de a iniția demersurile privind modificarea clauzei privind indemnizația acordată membrilor Consiliului de Administrație, prin încheierea de acte adiționale la contractele de mandat. În finalul memoriului de recurs, recurenta a învederat și dispozițiile art. 221 din C. civ., ale art. 222 din același cod și a conchis că în raport de acestea, răspunderea îi revine exclusiv intimatului pârât, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, a generat crearea în patrimonial Regiei a prejudiciului în valoare de 510.826 RON, la care se adaugă accesoriile în cuantum de 287.254 RON, reprezentând dobândă și penalități calculate conform dispozițiilor art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002 pentru perioada iunie 2013-15 iunie 2018. S-a mai subliniat că fapta ilicită este inacțiunea intimatului pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin neîndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege privind stabilirea remunerației administratorilor prin încheierea unor acte adiționale la contractele de mandat, faptă ilicită care nu poate fi imputată recurentei. S-a mai precizat și că prin expertiza contabilă judiciară efectuată de expert contabil A., administrată ca probatoriu în fața instanțelor de fond, expertul a confirmat sumele pretinse de recurentă prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze. S-a mai solicitat instanței de recurs să observe constatările auditorilor externi ai CCR-CCJ Galați, care au stat la baza promovării prezentei acțiuni, constatări consemnate în Nota de constatare și în Procesul-verbal de constatare numărul 7279 din 3 martie 2014. Un ultim argument al recurentei a privit existența prejudiciului creat în patrimoniul său, ca urmare a inacțiunii intimatului pârât, cu privire la care a susținut că este incidentă autoritatea de lucru judecat, având în vedere că prin decizia civilă numărul 3125 din data de 15 noiembrie 2017 a Curții de Apel Galați, în dosarul numărul x/2014, a fost admis apelul CCR-CCJ Galați și, pe fond, a fost respinsă acțiunea în anulare pe care a formulat-o pentru anularea în parte a deciziei civile nr. 26/2014 ce cuprindea și măsura nr. 5. În final, recurenta a solicitat ca prezenta instanță să constate că instanța de apel, prin hotărârea recurată, a aplicat în mod greșit normele de drept privind răspunderea civilă și a apreciat greșit că nu se poate reține în sarcina intimatului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, existența unei fapte ilicite. A mai precizat că, în opinia sa, răspunderea intimatului este o răspundere delictuală, având în vedere inexistența unui contract, iar faptul ilicit constă în neexecutarea culpabilă de către acesta a obligației stabilite prin lege, anume de Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: În cauză, nu a fost formulată întâmpinare.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 11 aprilie 2025. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs; completul de filtru urmează să analizeze dacă criticile formulate pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 29 aprilie 2025. Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, transmis instanței de recurenta-reclamantă Regia Autonomă - Administrația Fluvială a Dunării de Jos - Galați, s-a învederat că aderă la punctul de vedere exprimat prin raport cu privire la admisibilitatea recursului promovat. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Conform prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate. În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile recurentei-reclamante din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat. Astfel, nemulțumirile recurentei cu privire la soluția instanței de apel reprezintă veritabile critici de netemeinicie, aceasta făcând referire la elementele de fapt ale cererii de chemare în judecată, apoi, a învederat că în mod greșit instanța de apel a procedat la aplicarea normelor de drept privind angajarea răspunderii civile delictuale, atunci când a considerat că, "Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina pârâtului existența unor fapte ilicite prin raportare la cele menționate la pct. 5 din Decizia nr. 26 din 2 aprilie 2024 a Curții de Conturi a României Camera de Conturi a Județului Galați ". Deși pe parcursul cererii de recurs, se afirmă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în speță, indicând ca temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu argumentează în concret în ce măsură instanța de apel ar fi interpretat în mod greșit dispoziții de drept material, ci doar reia situația de fapt premisă a litigiului și indică diferite norme de drept pe care le consideră incidente și a căror încălcare o afirmă, considerând că ar atrage angajarea răspunderii civile delictuale, fără să menționeze care sunt în concret greșelile de drept imputate instanței de apel, care sunt erorile de interpretare sau aplicare a normelor de drept material, care este dispoziția legală încălcată și în ce anume constă încălcarea propriu-zisă. Înalta Curte reține că invocarea formală a motivului de recurs, având caracter general ori impropriu controlului specific de legalitate, alături de menționarea diverselor prevederi legale pe care se întemeiază pretențiile, dar fără dezvoltarea unui raționament privitor la modul în care ar fi fost încălcate sau greșit aplicate, nu pot fi primite ca fiind critici de nelegalitate. Susținerile ce argumentează cu privire la situația de fapt, documentele de înființare ale recurentului, modalitatea de acordare a cuantumului indemnizațiilor, atribuțiile organelor de conducere, corespondența purtată, sunt chestiuni care, în lipsa unor argumente aplicate punctual, referitoare la eroarea concretă presupus săvârșită de instanță în raționamentul juridic, exced scopului pentru care a fost instituită calea de atac exercitată în cauză, care nu are aptitudinea de a relua analiza chestiunilor factuale dezlegate de instanța de apel și de a face o reapreciere a fondului, astfel cum se dorește prin demersul de față. În legătură cu un alt aspect învederat de recurentă cu privire la faptul că "intimatul nu a comunicat Regiei că a adoptat măsura diminuării indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație și nu a dispus ca Regia să plătească indemnizații limitate potrivit celor stipulate prin dispozițiile Ordonanței de Urgență numărul 51/2013, fapt ce rezultă din probatoriul administrat", Înalta Curte reține că modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care în considerarea specificului acestei căi de atac examinarea este exclusă în această etapă procesuală. Toate argumentele referitoare la chestiunile probatorii și prezumțiile ce pot fi trase pentru a susține varianta propusă de reclamantă sunt aspecte ce cad în suverana apreciere a instanțelor fondului și nu mai pot fi cenzurate în recurs, care se limitează la cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Trebuie observat că referirea la autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a deciziei Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Galați nu este făcută în contextul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ci este amintită ca dovadă a existenței și întinderii prejudiciului creat (ca element de fond în analiza răspunderii civile delictuale) și oricum cele stabilite în amintita decizie nu reprezintă un argument împotriva hotărârii din apel, întrucât problema rezolvată în contestația la decizia Curții de Conturi nu a fost statuată în contradictoriu cu pârâtul din cauza de față în privința raporturilor sale cu reclamanta ori a unei eventuale răspunderi a acestuia. Față de cele de mai sus, Înalta Curte conchide că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată, ci expunerea concretă a motivelor de drept pentru care, din punctul de vedere al părții interesate, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat și argumentarea încălcării afirmate. Având în vedere considerentele expuse și reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.