ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 586/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2014, reclamanta X. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.- în principal, obligarea la plata sumei de 526.979 RON reprezentând c/val prejudiciu cauzat societății, constând în diferența de chirie ca urmare neregularizării trimestriale a traficului de referință conform actului adițional nr. x la Contractul de închiriere nr. x/2001, din care 227.389 RON c/val penalități de întârziere în cuantum de 0,16 RON/zi întârziere - în subsidiar obligarea pârâtului la plata sumei de 319.669 RON constând în diferența de chirie ca urmare a neregularizării trimestriale a traficului de referință conform Actului adițional la contractul de Închiriere nr. x/2001, din care 137.935 RON reprezentând c/val penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi întârziere;obligarea pârâtului la plata dobânzii legale; obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din ședința din data de 7. XI.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 Tribunalul Galați, secția civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civilă din cadrul Tribunalului Galați și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea secției a II- a civilă din cadrul Tribunalului Galați, cauza fiind înregistrată la data de 16 martie 2015 sub nr. x/2014*.

Prin Sentința civilă nr. 47 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/2014 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect acțiune în daune contractuale, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință civilă, prima instanță a reținut următoarele:

S-a reținut că izvorul acțiunii de față îl constituie Contractul de mandat nr. x din 5 iulie 2011 încheiat între reclamanta X. SA, în calitate de "mandant" și pârâtul A. directorul general al mandantului, în calitate de "mandatar", încheiat pe durata valabilității Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 505 din 5 iulie 2011, dar nu mai mult de 4 ani. S-a mai reținut că, din conținutul contractului de mandat, rezultă că atât mandatarul cât și mandantul au avut anumite obligații de îndeplinit, astfel că ne aflăm în fața unui contract comercial cu titlu oneros, sinalagmatic.

X. SA este organizată și funcționează în baza Statutului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2009, prin aplicarea reglementărilor din Legea nr. 31/1990 republicată și are ca acționar Statul Român, iar, potrivit art. 20 alin. (1) din Statut, directorul general este numit și revocat din funcție prin Ordin al M.T.I., încheie un contract de mandat pe durata exercitării funcției.

Prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 17 iulie 2012 la pct. 3 s-a aprobat încetarea contractului de mandat al pârâtului, nr. 363/05 iulie 2011, în temeiul art. 12 lit. c) din contract, măsură avizată de către ministrul Transporturilor și Infrastructurii, nefinalizată prin emiterea unui Ordin al M.T.I., contrar art. 20 alin. (1) din Statut.

Între Companie și SC B. SA Galați în anul 2001, sub nr. x a fost perfectat un contract, pe o perioadă de 10 ani, având ca obiect asigurarea folosinței terenului în suprafață de 204.404 m.p., situat în municipiul Galați, Port Mineralier, cu o chirie de 0,02 USD, în caz de neachitare cu o penalitate de 0,15% pe fiecare zi întârziere, fiind încheiate mai multe acte adiționale.

Prin Actul adițional nr. x, în vigoare de la 1 noiembrie 2005, s-a convenit o chirie de 0,073 RON/m.p./lună. Prin Actul adițional nr. x, în vigoare de la 1 ianuarie 2017, chiria a fost stabilită la 0,10 RON/m.p./lună, iar prin Actul adițional nr. x, în vigoare de la 1 februarie 2011, s-a stipulat că "chiriașul se obligă să asigure un trafic de referință" acesta se negociază la fiecare 12 luni; în cazul în care chiriașul nu asigură traficul de referință chiria se majorează conform formulei regăsită în contract, în mod similar reducerea acesteia în cazul depășirii traficului de referință.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză, însă din documentele puse la dispoziție de X. SA nu a rezultat traficul realizat trimestrial de SC B. SA, astfel încât expertul nu a putut stabili un coeficient de regularizare trimestrial, perioada analizată fiind cea realizată la nivelul anilor 2011-2012.

Prima instanță a constatat că între X. SA, prin reprezentant A. și SC B. SA a fost încheiat Actul adițional nr. x privind modificarea art. 2 din Contract referitor la "închirierea se face pe perioada 1 noiembrie 2011 - 29 februarie 2012" și actul adițional nr. x referitor la perioada închirierii de la 1 martie 2012 - 28 februarie 2017 și a prețului chiriei de bază de 0,605 RON/mp/lună (exclusiv TVA). S-a reținut că, în ceea ce privește condițiile răspunderii civile contractuale, trebuie analizate în concret fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.

Având în vedere caracterul remunerat al mandatului, după ale cărei reguli a desfășurat activitatea pârâtul în cadrul X. SA, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, culpa acestuia s-a analizat după tipul abstract (culpa levis in abstracto).

S-a reținut că ne aflăm în fața unei culpe prezumate, însă, având în vedere conținutul celor două acte adiționale la Contractul nr. x/2001 nu poate fi reținută culpa pârâtului, care a negociat cu partenerul în discuție o chirie majorată de la 0,10 RON/mp/lună (fără TVA) la 0,605 RON/m.p./lună (exclusiv TVA), începând cu 1 martie 2012, eliberarea din funcție survenind la 25 iulie 2012, în mod obiectiv acesta a fost împiedicat în urmărirea modului de realizare a acestuia. S-a reținut că revocarea intempestivă a mandatului nu conduce, de plano, la acordarea de despăgubiri, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA, apreciind-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea acestuia, modificarea, în totalitate, a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în sensul de a dispune:

Intimatul pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de reclamantă a fost înregistrat sub nr. x/2012* la Curtea de Apel Galați, secția I civilă iar prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2017 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea acestuia pe rolul secției a II-a civilă, având în vedere că acțiunea formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 144

Prin Decizia nr. 412 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA împotriva Sentinței civile nr. 47 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2014.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că prezentul demers juridic reprezintă o acțiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile Contractului de mandat nr. x din 5 iulie 2011, art. 1359 C. civ., art. 1088 C. civ., art. 144

S-a reținut că, între părți, a fost încheiat Contractul de mandat nr. x din 5 iulie 2011, pârâtul - director general al reclamantei, fiind împuternicit să conducă, să organizeze și să gestioneze activitatea reclamantei, potrivit legii și actului de înființare, în vederea îndeplinirii obiectivelor și criteriilor de performanță specifice, prevăzute în Anexa 1 la prezentul contract, în schimbul unei remunerații, potrivit celor convenite prin prezentul contract (f. x - 20 dosar fond).

Prin Hotărârea nr. 2 din 25 iulie 2012 a Consiliului de Administrație al CN APDM SA a fost aprobată încetarea contractului de mandat a pârâtului în conformitate cu prevederile art. 12:

Obligațiile ce nu au fost îndeplinite de acesta sunt evidențiate în Raportul de control DGC Ministerul Transporturilor nr. 9712 din 6 iulie 2012 - altele decât cele invocate drept temei al răspunderii contractuale din prezenta cauză, contrar celor susținute de apelantă în motivele de apel.

După încetarea contractului de mandat al pârâtului, Curtea de Conturi a efectuat la reclamantă, în perioada 7 ianuarie 2013 - 20 februarie 2013, un control ce a vizat anul 2012, la Cap. 2 din Raport, pct. 2.1 reținându-se că nu au fost respectate prevederile Contractului nr. x/2001, respectiv neactualizarea chiriei datorate de SC B. SA Galați cu gradul de nerealizare a traficului minim de referință, fiind indicate demersurile ce au fost efectuate în acest sens (dosar fond) și persoanele cu atribuții în domeniul în care s-a constatat abaterea: C. - director comercial în anul 2012 și D. - șef serviciu comercial, care și-au expus și un punct de vedere redat în raport (dosar fond).

Instanța de apel a mai reținut că, prin Contractul de închiriere nr. x/2001, încheiat între reclamantă și SC B. SA Galați, reclamanta a asigurat folosința terenului în suprafață de 204.404 mp către SC B. SA, contrar unor chirii lunare, încheindu-se ulterior mai multe acte adiționale (contract, acte adiționale 1 - 6 - dosar fond) prin Actul adițional nr. x/31 ianuarie 2011 fiind introdusă obligația chiriașului să asigure în danele aferente terenului închiriat un trafic minim (denumit în continuare "trafic de referință") conform Anexei nr. 3 la contract. De asemenea, s-a prevăzut că traficul de referință se negociază la fiecare 12 luni, începând cu prima lună de operare, având în vedere creșterea traficului de referință în vigoare la aceea dată. Prima lună de operare este specificată în Anexa nr. 3 la contract. În cazul în care chiriașul nu asigură traficul de referință chiria se majorează cu un coeficient, indicându-se formula de calcul.

În Anexa 3 la acest act adițional, s-a prevăzut că traficul de referință din anul 2011 întră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 - anexa 3 fiind încheiată la 23 martie 2011.

În perioada în care pârâtul a deținut funcția de director general au fost încheiate Actele adiționale nr. x din 13 octombrie 2011, prin care s-a modificat termenul închirierii - respectiv aceasta se face pe perioada 1 noiembrie 2011 - 29 ianuarie 2012 și nr. 9 din 23 februarie 2012, prin care s-a prevăzut că închirierea se face pe o perioadă de 5 ani, de la 1 martie 2012 - 28 februarie 2017.

Actele adiționale au fost semnate de pârât, în calitate de director general și de directorul tehnic, directorul economic, directorul comercial, biroul juridic.

În vederea stabilirii traficului de referință pentru anul 2012, pârâtul - în calitate de director general, directorul tehnic, directorul comercial și serviciul comercial - au început negocierile cu B. din anul 2011 (în acest sens - adresa x din 5 septembrie 2011) și au continuat până în martie 2012 (adrese x dosar fond), acestea regăsindu-se și în Raportul Curții de Conturi, inclusiv în punctele de vedere exprimate de directorul comercial și șeful serviciului comercial.

Față de situația prezentată, instanța de apel a reținut că, în cauză, reclamanta - societatea pe acțiuni - a încheiat un contract de mandat cu pârâtul, în temeiul Legii nr. 31/1990, mandatul fiind cu titlu oneros.

Astfel, mandatarul este ținut să îndeplinească obligațiile cu diligența unui bun proprietar, ceea ce înseamnă diligența omului grijuliu și prudent (culpa levis in abstracto).

Această obligație este prevăzută și în contractul de mandat la art. 4, lit. B) pct. 2, respectiv să exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator (dosar fond).

Reclamanta a susținut că prezenta acțiune are ca temei răspunderea civilă contractuală, arătând, pe de o parte, ca faptă ilicită, că pârâtul a purtat negocieri fără rezultat, pe de altă parte că a negociat fără să respecte prevederile contractuale și nu a realizat o negociere în prima lună de operare din an, arătând că, în ce privește culpa, aceasta constă în nemandatarea unei echipe de negociere (dosar fond vol. I - acțiunea introductivă).

Instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în privința pârâtului.

În ce privește fapta ilicită - susținerile reclamantei sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor acesteia, pârâtul a inițiat negocierea traficului de referință cu B. din anul 2011 - astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, mai sus indicate.

Obligația asumată de pârât prin contractul de mandat nu este una de rezultat, ci una de prudență și diligență (de mijloace) acesta având îndatorirea de a depune toată diligența necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze, neatingerea rezultatului nefiind, prin ea însăși, o dovadă a culpei, revenind reclamantei sarcina de a dovedi, în mod direct, împrejurarea că pârâtul nu a depus, pentru atingerea rezultatului, prudența și diligența care erau obligatorii.

Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut această dovadă.

Astfel, a invocat existența unei metodologii de stabilire a traficului de referință din 2006, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, traficul de referință a fost introdus prin Actul adițional nr. x din 31 ianuarie 2011 și, mai mult, prin adresa din 21 decembrie 2006, era mandatată conducerea executivă pentru negocierea chiriilor și semnarea actelor adiționale la contractele de închiriere (dosar fond), iar Referatul - fără dată - aflat la f. x prevede metodologia de calcul pentru SC Docuri SA Galați și SC Bazinul Nou SA Galați.

Metodologia de calcul cu privire la traficul de referință pentru SC B. SA a fost prevăzută în Actul Adițional nr. 12, valabil din 1 aprilie 2014 (dosar fond).

Totodată, reclamanta a susținut că pârâtul nu a constituit o echipă de lucru - aspect neprevăzut în contractul de mandat și că a negociat singur - aspect contrazis de adresele aflate la dosar și semnate de directorul comercial, director economic, astfel cum s-a arătat.

În ceea ce privește susținerea că nu a negociat traficul de referință și nu l-a stabilit în prima lună a anului 2012, determinând în acest fel pagube în patrimoniul societății - instanța de apel a reținut, pe de o parte, că și în anul anterior, traficul de referință pentru anul 2011, stabilit prin Actul adițional nr. x din 31 martie 2011, a fost stabilit prin Anexa 3, aceasta fiind încheiată la 23 martie 2011, prima lună de operare fiind ianuarie 2011.

Pârâtul a semnat actele adiționale nr. x din 13 octombrie 2011 și nr. y din 23 februarie 2012 - prin care s-a prelungit termenul de închiriere de la 1 noiembrie 2011 - 29 februarie 2012 și de la 1 martie 2012 - 28 februarie 2017.

În ce privește susținerea reclamantei în sensul că pârâtul nu a supus analizei prealabile a Consiliului de Administrație metodologia de calcul folosită în negocieri, se reține că astfel cum s-a arătat, aceasta a fost însușită prin semnătură de către ceilalți directori, astfel cum rezultă din adresele aflate la dosar și notele explicative cuprinse în Raportul Curții de Conturi.

Fiind în culpă procesuală, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârât (factură, extras bancar - dosar apel) constând în onorariul apărătorului ales.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta X. SA, aducându-i următoarele critici:

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1359 C. civ., art. 1088 C. civ., art. 144

Astfel, sub un prim aspect, instanța de apel a plecat de la o stare de fapt greșită, deoarece acțiunea introductivă avea în vedere doar neactualizarea chiriei la nivelul anului 2012 și nu la nivelul anului 2011.

Pentru anul 2011 instanța de apel nu putea să se raporteze la această perioadă pentru că traficul de referință nu a fost stabilit de intimatul-pârât A.

Inexistența unei metodologii de calcul cu privire la stabilirea traficului de referință este reală, însă în procesul de negociere se avea în vedere posibilitatea majorării traficului la data negocierii, intimatul-pârât avea obligația de a acționa pentru sporirea profitabilității reclamantei. O astfel de metodologie a fost introdusă și negociată cu beneficiarii abia în anul 2014, în mandatul altui director general

În ce privește susținerile primei instanțe, în sensul că intimatul-pârât a depus diligențe pentru renegocierea traficului de referință, demersuri pretins nerealizate în anul 2011, acestea sunt rezultatul unei analize greșite a situației de fapt, pentru că cererea recurentei viza anul 2012.

În opinia reclamantei-recurente, intimatul-pârât a săvârșit o faptă ilicită, deoarece, deși a propus societății SC B. SA un trafic de peste 9.000.000 tone anual, aceasta nu a acceptat decât un trafic de peste 3.000.000 tone. De asemenea, în ce privește pretinsa constituire a unei echipe de lucru în vederea negocierii chiriei, s-a susținut că încă din anul 2006 Consiliul de Administrație al reclamantei a mandatat conducerea executivă pentru negocierea chiriilor, iar adresele la care a făcut trimitere instanța de apel nu reprezintă o negociere.

S-a mai susținut că ședințele de negociere cu SC B. SA au fost inițiate exclusiv de către intimatul-pârât, însă acestea nu s-au finalizat cu încheierea anexei la contract privind traficul de referință pentru anul 2012.

În același sens, recurenta-reclamantă a mai susținut, în virtutea caracterului parțial devolutiv al recursului, că instanța de apel nu a reținut în mod corect situația de fapt, învederând diverse aspecte cu privire la traficul de referință stabilit prin Anexa nr. 3 la actul adițional nr. x/2011.

În ce privește fapta licită săvârșită de intimatul-pârât, a fost invocat faptul că auditorii Curții de Conturi au constatat nereguli în ce privește nestabilirea, neevidențierea, neurmărirea și neîncasarea veniturilor proprii legat de prevederile Contractului nr. x/2001, nereguli constând în neactualizarea chiriei datorate de SC B. SA proporțional cu gradul de nerealizare a traficului minim de referință, astfel cum a fost prevăzut în Actul adițional nr. x/2011 la Contractul nr. x/2001.

În opinia recurentei-reclamante, prevederile legale încălcate sunt reprezentate de dispozițiile contractului de închiriere nr. x/2001, modificat prin actul adițional nr. x/2011 prin raportare la prevederile art. 9 ale acestui act adițional și la Anexa nr. 3 din contract. Încălcarea dispozițiilor contractuale ar fi reprezentată de nefinalizarea negocierilor printr-un rezultat în ce priește recalcularea chiriei.

La data de 25 iulie 2012, Consiliul de Administrație al reclamantei, în structura stabilită în Hotărârea AGA nr. 1 din 17 iulie 2012, a adoptat o hotărâre prin care, la pct. 3, s-a aprobat încetarea contractului de mandat al pârâtului nr. 363 din 5 iulie 2011, în temeiul art. 11 lit. c) din contract, ca urmare a neîndeplinirii uneia sau mai multor obligații prevăzute în contract, urmarea controlului efectuat, în perioada 11 iunie 2012 - 22 iunie 2012, de Direcția de Control din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, întocmindu-se în acest sens Raportul de control nr. x din 6 iulie 2012.

Fapta ilicită a intimatului-pârât ar consta în aceea că nu a efectuat nici un demers în vederea recalculării valorii chiriei achitate de SC B. SA Galați, cu coeficientul de nerealizare la nivelul anului 2012 și nu la nivelul anului 2011, cum în mod eronat a susținut instanța de apel.

S-a mai susținut că la dosarul cauzei există adresa din 21 decembrie 2006 prin care Consiliul de Administrație al reclamantei a mandatat conducerea executivă a acesteia să negocieze chiriile și să semneze actele adiționale la contractele de închiriere, concluzionând că exista o metodologie de determinare a traficului de referință încă din anul 2006 și că negocierea traficului era atributul exclusiv al directorului general.

În ce privește Contractul nr. x/2001, încheiat cu SC B. SA, metodologia existentă prevedea modalitatea de negociere a traficului, iar metodologia de calcul impusă de pârât, în calitatea sa de director general, trebuia supusă aprobării prealabile a Consiliului de Administrați al reclamantei.

Conform Actului adițional nr. x/2011, negocierea traficului de referință trebuia să se facă începând cu prima lună de operare din an, iar în perioada mandatului pârâtului, Contractul nr. x/2001 a fost prelungit până în data de 28 februarie 2012, astfel încât acesta a avut la dispoziție 2 luni pentru negocierea și încheierea anexei la contract pentru traficul de referință pe anul 2012, însă negocierile au început abia în luna martie 2012.

Faptul că intimatul-pârât nu a realizat o negociere a chiriei în prima lună de operare, duce la concluzia că în acest fel au fost afectate veniturile reclamantei.

Intimatul-pârât nu a negociat valoarea traficului de referință în anul 2012, în raport de care trebuia să se calculeze valoarea chiriei, deoarece, deși s-a realizat o negociere a valorii chiriei, prin actul adițional nr. x din 23 februarie 2012, nu s-a reglementat și valoarea minimă a traficului de referință ce trebuia asigurat în danele terenului închiriat și care trebuia practicat în anul 2012 pentru recalcularea chiriei, rezultând că valoarea chiriei a fost stabilită în mod discreționar, fără existența unei baze de calcul.

Atâta timp cât pârâtul a decis ca în anul 2012 traficul de referință să fie stabilit în funcție de capacitatea de proiectare a portului, pe baza unei metodologii proprii, care nu a fost supusă aprobării Consiliului de Administrație și nu în raport de traficul de referință din anul anterior, acest fapt dovedește că pârâtul a stabilit în mod neglijent acest mod de calcul, acțiune în urma căruia s-a ajuns la situația în care toți operatorii au refuzat negocierea traficului de referință.

Pentru că impasul în negocierea traficului de referință cu SC B. SA, s-a produs în timpul mandatului de director general exercitat de pârâtul-intimat rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, existând o faptă ilicită a acestuia, faptă ce a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, existând legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, fapta fiind săvârșită cu vinovăție de către pârât.

Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 13 martie 2018, intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului ori respingerea acestuia, ca nefondat.

În ce privește excepția nulității recursului, intimatul-pârât a arătat că motivele de recurs nu pot fi încadrate între cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât negocierile cu SC B. SA au fost începute încă în cursul anului 2011, iar nu în anul 2012 așa cum a susținut recurenta.

Intimatul-pârât a arătat, pe larg, corespondența purtată cu reprezentanții B. și a învederat faptul că, deși recurenta-reclamantă face trimitere la decizia Curții de Conturi din care ar rezulta faptul că a săvârșit fapta ilicită, în realitate prin această decizie s-a stabilit că el nu se face vinovat de producerea prejudiciului.

Mai mult, raportul realizat de reprezentanții Curții de Conturi Galați nu a fost contestat de reprezentantul legal al reclamantei, acest control fiind efectuat într-o perioadă în care intimatul-pârât nu mai era director general.

În opinia intimatului-pârât, vinovați de eșecul negocierilor cu SC B. SA sunt cei care au ocupat funcția de director general interimar după demiterea acestuia din această funcție.

În ce privește metodologia de calcul propusă de intimatul-pârât, acesta a arătat că nu trebuia supusă aprobării prealabile a Consiliului de Administrație, iar motivul pentru care a adoptat o nouă metodologie de calcul s-a datorat faptului că Actul adițional nr. x/2011, nu putea fi implementat fără a fi încălcate alte dispoziții legale imperative, întrucât nu conținea o procedură de stabilire a traficului de referință în mod egal și nediscriminatoriu pentru toți operatorii portuari.

S-a mai învederat faptul că nu există fapta ilicită pe care să o fi săvârșit, deoarece, obligația pe care mandatarul și-a asumat-o este o obligație de mijloace, mandatul considerându-se îndeplinit dacă mandatarul a depus toate diligențele pentru perfectarea actului juridic cu care a fost împuternici, chiar dacă operațiunea juridică nu s-a realizat.

În acest sens, s-a invocat faptul că a purtat negocieri în vederea stabilirii valorii reale a chiriei în relația cu SC B. SA, au fost emise numeroase adrese pentru a se reuși finalizarea negocierilor, s-au făcut concesii la negocieri, a fost elaborată o metodologie care putea fi aplicată la nivel național, în vederea stabilirii chiriilor pe baza traficului de referință.

De asemenea, s-a învederat faptul că nu există un prejudiciu care să poată fi imputat intimatului-pârât, mai ales că reclamanta, prin reprezentanții legali numiți după demiterea sa, putea evita acest prejudiciu dacă acționa în judecată pe SC B. SA, în vederea acceptării unui trafic de referință corespunzător dispozițiilor legale în vigoare, sau dacă măcar continua negocierile cu această societate.

S-a mai învederat faptul că nu există legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și prejudiciu și nici vinovății.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile și apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, în ce privește excepția nulității recursului, legat de faptul că motivele de recurs nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu mai poate fi analizată, întrucât, prin încheierea din 31 ianuarie 2019 a fost admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă, aceasta însemnând că excepția nu a fost găsită întemeiată.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1359 C. civ., art. 1088 C. civ., art. 144

Criticile vizând greșita reținere a stării de fapt, nu pot fi însușite, deoarece acestea vizează temeinicia deciziei recurate iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate vizează îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale relativ la contractul de mandat încheiat între reclamantă și pârât.

Așa după cum, în mod corect, a reținut și instanța de apel, prin hotărârea nr. 2 din 25 iulie 2012 a Consiliului de Administrație al reclamantei, a fost aprobată încetarea contractului de mandat a pârâtului în conformitate cu prevederile art. 12 lit. c) din Contractul de mandat nr. x/RU din 5 iulie 2011.

Obligațiile ce nu au fost îndeplinite de pârâtul-intimat au fost evidențiate într-un raport de control întocmit de o comisie din cadrul Ministerului Transporturilor, Raport cu nr. x din 6 iulie 2012, obligațiile ce nu au fost îndeplinite fiind altele decât cele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată ca temei al răspunderii contractuale.

Contractul de mandat încheiat între reclamantă și pârât, în temeiul Legii nr. 31/1990, a fost unul cu titlu oneros, astfel încât mandatarul era ținut să îndeplinească obligațiile ce derivau din contract cu diligența unui bun proprietar, această obligație fiind prevăzută și în contractul de mandat la art. 4, lit. B), pct. 2.

În ce privește fapta ilicită, aceasta nu există, deoarece pârâtul a inițiat negocierea traficului de referință cu SC B. SA, încă din anul 2011, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de instanța de apel, care nu mai poate fi contestată în calea de atac a recursului, or, obligația asumată de pârât nu era una de rezultat ci de diligență, însă, reclamanta nu a dovedit faptul că pârâtul nu a depus diligența și prudența necesare pentru atingerea rezultatului.

În motivarea instanței de apel, s-a arătat, pe larg, de ce nu pot fi reținute susținerile faptice imputate pârâtului, în raport de fiecare susținere din cererea de chemare în judecată, dar și prin raportare la situația de fapt reținută de prima instanță.

De altfel, nu numai fapta ilicită nu a fost dovedită, dar nici o eventuală vinovăție, deoarece, chiar din cuprinsul raportului întocmit de Curtea de Conturi Galați ca urmare a controlului efectuat în perioada 7 iulie 2013 - 20 februarie 2013, raport invocat de reclamantă în sprijinul susținerilor sale, rezultă că alte persoane sunt vinovate pentru abaterile constatate, iar nu intimatul-pârât.

Ca atare, cât timp nu există o faptă ilicită și nici o eventuală vinovăție, nu se poate stabili că există un prejudiciu rezultat ca urmare a unei fapte ilicite a pârâtului-intimat și nici o legătură de cauzalitate între acestea, astfel încât hotărârea instanței de apel apare ca una legală.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.