ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1164/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 05 iunie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestație la executare în dosarul de executare nr. 74/E/2015 al BEJ C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi din 24 mai 2024, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii, să se constate nulitatea absolută a încheierii de încuviințare a executării silite și să se dispună întoarcerea executării silite pentru sumele executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, între părți, a fost încheiat contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007, iar intimata a început executarea silită în baza acestuia la data de 10 februarie 2015, deși titlul executoriu era prescris. De asemenea, executorul a încuviințat executarea silită pentru suma de 13.141,91 euro, încheierea fiind dată în baza unei legi declarate ulterior neconstituțională.

Prin sentința civilă nr. din 418 din data de 21 ianuarie 2025, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, instanță ce soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

A mai reținut că, prin încheierea din 13 ianuarie 2015, în dosar nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus încuviințarea executării silite prin învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

A apreciat că, în aplicarea principiului unicității instanței de executare, recunoscut prin considerentele deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei. Astfel, principiul presupune că una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, respectiva instanță fiind calificată de legiuitor drept instanță de executare.

Cele stabilite de către Înalta Curte prin Decizia nr. 20/2021 au fost reiterate și în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunțate de I.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii (paragraf 70 și 71).

Astfel, chiar dacă decizia I.C.C.J. nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralități de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare concluzionându-se, în esență, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare.

Prin urmare, având în vedere principiul unicității instanței de executare, a apreciat că se impune ca și contestația la executare să fie soluționată de instanța care a încuviințat executarea silită împotriva debitorului A., respectiv de către Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 3737 din 31 martie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că se va raporta la dispozițiile C. proc. civ. de la data formulării cererii de executare silită, respectiv 10 februarie 2015, și a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită), contestația se introduce la instanța de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța reține că domiciliul debitorului se afla, la data sesizării organului de executare, în Craiova, jud. Dolj, care, potrivit Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 102 din 10 iunie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova.

Contrar celor reținute în hotărârea de declinare a Judecătoriei Craiova, instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București doar a învestit cu formulă executorie contractul de credit care constituie titlu executoriu, fără a încuviința și executarea silită a acestuia. Or, această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare, de vreme ce, așa cum a fost reținut anterior, competența instanței de executare se determină prin raportare la domiciliul debitorului, nu la instanța care a soluționat cererea de învestire cu formulă executoriu, fiind vorba de competențe diferite.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 5 iunie 2024, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestație la executare în dosarul de executare nr. 74/E/2015 al BEJ C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi din 24 mai 2024, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii, să se constate nulitatea absolută a încheierii de încuviințare a executării silite și să se dispună întoarcerea executării silite pentru sumele executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, instanțele de judecată au invocat, în mod corect, dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de executare, conflictul negativ fiind generat de reținerea eronată a împrejurării că prin încheierea din 13 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Sectorului 1 București, s-ar fi încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în dosarul execuțional nr. x/2015 nu s-a făcut dovada existenței unei încheieri de încuviințare a executării silite pronunțate de către o instanță judecătorească pentru a atrage competența de soluționare a contestației la executare de către instanța ce a pronunțat încuviințarea executării silite.

Încheierea din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015, la care instanțele în conflict au făcut trimitere, se referă la învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. x din 18 octombrie 2007, iar nu la încuviințarea executării silite pronunțată de o instanță de judecată. Astfel, conform dispozițiilor C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită, titlurile executorii puteau fi executate doar dacă erau învestite cu formula executorie de către prima instanță.

Se mai reține că debitorul contestator A. avea domiciliul, la data demarării executării silite, în Craiova, județul Dolj, aspect în raport de care se reține, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., că instanța de executare competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Craiova.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Craiova urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.