ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2025

HOTĂRÂRE

26.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4, petentul SPEJ A a solicitat încuviințarea executării silite a obligației stabilite în titlul executoriu reprezentat de biletul la ordin seria UGBI3BB nr. 1495492 emis în data de 27.12.2023, scadent la 21.11.2024, împotriva debitorului B S.R.L. și a avalistului C, la solicitarea creditoarei D IFN S.A., în dosarul de executare nr. x/2024.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 22094 din 23 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, această instanță a reținut că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 112 din același cod, concluzionând că, în raport cu aceste texte de lege, precum și în raport cu domiciliul debitorului principal, B S.R.L., care se afla în localitatea Craiova, jud. Dolj, la data începerii executării silite, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Craiova.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova, prin hotărârea nr. 365 din 20 ianuarie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., la care face trimitere art. 651 alin. (1) C. proc. civ., deoarece debitorul avalist C nu este obligat accesoriu în cadrul raportului juridic obligațional ce derivă din biletul la ordin ce constituie titlul executoriu, ci este un debitor autonom, ce răspunde în solidar cu debitorul principal, care în speța dată este B S.R.L.

Cum creditorul are dreptul de a cere executarea silită direct și exclusiv împotriva avalistului, iar executorul judecătoresc și-a verificat propria competență teritorială, în cuprinsul încheierii din data de 12.12.2024, conform art. 652 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tocmai în considerarea domiciliului debitorului avalist, întrucât față de sediul debitorului principal era necompetent să desfășoare executarea silită, instanța a apreciat că, în mod corect, a fost învestită Judecătoria Sectorului 4 București cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, ca fiind instanța de la domiciliul debitorului avalist.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, prin care petentul SPEJ A a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei B S.R.L. și avalistului C, la cererea creditoarei D IFN S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria UGBI3BB nr. 1495492 emis în data de 27.12.2023.

Așadar, sunt chemați în judecată atât debitorul principal, cât și debitorul avalist, fiind necesar a se determina instanța competentă să încuviințeze executarea silită demarată împotriva ambilor, în condițiile în care domiciliile acestora sunt diferite, fiind, deci, în circumscripția teritorială a unor instanțe diferite.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Alineatul (3) al acestui articol a atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, creditoarea D IFN S.A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva persoanei juridice B S.R.L. cu sediul valabil în Craiova, str. (...), jud. Dolj (fila 12, dosarul Judecătoriei Sectorului 4 București), emitentă a biletului la ordin, și a persoanei fizice C, cu domiciliu activ în București, Bd. (...), sector 4 (fila 5, dosarul Judecătoriei Sectorului 4 București), care a avalizat instrumentul financiar de plată.

Înalta Curte constată că a fost formulată o cerere unică de încuviințare a executării silite împotriva societății debitoare emitente și a avalistului, obligați prin același titlu executoriu, creditorul tinzând să obțină realizarea creanței sale în cadrul unei singure proceduri execuționale. Constituirea unui singur dosar de executare este o opțiune a creditorului, care poate stabili cadrul procesual execuțional, drept componentă a principiului disponibilității, prin raportare la limitele stabilite prin titlul executoriu, potrivit dispozițiilor art. 648 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează posibilitatea creditorului de a urmări, în condițiile legii, în limita creanței și accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și „bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.”

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 106 raportat la cele ale art. 33 și 35 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, avalistul intervine pentru a întări încrederea în titlul emis și se obligă solidar cu ceilalți semnatari la plata sumei de bani, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă.

Conform art. 106 coroborat cu art. 35 alin. (1) din lege, avalistul este ținut în același mod ca persoană pentru care a garantat. Dacă avalul a fost dat pentru tras, avalistul deține un obligat direct la fel ca și trasul, iar împotriva lui posesorul va exercita acțiunea cambială directă/executarea cambială.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 106 raportat la art. 52 alin. (1) și (2) din același act normativ, ,,Trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor”, posesorul având ,,drept de urmărire împotriva tuturor acestor persoane individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat”.

În considerarea acestor norme legale, avalistul este ținut în același mod ca și persoana pentru care a garantat, avalul fiind o garanție autonomă prin care avalistul se obligă solidar cu emitentul la plată, deținătorul biletului la ordin având dreptul de a urmări emitentul și avalistul, fie individual, fie împreună.

Prin urmare, ambii pârâți sunt considerați debitori principali, întrucât posesorul se poate îndrepta împotriva debitorului ori avalistului, deopotrivă, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat.

Or, în materia executării silite, în absența unui text de lege special care să determine instanța de executare competentă în caz de pluralitate de debitori principali având sedii/ domicilii diferite, sunt aplicabile prin analogie dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul coparticipării procesuale pasive. De asemenea, sunt incidente și prevederile art. 116 din același act normativ prin care se statuează că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Interpretarea istorico-teleologică a textelor legale menționate trebuie să pornească de la finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea respectivelor norme. Rațiunea care a justificat o competență alternativă în privința cererii de chemare în judecată, se menține și cu privire la cererea de încuviințare a executării silite.

În cauză, deși sediul debitoarei din Craiova și, respectiv domiciliul avalistului din București atrag competența unor instanțe diferite, petentul SPEJ A a ales să introducă acțiunea în pretenții pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, ca instanță competentă în raport cu domiciliul debitorului avalist C, prevalându-se, în mod legal, de dispozițiile reglementate de art. 112 alin. (1) teza I și art. 116 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța aleasă de petent, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București, dintre două deopotrivă competente, a devenit instanța competentă să soluționeze cauza.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.