ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1210/2025

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția I civilă la 08 aprilie 2025, sub nr. x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 12944 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2025.

2.1. Prin încheierea nr. 4886 din 17 aprilie 2025, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și la cele ale art. 87 și art. 91 alin. (1)-(3) C. civ., instanța a avut în vedere că legiuitorul a stabilit că instanța de executare este cea în a cărei rază teritorială își are domiciliul debitorul, atât pentru a asigura dreptul părților de a avea un parcurs procedural previzibil, precum și dreptul acestora de a-și adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanții indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât și pentru a-i putea fi asigurat și respectat debitorului dreptul la apărare, instanța fiind în proximitatea locuinței sale.

Așadar, instanța a apreciat că, în speță, noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens mai larg, prezentând relevanță sub aspectul stabilirii competenței nu locuința declarată potrivit mențiunilor din actul de identitate, ci adresa unde debitorul locuia efectiv la data formulării cererii de executare silită.

Deși debitorul C., împotriva căruia s-a solicitat a fi încuviințată executarea silită în speță, are domiciliul în comuna Goiești, sat Piorești nr. 33, județul Dolj, în prezent acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 7 ani și 6 luni închisoare, fiind încarcerat la Penitenciarul Arad, începând cu 10 ianuarie 2025, aspect ce rezultă din verificările realizate în baza de date a Adminsitrației Naționale a Penitenciarelor.

Ca atare, instanța a reținut că locuința faptică a debitorului, cu caracter de continuitate, la data sesizării executorului judecătoresc, se află în Penitenciarul Arad, în localitatea Arad, care, potrivit H.G. nr. 1217/2023, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Arad, prin încheierea nr. 6110 din 15 mai 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Arad și Judecătoria Craiova; a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut că domiciliul activ al debitorului se află începând cu 20 decembrie 2012 în comuna Goiești, sat Piorești, nr. 33, județul Dolj, iar la 18 februarie 2025 debitorul a fost transferat de la Penitenciarul Craiova la Penitenciarul Arad.

A apreciat că instanța de executare este Judecătoria Craiova, în a cărei rază de competență se află domiciliul debitorului la data formulării cererii ce încuviințare a executării silite, respectiv 08 aprilie 2025.

Noțiunea de "domiciliu", astfel cum este aceasta definită de art. 87 C. civ. ("domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală"), nu poate fi extinsă și la locul de detenție, loc în care, temporar, debitorul execută o pedeapsă privativă de libertate. Mai mult, instanța a reținut că debitorul a fost mutat la Penitenciarul Arad de la Penitenciarul Craiova pentru rezolvarea unor "afaceri judiciare", existând astfel probabilitatea ca debitorul încarcerat să fie din nou mutat.

Or, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competență are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare pentru desfășurarea cât mai eficientă a activității de executare silită. Rațiunile pentru care legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de executare de adresa de domiciliu sau de reședința debitorului privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deține se regăsesc la locul unde acesta își are locuința stabilă.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea dedusă judecății, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 12944 din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2025.

Astfel, ținând cont de elementele speței, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii formulate în cauză în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., în interpretarea noțiunii de "domiciliu".

În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel ", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe ".

În ceea ce privește noțiunea de "domiciliu" în materia executării silite, se remarcă faptul că legiuitorul nu mai așază pe același plan domiciliul cu reședința, așa cum procedează pentru faza judecății [art. 194 lit. a) C. proc. civ..], astfel încât devin incidente prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, potrivit cu care domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală. O dispoziție similară se regăsește și în art. 87 C. civ., cu precizarea că în reglementarea acestui act normativ, domiciliul persoanei fizice este prevăzut ca producând efecte în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale, iar art. 88 C. civ. face trimitere la reședință privită ca locul unde persoana fizică își are locuința secundară. În plus, art. 90 C. civ. operează cu o prezumție de domiciliu, prevăzând că reședința va fi considerată domiciliu atunci când acesta nu este cunoscut iar, în lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.

În condițiile în care reglementările legale fac distincție între domiciliu, ca locuință principală și statornică, și reședință, ca locuință secundară și temporară, se impune concluzia că locul de detenție nu poate fi asimilat unei locuințe principale și statornice, respectiv domiciliul debitorului C., cu atât mai mult cu cât există oricând posibilitatea mutării acestuia într-un alt loc de detenție decât cel în care s-a găsit la momentul formulării cererii.

De altfel, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competență are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului (având în vedere și prezumția că în respectivul loc se găsesc cele mai multe bunuri ale debitorului), și desfășurării cât mai eficiente a activității de executare silită.

Împrejurarea că, la momentul sesizării organului de executare de către creditorul B., respectiv 04 aprilie 2025, debitorul C. se afla încarcerat în Penitenciarul Arad, începând cu 10 ianuarie 2025, nu poate constitui reper legal în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cererea executorului judecătoresc de încuviințare a executării silite.

În acest context, având în vedere că instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează toate contestațiile și incidentele privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe, care nu poate fi în mod aleatoriu schimbată în funcție de adresa unde locuiește în fapt debitorul, și cum debitorul C. figurează cu domiciliul activ în județul Dolj, începând cu 20 decembrie 2012, așa cum rezultă din fișa de interogare a bazei D.E.P.A.B.D., aflată la dosarul nr. x/2025 al Judecătoriei Craiova, Înalta Curte reține că Judecătoria Craiova, secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.