ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 08 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul Statul Roman, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5.001.343 RON, compusă din 2.007.553 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată, suma de 894.199 RON, reprezentând dobânzi, penalități de întârziere, TVA, 1.458.811 RON, reprezentând impozit pe profit și 640 780 RON, dobânzi și penalități de întârziere, impozit pe profit. De asemenea, reclamantul a solicitat menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând pârâtului, instituită în faza de urmărire penală prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din data de 12 februarie 2018 și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ., art. 1447, art. 1915 alin. (1) din C. civ., Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și celelalte prevederi legale menționate.

Prin sentința civilă nr. 8062 din 22 decembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub același număr unic, x/2022.

Prin sentința civilă nr. 2234 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată și s-a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Statul Roman, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 4220 din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2234 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

A fost obligat apelantul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 4220 din data de 10 octombrie 2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de către instanta de judecată în apel este nelegală, aceasta dispunând respingerea, în mod eronat, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, pe considerentul că în speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, și nici cele ale aplicării în cauză a dispozițiilor art. 1447 din același act normativ, care prevăd dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre debitorii solidari.

O altă critică a recurentului a privit neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1915 alin. (1) C. civ., precum și reținerea eronată a instanței, în sensul că, între pretinsa faptă a pârâtului și o parte din prejudiciul solicitat de reclamant nu există legătură de cauzalitate.

Așadar, urmare a nesoluționării acțiunii civile de către instanța penală, a învederat că este întemeiată acțiunea sa, având în vedere obligația părții civile din dosarul penal, Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală de a acționa în judecată pe pârât în vederea recuperării pagubei aduse bugetului general consolidat al statului, precum și obligația ce derivă din dispozițiile art. 19 alin. (5) privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că "Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile."

Recurentul a mai precizat că solicitarea de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâtului se impunea a fi admisă de instanța de apel, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1357 alin. (1) C. civ.

În continuare, a afirmat că prejudiciul produs prin fapta ilicită a pârâtului, în cuantum total de 5.001.343 RON, a constat în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operațiuni fictive.

Prin prisma celor evidențiate mai sus a arătat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la răspunderea delictuală instituite de art. 1357 C. civ., astfel, că s-a făcut dovada existenței prejudiciului, acesta fiind unul cert și neîndoielnic, dovada faptei ilicite a pârâtului reprezentată de evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operațiuni fictive și sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, fapt ce a cauzat bugetului de stat, un prejudiciu în valoare totală de 5.001.343, dar și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul creat (cauzat părții civile prin neplata datoriilor, așa cum rezultă din dosarul penal), constând tocmai în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate, ce a avut consecința directă de a prejudicia bugetul consolidat al statului.

În finalul memoriului de recurs a reiterat aspecte privitoare la suma stabilită prin raportul de expertiză în procesul penal, constatată ca fiind prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului de către inculpatul A.-98.944,64 RON și a arătat că aceasta este total diferită de suma cu care Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal-5.001.343 RON, hotărârea definitivă a instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, numai cu privire la existenta faptei si a persoanei care săvârșit-o.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât A. s-a solicitat respingerea recursului formulat și mentinerea deciziei recurate ca legală si temeinică.

Intimatul a invocat nulitatea recursului având în vedere dispozițiile art. 489 C. proc. civ., și a arătat că în opinia sa, cererea de recurs nu indică temeiul de drept, se reiterează aceleași aspecte care au fost avute în vedere și de instanța de fond si de apel, motivele invocate de către recurent nereprezentând veritabile motive de casare.

Având în vedere sentința penala și decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2019 a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale .

Pe fondul cauzei, a arătat că, în privința prejudiciului, solicită să se respingă apărările reclamantului, având în vedere, pe de-o parte, că inițial a fost trimis în judecată pentru un presuspus prejudiciu in cunatum de 98.944,64 RON și nu pentru un prejudiciu de 5.001.343 RON, așa cum greșit a înțeles reclamantul când s-a constituit parte civilă, toate aceste aspecte fiind lămurite prin expertiza ce a fost efectuată în cadrul urmăririi penale.

În privinta sumei de 98.944,64 RON a arătat că suplimentul raportului de expertiză, dar și declarația expertului B., care a afirmat că societatea administrată de reclamant nu datorează statului nicio sumă de bani, relevă faptul că nu există un prejudiciu.

În privința vinovației în oricare dintre formele ei respectiv, intentie, neglijență sau imprudență a solicitat să se sa constate că această condiție lipsește, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală.

A mai arătat că aspectele privind lipsa vinovăției au fost reținute de către instanța penală prin achitarea sa, în baza dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., respective, că nu există vinovăție.

Prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat respingerea excepției nulității recursului, întrucât criticile formulate se subsumează motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 decembrie 2024, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât A., a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reține că argumentele recurentului-reclamant nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost deja analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar.

Memoriul de recurs reiterează critica din apel în sensul că instanța nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1357, 1447 și 1915 alin. (1) C. civ., în sensul de a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului, critică ce a fost analizată și respinsă de către instanța de apel cu următoare motivare: "Astfel, în mod evident au fost analizate susținerile reclamantului privind fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa intimatului și au fost apreciate ca nefondate. Instanța de fond a motivat hotărârea emisă și a expus considerentele sale pentru care a respins acțiunea. Există motivare atât în fapt, cât și în drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 425, alin. (1), lit. b) din noul C. proc. civ., cât și prin prisma jurisprudenței Curții E.D.O. (...)Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, nu echivalează cu o nemotivare. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă".

Și critica referitoare la efectul hotărârii definitive a instanței penale în raport de acțiunea civilă promovată de recurent a fost analizată de instanța de apel și respinsă astfel "Or, lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, nu face ca acțiunea din prezentul dosar să fie întemeiată; nu se poate reține o astfel de prezumție. (...)În fapt, ceea ce dorește apelantul este ca o hotărâre de achitare a intimatului (din care rezultă că nu există o vinovăție penală a acestuia) să fie reținută ca probă a culpei acestuia, ceea ce este vădit contrar atât prevederilor legale citate mai sus, cât și logicii juridice".

În acest context, Înalta Curte reține că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs ca fiind critici de nelegalitate.

Înalta Curte constată și în privința criticii recurentului cu privire la o aparentă neanalizare a cuantumului real a prejudiciului pe care susține că l-a suferit ca urmare a faptei pârâtului, că instanța de apel a dezlegat judicios fundamentul susținerilor recurentului, atunci când a reținut că "Astfel, nu rezultă din înscrisurile depuse de către reclamant un prejudiciu în cuantum total de 5.001.343 RON; nu rezultă că acesta ar fi fost reținut nici chiar în sesizarea instanței penale în litigiul anterior; nu a fost explicitat de unde a rezultat această sumă.

De asemenea, nu se poate reține susținerea cum că pârâtul ar fi evidențiat în actele contabile, sau în alte documente, operațiuni fictive având în vederea lipsa totală a probelor în acest sens. Mai mult decât atât, în hotărârea penală de achitare se specifică că nu există o culpă a intimatului de astăzi în ceea ce privește conținutul actelor contabile, ci acesta a acționat cu bună-credință și a înregistrat facturile astfel cum fuseseră emise de către alte două societăți comerciale, iar în momentul în care i s-a adus la cunoștință existența unor erori a procedat la înlăturarea acestora din contabilitatea firmei pe care a administrat-o, acțiune ce a fost găsită de instanța penală ca întemeiată".

Drept urmare, se poate observa că aceste critici nu reprezintă doar reiterări ale nemulțumirilor recurentului formulate în etapa procesuală a apelului, ci totodată sunt și simple critici de netemeinicie, recurentul tinzând la a provoca o reapreciere a probatoriului și o schimbare a situației de fapt reținută de instanța de apel, aspecte nepermise în etapa procesuală a recursului.

De asemenea, motivele din apel nu pot fi reluate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul critică soluția primei instanțe, acesta fiind de fapt nemulțumit de soluția pronunțată pe fond.

Astfel, deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una pur formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului și atunci când a reiterat argumente cu privire la situația de fapt reținută prin rechizitoriul întocmit în cauza penală.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă.

În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs.

Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe de altă parte criticile formulate vizau stabilirea situației de fapt și analiza dovezilor, chestiuni ce nu țin de legalitate și nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva deciziei civile nr. 4220 din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.