ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1149/2025

Obiectul cauzei Prin cererea din 4 iulie 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul Cabinet de Avocat A. a chemat în judecată pe pârâta B. și următorii membrii fondatori și aderenți: C., D., E., F., moștenitori ai autorului G.; H.; I.; J.; K.; L.; M.; N.; O.; P.; Q., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 812.857 RON, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea contractelor de asistență juridică nr. x/2011 și nr. 45/2012, încheiate cu Cabinet Avocat A., suma urmând să fie actualizată cu inflația și dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, precum și obligarea, în solidar, a pârâților la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces. Reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâții contractele de asistență juridică nr. x din 4 ianuarie 2011, completat cu contractul de asistență juridică nr. x din 18 iulie 2012, prin care s-a obligat la depunerea și susținerea apelului în dosarul nr. x/2009, exercitarea recursului și susținerea acestuia dacă hotărârea din apel este nefavorabilă, susținerea apărărilor la instanța de recurs, obținerea titlului executor și realizarea oricăror demersuri pentru executarea acestuia pe cale silită ori prin negociere. Clauzele contractului nr. x/2012 prevedeau că onorariul convenit este în cuantum de 9.500 RON pentru fiecare fază procesuală. Totodată, părțile au convenit și plata unui onorariu de succes în cuantum de 1/5 din valoarea despăgubirilor ce se vor obține prin hotărâri sau prin negociere cu pârâtele, în situația în care se vor primi despăgubiri bănești și nu se va proceda la construcția locuințelor. S-a convenit să se condiționeze plata onorariului de succes de obținerea despăgubirilor bănești prin hotărâri sau prin negociere cu pârâtele, pe considerentul că dacă clienții vor obține numai construcția locuințelor, nu au de unde să achite onorariu de succes, stipulat în contractele de asistență juridică nr. x/2011 și 45/2012. Reclamantul a arătat că și-a îndeplinit obligațiile asumate, în schimb pârâții nu au achitat nici onorariul fix și nici pe cel de succes. Cum contractele de asistență juridică nu pot fi puse în executare ca titluri executorii, ca urmare a respingerii cererii de încuviințare a executării silite, a fost nevoit să inițieze prezentul demers judiciar. Prin note de ședință depuse la primul termen de judecată, pârâții au invocat în apărare excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, în replică, reclamantul a invocat decăderea pârâților din dreptul de a invoca excepții, întrucât nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de tribunal Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 24 din 31 ianuarie 2019 a respins excepția decăderii pârâților din dreptul de a invoca excepția prescripției și a admis excepția prescripției extinctive, invocate de pârâți, respingând acțiunea civilă formulată de către reclamant, ca fiind prescrisă. A fost obligat reclamantul să achite pârâților suma de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu procesual Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1722 din 12 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva sentinței civile nr. 24 din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Hotărârea pronunțată în recurs în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 2150 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 1722 din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Hotărârea pronunțată în apel în al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 22 din 9 februarie 2021 a respins apelul reclamantului ca nefondat. De asemenea, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către intimații-pârâți M., I., D., R., P., O., K., S., H., Q. și L..

Hotărârea pronunțată în recurs în al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 1233 din data de 26 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată în apel în al treilea ciclu procesual Prin decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva sentinței civile nr. 24 din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D., E., H., I., S., K., L., M., N., O., P., Q., F. și intimații-pârâți moștenitori T., U., V.. A admis excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 215 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, invocată din oficiu. A anulat în parte sentința apelată nr. 24 din 31 ianuarie 2019 din 31 ianuarie 2019, cu privire la ceilalți pârâți. A obligat pe apelantul-reclamant Cabinet Avocat A. la plata sumei de 1.922 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților D., H., I., S., K., L., M., N., O., P. și Q..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Împotriva deciziei civile nr. 14 din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul Cabinet Avocat A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 martie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5. Prin rezoluția din 21 martie 2024, s-a dispus comunicarea recursului către intimatele-pârâte, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

Motivele de recurs: Recurentul-reclamant Cabinet Avocat A. a formulat următoarele critici: Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a dat curs decât în parte îndrumărilor instanței de control judiciar, în sensul de a motiva în mod temeinic hotărârea pronunțată, cu evitarea contradicțiilor de raționament și analiza susținerilor și probelor administrate. A redat pasaje din decizia recurată, criticând că motivarea este contradictorie, având ca efect soluționarea nelegală a pricinii sub multiplele aspecte pe care le-a criticat, deoarece a continuat confuzia săvârșită de instanța de fond privind obiectul acțiunii. A arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a considerat că există un singur contract, soluționând în mod greșit excepția prescripției extinctive și decăderea, după cum va argumenta în continuare. În opinia sa, instanța de apel nu a observat înscrisurile care fac dovada că reclamantul și-a continuat activitatea în executarea contractelor de asistență juridică ulterior datei de 20 iunie 2013, când a fost revocat contractul nr. x/2012, motivând că la dosar nu există niciun fel de dovezi că executarea vreunuia dintre contracte ar fi continuat ulterior acestei date. În continuare, a precizat că la dosar se află dovezile din care reiese că prezenta acțiune a fost introdusă la 29 iunie 2018, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani. Față de dovezile neobservate de instanță, termenul de prescripție nu putea fi calculat din ziua revocării mandatului, respectiv 20 iunie 2013, deoarece C., președintele B., a revocat mandatul încredințat apărătorului, numai în temeiul contractului de asistență juridică nr. x/2012 și numai cu privire la această asociație, neavând dreptul să revoce mandatul pentru membrii asociației. De asemenea, a considerat că instanța de apel nu a observat înscrisurile care fac dovada că C. a acționat ca mandatar al membrilor B., iar nu ca președinte, așa cum motivează instanța. Motivarea și soluția de admitere a autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 215 din 11 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2019 și respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții T., U. și V., moștenitori ai pârâtului C., pentru existența autorității de lucru judecat este în contradicție cu ceea ce s-a reținut în considerentele deciziei civile nr. 215/2021 a Curții de Apel Craiova privitoare la inexistența identității de părți, obiect și chiar chestiune litigioasă. Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la prescripția dreptului material la acțiune în legătură cu contractul de asistența juridică nr. x din 18 iulie 2012, care este o excepție relativă, conform C. civ., hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect. Indicând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a afirmat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Față de considerentele nelegale ale instanței de apel, recurentul-reclamant a solicitat efectuarea controlului de legalitate în ordinea stabilită expres prin hotărârea de casare. Din perspectiva interdependenței celor două contracte a apreciat că instanța de apel a încălcat normele de drept substanțial și de procedură civilă, astfel: a. In conformitate cu prevederile art. 1166 C. civ., contractul este acordul de voința dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui sau stinge un raport juridic, prin urmare un contract de modificare este un contract de sine stătător. Conform art. 1167 C. civ., toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol, iar conform art. 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., "Dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare." b. încălcarea art. 102 din legea de punere în aplicare a C. civ. este un abuz și se impune a fi sancționată cu nulitatea. În concluzie, regulile prescripției extinctive sunt cele ale legii noi, inclusiv față de aspectele modificate, condiție, eveniment, scadența contractului încheiat sub imperiul legii vechi. Or, concluzia Curții de Apel Craiova este tocmai în sens contrar, aspecte sesizate și de Înalta Curte prin deciziile de casare și limitele casării. De asemenea, în aprecierea sa, au fost nesocotite dispozițiile art. 2.524 alin. (2) din C. civ. Indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că a fost încălcat principiul disponibilității față de faptul că instanța a reținut greșit că obiectul cauzei vizează plata onorariului de succes, iar nu plata despăgubirilor pentru neîndeplinirea obligației de plată și încetarea fără drept a contractului. În dezvoltarea acestei critici a făcut trimitere la dispozițiile art. 1.521 - art. 1.526 din C. civ. In opinia recurentului-reclamant, legiuitorul a făcut diferență între dreptul la plată și dreptul la despăgubire, iar curtea de apel nu doar că a încălcat principiul disponibilității, dar în mod nelegal a încălcat definițiile instituțiilor juridice și a creat un amalgam, aspect interzis expres de lege. Instanța de apel a încălcat regula de interpretare logică exprimată prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă) prevăzută de art. 9 din C. civ. Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant a apreciat că soluția de admitere a apelului încalcă principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, prevăzut de art. 481 C. proc. civ. În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-le comunicată la 27-29 martie 2024, conform dovezilor de la filele x.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 10 decembrie 2025. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că recursul este declarat în termen, fiind legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) - e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Raportul a fost comunicat părților la 15, 17 ianuarie 2025, conform dovezilor de comunicare aflate în dosarul de recurs . Nu a fost depus punct de vedere la raport. După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de filtru, s-a fixat termen la 4 martie 2025 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea de ședință din 4 martie 2025, completul de filtru a constat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, neputând fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., iar criticile evocate pot fi subsumate, pe anumite aspecte, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În acest context, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 14 din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen, în ședință publică în 3 iunie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând criticile formulate, se constată a fi nefondate criticile formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind, însă, fondate criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Astfel, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că argumentele dezvoltate de recurent tind să demonstreze erorile din raționamentul instanței de apel și faptul că diferite considerente sunt contrazise de actele dosarului. Or, criticile concrete aduse și dezvoltate în memoriul de recurs nu pun în lumină un caracter contradictoriu al considerentelor deciziei recurate, întrucât un raționament eronat sau nesprijinit de probe nu echivalează în mod automat cu o motivare contradictorie; motivele contradictorii sunt acelea care afirmă un lucru pe care ulterior îl neagă, în timp ce un raționament eronat poate fi la fel de bine coerent cu sine, cum este cazul în speță. Eventualele erori ale instanței de apel în interpretarea și aplicarea normelor de drept material cu privire la prescripție, în contextul analizei regimului juridic aplicabil fiecăruia dintre cele două contracte de asistență juridică, încheiate sub imperiul unor legi diferite, vor putea fi analizate doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu din perspectiva caracterului nemotivat sau contradictoriu al hotărârii atacate. De asemenea, nu se poate vorbi despre caracterul contradictoriu al motivelor pentru care a fost admisă excepția puterii lucrului judecat în raport de decizia nr. 215/2021 a Curții de Apel Craiova; deși, într-adevăr, în acea decizie s-a statuat că o anume hotărâre pronunțată în recurs de Înalta Curte în cauza de față, într-un ciclu procesual anterior, nu prezintă identitate de chestiune litigioasă cu aspectele acolo dezbătute, acest fapt nu atrage și concluzia inversă: e adevărat că hotărârea dintr-un recurs anterior din prezenta cauză nu prezenta relevanță chestiunilor discutate în celălalt litigiu, pentru că hotărârile Înaltei Curți din ciclurile anterioare din prezentul dosar au tranșat doar asupra unor aspecte legate de incoerența deciziilor instanței de apel, fără a se pronunța cu privire la chestiuni litigioase suprapuse celor rezolvate în cauza soluționată prin decizia nr. 215/2021; în schimb, această decizie nr. 215/2021 a Curții de Apel Craiova a validat definitiv respingerea unei acțiuni pornită împotriva unor pârâți care se regăsesc și în litigiul de față ca moștenitori ai pârâtului C., pentru aceleași pretenții decurgând din același raport juridic, astfel încât autoritatea de lucru judecat va opera în sens invers, dinspre hotărârea definitivă către cauza de față, întrucât practic raporturile juridice dintre reclamant și acești pârâți au fost deja tranșate. Trecând la analiza criticilor vizând greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că, pentru a rezolva problema regimului juridic aplicabil prescripției, instanța de apel s-a concentrat în mod eronat asupra problematicii legii aplicabile contractelor de asistență juridică invocate în cauză, conchizând că nu ar fi vorba despre două contracte distincte, ci despre două acte juridice care nu pot fi analizate separat și care nu au o existență de sine stătătoare, ele constituind doar împreună înțelegerea părților, câtă vreme vizau asistența juridică din același dosar, cel de-al doilea completându-l pe primul numai prin adăugarea unui onorariu fix pentru fiecare etapă procesuală, pe lângă onorariul de succes prevăzut în primul contract. De aici, instanța de apel a concluzionat că temeiul acțiunii stă în primul dintre aceste două contracte, încheiat sub legea veche, ceea ce ar valida raționamentul potrivit cu care există un singur termen de prescripție, cel supus vechii legi, adică Decretului nr. 167/1958, pretențiile neputând fi scindate în pretenții decurgând dintr-un contract sau altul, supuse unor prescripții diferite. În realitate, ceea ce pierde din vedere instanța de apel este faptul că stabilirea prescripției incidente acestui litigiu nu depinde, în speță, de legea aplicabilă contractelor care l-au generat. Este adevărat, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, iar modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1). În speță, este vorba despre două contracte de asistență juridică - două acorduri de voință - dintre care cel de-al doilea este încheiat sub imperiul noului C. civ., însă doar pentru a-l modifica parțial pe primul, încheiat sub imperiul legii vechi. Din această perspectivă, chiar dacă modificarea contractului inițial s-a făcut "cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării" (art. 102 alin. (2) teza I din Legea nr. 71/2011), adică cu respectarea legii noi, aceasta privește doar onorariul fix nou adăugat; în privința "elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1)" - așa cum prevede teza a II-a - adică în ceea ce privește elementele nemodificate din contractul inițial, se aplică legea în vigoare de la data încheierii sale, anume legea veche, dar numai în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea lor. Prin urmare, în chestiunile legate de eventuale pretenții contractuale, se aplică în cazul fiecărui contract legea sub imperiul căreia a fost încheiat, cu privire la acele dispoziții proprii fiecăruia - de exemplu, clauzelor referitoare la onorariul de succes, nemodificat, din primul contract, fiindu-le aplicabilă legea veche, iar celor referitoare la onorariul fix, adăugat prin al doilea contract, fiindu-le aplicabilă legea nouă, însă numai în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestor clauze. De aici rezultă că importanța legii în vigoare la data încheierii fiecăruia dintre cele două contracte privește numai încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea lor, dar nu și chestiunea prescripției pretențiilor izvorâte din aceste contracte; problema legii aplicabile în timp în materia prescripției își găsește rezolvarea în prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 și statuării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2014 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cu care prescripțiile începute, împlinite ori neîmplinite la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv dispozițiilor Decretului-lege nr. 167/1958. Așadar, nu legea aplicabilă contractului este de interes în primul rând în chestiunea prescripției, ci legea aplicabilă prescripției în raport de momentul la care aceasta începe să curgă; de exemplu, în cazul unui contract de împrumut încheiat sub imperiul legii vechi, dar cu scadența după intrarea în vigoare a legii noi, prescripția dreptului la acțiune în restituirea împrumutului începe să curgă sub imperiul legii noi, la momentul scadenței, astfel că îi va fi aplicabil noul regim juridic, iar nu legea veche, aplicabilă contractului în chestiuni legate de încheiere, interpretare, executare, încetare a acestuia. Atunci când normele tranzitorii prevăd că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, consecința, printr-o interpretare per a contrario, este că prescripțiile neîncepute, încă, la data intrării în vigoare a noului C. civ., și care vor începe sub imperiul său, vor fi supuse acestuia din urmă. În speță, în oricare dintre variantele propuse de părți - data revocării mandatului, 20.06.2013, cum susțin pârâții; perioada 23.11.2017-24.05.2018, în care au putut fi cunoscute paguba și autorii de către reclamant ori, cel devreme, perioada octombrie 2015 - aprilie 2016, a încasării de către pârâți a despăgubirilor ce făcuseră obiectul demersurilor în care fuseseră asistați de reclamant, întrucât obligația de achitare a onorariului de succes era sub condiția suspensivă a încasării acestor despăgubiri, cum propune reclamantul - momentul începerii prescripției se situează în timp după intrarea în vigoare a noului C. civ., astfel încât regimul juridic aplicabil în cauză este cel reglementat în legea nouă, iar nu cel al Decretului lege nr. 167/1958, sens în care se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material referitoare la identificarea regimului juridic aplicabil prescripției extinctive, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul și va fi casată în parte decizia recurată, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului în raport de dezlegările date mai sus cu privire la legea aplicabilă, cu menținerea soluției privind cererea formulată în contradictoriu cu moștenitorii pârâtului C., pentru existența autorității de lucru judecat. Astfel, instanța de apel urmează să verifice dacă, în raport de regimul juridic al prescripției din noul C. civ., pârâții au invocat prescripția în condițiile art. 2512 și 2513 din noul C. civ. De asemenea, în măsura în care această etapă este depășită, va trebui să se țină cont, la identificarea termenului de prescripție aplicabil, în virtutea principiului disponibilității, că deși formularea petitului este echivocă, reclamantul a insistat în temeiul delictual al acțiunii - anume, a solicitat nu plata onorariului de succes, ci a unor despăgubiri într-un cuantum egal acestui onorariu, ca urmare a faptei ilicite constând în exercițiul abuziv al dreptului pârâților de a-i revoca mandatul, prin revocarea intempestivă a acestuia, la ultimul termen de judecată, după ce asistența juridică fusese oferită și lipsindu-l pe reclamant de dreptul contractual de a-și încasa onorariul cuvenit; reclamantul a arătat de la bun început că nu poate pune în executare contractele de asistență juridică, astfel încât e nevoit să solicite despăgubiri, iar nu executarea onorariului. Totodată, când va analiza susținerile reclamantului cu privire la momentul de la care trebuie calculat termenul de prescripție, instanța de apel va trebui să stabilească dacă demersurile acestuia ulterioare revocării mandatului (solicitări de informare adresate CE Oltenia pentru a-i comunica dacă s-au purtat negocieri cu reclamanții în vederea acordării de despăgubiri și date despre cum au fost finalizate acestea și cu privire la punerea în executare a hotărârii) au reprezentat cu adevărat demersuri în continuarea executării mandatului, cum pretinde acesta, sau au fost, în realitate, demersuri făcute de reclamant în interesul său propriu, pentru a-și urmări recuperarea onorariului.