ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 07.09.2018, reclamanții Cabinet de Avocat A. și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C.:

2.obligarea pârâților la plata onorariilor forfetare și de succes cuvenite pentru munca prestată și rezultatele obținute, precum și cheltuielile efectuate, conform contractului de asistență juridică nr. x/03.06.2010 și actului adițional, care sunt următoarele:

2.1.onorariu forfetar 280.000 euro și onorariu de succes 378.000 euro, totalizând 658.000 euro, echivalent RON la data plății, munca reclamantului fiind integral prestată, iar rezultatul scontat integral atins prin încasare direct în dosarul de executare silită numărul 34/2016;

2.2.suma 4.894.190,96 RON (1/2 din cuantumul total al sumei reprezentând dobânzi legale acordate de instanța de judecată) astfel cum aceasta este prevăzută în contractul x/29.02.2016, determinată prin calcularea cotei de 1/2 la suma acordată pârâților prin hotărârea executorie nr. 613/06.06.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017 (înainte de strămutare nr. 862/44/2012 și nr. 862/44/2012*);

2.3. acordarea dobânzii legale în raport de scadențele ce vor fi reținute pentru fiecare sumă datorată în parte;

2.4.cheltuielile efectuate în interesul pârâților, nerestituite, estimate provizoriu la suma de 200.000 RON urmând ca acestea să fie ajustate pe măsura administrării probelor și efectuării expertizelor de specialitate;

3.obligarea pârâților la plata beneficiului nerealizat, potrivit art. 1531 și 1532 alin. (2) C. civ., reprezentând onorariul de succes de 1/2 din sumele reprezentând dobânzi legale pe care le-ar fi încasat pârâții în dosarul nr. x/2016 dacă nu ar fi denunțat intempestiv unilateral contractul de asistență juridică, ulterior renunțând (prin netimbrare) la căile de atac extraordinare promovate, astfel pierzând șansa de a încasa dobânzile cuvenite legal;

4.obligarea pârâților la plata anatocismului, începând cu data introducerii acțiunii și până la data achitării efective și integrale a dobânzilor aferente debitului principal, în condițiile menționate în capătul II - 2.3 de cerere, conform art. 1489 C. civ.

5.obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro (câte 50.000 euro pentru fiecare pârâți) în echivalent RON la data plății, având în vedere că denunțarea unilaterală a contractului de asistență juridică a adus reclamantului prejudicii morale;

6.obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze (taxă de timbru, onorariul experți, onorariu de avocat), conform art. 451-455 C. proc. civ.

La 05.10.2018, reclamanții au formulat precizări la acțiune, prin care au învederat următoarele:

- referitor la capătul 1 de cerere, au arătat că este reprezentat de pretenția concretă ca pârâții, astfel cum prevede 2032 C. civ., în principal să repare prejudiciile produse prin revocarea nejustificată și intempestivă a mandatului avocațial și în subsidiar, să execute obligațiile de plată, potrivit contractului de mandat, cele două obligații fiind două căi distincte și alternative de reparare ale unuia și același prejudiciu;

- cu privire la punctele 2.1. și 2.2., au arătat că acestea nu reprezintă un petit autonom, ci doar explicarea capătului 1 de cerere, prin prisma contractului de asistență juridică, neexistând o valoare a obiectului cererii, aceasta neexistând autonom;

- cu privire la punctul 2.3., obiectul îl reprezintă cererea de acordare a dobânzii legate-aferentă debitelor principale (capătul 1 de cerere), de la data scadenței și până la data plății efective și integrale a tuturor sumelor datorate;

- cu privire la punctul 2.4., obiectul acestui capăt de cerere îl reprezintă recuperarea cheltuielilor efectuate de avocat în perioada 2010-2017 în interesul clienților, pe care aceștia după denunțarea contractului intempestivă și nejustificată nu le-au recunoscut, dorind implicit să nu le achite, deși le-au profitat și acestea se cuvin mandatarului avocat conform legii și contractului;

- referitor la capătul 3 de cerere, au arătat că este reprezentat de beneficiul nerealizat al Cabinetului de Avocat A., ca urmare a denunțării intempestive a contractului avocațial nr. x/3.06.2010 modificat prin actul adițional nr. x/29.02.2017, beneficiul nerealizat având un caracter eventual față de procesele în curs de judecată (dosar nr. x/2016) și sumele deja încasate, dar litigioase la acest moment;

- referitor la capătul 4 de cerere, au arătat că este reprezentat de acordarea anatocismului aferent dobânzii legale de la punctul 2.3 al acțiunii, respectiv capitalizarea dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii, potrivit art. 1489 alin. (2) C. civ., sumele nefiind determinate la acest moment;

- obiectul capătului 5 al acțiunii îl constituie repararea daunelor morale pricinuite ambilor reclamanți prin denunțarea nejustificată și intempestivă a contractului de asiestență juridică, denunțarea având drept unic scop lipsirea avocatului de onorariile cuvenite. Au înțeles să modifice capătul 5 al cererii introductive, diminuând cuantumul sumei solicitate, prin obligarea pârâților la repararea daunelor morale cauzate Cabinetului de Avocat A., evaluate provizoriu la suma de 5.000 euro, urmând a fi suportate în solidar de către pârâți, precum și obligarea pârâților, la acoperirea repararea daunelor morale pricinuite persoanei fizice - A. - avocat, pe care le-au evaluat provizoriu la suma de 5.000 euro în privința daunelor ce provin din atingerea demnității, onoarei și reputației, la care se adaugă 5.000 euro pentru daune morale, altele decât cele anterior menționate;

- reclamanții au arătat, cu privire la dobânda legală, că aceasta este accesorie capetelor principale de cerere în ipoteza în care acestea se vor dovedi actuale prin raportare la dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2018 al BEJ D., privind executarea silită a contractului avocațial.

Prin sentința civilă nr. 528/12.04.2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea și a obligat pe reclamant la plata, către pârâți, a sumei de 8330 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 1178/A/26.09.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții Cabinet de Avocat A. și A. împotriva sentinței civile nr. 528/12.04.2022 și a încheierilor interlocutorii din 10.01.2020, 09.04.2021, 04.06.2021, 15.10.2021, 16.11.2021, respectiv 15.12.2021, toate pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A obligat apelantul-reclamant la plata, către intimatul-pârât B., a sumei de 3570 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva încheierii din 11.09.2023 și a deciziei civile nr. 1178/A/26.09.2023 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) și 7) C. proc. civ., reclamanții Cabinet de Avocat A. și A..

Recursul împotriva încheierii de ședință din 11.09.2023 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., recurentul a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) din C. proc. civ.

A arătat recurentul că încuviințarea sau respingerea unor mijloace de probă propuse spre a fi administrate are loc în cadrul normativ procesual definit de art. 258, art. 255 C. proc. civ., criteriile legale fiind utilitatea, pertinența și concludența. În cauză, instanța de apel a omis analiza probelor propuse pe baza acestor criterii legale utilizând un raționament logic străin de cadrul normativ (insuccesiunea probelor).

Art. 22 alin. (2) C. proc. civ. prevede că judecătorul cauzei are obligativitatea administrării probelor în scopul aflării adevărului, putând chiar dispune probe din oficiu. Art. 16 C. proc. civ. consacră nemijlocirea ca principiu al procesului civil, dreptul la apărare presupunând, potrivit art. 13 alin. (2) din același cod, dreptul de a propune și a administra probe.

Cât timp apelul și acțiunea de primă instanță au fost respinse, ca nedovedite, normele de procedură enunțate mai sus, de interes public, dar și privat, au fost încălcate și consecința acestor încălcări este imposibilitatea reclamanților de a dovedi propriile pretenții, fiind incidente prevederile art. 174-179 din C. proc. civ., iar vătămarea nu poate fi remediată în recurs, astfel că se impune casarea, conform art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., în vederea luării unei hotărâri legale cu privire la admiterea/respingerea probelor urmată de soluționarea cauzei, în condițiile în care partea are posibilitatea concretă de a dovedi pretențiile sale.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurentul a învederat că insuccesiunea probelor constatată de către instanța de apel reprezintă un concept străin de criteriile prevăzute de art. 255 C. proc. civ.. Apreciază că cererea de probe a fost tratată ca având caracterul unei excepții ce nu ar fi putut fi unită cu fondul apelului, instanța constatând că apelul e nefondat fără a permite administrarea probelor. Rațiunea administrării probelor în calea de atac este tocmai demonstrarea temeiniciei apelului și a fondului, fiind de la sine înțeles că,fără probe, nu poți demonstra ceea ce susții nici in abstracto, dar nici în concret.

Recursul împotriva deciziei civile nr. 1178/A/26.09.2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) și 7) C. proc. civ. și a vizat următoarele aspecte:

I. În mod greșit a fost menținută soluția primei instanțe de respingere a excepției de necompetență materială, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța de apel antrenează legislația profesională, Statutul profesiei de avocat, art. 2, art. 108 ori art. 201 spre a justifica o anume competență a instanței de judecată. Statutul profesiei este un act infralegislativ emis de către Consiliul UNBR și nu face decât să reglementeze raporturile dintre avocați și profesie, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 51/1995. Așadar trimiterea la acest act normativ în scopul susținerii unei anume competențe sau naturi a activității avocatului nu poate genera efecte în planul competenței materiale.

Instanța de apel nu lămurește de ce art. 3 alin. (1) C. civ. nu vizează activitatea avocatului, profesionist ce contractează cu orice altă persoană servicii cu reglementare specială în Legea nr. 51/1995.

Instanța de apel a soluționat greșit problema competenței materiale, deoarece a creat o lex tertia prin compararea unor norme de ierarhie diferită și cu domeniu de aplicare distinct, ajungând astfel la o concluzie contrară interpretării obligatorii stabilite prin Decizia în interesul legii nr. 18/2016. Această decizie stabilește drept criterii obiective ale competenței tribunalelor specializate obiectul și natura cauzei, trimițând la art. 225, 226 și 227 din Legea nr. 71/2011. Criteriile legale sunt exemplificative și nu limitative ori restrictive.

Contractul a cărui neexecutare corespunzătoare de către pârâții C. și E. a generat prezentul litigiu, este perfectat cu un profesionist, Cabinet de Avocat A., și se încadrează în sfera obiectivă a art. 3 alin. (2) C. civ.. Acest aspect nu poate fi irelevant, fiind obiectiv și cu sediu normat în dreptul pozitiv, contrar celor reținute de către instanța de apel.

Instanța de apel nu a analizat deloc criticile aduse motivării primei instanțe. Hotărârea Colegiului de conducere a Tribunalului București cu nr. 3/16.01.2015 nu poate constitui izvor de drept cu privire la stabilirea competenței, putând avea, cel mult, valența unei norme de punere în aplicare, cu caracter administrativ, la nivelul instanței. De altfel, tocmai potrivit prevederilor acestei Hotărâri de Colegiu (art. 4) sunt cauze care intră în categoria litigiilor cu profesioniști acelea izvorâte din raporturile juridice dintre profesioniști precum și dintre profesioniști și alte persoane fizice.

Instanța de apel nu a analizat deloc criticile aduse motivării primei instanțe, care a tratat problema competenței exclusiv față de calitatea de profesionist a reclamantului Cabinet de Avocat A., omițând obiectul și natura litigiului. Prin încheierea de ședință s-a consemnat că "Reclamanții (...) invocă necompetența materială procesuală a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (...) raportat la calitatea de profesionist a reclamantului Cabinet de Avocat A.", iar în dezbateri argumentația a vizat modul în care a acționat reclamantul Cabinet de Avocat A., obiectul, natura, valoarea și efectele contractului de asistență juridică.

Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 18/2016, "Competența materială procesuală a Tribunalelor/Secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de articolul 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

Sub aspectul interpretării art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în opinia recurentului, obiectul și natura litigiului atrag competența secției specializate privind profesioniștii (mutatis mutandis Decizia în interesul legii nr. 13/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1309/30.12.2020).

Recurentul apreciază că referitor la acest aspect hotărârea este și nemotivată.

II. Instanța de apel nu motivează criticile privind încheierea din 09.04.2021. Instanțele anterioare au preferat să respingă probele propuse și să le ignore pe cele administrate, manifestând o inexplicabilă reticență în a cunoaște adevărul cauzei, critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.

III. Instanța de apel respinge, în mod global, apelul împotriva încheierilor de ședință din 04.06.2021 și 07.06.2021, apreciind generic că toate criticile împotriva acestor încheieri sunt nefondate, cu o motivare insuficientă și contradictorie, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

IV. Instanța de apel a analizat și respins apelul împotriva încheierii din 15.10.2021, deși aceasta nu există fizic la dosar, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

Lipsa încheierii din 15.10.2021 nu poate fi substituită de alte acte de procedură, iar inexistența acesteia atrage nulitatea încheierilor ulterioare.

V. Tot din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ., s-a învederat că motivele de apel împotriva încheierii din 07.06.2021 vizează nelegalitatea sentinței pronunțate în cauză (încălcarea principiului continuității și obligația judecătorului de a soluționa pricina ce i-a fost repartizată) și au fost prezentate de către recurent împreună cu motivele de apel împotriva încheierii din 04.06.2021, iar nulitatea acestor încheieri nu a fost analizată.

La 03.06.2021 a fost înregistrat în dosarul cauzei referatul grefierului de ședință, potrivit căruia s-a procedat la dezatașarea de la dosar a filelor x din ultimul volum sub pretextul atașării acestora în mod eronat încă de la data de 09.04.2021.

Ulterior, la 04.06.2021, s-a înregistrat la fila cu nr. 626 din ultimul volum, cererea de abținere a doamnei judecător F. "având în vedere că din eroare, la dosarul cauzei, împreună cu înscrisurile depuse de părți la dosar la termenul din 09.04.2021, grefierul a cusut două file reprezentând o fișă de lucru întocmită de judecător, pe care am avut-o în sală la termenul, de judecată și pe care o prezint judecătorului care va soluționa cererea de abținere". De precizat însă că la momentul strigării cauzei cererea de abținere nu exista fizic în dosar. În mod surprinzător, deși doamna judecător F. cunoștea pretinsul caz de incompatibilitate (cel mai târziu de la data de 03.06.2021, data referatului de la fila x), la strigarea cauzei a întrebat dacă părțile sunt prezente și interogatoriile sunt pregătite. Abia după primirea răspunsului pozitiv doamna judecător F. a formulat oral declarația de abținere.

Astfel, la 04.06.2021, prezenți fiind pârâții C. și B. pentru a fi administrat interogatoriul, doamna judecător F. a formulat cerere de abținere orală direct în ședință (nu anterior) arătând că un înscris ar fi fost cusut la dosarul cauzei, înscris ce însă nu a existat la dosarul cauzei fiind dezatașat și neputând fi niciodată consultat de părți. Față de această împrejurare cauza a fost înaintată F3 (completul imediat următor) pentru a se soluționa cererea de abținere. În lipsa înscrisului respectiv însă, abținerea nu are nici un temei real, nici un suport material (existent în realitatea obiectivă) ceea ce atrage nulitatea încheierii de abținere, deoarece art. 42. alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. vizează îndoielile părții care formulează recuzarea, iar nu un motiv de abținere obiectiv care să poată fi invocat de judecător. În plus, lipsa documentului din dosar conduce la concluzia că s-a încălcat art. 19 C. proc. civ., judecătorul neavând facultatea de a decide unilateral să se retragă de la judecată pentru un motiv ce nici juridic, nici material nu există.

Potrivit art. 5 C. proc. civ. "Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii". De asemenea, art. 19 stabilește că "judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinic, în condițiile legii", ambele dispoziții legale fiind încălcate prin înlăturarea/retragerea nemotivată și fără niciun temei de drept sau de fapt a doamnei judecător F. de la soluționarea cauzei, lipsind astfel recurentul de dreptul la un tribunal imparțial și echidistant.

Prin urmare, încheierea interlocutorie din 04.06.2021, de abținere în baza unui înscris inexistent este nulă, întrucât s-a încălcat principiul continuității prevăzut de art. 19 C. proc. civ. și regulile de repartizare aleatorie, nulitate ce se răsfrânge și asupra încheierii din 07.06.2021, nulă deoarece analizează un înscris ce nu se regăsește la dosar.

Nulitatea încheierii de ședință din 04.06.2021 nu a fost analizată de către instanța de apel, deși aceasta era argumentată, iar admiterea acesteia conduce în mod direct la admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 528/2022, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul articolului 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Instanța de apel a indicat câteva argumente de facto, ce nu constituie însă o motivare propriu-zisă, din care mai degrabă rezultă inadmisibilitatea apelului pe motivul inatacabilității încheierii de abținere. Această motivare intră, totodată, în totală contradicție cu dispozitivul deciziei din apel potrivit căruia apelul împotriva încheierilor interlocutorii a fost respins ca nefondat.

VI. Soluția de respingere a apelului sub aspectul criticilor aduse încheierii din 15.12.2021, prin care s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător G. este nelegală, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

Instanța de apel a motivat insuficient, nu există o reglementare în dreptul pozitiv care să permită suprimarea oricărui drept procesual (inclusiv acela de a pune concluzii), ori să consacre un principiu general al echilibrului procesual constând în aceea că, deși o parte necitată este prezentă, aceasta va fi împiedicată să pună concluzii spre a nu genera un dezechilibru. Raționamentul instanței de apel este unul contrar normelor procedurale, recuzarea vizează conduita instanței, a judecătorului și nu implică partea potrivnică, care nu are și nu poate avea rol de intervenient în beneficiul judecătorului. Imparțialitatea se află în patrimoniului judecătorului cauzei și în mod abstract aparține funcției de judecată a instanțelor, partea adversă neavând rol de apărător în dezbaterea recuzării.

Motivul acestei îngrădiri abuzive a dreptului de acces la instanță a fost confuz, menționându-se că ședința este în cameră de consiliu și că s-a decis ca judecătorul să nu fie audiat (evident teza egalității de arme procesuale nu ar putea opera între judecătorul recuzat și parte). Deși prezent, avocat A. a fost împiedicat de judecător, deliberat, să ia cuvântul spre a expune propriile concluzii orale ce făceau parte integrantă din dreptul de a recuza instanța. Aspectele se susțin prin audierea înregistrării ședinței de judecată. O atare decizie menținută în apel, încalcă prevederile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, art. 5 alin. (1) și (2), art. 6,7,14,15,17,19, 20 C. proc. civ., texte ce sunt reglementări la nivel de principiu vizând ocrotirea unor valori de interes public, așadar, atrăgând toate, nulitatea absolută a încheierii de ședință potrivit art. 174, 175 C. proc. civ. și pe cale de consecință, casarea.

Nelegalitatea încheierii de recuzare rezultă din simpla comparare a încheierii din 07.06.2021, când același Tribunal, analizând o cerere de abținere pe baza unui act ce nu există în dosar, a stabilit un anume standard de imparțialitate în aplicarea art. 42 pct. 13) C. proc. civ., standard care însă, în fața unor încălcări flagrante, dovedite, ale legii și spulberarea aparenței de imparțialitate prin conduita judecătorului, a rămas inaplicabil.

Încheierea de respingere a recuzării ca și decizia instanței de apel sunt nemotivate, aceasta făcând o analiză prea abstractă și prea generală legată de imparțialitate.

Probele sunt tratate ca aspecte de fond ce nu ar putea conduce la formularea unei recuzări (inadmisibilitate), iar pe de altă parte, deși recurentul a expus toate faptele, mijloacele de probă (înregistrările de ședință), instanța a motivat absolut generic în sensul că nu a fost identificată o conduită care să ateste părtinirea.

Conduita ostilă și flagrant abuzivă a fost dovedită, întreg circuitul acestei cauze ridicând serioase semne de întrebare, cu toate acestea probele lipsesc din motivarea și analiza instanței de apel, care a pronunțat, astfel, o decizie nemotivată.

Recurentul a solicitat expres instanței de apel ca în considerarea efectului deplin devolutiv al căii de atac să analizeze legalitatea și temeinicia cererii de recuzare prin prisma motivelor indicate în cele 3 memorii, iar lipsa acestei analize în cadrul motivării atrage și aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.

VII. Analiza comasată cu fondul cauzei a tuturor motivelor de procedură ce vizau admiterea sau respingerea unor mijloace de probă este nelgală, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.).

Instanța de apel nu a realizat o analiză completă devolutiv privind legala încuviințare/revenire/administrare a mijloacelor de probă (asupra celor admise revenindu-se), comasarea acestui aspect cu fondul reprezentând nemotivare, întrucât aspectele procesuale au rămas astfel nesoluționate.

Recurentul a criticat încheierea din 16.11.2021 prin care judecătorul cauzei, deși era ținut de caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere a probelor, a dispus, contrar legii, revenirea asupra probei cu raportul de expertiză, încercând, prin procedeul revenirii, eliminarea și a probei cu interogatoriu (în cazul acestei probe nu a mai dispus revenirea, nemotivând decizia sa de a respinge propria propunere de revenire).

Instanța de apel a respins, ca nedovedită în parte, acțiunea în pretenții care, deși avea bază probatorie cu înscrisuri, fiind depuse în format electronic, putea fi demonstrată și prin expertiză, care tocmai în acest scop fusese admisă.

La termenul din 16.11.2021, judecătorul cauzei, din oficiu, fără vreo cerere a părților în acest sens, a invocat prevederile art. 259 C. proc. civ. spre a dispune revenirea asupra probei cu interogatoriu, dar și asupra probei cu expertiza tehnică contabilă, fără a oferi părților nicio motivare. Nicio măsură procesuală nu poate fi discreționară, fiind necesară motivarea ei și discutarea în contradictoriu. De asemenea, prima instanță a revenit și asupra audierii martorului încuviințat H., punând în vedere reclamanților obligația de a indica un alt martor, dar utilizând în acest scop un alt procedeu nelegal, nu cel din art. 259 C. proc. civ.

Potrivit art. 259 C. proc. civ., revenirea asupra probei se poate dispune numai dacă au fost administrate alte probe, care au suplinit utilitatea celor dintâi. Magistratul a menționat generic alte mijloace de probă (așa cum rezultă din transcrierea ședinței) fără a indica însă, înscrisurile, sau hotărârea judecătorească ce ar conduce legal la necesitatea revenirii asupra probei.

VIII. Soluția primei instanțe de înlăturare a martorului H. este nelegală, iar instanța de apel nu a soluționat acest aspect, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

Instanța de apel a respins proba cu interogatoriu fără motivare, încălcând aceleași prevederi legale în materia probelor, și nemotivând propria decizie asupra legalității administrării probei cu interogatoriul (încheierea de ședință) sau a temeiniciei sentinței în condițiile nelegalei administrări, respingeri, reveniri asupra probelor.

Aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 3) C. proc. civ. este nelegală, înlăturarea mijloacelor de probă deja încuviințate prin încheiere interlocutorie nefiind posibilă ulterior momentului încuviințării probei, respectiv încheierii din 09.04.2021, pentru criteriile ce vizează admisibilitatea/inadmisibilitatea probei testimoniale. În acest caz se produce o confuzie între revenirea asupra probei (art. 259 C. proc. civ.) și inadmisibilitatea probei (art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.).

IX. Întrebările din interogatoriul administrat domnului I. au fost respinse nemotivat, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și 6) C. proc. civ.

Denegarea de dreptate este interzisă, iar art. 5 C. proc. civ. nu prevede expres, dar împiedică, prin caracterul principial ce guvernează aplicarea oricăror prevederi procesuale, înlăturarea probelor esențiale dezlegării corecte a cauzei.

La termenul din 16.11.2021, judecătorul G. a suprimat deliberat și direct proba cu interogatoriul administrat, manifestările sale aducând atingere solemnității ședinței și prestigiului justiției. Judecătorul nici măcar nu a citit întrebările din interogatoriu integral, a făcut permanent comentarii lipsite de respect și politețe la adresa reclamanților, a răspuns în locul părților, a înlăturat nenumărate întrebări fără o motivare reală. Aceste motive impun casarea, admiterea apelului, anularea încheierii precum și a interogatoriului și rejudecarea la fond în fața unei instanțe imparțiale și obiective. Desigur, aceste aspecte incontestabile, impuneau admiterea probei cu interogatoriul în apel (probă a cărei aptitudine de a conduce la dezlegarea cauzei prin aflarea adevărului a fost grav avariată de distrugerea deliberată a caracterului de surpriză tocmai prin nelegala administrare).

Instanța de apel a lăsat nesoluționat motivul de apel reprezentat de pct. 5.5 din memoriul de apel, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

X. Instanța de apel nu motivează și nu soluționează realmente obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificat, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., tratând pretențiile exclusiv în sfera beneficiului nerealizat, deși ulterior modificării și precizării acțiunii reclamanții au indicat în mod exact sfera art. 1532 alin. (2) C. civ., respectiv pierderea șansei de a obține un avantaj. Acest prejudiciu este supus reparării proporționale cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului. Nu există nicio motivare asupra șansei câștigării litigiilor, nicio analiză asupra acestora, iar caracterul speculativ, sau pur speculativ ori iluzoriu, cum îl precizează instanța, nu poate fi reținut in abstracto, deoarece șansa se referă la ipoteza abstractă de a se ajunge la un anume rezultat, și nu la despăgubiri acordate în cazul atingerii acelui rezultat.

De asemenea, decizia recurată este nemotivată și cu privire la problema aplicării prevederilor C. civ. în materia mandatului avocațial, în special a Legii nr. 51/1995, Statutului profesiei, act infralegislativ cu normativitate restrânsă, C. civ. - materia mandatului, și raportat la contractul părților a cărui forță obligatorie impune o anume conduită. Astfel, motivele de apel, paragraful 8, 8.1, 8.2, 8.3, 8.4, 8.5, 8.6, 8.7, nu au fost analizate în mod complet, ci expediate prin reținerea prevalenței dreptului clientului la denunțare unilaterală/absolut și necondiționat. Forța obligatorie a contractului relativă la conduita părților nu a fost analizată, analiza clauzei de nedenunțare, analiza motivelor și faptelor ce au generat denunțarea contractului la 6 zile de la încasarea integrală a unor sume, pe care la alte 7 zile pârâții le-au transferat în conturile proprii, nu a mai fost efectuată. Judecata cauzei era necesar a avea loc în mod particular concret, nu abstract generic rezultând că, practic, pentru astfel de situații ar exista o jurisdicție specială, nu acțiunea de drept comun, care totuși a fost respinsă pe fond, și nu ca inadmisibilă.

Este nemotivată și analiza instanței asupra ilicitului contractual, când în realitate se decide că nu poate fi analizată pe fond existența unei conduite ilicite cu ocazia denunțării contractului avocațial (reținându-se în mod ocolit inadmisibilitatea acțiunii) pe motiv că denunțarea este permisă ad nutum. Existența unor prevederi în Legea nr. 51/1995 - lege specială, nu restrânge dreptul fundamental la repararea oricărei despăgubiri la categoriile expres indicate în art. 28 alin. (1) din legea specială. Dreptului la despăgubiri al oricăreia dintre părți îi este aplicabil principiul reparării integrale a prejudiciului, prevăzut de către art. 1385 C. civ.. Or, norma specială prevede că denunțarea nu are caracter exonerator de răspundere, indicând exemplificativ și nu restrictiv, categoriile de sume ce sunt datorate indiferent de denunțare. Nici legea specială nici cea generală nu exclud analiza culpei, a prestațiilor și a posibilității existenței de prejudicii ce necesită reparare. Instanța nu motivează decât aparent, în tot cazul insuficient și vădit contradictoriu.

XI. Instanța de apel nu a răspuns motivului de apel privind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1193/08.03.2019 pronunțată în dosar nr. x/2018, și, totodată, a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) și 7) C. proc. civ.

Decizia instanței de apel este nemotivată sub aspectul soluționării motivului 8.8. din memoriul de apel, prin care recurentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1193/08.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În mod eronat, instanța de apel expediază acest motiv cu justificarea că ar fi unul exegetic, probabil prin aceasta urmărind a spune că nu există un folos practic urmărit în economia admiterii apelului. Instanța a omis însă orice motivare asupra a ceea ce s-a solicitat. Pe cale de autoritate de lucru judecat recurentul a indicat faptul că instanța a stabilit totuși definitiv (16.06.2020) că pârâții au refuzat în mod ilicit să recunoască o plată valabilă, în acest scop contestând-o, în mod nelegal.

În aceste condiții, caracterul exegetic nu există, după cum, potrivit autorității de lucru judecat, nu a existat vreodată o dublă executare, așadar instanța a lăsat nemotivată decizia sa, deși, prin apel, recurentul a arătat că elementele culpabile, ilicite, prin raportare la contractul avocațial - respectiv contestarea unei plăți cuvenite, refuzul de plată, corectitudinea procedurii executării silite generată tocmai de conduita culpabilă a reclamanților, erau aspecte ce ar fi trebuit analizate atent și în raport de acestea, motivată admiterea sau respingerea acestui element, propriu zis, autoritatea de lucru judecat.

Mai mult, instanța de apel reține că ar fi existat o dublă executare contrar exact acestor considerente, încălcând ea însăși autoritatea de lucru judecat în mod nemotivat. Se reține, fără legătură cu modul în care a fost formulat motivul 8.8 din apel, că nu ar exista autoritate de lucru judecat asupra unei plăți (deși executarea silită reprezintă tocmai plată forțată). Instanța de apel nu observă prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., ce vizează și orice chestiune litigioasă (una și aceeași creanță) caracterul datorat, exigibilitatea, refuzul de plată fiind elemente ce stabileau culpa pârâților de o manieră apriorică și peste care instanța nu putea să treacă.

XII. Instanța de apel nu motivează aspectul dobânzilor legale și al altor accesorii sau al daunelor morale, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.. Era necesar a fi identificată suma cuvenită Cabinet de Avocat A., când și dacă a fost plătită benevol sau forțat, când era exigibilă. Accesoriile trebuiau acordate indiferent de calea urmată, prejudiciul prin neplata la termen existând. Inadmisibilitatea căii urmate raportată la executarea silită nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., iar din ansamblul hotărârii rezultă că apelul a fost respins pe fond, nicidecum ca inadmisibil.

XIII. Instanța de apel a respins motivul de apel (9 din memoriul de apel) privind cheltuielile efectuate în interesul clienților, prin ignorarea oricăror probe și a dovezile propriu-zise ale cheltuielilor (înscrisuri depuse în fond și apel) și expertiză (respinsă în fond și apel), concluzionând că nu a existat o estimare concretă nici a sumei de 300 RON/dosar. La dosarul cauzei a fost depusă situația completă a dosarelor, copii ale înscrisurilor, taxelor, ce demonstrează volumul și numărul acestora și ce puteau fi evaluate numai pe cale de expertiză, în marea lor parte. Cu toate acestea, instanța de apel nu motivează în nici un fel respingerea, iar această insuficiență atrage casarea din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la 16.12.2024, intimații-pârâți au invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că prin recursul promovat se dorește reluarea judecății pe fond, iar nu analiza unor chestiuni de nelegalitate.

În subsidiar, intimații-pârâți au arătat că în mod legal instanța de apel a considerat că nu se mai impune administrarea unor alte mijloace de probă (interogatorii, martori) decât cele constând în înscrisuri.

Daunele morale, astfel cum sunt solicitate de Cabinet de Avocat A. și Avocat A., se referă la imaginea, prestigiul profesional și blocarea evoluției activității formei de exercitare a profesiei de la nivelul anului 2013 și până la data denunțării unilaterale a contractului de asistență juridică.

Recurenții nu au arătat, în legătură cu încheierea din 11.09.2023, care sunt normele de procedură încălcate, susceptibile de a determina nulitatea necondiționată, conform art. 176 C. proc. civ., și nici cum neadministrarea probei cu expertiza contabilă ori cenzurarea interogatoriului administrat intimaților ar fi fost de natură a schimba în tot hotărârea instanței de fond.

Pretențiile în bani, constând în onorarii pretinse de recurentul Cabinet de Avocat A. au fost deja soluționate definitiv, în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2018

Insuccesiunea probelor se referă la ordinea în care acestea urmează a fi administrate. În apel, probele a căror administrare se dorea de către recurenți nu vizau motivele de apel, ci judecata pe fond, nefiind utilă, pertinentă și concludentă administrarea acestora, după cum este menționat și în încheierea din 11.09.2023.

Interpretarea dată de instanță cu privire la calitatea de profesionist a recurentului și obiectul cauzei reprezintă o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. Natura litigiilor este una civilă, din perspectiva naturii juridice a raporturilor dintre avocat și client, iar forma profesiei este reglementată de Legea nr. 51/1995, și nu de Legea nr. 31/1990.

Criticile privind încheierile din 09.04.2021, 04.06.2021 și 07.06.2021 nu se referă la soluția instanței de fond, ci la soluția primei instanțe și nu sunt dezvoltate aspecte de nelegalitate.

La termenul din 15.10.2021 nu a existat nicio ședință de judecată, astfel încât nu putea exista o încheiere aferentă, la acea dată realizându-se doar un act administrativ prin care părților li se aducea la cunoștință faptul desființării completului, cauza urmând a fi repartizată, ciclic, la un alt complet.

Termenul din 15.10.2021 a fost acordat în urma repartizării dosarului ca urmare a admiterii abținerii prin încheierea din 07.06.2021, termenul fiind acordat la 16.06.2021. Însă, până ca acea ședință să aibă loc, a fost adoptată Hotărârea colegiului de conducere din 12.10.2021 prin care completul căruia i s-a repartizat cauza după abținere a fost desființat .Prin urmare, acest termen a rămas fără efecte și nu a mai avut nicio relevanță în economia dosarului, dosarul fiind repartizat ciclic prin procesul-verbal din 18.10.2021, completului F7. Cât timp un termen de judecată nu este asociat soluționării dosarului și se află într-un interval de timp vizat de proceduri administrative ale instanței, de desființare a unui complet și repartizare a dosarelor, nu se poate reține efectul nulității subsecvente a restului încheierilor.

Procedura recuzării impune analiza cererii de recuzare în camera de consiliu, fără citarea părților, astfel încât critica privind o pretinsă interzicere a avocatului A. de a lua cuvântul într-o ședință nepublică demonstrează atât necunoașterea dispozițiilor procedurale, cât și o supraevaluare a propriilor drepturi procesuale.

Cu privire la revenirea asupra probelor și la cenzurarea interogatoriului administrat pârâților, intimații arată că argumentele invocate de instanța de apel sunt legale și temeinice. Mai mult, cu privire la interogatoriul administrat pârâților, Tribunalul Galați, unde s-a realizat comisia rogatorie în fața căreia s-a administrat interogatoriul intimatului pârât C., a cenzurat, la rândul său, întrebările în număr excesiv adresate acestuia, ceea ce demonstrează că, într-adevăr, recurenții au formulat întrebări cu depășirea tezei probatorii admise, având și caracter excesiv.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1193/2019, care în opinia recurenților nu a fost avută în vedere de instanța de apel, intimații învederează că nu este îndeplinită condiția triplei identități: de părți, cauză și obiect, deoarece judecata în dosarul nr. x/2018 a avut un alt obiect decât judecata din prezentul dosar. Mai mult, recurentul Cabinet de Avocat A. a fost obligat la restituirea și respectiv întoarcerea executării pentru sumele încasate nelegal, drepturile sale neputând fi analizate în mod separat, prin raportare numai la sentința civilă din dosarul nr. x/2019, așa cum judicios a constatat și instanța de apel

De asemenea, dat fiind că hotărârile privind plățile vizate de pretențiile din prezenta cauză au fost pronunțate în cadrul contestațiilor la executare, nu există identitatea de obiect care să justifice reținerea autorității de lucru judecat ca efect negativ al hotărârii judecătorești, prima instanță dând o dezlegare corectă și în acest caz.

Nu poate fi reținută nici temeinicia criticilor privind dobânzile datorate prin raportare la suma de 658.000 euro și anatocismul, acestea având caracter accesoriu față de pretenția principală dedusă judecății, astfel cum rezultă din structura cererii de chemare în judecată, din împrejurarea că în mai multe rânduri reclamanții au evaluat capetele de cerere la 0 RON, întrucât scopul urmărit era doar conservarea unor sume deja încasate și, în ultimul rând, pentru că daunele moratorii ale unor sume executate silit se recuperează prin mijloacele procesuale puse la dispoziție de capitolul privind executarea silită și presupune demersuri adresate executorului și instanței de executare

Cu privire la onorariile de succes deduse din dosarele nr. x/2017 și nr. y/2016, intimații arată că, referitor la primul dosar, aprecierea privind insuficienta pregătire profesională a noului avocat al intimaților este o pură speculație și nu este asociată cu un alt element al litigiului care măcar să ridice semne de întrebare asupra acestei chestiuni, cum ar fi fost de exemplu aprecierea probării insuficiente a pretenției. Aceeași este și situația din dosarul nr. x/2016, unde chiar avocatul reclamant a reprezentat intimații care au pierdut în apel, după soluționarea definitivă a procesului fiind la latitudinea acestora modul în care vor să exercite eventuale căi extraordinare de atac. Și în acest caz prejudiciul este construit pe elemente iluzorii și se îndepărtează flagrant de la realitatea că se pretinde jumătate din sume neîncasate efectiv de către intimați, ci exclusiv ca urmare a neformulării unei contestații în anulare.

Cu privire la cheltuielile efectuate în interesul clienților, se constată că prin motivele de apel se invocă expedierea a două emailuri și depunerea unui extras de cont, fără însă a combate efectiv argumentația primei instanțe referitoare la faptul că acestea nu au fost individualizate, astfel încât să permită asocierea cu contractul de asistență juridică și actul adițional și cu cheltuieli efectuate în interesul soluționării dosarelor, cum sunt deplasări la termene ori costuri de cazare, ori sume achitate în numele intimaților în calitate de clienți.

Au mai fost invocate cheltuieli cu plata taxelor de timbru și a expertizelor și o sumă de 300 RON pe dosar, însă nu au fost indicate înscrisurile în susținerea acestora, iar acest capăt de cerere nu a avut niciodată o estimare concretă, expertiza fiind doar o lucrare tehnică aptă să folosească în interesul litigiului cunoștințele unui specialist, fără însă a putea suplini lipsa probării cu înscrisuri a unei pretenții.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Intimații-pârâți au formulat punct de vedere la raport prin care au reiterat excepția de nulitate a recursului și au precizat că solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 RON. Au mai arătat că cererea de recurs a fost depusă la dosar în format incomplet, numai paginile impare, solicitând analiza recursului în acest context. Au învederat și că recursul este inadmisibil, prin raportare la lipsa calității procesuale active a recurentului pentru alte pretenții decât daunele morale.

Prin încheierea din 11.06.2025, completul de filtru a respins excepția de nulitate a recursului invocată de către intimații-pârâți prin întâmpinare.

A admis în principiu recursul declarat de reclamanții Cabinet de Avocat A. și A. împotriva încheierii din 11 septembrie 2023 și a deciziei civile nr. 1178/A din 26 septembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

A stabilit termen de judecată în ședință publică, la 19.11.2025, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 11.09.2023, de amânare a pronunțării, Înalta Curte reține că o primă critică este subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

O a doua critică este subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea recurată este nelegală atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, recurentul învederează că, omițând să analizeze probele pe baza criteriilor reglementate de art. 258 și 255 din C. proc. civ., instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), dar și art. 22 alin. (2), art. 16, art. 13 alin. (2) din C. proc. civ. și a utilizat un raționament străin de cadrul normativ, respectiv cel privind insuccesiunea probelor.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 255 C. proc. civ., "(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui. (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate."

De asemenea, potrivit art. 258 C. proc. civ., "(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere. (2) încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. (3) Instanța va putea limita numărul martorilor propuși."

Înalta Curte evocă că, prin încheierea de amânare a pronunțării de la termenul din 11.09.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pus în discuția părților probele solicitate prin cererea de apel, respectiv înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul intimaților-pârâți, proba testimonială cu doi martori, soluția unei instanțe penale, prin care a fost admisă o contestație la tergiversare, decizia civilă nr. 970/2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Reclamanții apelanți au solicitat instanței de apel și emiterea unei adrese către organul de urmărire penală la care era înregistrată plângerea penală a intimatului B. formulată împotriva reclamanților, pentru a se comunica toate înscrisurile din acel dosar, cu motivarea că o componentă a daunelor morale solicitate o reprezintă inclusiv formularea de acuzații false la adresa acestora.

În condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 din C. proc. civ., instanța de apel a constatat că probe similare sunt invocate și ca motive de apel ce fundamentează o eventuală necercetare a fondului, situație față de care a apreciat că singura probă ce se impune a fi administrată este cea cu înscrisuri, urmând ca, în eventualitatea în care apelul cu privire la probe va fi găsit întemeiat, eventuala reformare a încheierilor instanței de fond cu acest obiect să fie avută în vedere și prin raportare la hotărârea judecătorească atacată, conform regulilor procedurale.

În aceleași condiții de legalitate și cu o motivare corespunzătoare, instanța de apel a reținut că nu se impune efectuarea unei adrese către Parchet referitoare la dosarul penal în cadrul căruia a fost admisă contestația la tergiversare, "probatoriul administrat și împrejurarea că s-au invocat motive de apel cu privire la insuficiența probelor, urmând a fi avute în vedere în contextul soluționării apelului."

Prin urmare, Înalta Curte subliniază că cererea de probatorii formulată de apelanți a fost pusă în discuția părților și a fost analizată de către instanța de apel cu respectarea dispozițiilor art. 255 și art. 258 din C. proc. civ., iar înlăturarea unora dintre probele solicitate s-a realizat în condiții de legalitate (publicitate, oralitate, contradictorialitate), după deliberare, și cu o motivare corespunzătoare.

Împrejurarea că recurenții sunt nemulțumiți de soluția dată de către instanța de apel cererii de probatorii, ori de argumentele ce au fundamentat îndepărtarea unora dintre probele solicitate, nu determină, de plano, incidența cazurilor de casare invocate, câtă vreme instanța de recurs nu identifică încălcarea vreunei reguli de procedură, care să atragă sancțiunea nulității, specifică motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. și nici o motivare străină cauzei, care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.

Conceptul de insuccesiune a probelor utilizat de către instanța de apel în motivarea respingerii anumi