ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3171/2018

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtului CABINET DE AVOCAT B. la plata/restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 78.114 RON, reprezentând parte din suma încasată necuvenit de către pârât, cu titlu de onorariu avocațial, penalități de întârziere și cheltuieli de executare silită, în baza contractului de asistență juridică nr. x/2011, supusă restituirii ca efect al încetării efectelor contractului de asistență juridică nr. x/2011, în anul 2011, prin revocarea mandatului de către reclamanta mandant, din cauza neîndeplinirii de către pârât a obligațiilor contractuale; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3.866,11 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare datorată în temeiul art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin întârzierea în îndeplinirea obligației de restituire a sumei menționate la petitul 1, calculat de la data punerii în întârziere, 24.03.2015 și până la data prezentei cereri 24.09.2015, precum și în continuare până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 10186 din 23.11.2016 a respins excepțiile lipsei de interes și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT B.; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 6.435 RON, (echivalentul în RON a 1.500 euro-cota de 25% din onorariul avocațial aferent contractului de asistență), a sumei reprezentând 25% din cuantumul penalităților de întârziere calculate și percepute în cadrul dosarului execuțional nr. x/2011 al BEJ C. și a sumei reprezentând 25% din cuantumul cheltuielilor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2011 al BEJ C., la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată asupra sumelor menționate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a acestora și s-a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul Cluj, secția civilă prin decizia nr. 98/2018 din 17 februarie 2018, a admis apelul formulat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 10186/28.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca pe care a schimbat-o parțial și în consecință a admis în întregime acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT B.; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 78.114 RON reprezentând sumă încasată necuvenit și a sumei de 3866,11 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare datorată pentru perioada 24.03.2015-24.09.2015, data introducerii cererii, și în continuare obligă pe pârât la plata acestei dobânzi până la data plății efective a debitului principal; a menținut restul dispozițiilor sentinței privind respingerea excepțiilor și cheltuielile de judecată; a respins apelul formulat de către pârâtul CABINET DE AVOCAT B. împotriva aceleiași sentințe și a obligat intimatul CABINET DE AVOCAT B. să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 1373,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată doar în apel.

Împotriva acestei decizii pârâtul CABINET DE AVOCAT B. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 02 mai 2018.

Prin rezoluția completului din data de 08 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Cluj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât CABINET DE AVOCAT B. împotriva deciziei nr. 98/2018 din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.