ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2025

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 07.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului București prin Primar, Instituția Primarului Municipiului București, Primăria Sectorului 6 București și B. să-i restituie suprafața de 395 mp situată în București, strada x nr. 56, pe care au ocupat-o odată cu dezvoltarea proiectului; în măsura în care nu mai este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 395 mp, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești actuale și egale cu valoarea de piață a terenului, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 194 și art. 453 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. I din Primul Protocol Adițional la CEDO, art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 20, 21 și art. 44 din Constituția României, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 563 și urm. C. civ. La data de 14.02.2018, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că dorește precizarea cadrului procesual pasiv, în sensul că au calitatea de pârâți Primarul General al Municipiului București - în reprezentarea Primăriei Municipiului București, Instituția Primarului Municipiului București, Municipiul București prin Primar, Sectorul 6 București prin Primar, B.. Prin sentința civilă nr. 1398/22.02.2018, Judecătoria Sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2018 cu nr. x/2018. La termenul de judecată din data de 16.05.2018, reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că pârâți în cauză sunt Municipiul București, prin primarul general, prin primar și C. S.A. și că obiectul cauzei este revendicare și nu expropriere de fapt.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1152 din 08 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primar General, a Sectorului 6 al Municipiului București prin primar și B. cu sediul în sector 1, București, invocate prin întâmpinări. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub același număr de dosar.

Decizia pronunțată de curtea de apel în primul ciclu procesual: Prin decizia civilă nr. 373A din 08 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a fost anulată sentința civilă nr. 1152 din 08 iunie 2018 și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea a trasat tribunalului sarcina de a stabili cauza exactă a deposedării suferite de reclamantă, precum și persoana responsabilă.

Soluția tribunalului în rejudecare: Prin sentința civilă nr. 1172 din 17 octombrie 2023 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar, a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar, la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 31.740 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 55 mp, expropriat în fapt, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Sectorul 6 București, prin Primar și C. S.A. ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.557,2 RON, reprezentând taxă judiciară-fond, a sumei în cuantum de 778,6 RON, reprezentând taxă judiciară-apel, a sumei în cuantum de 417,72 RON, reprezentând onorariu expert, precum și a sumei în cuantum de 828,48 RON, reprezentând onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată proporționale pretențiilor admise. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Soluția curții de apel în rejudecare: Prin decizia civilă nr. 491 A din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1172 din 17 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 24 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția de primire, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Motivele de recurs: Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. În esență, recurentul a susținut, pe de o parte, că hotărârea instanței de apel nu este motivată, iar pe de altă parte, faptul că aceeași hotărâre a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 563 și 566 din C. civ. Prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de dispozițiile art. 563 și ale art. 566 C. civ., că hotărârea instanței de apel este succint motivată în ceea ce privește temeiurile de drept ale acțiunii reclamantei A., nefiind invocat niciun text de lege sau normă de drept material, în afara celor cu privire la limitele efectului devolutiv al apelului stabilite de art. 477 și 478 C. proc. civ., precum și că aceeași decizie este dată și cu nesocotirea celor două texte de lege menționate anterior (art. 563 și art. 566 C. civ.). A mai menționat recurentul că, din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 563 și art. 566 C. civ., rezultă, în opinia sa, faptul că în cazul unei acțiuni în revendicare proprietarul neposesor are ’’dreptul la despăgubiri" (art. 563 alin. (1) C. civ.), dar numai dacă bunul "a pierit" ori "a fost înstrăinat" de către pârât (art. 566 alin. (1) C. civ.), condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în revendicare sub forma despăgubirilor fiind strict reglementate (bunul imobil să fi pierit sau să fi fost înstrăinat de către pârât). A precizat că în speță nu s-a dovedit că terenul ce constituie obiectul prezentului litigiu ar fi pierit și nici că ar fi fost înstrăinat de către recurent, astfel că nici una din cele două ipoteze reglementate de art. 566 alin. (1) C. civ. nu este întrunită în cauză. A reiterat faptul că, prin decizia nr. 373 A/08.03.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a statuat că prima instanță nu a intrat în judecata fondului litigiului, iar soluția instanței de fond în rejudecare, precum și hotărârea instanței de apel trebuie să fie fundamentată strict pe art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (1) C. civ., respectiv stabilirea fără echivoc a dreptului la despăgubiri al reclamantei, numai în condițiile în care bunul a pierit, ori a fost înstrăinat de către Municipiul București, raportarea la o eventuală expropriere de fapt atrăgând cu totul un alt temei de drept, și anume art. 1 357 C. civ., răspunderea civilă delictuală. A concluzionat că, hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 563 și art. 566 C. civ., și a solicitat ca în rejudecare să se stabilească fără echivoc întrunirea sau neîntrunirea condițiilor reglementate de art. 566 alin. (1) C. civ. (respectiv dacă bunul imobil în litigiu a pierit din culpa Municipiului București, ori a fost înstrăinat și dacă astfel, reclamanta A. are dreptul la despăgubiri pentru terenul respectiv). Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate: Intimata Sector 6 prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Intimata Rețele Electrice Muntenia S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată. A mai arătat că unele din motivele de recurs (cele privind dreptul la despăgubiri), sunt noi în raport cu cele invocate în cadrul cererii de apel, arătând că regula invocării omisso medio a motivelor în recurs este incidentă în această situație. A mai învederat că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 563 și cele ale art. 566 C. civ. și că decizia recurată este motivată. Prin adresa din 5 decembrie 2024, înregistrată la Înalta Curte cu nr. 11600, intimata a depus precizări în sensul că și-a schimbat denumirea din Rețele Electrice Muntenia S.A. în Rețele Electrice România S.A.. Intimata A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului și nulitatea acestuia, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. A precizat că susținerile recurentului vizează aprecieri asupra aspectelor de fond ale cauzei și nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 25 martie 2025. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen, fiind legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) - e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Raportul a fost comunicat părților la 4-5 februarie 2025. Prin punctul de vedere la raport formulat de intimata A. și înregistrat la dosar în data de 19 februarie 2025, s-a solicitat să se constate netemeinicia raportului de admisibilitate a recursului, întrucât în mod greșit s-a interpretat sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ., în sensul în care se reține în pagina 5 a raportului că obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de peste 200.000 RON, și, pe cale de consecință decizia civilă nr. 491A din 25 aprilie 2024 este supusă recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, drept pentru care apreciază că recursul este inadmisibil. După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de filtru, s-a fixat termen la 25 martie 2025 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului. Constatându-se admisibilitatea în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din 25 martie 2025 a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând cererea de recurs în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte o găsește nefondată. Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că motivarea instanței de apel este, într-adevăr, succintă, însă ea există și reflectă limpede raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate, argumentația, fie ea și sumară, fiind una clară, astfel încât nu se poate vorbi espre o nemotivare a deciziei recurate. Se mai invocă faptul că hotărârea nu ar fi fost motivată din perspectiva prevederilor art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (1) C. civ., invocate de reclamantă prin acțiunea sa, însă această critică nu se referă la o nemotivare, ci la o motivare cu care recurenta nu este de acord, ceea ce nu se înscrie în cazul de casare menționat. Nici criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Este adevărat că acțiunea reclamantei a fost întemeiată, printre altele, și pe prevederile art. 563 alin. (1) și cele ale art. 566 alin. (1) C. civ. și că acestea permit proprietarului neposesor să solicite despăgubiri într-o acțiune în revendicare numai dacă bunul "a pierit" ori "a fost înstrăinat" de către pârât, însă soluția atacată nu a fost fundamentată de instanța de apel pe aceste două texte de lege, pentru a i se reproșa că a greșit. Mai mult, reclamanta însăși nu s-a limitat în acțiunea sa în a invoca prevederile antemenționate ale art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (1) C. civ., ci a făcut referire și la art. I din Primul Protocol Adițional la CEDO, la textele din Declarația Universală a Drepturilor Omului și din Constituția României referitoare la dreptul de proprietate, la Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Or, instanța de apel, în rejudecare, pornind de la aspectele factuale tranșate cu autoritate de lucru judecat în ciclul procesual anterior referitor la suprafața ocupată prin lucrările de utilitate publică efectuate, a reținut că prin decizia din primul ciclu procesual s-a tranșat inclusiv necesitatea stabilirii cauzei exacte a deposedării suferite de reclamantă și a persoanei responsabile, în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cu care acțiunea este admisibilă și în acele ipoteze în care ocuparea terenului este ireversibilă, fapt ce a validat inclusiv temeiul (invocat, de altfel, și de reclamantă) despăgubirilor decurgând din exproprierea de fapt. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o greșită aplicare a prevederilor art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (1) C. civ., câtă vreme soluția instanței de apel nu a evocat aceste prevederi, ci a validat acordarea de către tribunal a despăgubirilor în temeiul jurisprudenței CEDO în materia exproprierilor de fapt și a prevederilor art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cele două texte ale C. civ. fiind invocate de tribunal doar la nivel principial, asimilând caracterul ireversibil al ocupării terenului situației în care acesta a pierit sau a fost înstrăinat de către pârât. În consecință, constatând nefondate criticile formulate, în baza art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.