ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 septembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel cum a fost precizată la data de 07.03.2018, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele B. și C.: - să-i fie restituite, în temeiul prevederilor art. 1909 vechiul C. civ., bunurile mobile personale enumerate în lista depusă; - să se constate, în temeiul prevederilor art. 111 vechiul C. proc. civ. și ale art. 632 C. civ., dreptul său de proprietate asupra următoarelor imobile: imobilul din str. x, sector 5 București, imobilul din cartierul Dămăroaia str. x, sector 1 București și asupra sumei de 45.000 euro, reprezentând jumătate din suma de 90.000 euro economisită între anii 2007 - 2015 și depusă la D. S.A. Sucursala B-dul x în data de 03.12.2008, E. Agenția Toporași și la F..

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 506 din 16 ianuarie 2019 Judecătoria Sector 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, arătând că acțiunea reclamantei, de revendicare și constatare, are o valoare ce depășește pragul prevăzut de art. 95 punctul 1 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul București, prin încheierea camerei de consiliu din 26 februarie 2019, a înaintat dosarul registraturii, în vederea repartizării acestuia unui complet de minori și familiei. Prin încheierea camerei de consiliu din 06 iunie 2019 s-a admis excepția necompetenței funcționale, s-a declinat cauza în favoarea completului specializat în litigii de drept civil și s-a constatat ivit un conflict negativ de competență. Prin sentința civilă nr. 92 F dată la 30 septembrie 2019 Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet specializat în litigii de drept civil de la Tribunalul București. Prin încheierea din 24 martie 2021 Tribunalul a decăzut reclamanta din dreptul de a-și preciza acțiunea cu privire la pârâta C.. Prin încheierea din data la 07 aprilie 2021 instanța a respins excepția lipsei calității procesual active pentru capătul de cerere care se referă la revendicarea mobiliară. A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor, în temeiul articolului 35 noul C. proc. civ. A respins excepția lipsei calității procesual active pentru capătul de cerere care se referă la revendicarea imobiliară. A respins excepția prescripției dreptului reclamantei de a solicita plata sumei de 45.000 euro. A respins excepția lipsei calității procesual active pentru plata sumei de 45.000 euro. A respins excepția lipsei de interes, în ce privește toate capetele de cerere, invocate de pârâta B. și a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, invocată de aceasta. Prin sentința civilă nr. 70/26.01.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.. A obligat reclamanta să achite pârâtei 3000 RON, cu titlu onorariu de avocat redus, iar în baza dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile avansate de stat în cazul reclamantei, au rămas în sarcina statului.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 70/26.01.2022, pronunțate de către Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondat. În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat prin încheierea din 03.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, rămân în sarcina statului. A luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III- civilă a declarat recurs reclamanta A.. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 14 mai 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.

În motivarea cererii de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanțele inferioare au comis erori grave de interpretare și aplicare a normelor legale relevante, afectând astfel soluționarea corectă a cauzei. A arătat că a promovat acțiunea inițială în mod corect la Judecătoria Sector 4 București, fundamentând solicitările pe relația de concubinaj de notorietate cu defunctul G. și pe contribuția sa directă la dobândirea bunurilor litigioase. Cu toate acestea, instanța a calificat greșit acțiunea ca fiind o simplă revendicare de bunuri, ignorând natura reală a raporturilor juridice dintre părți și determinând transferul nejustificat al cauzei la Tribunalul București. Tribunalul, împotriva susținerilor repetate ale acesteia, a solicitat clarificarea și redefinirea acțiunii, evidențiind o lipsă de înțelegere a fondului cauzei. Recurenta a subliniat că bunurile mobile și imobile dobândite în timpul relației de concubinaj, de peste 20 de ani, cu defunctul G. reprezintă bunuri comune, dobândite prin munca și contribuția efectivă a ambilor parteneri. Aceste bunuri nu pot fi considerate în proprietatea exclusivă a moștenitoarei B., fără a ignora aportul direct și substanțial al recurentei. A invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cauza "Van der Heijden vs. Olanda", prin care noțiunea de "viață de familie", protejată de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include și relațiile de concubinaj. Recurenta a susținut că instanțele românești ar fi trebuit să aplice prioritar normele internaționale privind drepturile omului. Totodată, critică faptul că instanțele de fond și de apel au limitat numărul martorilor propuși de aceasta, restricționând astfel posibilitatea acesteia de a demonstra relația de concubinaj de notorietate și contribuția sa la dobândirea bunurilor litigioase. Susține că a depus declarații scrise ale martorilor neadmisi, precum și alte dovezi care atestă relația de lungă durată și contribuția sa materială. De asemenea, recurenta susține că a prezentat, în fața instanțelor, acte, fotografii și declarații ale martorilor care atestă contribuția sa directă la fabricarea și vânzarea mobilierului împreună cu defunctul, precum și la achiziția și renovarea imobilelor, însă că instanțele au ignorat aceste dovezi esențiale, adoptând o soluție superficială. Conchizând, susține că soluția pronunțată de instanțele inferioare este bazată pe o aplicare greșită a normelor de drept material și procedural, precum și pe o analiză superficială a probatoriului administrat. 5. Apărările formulate în cauză Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte în data de 26 iunie 2024. In data de 17 iunie 2024, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru netimbrare și pentru lipsa încadrării în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, excepția lipsei calității procesuale active a recurenței și excepția inadmisibilității anumitor capete de cerere. Intimata a susținut că recursul este netimbrat și că recurenta a beneficiat, în mod abuziv de ajutor public judiciar, neplătind taxele judiciare de timbru nici în fond, nici în apel. A argumentat că recursul nu respectă dispozițiile legale privind limitarea criticilor la motivele de nelegalitate, cele invocate fiind identice cu cele din apel. Susține că a invocat inadmisibilitatea recursului deoarece prin acesta se urmărește o rejudecare a apelului, ceea ce contravine naturii recursului, care este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă. A arătat că motivele invocate nu sunt noi și au fost deja examinate de instanța de apel. A mai precizat că recurenta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a dovedit o relație de concubinaj de notorietate cu defunctul G. și, în consecință, nu poate justifica un interes juridic legitim în ceea ce privește pretențiile asupra patrimoniului acestuia. Totodată, a invocat inadmisibilitatea cererilor privind revendicarea bunurilor mobile și constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor, susținând că acestea au fost formulate fără un titlu valabil și de către o persoană care nu are calitate procesuală activă. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de plată a unei sume de bani ca fiind prescrisă. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în 29 iulie 2024, aceasta depunând răspuns la întâmpinare la data de 28 august 2024. Prin răspunsul la întâmpinare, A. a solicitat: respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă, respingerea afirmațiilor intimatei-pârâtei cu privire la veridicitatea afirmațiilor conform cărora nu ar fi avut o relație de concubinaj cu defunctul G. și că nu ar fi locuit împreună cu acesta. Totodată, a reafirmat contribuția sa financiară și materială la dobândirea bunurilor comune, inclusiv prin detalii despre investiții, reparații și activități comerciale comune desfășurate în parteneriat cu defunctul, reiterarea cererii de reanalizare a probelor și a solicitat să-i fie recunoscut aportul său la întreținerea și administrarea bunurilor comune și a relației de parteneriat cu defunctul, precum și reconsiderarea probelor pe care instanțele anterioare le-au ignorat sau le-au interpretat greșit. 6. Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raport s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că este formulat în termen legal și îndeplinește condițiile de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. Cât privește timbrajul, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de către recurentă, aceasta fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește criticile formulate, raportorul a reținut că intimata B. a invocat excepția nulității recursului, revenind completului de filtru să aprecieze dacă criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancțiunea nulității reglementată de art. 489 alin. (2) din același act normativ. Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în data de 06 februarie 2025, fiind formulat punct de vedere la raport de către recurenta-reclamantă, prin care reia aspecte din cuprinsul recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în raport cu excepția nulității, invocată de intimata B. prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, se constată că deși recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate formal, în fapt, procedându-se la o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-reclamantă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată. În cauză, însă, recurenta, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel. Practic, recurenta nu face altceva decât să reia, așa cum s-a arătat, situația de fapt din dosar și poziția pe care a susținut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curții de apel. Cât privește marea majoritate a criticilor, prin acestea s-a tins la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, calificarea relației dintre aceasta și defunctul G. reprezentând o chestiune de fapt care se circumscrie unui motiv de netemeinicie, iar nu reprezintă veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate. Curtea de Apel București a reținut că prima instanță de fond a constatat în mod corect că legislația română nu recunoaște în acest moment concubinajul ca formă de conviețuire, că relația de concubinaj este o stare de fapt care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Astfel, deși reclamantă a susținut că avea o relație de concubinaj de peste douăzeci de ani cu defunctul G., totuși din probele administrate nu reiese că aceștia conviețuiau în mod stabil continuu și că se gospodăreau în comun. A reținut instanța că reclamanta nu a precizat care ar fi locuința comună în care cei doi locuiau, nu a precizat de ce nu are cheile de la niciunul dintre imobilele pe care pretinde că le-a dobândit împreună cu defunctul și totodată întrebată fiind, la interogatoriu administrat ca probă în dosar, de ce nu a luat legătura cu defunctul când acesta se afla în spital, aceasta a susținut doar că în același moment era spitalizată la un alt spital, ceea ce denotă faptul că cei doi nu se aflau într-o relație de concubinaj, care presupune, ca și relația de căsătorie, că partenerii își asigură suport moral și fizic în toate situațiile de viață, dar mai ales atunci când se află în suferință fiind spitalizați, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Totodată, analizând probatoriul administrat în cauză a reținut că inclusiv martorii propuși de reclamantă precizează că au văzut-o doar de câteva ori la imobilele deținute de către defunct și că apelanta nu locuia cu defunctul în imobilul din strada x întrucât aceasta avea o stare șubredă și era folosit ca depozit. În ceea ce privește critica potrivit căreia bunurile mobile și imobile dobândite în timpul relației de concubinaj, de peste 20 de ani, cu defunctul G. reprezintă bunuri comune, curtea de apel a reținut că proprietatea asupra bunurilor dobândite în timpul unei relații de concubinaj nu are natura unei proprietăți devălmașe, fiindu-i aplicabile regulile de la coproprietatea pe cote-părți obișnuită, inclusiv în ceea ce privește sistarea coproprietății. Astfel, în cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziționat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparține exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziționarea lui a contribuit și celălalt concubin. Așadar, în condițiile în care recurenta nu a formulat argumente prin care să susțină greșita interpretare a unor norme de drept procesual sau material sau nemotivarea/motivarea contradictorie, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva niciunuia dintre motivele de casare prevăzute prin dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, prin sentința civilă nr. 92 F din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București a stabilit cu titlu definitiv competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalul București, sens în care la acest moment procesual competența de soluționare a cauzei în primă instanță de către Judecătoria Sectorului 4 București nu mai poate fi repusă în discuție. Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata B. prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.