ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1074/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17.06.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. - C. și Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, a solicitat instanței: să dispună obligarea pârâților - furnizori de servicii medicale, în baza obligației de solidaritate cu personalul medical angajat ce decurge din lege, la plata către aceasta a unei despăgubiri în cuantum de:

- 39.197 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului material, respectiv a serviciilor de asistență medicală achitate Spitalului 1 de către reclamanta;

- 100.000 Euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamantei, urmare a săvârșirii unor grave erori medicale cu ocazia acordării asistentei medicale la Spitalul 1 si Spitalul 2, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile aplicabile din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și dispozițiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului și ale Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România, în completarea legii speciale, înțelegând să invoce dispozițiile C. civ. și ale C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1383/08.11.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale. S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006 - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 292/2022 în vigoare din 06.11.2022 - instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul, secția civilă în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Tribunalul București a reținut că cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ. întrucât angajarea răspunderii acestuia se poate face doar dacă se constată că nu există o culpă medicală a personalului din cadrul spitalului C., așa cum a solicitat în mod expres reclamanta, în temeiul principiului disponibilității.

În acest context, făcând aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere" Tribunalul București a reținut că, din moment ce capătul principal de cerere este cel formulat în contradictoriu cu spitalul C., este competent tribunalul în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, respectiv Tribunalul Cluj.

Suplimentar, Tribunalul București a apreciat că, din motivarea cererii de chemare în judecată, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București a fost chemat în judecată, alături de spitalul C., doar pentru atragerea competenței teritoriale a Tribunalului București, fiind aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Cluj, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 124 din data de 13 martie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat existența conflictului negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, instanța a reținut că reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu ambele unități sanitare la care a primit asistența medicală, pentru a se putea stabili în mod clar în ce măsură a participat fiecare dintre ele, prin fapta personalului medical angajat, la producerea prejudiciului estetic și afectiv reclamat, culpa fiecăreia dintre pârâte urmând a fi decelată după administrarea probatoriului propus, în care se regăsește și proba cu expertiza medico-legală.

S-a reținut că răspunderea doar în subsidiar a Spitalului Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, așa cum a reținut Tribunalul București, nu este formulată expres în petitul acțiunii, reclamanta urmărind atragerea răspunderii solidare a celor două spitale pârâte, proporțional cu culpa fiecăruia, motiv pentru care, în aplicarea art. 112 alin. (1), teza întăi C. proc. civ. a reținut competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului București, față de care reclamanta și-a exprimat opțiunea.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor, îl constituie acțiunea prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B. S.A. - C. și Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, în vederea reparării prejudiciului material și moral determinat de săvârșirea unor erori medicale.

În cauză, reclamanta a înțeles să sesizeze instanța de la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, precizând, în mod expres, în ceea ce privește suma solicitată cu titlul de daune morale, moral faptul că prejudiciul a fost cauzat ca urmare a săvârșirii unor grave erori medicale cu ocazia acordării asistenței medicale la Spitalul 1 și Spitalul 2, respectiv B. S.A. - C. și Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența de soluționare a cauzei, prima instanță sesizată stabilind competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de la sediul pârâtei B. S.A. - C., unde a apreciat că a fost săvârșit actul de malpraxis, din moment ce cererea formulată împotriva celui de-al doilea pârât are caracter accesoriu, în timp ce a doua instanță a apreciat că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a ambilor pârâți, a făcut aplicarea art. 116 C. proc. civ., și a considerat că instanța competentă este cea aleasă de reclamantă.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, normele legale care reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă de ordine privată, între instanța competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului, în raport cu prevederile art. 116 din C. proc. civ.

În cauză, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul București, instanța de la sediul unuia dintre cei doi pârâții chemați în judecată, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Odată realizată opțiunea, instanța competentă nu avea posibilitatea de a se dezînvesti, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâților, cum dimpotrivă nici reclamanta nu putea reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține ipoteza pârâtului fictiv prevăzută de art. 112 alin. (2) din C. proc. civ. având în vedere că, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și din precizările depuse în fața Tribunalului Cluj, reclamanta a înțeles să se îndrepte împotriva ambilor furnizori de servicii medicale în vederea stabilirii culpei medicale pentru fiecare dintre aceștia, context în care a formulat pretenții (daune morale) și în legătură cu pârâtul Spitalului Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București invocând o pretinsă faptă ilicită în sarcina acestuia, diferită de cea imputată pârâtului B. S.A. - C..

În acest context, în care reclamanta susține existența unor fapte ilicite în sarcina fiecărui pârât, existența acestora reprezintă o chestiune de temeinicie a cererii formulate, care urmează a fi stabilită prin administrarea probatoriului propus.

Față de argumentele expuse, și în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.