ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1073/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 22.01.2024, sub numărul x/2024, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpa comună, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, stabilirea locuinței minorilor rezultați din căsătorie, exercitarea autorității părintești asupra acestora și stabilirea pensiei de întreținere.

În drept, a indicat art. 373, art. 383, art. 469 și art. 499 C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 957 pronunțată la data de 04 iulie 2024 Judecătoria Mizil a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mizil și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în baza dispozițiilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Fetești în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, respectiv Țăndărei, pe raza căreia pârâtul încă domiciliază în prezent.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr. 966 din data de 12 decembrie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil, a constatat existența conflictului negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, instanța a reținut că noțiunea de locuință trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Având în vedere adresa nr. x/30.04.2024 emisă de către Primăria orașului Țăndărei prin intermediul căreia se arată că pârâtul este plecat din țară aflată la dosarului declinat, Judecătoria Fetești a reținut că părțile au avut ultima locuință comună în Țăndărei, județul Ialomița, iar la data introducerii cererii, precum și în prezent, locuința reclamantei este în circumscripția judecătoriei Mizil și reclamantul are domiciliul în străinătate.

În această situație, în cauză este incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza a II - a C. proc. civ. care prevede că, la data sesizării instanței, competența revine judecătoriei din circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei întrucât niciunul dintre soți nu mai locuiesc în circumscripția judecătoriei celei din urmă locuințe comune și pârâtul domiciliază în străinătate.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Norma de competență în materia divorțului, reglementată la art. 915 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a textului de lege se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 din C. proc. civ. prin raportare la locuința comună și domiciliile părților.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Faptul că textul reglementat de dispozițiile art. 915 C. proc. civ. are în vedere mai multe situații, nu înseamnă că legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, întrucât reclamantul nu are posibilitatea de a alege, în mod aleatoriu, între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind obligatorie respectarea ordinii impuse de acest text de lege.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe, condiții care însă, nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, se constată că ultima locuință comună a soților a fost în localitatea Țăndărei, județul Ialomița, iar la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu mai locuia în această localitate, ci în localitatea Mizil, jud. Prahova, astfel cum rezultă din cuprinsul anchetei sociale nr. 19327 din 05 iunie 2024 .

De asemenea, potrivit adresei nr. x/30.04.2024 emisă de către Primăria orașului Țăndărei nici pârâtul nu mai domicilia în circumscripția Judecătoriei Fetești, acesta fiind plecat din țară.

Prin urmare, din actele dosarului rezultă că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, pârâtul locuind în străinătate, motiv pentru care nu sunt incidente primele două ipoteze la care face referire art. 915 alin. (1) C. proc. civ. ci este aplicabilă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza finală din același cod potrivit căreia dacă pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, așadar, nu atât locuința statornică și principală a pârâtului, cât adresa unde locuiește efectiv, ceea ce înseamnă că în cazul de față locuința reclamantei, în sensul art. 915 alin. (1) C. proc. civ., este în Mizil, jud. Prahova, după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din ancheta socială întocmită în cauză.

Raportat considerentelor expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competența de soluționare a procesului revine în favoarea instanței în circumscripția căreia își avea locuința reclamanta la data sesizării instanței, Judecătoria Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.