ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă la data de 9 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 18 decembrie 2004, din culpă comună, stabilirea domiciliului minorei C. la mamă, precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.

2.1. Prin sentința civilă nr. 11026 din data de 5 decembrie 2023, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buftea, secția civilă a făcut aplicarea art. 915 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, din actele de stare civilă ale părților depuse la dosar, precum și din referatul de anchetă socială întocmit în cauză, rezultă că niciuna dintre părți nu are domiciliul și nici reședința în județul Ilfov și nici nu s-a probat faptul că acestea ar fi avut ultimul domiciliu comun într-o localitate aflată pe raza județului Ilfov.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Ploiești, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3777 din data de 3 aprilie 2024: a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Buftea; a constatat existența conflictului negativ de competență; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Astfel, Judecătoria Ploiești, secția civilă, dând eficiență prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. a reținut că, la data formulării cererii de divorț, ultimul domiciliu comun în fapt al părților se afla, potrivit celor arătate de acestea în fața instanței de judecată, în orașul Voluntari, acolo unde mai locuia la data indicată pârâtul, aspecte ce se coroborează cu cele menționate în referatul de anchetă psihosocială.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În prezenta cauză, Judecătoria Buftea, secția I civilă și Judecătoria Ploiești, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la noțiunea de "domiciliu" și la sintagma "locuiește" din cuprinsul prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Buftea, secția civilă a avut în vedere domiciliul părților, astfel cum rezultă din cărțile de identitate, în timp ce Judecătoria Ploiești, secția civilă, s-a raportat la domiciliul de fapt al acestora, la data formulării acțiunii.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B. la data de 18 decembrie 2004, din culpă comună, stabilirea domiciliului minorei C. la mamă, precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.

Față de obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior redat, Înalta Curte costată că instanța competentă a soluționa pricina se stabilește prin aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., normă reținută, de altfel, și de cele două judecătorii care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei.

Potrivit acestor dispoziții legale, cererea de divorț este de competența "judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Noțiunea de "domiciliu" este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate, rezultă că noțiunea de "domiciliu" vizează, în sens procesual, locuința unde se află în fapt persoana fizică, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a asigura și respecta dreptul la apărare și de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Astfel, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, relevanță având nu atât locuința statornică sau principală a persoanei fizice, ci adresa unde aceasta locuiește efectiv.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.", aceste prevederi legale constituind o consacrare expresă a faptului că pentru stabilirea competenței teritoriale, ceea ce prezintă importanță este domiciliul, sediul sau reședința pe care părțile le au la momentul sesizării instanței, fiind lipsită de relevanță din această perspectivă o eventuală schimbare ulterioară a acestora.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, la stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, va ține seama de locuința efectivă a părților, urmând a verifica dacă acestea au avut un domiciliu comun și unde locuiau efectiv la data sesizării instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 9 iunie 2023, s-a menționat că atât reclamanta, cât și pârâtul au reședința în orașul Voluntari, județul Ilfov, împrejurare confirmată, pe de o parte, de susținerile formulate de părți în fața Judecătoriei Ploiești, secția civilă, precum și de cele menționate în cuprinsul raportul de anchetă psihosocială nr. 16894 din data de 12 octombrie 2023, întocmit de Direcția Asistență Socială Voluntari - Compartimentul Autoritate Tutelară.

Astfel, conform celor consemnate în partea introductivă a deciziei civile nr. 3777 din data de 3 aprilie 2024, pronunțate de Judecătoria Ploiești, secția civilă, reclamanta a precizat că a locuit împreună cu pârâtul în localitatea Voluntari, județul Ilfov, până la data de 15 septembrie 2023, când s-a mutat în București, împreună cu copii.

Totodată, reclamanta a arătat că, după luna septembrie 2023, pârâtul nu a mai locuit în fapt la adresa din localitatea Voluntari, ci s-a mutat la o rudă.

Afirmațiile reclamantei nu au fost contrazise de către pârât, acesta, prin reprezentant, arătând că, la data soluționării dosarului de către Judecătoria Buftea, secția civilă, ambii locuiau în București, însă, între timp s-au mutat înapoi în Voluntari.

Prin raportul de anchetă psihosocială întocmit în cauză la data de 12 octombrie 2023, s-a reținut că la adresa din orașul Voluntari, județul Ilfov, la data de 10 octombrie 2023, locuia pârâtul, care a declarat că, în luna septembrie 2023, soția sa a părăsit domiciliul conjugal împreună cu cei doi copii.

Ca atare, față de circumstanțele de fapt arătate, Înalta Curte constată că părțile au avut ultimul domiciliu comun în județul Ilfov, adresă la care părțile locuiau în fapt, la data declanșării prezentului litigiu - 9 iunie 2023.

Având în vedere cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția civilă, ca instanță în a cărei circumscripție s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților și în care, la data sesizării instanței, aceștia încă locuiau.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.