Decizia nr. 1068/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul revizuirii Prin cererea din data de 06.06.2023, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 32/27.04.2023 și a Deciziei nr. 33/27.04.2023, ambele emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând anularea celor două decizii, stabilirea calității de persoană îndreptățită și obligarea pârâtei să emită o dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, strada x, nr. 2-4 (clădirea hotel B.) și pentru imobilul compus din teren în suprafață de 5469,56 de mp, situat în București. Prin încheierea din data de 07.06.2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția conexității și a fost conexată cererea reclamantului la cererea care face obiectul dosarului nr. x/2024, reținând că imobilul vizat de decizia nr. 99/13.12.2023 este același cu imobilul vizat de decizia nr. 32/27.04.2023. Prin sentința civilă nr. 919/05.07.2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, invocată în legătură cu cererea principală; a respins cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ca neîntemeiată; a respins cererea conexă, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 12A din 14 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 919/05.07.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei civile nr. 12A din 14 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023, reclamantul A. a exercitat calea extraordinară de atac a revizuirii. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 februarie 2025 sub nr. x/2025, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 24 februarie 2025 a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. că cererea de revizuire cuprinde mențiunile privind numele și prenumele, domiciliul procesul ales al părții care a promovat calea de atac, se indică hotărârea atacată, motivele pe care se întemeiază, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, prin aceeași rezoluție s-a stabilit că revizuentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În vederea soluționării cererii de revizuire a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 13 mai 2025, cu citarea părților.

Motivele cererii de revizuire. Prin cererea formulată revizuentul-reclamant a susținut că decizia civilă nr. 12/14.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 375/05.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, definitivă prin respingerea apelului în data de 16.09.2024. Revizuentul a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile iar în rejudecarea contestației să se dispună anularea Deciziei nr. 32/27.04.2023 și a Deciziei nr. 33/27.04.2023 ambele emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamantului și obligarea pârâtei să emită o dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, strada x, nr. 2-4 (clădirea hotel B.) precum și pentru imobilul compus din teren în suprafață de 5469,56 de mp, situat în București. În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că în data de 14.01.2025 a invocat excepția autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2023, excepție ce înțelege că a fost respinsă, din moment ce recursul a fost respins. Astfel, prin sentința civilă nr. 375/05.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, definitivă prin respingerea apelului în data de 16.09.2024, au căpătat autoritate/putere de lucru judecat următoarele aspecte: (i) calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii a reclamantului în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) pentru procentul de 33,12% conform cotei de acțiuni deținute la societatea "C." S.A.R. (autoritate de lucru judecat din dispozitiv); (ii) dovada preluării imobilului situat în București, str. x între vii 26, proprietatea societății "C." S.A.R. și intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 (putere de lucru judecat din considerente). Revizuentul a arătat că deși sentința civilă față de care a invocat autoritatea de lucru judecat privește un alt imobil, respectiv imobilul situat în București, str. x, situația este asemănătoare cu cea a imobilului situat în București, str. x deoarece dreptul de proprietate a fost deținut de aceeași societate, iar preluarea a fost efectuată prin același act (Decretul nr. 92/1950) fiind menționat la aceeași poziție (poziția 1133), astfel că, în ceea ce privește preluarea imobilului din x, se poate vorbi de o putere de lucru judecat cu privire la preluarea de către stat. În susținerea acestor argumente, revizuentul a susținut că aceleași concluzii reies din înscrisurile aflate la dosarul cauzei sau chiar din afirmațiile pârâtei. În acest sens a arătat că la dosarul de fond intimata-pârâtă a recunoscut că imobilul revendicat din str. x a intrat în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950 și societatea "C." S.A.R. București nu a fost naționalizată, ci a fost lichidată. Totodată, la dosarul de fond pârâta a recunoscut prin întâmpinarea formulată faptul că imobilul revendicat, compus din teren în suprafață de 5469,56 mp, situat în str. x, București a fost proprietatea societății "C." S.A.R. București, potrivit actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/1944 și nr. y/1944. În același mod, la dosarul de fond pârâta a recunoscut că imobilul din București, str. x a intrat în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 439/1949 și societatea "C." S.A.R. București nu a fost naționalizată, ci a fost lichidată în anul 1954. Pentru aceste considerente, revizuentul a solicitat admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză La data de 19 martie 2025, prin poștă, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității precum și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. În susținerea excepției tardivității, intimata a susținut că decizia civilă nr. 12/14.01.2025 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată în dosarul nr. x/2023 în data de 14.01.2025 motiv pentru care termenul de revizuire de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit în data de 14.02.2025. Prin urmare, în raport de data înregistrării cererii de revizuire la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, respectiv 18.02.2025 a solicitat să se constate că termenul legal a fost depășit, cererea fiind tardivă. Referitor la excepția inadmisibilității, intimata a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire deoarece nu există hotărâri judecătorești definitive, care sa fie potrivnice (contradictorii) conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar în cauză nu există triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză. În ceea ce privește părțile, intimata a arătat că în dosarul nr. x/2023 figurează, pe lângă A. în calitate de reclamant și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în calitate de pârâtă, ce sunt părți în dosarul nr. x/2022 și Municipiul București prin Primar General în calitate de pârât. Raportat la obiectul cererilor de chemare în judecată, intimata a susținut că acesta este diferit fiind contestate decizii diferite ale pârâtei prin care au fost soluționate notificări ce au privit imobile diferite revendicate de autorul, respectiv de reclamantul din prezenta cauză. Intimata a precizat și faptul că cererile de chemare în judecată au cauze diferite, în sensul că au fost formulate contestații împotriva a unor decizii diferite emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, nefiind întrunită nici condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și discutată în cadrul celui "de-al doilea proces", ceea ce atrage, în opinia intimatei, inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente: Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că "revizuirea unei hotărâri (...) poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri." Reiese așadar că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Rațiunea acestei reglementări constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Din cuprinsul acestor prevederi legale reiese fără echivoc că legiuitorul a intenționat să extindă cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și la situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. În prezenta cauză, revizuentul-reclamant a invocat și nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel că relevante sunt prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Așadar, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat intervine atunci când, printr-o hotărâre judecătorească, sunt dezlegate chestiuni ce privesc raporturile juridice dintre părți și care nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul unui litigiu ulterior, care ar avea legătură cu cel dintâi. Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Deși în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, acesta presupune identitate de părți și de chestiune litigioasă, condiția esențială a identității de părți rezultând din interpretare sistematică a întregului articol 431, precum și a art. 435 C. proc. civ.. Astfel, este dintru început exclus ca o hotărâre să fie opusă cu valoare de autoritate (sau, în vechea terminologie juridică, putere) de lucru judecat unei persoane care nu a fost parte în respectivul proces, întrucât fundamentul autorității de lucru judecat îl constituie tocmai împrejurarea că părțile litigiului au fost în măsură să formuleze apărări, să propună și să administreze probe, respectiv să exercite căile legale de atac. În aceste coordonate, hotărârea definitivă pronunțată produce efecte obligatorii și se bucură de autoritate de lucru judecat, în ambele sale componente, chestiunile litigioase definitiv judecate neputând fi contrazise în alte judecăți ulterioare între aceleași părți. În prezenta cauză, revizuentul invocă atât efectul negativ cât și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 375/05.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, definitivă prin respingerea apelului în data de 16.09.2024 față de decizia civilă nr. 12A din 14 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023. Astfel, acesta a susținut că prin prima hotărâre instanțele de judecată au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului pentru procentul de 33,12 % din acțiunile deținute de autorul său la societatea C., aspect care reiese din dispozitivul sentinței civile nr. 375/05.04.2024 pronunțate de Tribunalul București. În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, revizuentul a susținut că prin considerentele aceleiași hotărâri s-a stabilit că imobilul din București, str. x, proprietatea societății C. (ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită) a intrat în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950 întrucât acest imobil are o situația asemănătoare cu cea a imobilului situat în București, str. x preluat în baza aceluiași decret și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 375/05.04.2024 de către Tribunalul București. Una dintre condițiile impuse pentru admisibilitatea cererii de revizuire în care se invocă efectul negativ al autorității de lucru judecat este reprezentată, printre altele, de identitatea de obiect. Cu titlu teoretic, se reține că pentru a exista identitate de obiect, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, prin obiectul cererii de chemare în judecată înțelegând pretenția formulată, respectiv folosul urmărit de reclamant prin introducerea cererii și dreptul subiectiv care se referă la obiectul material pretins. Dreptul subiectiv nu se confundă însă cu cauza raportului juridic, care constă în temeiul juridic al dreptului dedus judecății. Identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte. Distincția între dreptul pretins și cauza acestuia are o mare importanță, deoarece același drept va putea fi pretins și printr-o nouă acțiune, fără a se putea invoca excepția autorității lucrului judecat, dacă temeiul juridic este altul și, deci, cauza este schimbată. Cu privire la acest aspect, analizând comparativ elementele celor două cereri de chemare în judecată, Înalta Curte reține că obiectul și cauza acestora sunt diferite. Astfel, potrivit sentinței civile nr. 375/05.04.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei A.A.A.S. nr. 97/10.11.2022, prin care s-au soluționat notificările nr. x/2001 și y/2001. Prin notificările mai sus menționate, petentul D. (ulterior decedat) a solicitat, în calitate de acționar al fostei "C." S.A.R., restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri la valoare aferente imobilului situat în str. x, București. În dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziilor A.A.A.S. nr. 32/27.04.2023 și nr. 33/27.04.2023, prin care s-au soluționat notificările nr. x/2001, respectiv nr. 2240/2001 și nr. 2063/2001. Potrivit considerentelor hotărârii a cărei revizuire se solicită, prin notificarea nr. x/2001 petentul A. a solicitat, în calitate de moștenitor al defunctului D. acționar al societății "C." S.A.R., restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri la valoare pentru imobilul situat în București, str. x (clădirea B.). Prin notificările nr. x/2001, respectiv nr. 2063/2001, petentul A. a solicitat, în calitate de moștenitor al defunctului D. acționar al societății "C." S.A.R., restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri aferente imobilului compus din teren în suprafață de 5469,5 mp, situat în București. Pe cale de consecință, din analiza ambelor hotărâri rezultă că atât obiectul cererilor de chemare în judecată, precum și cauza acestora este diferită, în contextul în care, prin demersurile sale, recurentul urmărește să obțină fie restituirea în natură a trei imobile diferite, fie despăgubiri aferente acestora în situația în care restituirea nu mai este posibilă. Astfel, instanțele de judecată au fost învestite cu cereri diferite, acestea trebuind să realizeze propria verificare jurisdicțională și să analizeze pentru fiecare imobil în parte îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea specială în vederea acordării măsurilor reparatorii, în natură sau prin echivalent. În acest context, constatarea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri a revizuentului pentru imobilul situat în București, str. x pentru un procent de 33,12 %, conform cotei de acțiuni deținute de autorul său la societatea C. nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat, în cel de-al doilea litigiu în care se solicită constatarea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri a revizuentului cu privire la alte două imobile, nefiind vorba astfel de identitate de obiect a celor două cauze. În același mod, și cauzele celor două litigii sunt diferite având în vedere faptul că sunt contestate decizii diferite emise de același pârât. Trebuie menționat și faptul că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel București a reținut față de imobilul situat în Bucuresti, str. x (clădirea B.) faptul că nu s-a dovedit că la momentul preluării imobilului, societatea C. București era proprietara imobilului. Dimpotrivă, raportat la cel de-al doilea imobil situat în Bucuresti, str. x Curtea de Apel București, prin aceeași hotărâre, a constatat calitatea de persoană îndreptățită a revizuentului, în sensul că s-a dovedit calitatea fostei societăți "C." S.A.R. București de proprietar al terenului, calitatea de acționar a lui D. și E. la această societate și a faptului că revizuentul este succesor al acționarilor precum și preluarea abuzivă de către stat, ceea ce determină calitatea de persoană îndreptățită a acestuia în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, cu privire la acest imobil revizuentul nu poate susține existența unei contradicții raportat la calitatea sa de persoană îndreptățită la despăgubiri din moment ce acest aspect a fost reținut și prin hotărârea a cărei revizuire o solicită. Referitor la acest imobil, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de respingere a contestației motivat de faptul că nu poate dispune acordarea de măsuri compensatorii întrucât acestea nu se pot stabili în sensul solicitat de revizuent (la valoarea imobilului), iar în lipsa unei cereri exprese, nu pot fi stabilite nici în sensul prevăzut de art. 31 din Legea nr. 10/2001 (valoarea recalculată a acțiunilor). Această statuare restrictivă asupra limitelor învestirii nu poate fi însă reformată în prezenta cale extraordinară de atac. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu este admisibilă nici sub aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât în cauză nu este vorba despre o dezlegarea diferită a aceleiași chestiuni litigioase. Astfel, Tribunalul București a reținut prin considerentele hotărârii nr. 375/05.04.2024 faptul că imobilul situat în București, str. x a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, soluție care, în opina revizuentului, are autoritate de lucru judecat și cu privire la imobilul din București, str. x întrucât dreptul de proprietate a fost deținut de aceeași societate iar preluarea a fost efectuată prin același act - Decretul nr. 92/1950, fiind menționat la aceeași poziție nr. 1133. Or, dezlegarea instanței cu privire la modul de preluare a imobilului situat în București nu poate fi opusă, cu autoritate de lucru judecat, nici cu efect pozitiv, în prezenta cauză în contextul în care aceasta din urmă privește alte două imobile, astfel cum arată și revizuentul prin cererea sa. Cu alte cuvinte, stabilirea de către Tribunalul București a preluării abuzive de către stat a unui imobil, dintre cele trei, nu poate fi extinsă și față de imobilul situat în București, str. x ce face obiectul celei de-a doua cereri de chemare în judecată astfel cum se solicită prin cererea de revizuire formulată. De asemenea, raportat la cele anterior reliefate, revizuentul-reclamant nu poate invoca, în justificarea cererii sale de revizuire aspecte care, în opinia sa, s-ar deduce, implicit, din considerentele sentinței civile nr. 375/05.04.2024 pronunțată de Tribunalul București, de care acesta se prevalează. Cum, pentru a putea opera efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, cu efecte în planul revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesară, așadar, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât identitatea de părți, cât și de chestiune litigioasă, iar, în speță, cea din urmă lipsește, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de motivul de revizuire invocat. Pe de altă parte, deși revizuentul susține existența unor dezlegări diferite referitoare la modul de preluare a imobilului, se constată faptul că instanța de apel a reținut prin hotărârea a cărei revizuire se solicită faptul că imobilul situat în București, str. x a fost preluat abuziv de către stat, chiar prin Decretul nr. 92/1950 (pagina 12, paragrafele 3-5 din hotărâre), chestiune care nu este în contradicție, ci dimpotrivă, este similară cu cea prin care Tribunalul București a constatat preluarea abuzivă, prin intermediul aceluiași decret a imobilului situat în str. x, București. Față de aceste considerente, Înalta Curte reține, în raport de obiectul celor două hotărâri pretins aflate în contradicție, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, motiv pentru care nu mai este necesară analizarea îndeplinirii celorlalte condiții de admisibilitate. Prin urmare, față de cele anterior arătate, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 12A din 14 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023.