ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1055/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 13 iunie 2024, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, formulând contestație împotriva Deciziei nr. 10846/29.03.2024 și solicitând anularea deciziei contestate și constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul situat în Galați, strada x nr. 1, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

În drept, s-au invocat art. 1 și următoarele din O.U.G. nr. 94/2000, art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 8 din legea nr. 554/2004.

2.1. Prin sentința civilă nr. 289/F/2024 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

A reținut Curtea de apel că nu este aplicabil art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Curtea a constatat totodată că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că, potrivit art. 5 alin. (2) din același act normativ, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

A arătat că, pe parcursul soluționării cererii înregistrate la Comisia Specială de Retrocedare sub nr. x/26.03.2003 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 din 16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care prevede la art. 4 că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin termenul cereri la care se referă art. 4 din Legea nr. 165/2013, astfel cum este definit la art. 3 pct. 1 din același act normativ se înțelege notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și 3, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere și prevederile art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013, Curtea a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios-administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1289 din 26 septembrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța învestită prin declinare a constatat că obiectul cauzei este constituit de contestarea deciziei menționate anterior, iar nu cererea de retrocedare efectivă și a subliniat că Legea nr. 165/2013 reglementează o procedură de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România care se aplică și cererii formulate de reclamanta A., însă doar în etapa finală a procesului de restituire, respectiv cea a compensării prin puncte, ceea ce nu este cazul de față.

Procedurile speciale de contestatare a deciziilor ce se pronunță în procesul de restituire de către instituțiile implicate rămân supuse normelor de competență specială proprii fiecărei cereri de retrocedare. De aceea, legiuitorul în cuprinsul art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 vorbește exclusiv despre cereri formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Astfel, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie competența materială în favoarea secției civile a Tribunalului în circumscripția căruia se află imobilul, doar pentru deciziile emise în baza dispozițiilor art. 33 și 34 din lege, decizii care se pronunță pentru imobilele și cererile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Celelalte cereri despre care face vorbire art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 rămân în sfera de aplicare în sens larg a acestei legi, care reprezintă regula generală în materie de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, păstrându-și însă particularitățile în materia competenței pe cererile care nu se încadrează în art. 35 al Legii nr. 165/2013 întrucât, astfel cum s-a menționat anterior, aceste dispoziții se aplică doar pentru cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

În concluzie, contrar celor reținute în hotărârea de declinare pronunțată de Curtea de Apel Galați, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține o derogare de la norma specială (art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000) prin intermediul normei generale, art. 33 din Legea nr. 165/2013 făcând referire la cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, iar art. 34 ala aceleiași legi face referire la cereri aflate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Aplicând dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a apreciat competentă material și teritorial să soluționeze cauza Curtea de Apel Galați.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența materială de soluționare a pricinii, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Galați, secția civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a chemat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, formulând contestație împotriva Deciziei nr. 10846/29.03.2024 și solicitând anularea deciziei contestate și constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul situat în Galați, strada x nr. 1, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, se reține că potrivit art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora [...]", iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel

Trebuie observat că, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei nr. 10846/29.03.2024 și constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul situat în Galați, strada x nr. 1, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, situație care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013.

Este adevărat că prin art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, se prevede că:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiuni.", însă nu se poate ignora că norma specială de competență reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condițiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecință, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 își găsește incidența în materia imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispozițiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesară o manifestare de voință expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, în cauza de față, reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aflată chiar în sfera acțiunilor care atrag competența de soluționare a instanței prevăzute de art. 3 alin. (7) din același act normativ.

Prin urmare, în cazul contestației împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare este situat din punct de vedere administrativ în Galați, strada x nr. 1, arondat Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta este instanța competentă să judece prezentul litigiu, sens în care Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.