ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 10 octombrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Parohia "Teiul Doamnei Ghika" a solicitat, în contradictoriu cu intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 10.705 din 9 august 2023 emise de aceasta și obligarea sa la emiterea unei alte decizii, prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru terenul în suprafață de 1.218 mp.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale, precum și pe cele ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportate la cele ale Titlului II, art. 1 pct. 1 din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia nr. 382 din 8 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile din cadrul Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, urmează a fi retrocedate foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență menționate.

Evocând prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, a apreciat că intră în domeniul de reglementare a acestui act normativ, cererile de retrocedare formulate în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din lege, care atribuie în competența secției civile a tribunalului soluționarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

Reținând că scopul edictării Legii nr. 165/2013 a constat în accelerarea și optimizarea soluționării cererilor de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de statul comunist, precum și că art. 3 pct. 1 din lege include și cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, curtea a apreciat că nu se poate susține că acestea ar fi excluse de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

Prin sentința nr. 765 din 10 iunie 2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, tribunalul, evocând dispozițiile art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și pe cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, a apreciat că aceste din urmă prevederi legale, reținute de Curtea de Apel București în hotărârea de declinare nu sunt aplicabile, deoarece art. 3 alin. (7) din ordonanță are caracterul unei norme speciale, nefiind abrogată, iar, conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Ca atare, a considerat că O.U.G. nr. 94/2000 este aplicabilă în materia imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de stat, în timp ce Legea nr. 165/2013 reprezintă un act normativ cu incidență generală în materia imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.

Tribunalul a apreciat că O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lege specială, astfel că, pentru a se considera că a intervenit o abrogare implicită a dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, este necesară o manifestare expresă de voință a legiuitorului cu privire la efectele normei speciale.

Reținând că reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia Specială, prevăzută de art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, formulând o pretenție aflată în sfera reglementării de la art. 3 alin. (7) din același act normativ, a menționat că, în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziei Comisiei speciale de retrocedare, competența aparține instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, iar, în cauză, imobilul vizat este situat în municipiul București, fosta str. x, astfel încât competența aparține Curții de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că îi revine Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competență este reprezentat de contestația formulată de contestatoarea Parohia "Teiul Doamnei Ghika", prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 10.705 din 9 august 2023 emise de aceasta și obligarea sa la emiterea unei alte decizii prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru suprafața de teren de 1.218 mp.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială."

Art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Astfel, instanța competentă să se pronunțe asupra contestațiilor formulate împotriva deciziilor referitoare la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, emise de Comisia specială de retrocedare, este secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială este situat imobilul, în condițiile în care legea specială prevede competența instanței de contencios administrativ, iar actul atacat este emis de o autoritate publică centrală.

În ceea ce privește dispozițiile art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, privind competența secțiilor civile ale tribunalelor, Înalta Curte constată că nu sunt incidente, întrucât se referă exclusiv la deciziile emise conform prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.