ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 184/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 12.09.2008, sub nr. x/2008, reclamanta Parohia "Dichiu" reprezentată prin preot paroh A., a contestat decizia nr. 1675/1.04.2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut unor culte religioase din România.

Reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să solicite anularea deciziei nr. 1675/1.04.2008 pe considerentul că imobilul din str. x, sector 2 a intrat în proprietatea Statului în mod abuziv și este supus restituirii potrivit procedurii instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, solicitând totodată anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului - Convenția încheiată la 06.06.1957 între Parohia Bisericii Dichiu și fostul Sfat Popular al Raionului 1 Mai - pe motiv că nu ar fi fost respectate dispozițiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, susținând în esență că reprezentantul reclamantei a semnat respectiva convenție ca urmare a constrângerii exercitate de autoritățile vremii.

În subsidiar, a solicitat ca, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să fie obligată pârâta la o ofertă de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 274 de la data de 1 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal -veche a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta PAROHIA DICHIU, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că prin adresa nr. x/31.12.2020 emisă de Direcția Venituri Buget Local Sector 2 prin adresa nr. x/31.12.2020, la solicitarea instanței privind comunicarea istoricului de rol fiscal pentru imobilul situat în București, str. x, se menționează: pe rolul persoanei juridice Sectorul 2 al Municipiului București figurează înregistrat imobilul din str. x, compus din teren în suprafață de 262 m.p. și construcție cu valoare impozabilă 5.249.767 RON, începând cu data de 31.12.2002. În baza H.C.L.S. nr. 32/21.03.2007 Consiliul Local al Sectorului 2 dă în folosință gratuită imobilul către Teattrul Tineretului "B."; pe rolul Persoanei Juridice Parohia Dichiu figurează înregistrat imobilul din str. x, compus din teren în suprafață de 532 m.p. și construcții cu valoare impozabilă 566.500 RON, începând cu data de 31.12.1994. În baza contractului de închiriere nr. x/6.12.2013, Parohia Dichiu dă în folosință imobilul către Teatrul Tineretului "B.".

Prin adresa nr. x/4.01.2021, Direcția Urbanism Cadastru și Gestionare Teritoriu, Serviciul Fond Funciar Cadastru a comunicat instanței regimul juridic actual al imobilului situat în București, str. x, menționând următoarele:

"(…). În evidențele cadastrale, la adresa solicitată figurează un imobil proprietate de stat categoria de folosință "instituții" cu teren în suprafață totală de 1674,00 m.p. din care 777,00 m.p. construcții, având drept posesor parcelă, la data întocmirii evidențelor, fosta Casă de Cultură a Sectorului 2. Facem precizarea că evidențele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986 sunt deținute pe suport informatic și nu au la bază acte de proprietate.

(...).

În anul 2009 s-a demarat procedura de înscriere în Cartea Funciară a imobilului ce a fost transmis în folosință către Teatrul Tineretului "B.", instituție publică de cultură de interes local aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București.

Menționăm că Biroul de Publicitate Imobiliară Sector 2 a respins intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. x, prin încheierea nr. x/29.12.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară București.

(…)."

Prin adresa nr. x/26.07.2012, cu privire la regimul juridic al imobilului în cauză, Direcția Urbanism și Gestionarea Teritoriului, Serviciul Fond Funciar, Cadastru a menționat următoarele:

"Potrivit evidențelor cadastrale (declarații la nivelul anului 1986) imobilul de la adresa poștală mai sus menționată, figurează ca fiind proprietate de stat, categoria folosință institutii, cu teren în suprafață de 1.674,00 m.p. din care 777,00 m.p. construcții, un corp de clădire cu 3 niveluri de înălțime, având drept posesor parcelă, la data întocmirii evidențelor, fosta Casă de Cultură a Sectorului 2; titulară de rol, la nivelul anului 1992 este menționată Episcopia Bisericii Dichiu, cu 532,00 m.p. suprafață în proprietate; Direcția Venituri Buget Local Sector 2, Serviciul Impunere Persoane Juridice, prin adresa nr. x/6.06.2003, a transmis că în baza de date a instituției, Parohia Dichiu figurează cu terenul situat la adresa str. x, în suprafață de 532 m.p. din care ocupat 138,27 m.p.

Conform planurilor topografice (...) întocmite de Institutul Proiect București, ed. 1995, terenul aferent imobilului din str. x (...) avea suprafața de 1097,26 m.p.; diferența dintre suprafața înscrisă în evidențele cadastrale și respectiv 1689 m.p. (cum apare pe planul topografic ediția 2988) și aceea anterior precizată, rezidă din extinderea suprafeței imobilului din str. x asupra unor secțiuni ale imobilelor din str. x, nr. 93 și (...) nr. 95.

(...).

Conform procesului-verbal de predare-primire nr. x/21.08.2007, emis în conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 3300/2007 a Primarului Sectorului 2, a H.C.L. Sector 2 nr. 32/21.03.2007, etajul 1 al imobilului de la adresa str. x, edificat la nivelul anilor 1950, fără a fi emisă autorizație de construcție, în suprafață totală a spațiului de 537,47 mp., din care: sală de spectacole 213,65 m.p., scenă 77,94 m.p., anexă scenă 32,30 m.p., balcon 85,57 m.p., două birouri 50,68 m.p., două holuri 71,28 m.p., grup sanitar 6,05 m.p., s-a transmis în folosință gratuită Teatrului Tineretului B..

În ceea ce privește numărul cadastral și încheierea de înscriere în cartea funciară a imobilului din str. x, Serviciul Fond Funciar Cadastru, prin adresa nr. x/5.04.2012 a transmis Direcției Economice a instituției noastre că în anul 2009 s-a demarat procedura de înscriere în Cartea funciară a imobilului ce a fost transmis în folosință către Teatrul Tineretului B.. (...). Biroul de Carte Funciară a respins intabularea imobilului situat în str. x, motivând acest lucru prin faptul că documentele de proveniență ale imobilului sunt vechi și reprezintă simple convenții și nu acte de proprietate. În acest sens, conform aceleiași adrese, Serviciul Fond Funciar, Cadastru a solicitat Serviciului Disciplină în construcții eliberarea anexei nr. 17, în vederea înscrierii în Cartea Funciară a Judecătoriei Sectorului 2 a construcției - etaj edificată la nivelul anului 1950 fără autorizație de construire, precum și Parohiei Dichiu acordul pentru intabularea imobilului din str. x. În consecință, Biroul de Carte Funciară a eliberat încheierea nr. x prin care se respinge înscrierea în Cartea Funciară a imobilului mai sus menționat; de asemenea, OCPI, Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 2, prin adresa nr. x/25.04.2012, înregistrată la Primăria Sectorului 2, sun nr. x din data de 28.05.2012, a comunicat instituției noastre că din verificările efectuate în aplicația de carte funciară s-a constatat că, pentru imobilul situat în str. x, sector 2 a fost deschisă cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x, în care figurează ca proprietar tabular Parohia Bisericii DICHIU. (...)."

Prin urmare, Curtea a constatat că asupra imobilului constând în teren în suprafață de 262 m.p. și construcție reprezentând parter, reclamanta își exercită prerogativele dreptului de proprietate.

Dreptul său de proprietate asupra acestei părți a imobilului nu este negată de stat, care recunoaște, prin intermediul autorităților sale, lipsa unui titlu de proprietate cu privire la aceasta și nu împiedică exercitarea de către reclamantă a dreptului său de proprietate.

În ceea ce privește partea de construcție reprezentând etajul imobilului și cealaltă suprafață de 262 m.p. situate în București, str. x, Curtea a reținut următoarele:

La data de 6.06.1957, între Parohia Bisericii "Dichiu" și Sfatul Popular al Raionului 1 Mai s-a încheiat un act juridic intitulat "Convenție" conținând următoarele clauze privind drepturile și obligațiile părților:

"1. Parohia Bisericii Dichiu acceptă ca Sfatul Popular al Raionului 1 Mai să clădească un etaj peste parterul imobilului din București, str. x, proprietatea Parohiei Dichiu, conform proiectului alăturat care face parte integrantă din această convenție, vizat de ambele părți contractante.

Parohia stăpânește terenul ce face obiectul prezentei convenții în baza actului de dobândire cu titlu gratuit sub semnătură privată cu dată certă din 1 martie 1838.

Tot materialul rezultat din dărâmarea actualului acoperiș rămân în proprietatea exclusivă a Parohiei.

În ceea ce privește eventuala introducere de gaze în imobil se va încheia o convenție separată de comun acord.

Prin articolul adițional la convenție, art. 1 a fost modificat în sensul următor:

"Parohia Bisericii Dichiu acceptă ca Sfatul Popular al Raionului 1 Mai să clădească un etaj peste parterul imobilului din București, str. x, proprietatea Parohiei Dichiu."

Reclamanta a formulat cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/28.02.2003 și nr. x/15.12.2005 având ca obiect imobilul situat în București.

Prin decizia nr. 1675/1.04.2008, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare sus-menționate.

În motivarea deciziei, a reținut (art. 1 din actul administrativ), că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașurile de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

A precizat că imobilul, teren în suprafață de 262 m.p., nu a fost preluat în mod abuziv de statul român, ci a fost cedat acestuia de către solicitant în temeiul unei convenții notariale, astfel cum reiese din documentele prezentate de solicitantă la dosarul aferent cererilor de retrocedare.

A menționat că imobilul, construcție (etajul), solicitat nu a aparținut niciodată cultului, fiind construit de statul român, în temeiul aceleiași convenții, prin urmare nu a făcut obiectul preluării abuzive din partea acestuia.

Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în forma aflată în vigoare, în anul 2003, la data formulării primelor cereri de retrocedare:

"(1) Se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, existente în natură și deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent. (2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile împreună cu anexele acestora și terenurile aferente lor, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții. (…).

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în forma aflată în vigoare la data formulării celei de-a treia cereri de retrocedare analizate de Comisie și la data emiterii deciziei contestate:

"(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (…). (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea. (4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. (5) Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. (6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor. (…)".

Conform Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării".

Prin decizia de casare nr. 839/20.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit că instanța de contencios administrativ avea obligația să analizeze susținerile reclamantei legate de natura juridică de act de donație abuzivă a convenției și prin prisma art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000 care nu era în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, în contextul în care, ulterior încheierii convenției, reclamanta arată că aceasta nu a mai fost respectată de către Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, procedând la încălcarea clauzelor contractuale pe care el însuși le impusese.

A reținut că se impunea ca instanța să cerceteze susținerile privind demersul autorității de la acea vreme, care, la scurt timp după impunerea Convenției, ar fi obligat Parohia sa aleagă între exproprierea întregului imobil sau un schimb dezavantajos de imobile, varianta schimbului de imobile nefiind nefinalizat.

Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)."

Prin sentința civilă nr. 3480/29.03.2002, definitivă, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Parohia Dichiu privind constatarea nulității absolute a convenției încheiate la 6.06.1957.

Judecătoria Sectorului 2 a reținut că, prin probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada lipsei totale de consimțământ (cauză de nulitate absolută) la încheierea convenției din anul 1957.

Prin decizia civilă nr. 954/16.12.2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a constatat că nu pot fi reținute susținerile recurentei reclamante relative la un act de liberalitate din partea sa atât timp cât aceasta și-a păstrat dreptul de proprietate asupra parterului, subsolului și fundațiilor clădirii existente în acel moment și asupra cotei de 1/2 din teren, în timp ce a fost reconstruit imobilul, prin adăugarea etajului (aspect ce rezultă din chiar cuprinsul convenției) și înlocuirea acoperișului (aspect ce rezultă din chiar recunoașterea recurentei din motivele de recurs), întregul bun dobândind în acest mod o valoare mai mare, inclusiv proprietatea recurentei înregistrând un spor de valoare.

A constatat că, și în ipoteza reținerii ca reală și cauza mediată invocată de recurenta reclamantă - teama de a nu pierde dreptul de proprietate asupra întregului bun dat fiind contextul istoric de la nivelul anului 1957, nu se poate reține absența cauzei convenției prin care ambele părți și-au asumat obligații, bunul reclamantei dobândind plusvaloare, în condițiile în care s-a reținut, în mod irevocabil, consimțământul valabil al reprezentantului Parohiei și absența viciilor de consimțământ.

Prin urmare, a constatat Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, că actul încheiat nu este un act cu titlu gratuit prin care dispunătorul să își diminueze patrimoniul, suportând o sărăcire efectivă și iremediabilă corelativ cu o îmbogățire a celeilalte părți contractante care nu efectuează nicio contraprestație.

Aceste constatări din cuprinsul unor hotărâri judecătorești definitive nu mai pot fi contrazise, opunându-se cu putere de lucru judecat.

În prezenta cauză, cu privire la contextul în care s-a încheiat convenția din 1957, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit adresei înregistrate sub nr. x din 25 aprilie 1952 la Ministerul Finanțelor, Parohia Bisericii "Dichiu", contestând cuantumul unui debit restant, aducea la cunoștința următoarele:

"Parohia Bisericii Dichiu are ca proprietate în București, str. x, - fostă Romană, un imobil compus din 2 prăvălii, pivniță, o cameră de locuit și un corp de clădire mai mic, în interiorul curții.

Imobilul se prezintă în condițiuni cât se poate de rele, el constituind numai o parte din fostul Ateneu Dichiu, dărâmat de pe urma bombardamentelor din anul 1944.

Din cauza stării de degradare, atât prăvăliile cât și pivnița nu au putut fi închiriate continuu, ci cu intermitențe; (...)."

Prin adresa înregistrată sub nr. x din 16 octombrie 1952, Parohia Bisericii "Dichiu", contestând cuantumul unui debit restant, aducea la cunoștință Ministerului Finanțelor următoarele:

"Parohia Bisericii Dichiu, din București, str. x are în proprietate, pe str. x (fostă str. x) un imobil, ce era cunoscut sub numele de Ateneul Popular Dichiu.

Acest imobil a suferit crunt de pe urma bombardamentelor aeriene anglo-americane din 7 mai 1944, încât sala ateneului nu mai există, ca de altfel și toate încăperile de la etaj. Rămăsese doar parterul și el cât se poate de deteriorat și fără acoperiș.

Când s-a pus problema dărâmării, adunarea obștească parohială formată din cetățenii cartierului, a hotărât, ca pe cât posibil, parterul să fie reparat și acoperit cu un acoperiș provizoriu. Aceasta, pentru a nu se pierde definitiv un bun cu caracter public. Cu mari sacrificii, lucrările necesare au fost efectuate. Astăzi, parterul aproape în întregime, este folosit de către C.. (...)."

Prin adresa înregistrată sub nr. x din 22 octombrie 1961, Parohia Dichiu solicita Percepției Circ. IV-a a Raionului 1 mai revizuirea și reducerea impozitului pe acel an, pentru imobilele situate pe str. x, pentru următoarele motive:

"A. Imobilul de la fațadă, deținut de C."

B. Corpul din curte, chiriașă principală D.

Este construit în anul 1914. Având deci o vechime de 38 de ani este susceptibil de reducere."

Prin adresa nr. x/15.09.1956, Parohia Dichiu comunica Arhiepiscopului Bucureștilor și Patriarhului României următoarele:

"(…) înaintez anexat, dosarul compus dintr-un număr de 25 acte, privind tranzacția dintre Parohia Dichiu și Sfatul Popular al Capitalei - raionul 1 Mai - prin care parohia concedează Sfatului dreptul de a construi peste parterul imobilului din str. x o sală de cultură, care să rămână proprietatea Sfatului.

Actul de mai sus a fost determinat de următoarele împrejurări:

Parohia are ca proprietate imobilul de la adresa de mai sus, care înainte de război era cunoscut sub numele de Ateneul Popular Dichiu. La data de 7 mai 1944, în urma unui intens bombardament aerian, sala ateneului de la etaj a ars în întregime, rămânând numai parterul. Cu mari sacrificii, parohia a construit peste parter un acoperiș provizoriu, care în ultimul timp a început să se deterioreze. Problema reconstruirii ateneului de către parohie, în împrejurările economice actuale, era de-a dreptul considerată o imposibilitate.

În anul 1955, la o cerere a Sfatului Popular, parohia a încuviințat ca Sfatul să construiască peste acest parter o sală de cultură care să devină proprietatea Parohiei, după ce Sfatul avea să o folosească timp de 30 de ani.

Acordul principial fusese stabilit sub această formă între parohie și Sfat, Sfatul consimțind la acest aranjament, cu adresa nr. x, anexată la prezentul, în original.

La 30 august crt., Sfatul, cerând și sprijinul Ministerului de Culte, revine asupra acordului stabilit cu parohia, sub motiv că legile financiare din Statul nostru socialist nu îngăduie ca Sfatul să facă investiții de fonduri în proprietăți particulare. (...).

În cuprinsul extrasului procesului-verbal al Adunării parohiale din 7 decembrie 1958, se menționează, cu privire la situația imobilului:

"Acest imobil a suferit grave avarii și, în parte, chiar distrugere de pe urma bombardamentului aerian din 7 mai 1944, când a căzut pradă focului întregului etaj, deoarece plafoanele nu erau făcute din beton, ci din lemn, rămânând în stare bună întregul parter, peste care, cu serioase sacrificii, Parohia a întins un acoperiș provizoriu cu carton asfaltat. Între timp, cartonul a început să putrezească și ploaia să pătrundă înăuntru, deși imobilul, în starea în care se găsea, fusese închiriat Alimentarei Tudor Vladimirescu, ca depozit, și E.. În anul 1955, Sfatul Popular al Capitalei, Raionul 2 Mai (...) înaintează în copie scrisoarea sa cu nr. (...) către Ministerul Cultelor, prin care cerea ca Parohia Dichiu să cedeze imobilul în cauză pentru un imobil al Sfatului din str. x, întrucât Sfatul dorește ca imobilul Parohiei să fie transformat într-o casă de cultură raională. (...). Cum, însă, schimbul apărea cu totul dezavantajos pentru Parohie, întrucât imobilul oferit de Sfat nu se afla în raza Parohiei, ci în marginea Capitalei, Parohia s-a văzut pusă în situația de a nu-l putea accepta, căzând, în schimb, cu Sfatul la înțelegerea ca acesta să clădească deasupra parterului existent al imobilului un etaj, care să servească drept Casă de Cultură, construcție care, după o folosință de 30 de ani de către Sfat, să rămână în deplină proprietate a Bisericii. După trecere de un an și mai înainte de a se începe vreo lucrare, Sfatul, după ce făcuse demersuri și la Ministerul Cultelor, revine și ne arată că legile îi interzic să investească fonduri în clădiri particulare, cerând să se construiască peste parterul existent al imobilului un etaj, care să constituie proprietatea Sfatului, iar parterul să rămână proprietatea parohiei. Organele parohiale au fost de acord, avându-se în vedere scopul urmărit de Sfat, încheindu-se, în acest sens, Convenția autentificată la nr. x, Convenție în urma căreia Sfatul capătă un drept indiviz asupra a 1/2 din terenul corespunzător amplasamentului construcției, adică asupra unei suprafețe de 262 m.p. În această situație, proprietatea Parohiei privind întreaga suprafață de teren este redusă la 788 m.p.

Sfatul a început lucrările de construire a etajului, dar, concomitent, întreprinde lucrări și la Parterul Parohiei, făcând serioase modificări și îmbunătățiri, pentru a-l pune într-un acord armonios cu etajul și cu scopul, ca întreg imobilul să fie folosit drept Casă de Cultură. Fără a i se fi cerut consimțământul Parohiei, construiește o nouă aripă pe o porțiune din restul terenului parohiei, cu destinația, pare-se, pentru bibliotecă sau sală de lectură.

Astăzi clădirea pare monumentală, dar cu 2 proprietari, Parohia și Sfatul Popular. Hotărârea Sfatului este ca, în vederea desfășurării normale a activității sale culturale și pentru evitarea oricărui diferend cu parohia, să treacă în proprietatea sa întreg imobilul din str. x.

Temeiul legal la care s-a oprit (...) este sau exproprierea sau facerea unui schimb de imobile, oferind Parohiei unul din 3 imobile. Consiliul Parohial al Parohiei, în ședințele din 29 noiembrie și 1 decembrie crt., examinând această chestiune cu toată minuțiozitatea și sub toate aspectele, a fost de acord, după ce a vizitat în corpore, la fața locului cele 3 imobile, să propună, în principiu, Adunării, facerea schimbului solicitat, opinând pentru acceptarea imobilului din str. x, cu construcțiile și suprafața arătată de Sfat în adresa trimisă Parohiei."

Din probele administrate în cauză, rezultă că schimbul sus-menționat a rămas nefinalizat, astfel că nu se poate reține o preluare abuzivă prin intermediul unui astfel de act.

Instanaț de fond a rețintu că încheierea actului de schimb ar fi condus eventual la deposedarea reclamantei de parterul imobilului și de suprafața pe care a păstrat-o prin convenția din 1957, situație care nu se regăsește în cauză, reclamanta exercitându-și dreptul de proprietate asupra acestora, astfel cum rezultă din adresele emise de autoritățile locale menționate anterior în cuprinsul hotărârii și necontestate.

Din cuprinsul documentelor întocmite la nivelul anilor 1950, Curtea reține că, la data încheierii convenției din anul 1957, etajul construcției nu mai exista iar parterul se afla în stare de degradare, fără apă curentă și cu lumina instalată provizoriu.

Totodată, imobilul nu mai putea fi folosit potrivit destinației, iar Parohia nu deținea mijloacele necesare pentru refacerea acestuia.

Această situație de fapt nu este combătută de reclamantă prin alt mijloc de probă.

În consecință, în ceea ce privește partea de construcție reprezentând etajul actual al imobilului, Curtea reține că aceasta nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, fiind construită de Sfatul Popular al Raionul 1 Mai, ca urmare a convenției încheiate în anul 1957 și în baza acesteia.

Preluarea abuzivă (cu orice titlu - act nenumit, vânzare-cumpărare, donație, etc.) presupune o deposedare forțată a proprietarului imobilului de bunul său, dobândit anterior.

Retrocedarea sau acordarea de despăgubiri pentru un imobil care nu poate fi retrocedat presupun ca bunul să se fi aflat anterior în patrimoniul proprietarului inițial, de la care se afirmă că a fost preluat abuziv.

Împrejurarea că, anterior încheierii convenției din anul 1957 au existat între părți discuții privind o eventuală trecere în proprietatea Parohiei, după o perioadă de timp de 30 de ani, a etajului ce urma a fi construit, nu echivalează cu o efectivă trecere în proprietate a acestuia, cât timp demersurile inițiale nu s-au concretizat.

Așadar, reclamanta nu a deținut niciodată un titlu de proprietate cu privire la etajul construcției ce a fost edificat ulterior încheierii convenției din anul 1957 și în baza acesteia.

Referitor la lucrările efectuate asupra parterului, din probele administrate nu rezultă că acestea ar fi condus la o diminuare a valorii imobilului, având în vedere starea în care se afla acesta la data încheierii convenției.

Referitor la terenul ce a făcut obiectul transmiterii către Stat în baza convenției încheiate în anul 1957, Curtea a constatat că, de asemenea, nu se poate reține preluarea abuzivă prin intermediul unei liberalități (donație) sau prin alt act nenumit, având în vedere circumstanțele în care a fost încheiat acest act.

Potrivit înscrisurilor provenind chiar de la reclamantă, al căror conținut cu privire la acest aspect a fost redat anterior, imobilul se afla la data încheierii convenției într-o stare avansată de degradare, etajul fiind complet distrus iar acoperișul provizoriu construit fiind deteriorat.

Având în vedere situația financiară a reclamantei la acel moment, construcția nu putea fi refăcută, pentru a servi scopului public pentru care fusese edificată, desfășurarea de activități culturale, fiind închiriat în anumite perioade de timp către terți.

În urma reconstruirii de către stat, prin extrasul procesului-verbal al Adunării parohiale din 7 decembrie 1958, clădirea a fost descrisă ca fiind "monumentală".

În acest context, instanța de fond a apreciat că, prin încheierea convenției, reclamanta a avut reprezentarea contraprestației înstrăinării unei suprafețe de teren, contraprestație constând în refacerea imobilului pe cheltuiala statului, având în vedere că scopul său era acela de a utiliza imobilul în beneficiul comunității, scop imposibil de realizat prin mijloace proprii.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, reclamanta Parohia Dichiu solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în cadrul procesual complet care trebuie să-l cuprindă și pe UAT Sector 2 București (în temeiul art. 4 alin. (6) din O.G. nr. 94/2000).

În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei atacate, obligând intimata la restituirea în natură a imobilului la care se referă cererea de retrocedare.

Recurenta a contestat reținerile primei instanțe cu privire la preluarea abuzivă, argumentele reținute în sprijinul soluției fiind scoase din context.

În mod greșit a reținut prima instanță referitor la faptul că etajul ar fi considerat bun imobil de sine stătător, câtă vreme acesta a fost edificat pe parterul clădirii ce se află în proprietatea reclamantei.

Recurenta reclamantă a mai precizat că, potrivit modificărilor O.G. nr. 94/2000 intervenite în anul 2020, cererea de retrocedare se judecă în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, sens în care prima instanță a pronunțat o hotărâre în lipsa cadrului procesual legal.

În final, recurenta a considerat că se impune casarea sentinței întrucât în cauză ar fi trebuit administrată proba cu expertiză de specialitate, pentru identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare și, ulterior, constatând că în realitate a avut loc doar o renovare, a se constata că cererea reclamantei este întemeiată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondat.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 1675/1.04.2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut unor culte religioase din România, pe considerentul că imobilul din str. x, sector 2 a intrat în proprietatea Statului în mod abuziv și este supus restituirii potrivit procedurii instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, solicitând reclamanta totodată anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului - Convenția încheiată la 06.06.1957 între Parohia Bisericii Dichiu și fostul Sfat Popular al Raionului 1 Mai - pe motiv că nu ar fi fost respectate dispozițiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, susținând în esență că reprezentantul reclamantei a semnat respectiva convenție ca urmare a constrângerii exercitate de autoritățile vremii.

În motivarea în fapt a deciziei s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașurile de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

A precizat Comisia că imobilul, teren în suprafață de 262 m.p., nu a fost preluat în mod abuziv de statul român, ci a fost cedat acestuia de către solicitant în temeiul unei convenții notariale, astfel cum reiese din documentele prezentate de solicitantă la dosarul aferent cererilor de retrocedare.

Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt, rezultată din probele administrate, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Astfel, se reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

În speță, din probele administrate în cauză, rezultă că nu se confirmă critica formulată de recurentă în sensul unei preluări abuzive din partea statului. Așadar, deși reclamanta avea calitatea de proprietar asupra parterului imobilului din litigiu, în ceea ce privește partea de construcție reprezentând etajul actual al imobilului, s-a reținut corect de prima instanță că aceasta nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, fiind construită de Sfatul Popular al Raionul 1 Mai, ca urmare a convenției încheiate în anul 1957 și în baza acesteia.

Prin Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1162/2002, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1094/2005, la pct. 1 din Anexa nr. 1, a fost explicitată noțiunea de "preluare abuzivă", în sensul că:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării".

Nefiind dovedită calitatea Parohiei Dichiu de fost proprietar al imobilului a cărei retrocedare se solicită, critica acesteia relativă la preluarea abuzivă nu poate fi întemeiată și va fi înlăturată de instanța de control judiciar.

Prin urmare, întrucât nu s-a făcut dovada calității de proprietar al bunului în litigiu și de preluare abuzivă a acestui bun de către Statul Român, în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respingând cererea de retrocedare formulată de recurenta reclamantă.

În ceea ce privește critica recurentei - reclamante privind judecata cauzei în lipsa cadrului procesual stabilit corespunzător, reține instanța de control judiciar că, deși O.U.G. nr. 94/2000 a suferit modificări în anul 2020, legea aplicabilă unei cereri de chemare în judecată este legea în vigoare, în forma în care aceasta se găsește la momentul introducerii acțiunii, potrivit principiului de drept tempus regit actum (actul este supus formelor prevăzute de legea în vigoare la momentul formulării lui). Or, în speța de față, este aplicabilă cauzei O.U.G. nr. 94/2000 în forma de la data de 12.05.2008, ca dată inițială a introducerii cererii de chemare în judecată de Parohia Dichiu, astfel încât nu se impune introducerea în cauză a Municipiului București.

În sfârșit, în ceea ce privește critica potrivit căreia în cauză trebuia efectuată o expertiză de specialitate, Înalta Curte observă acest mijloc de probă nu a fost solicitat în fața instanței de fond, iar teza probatorie propusă de recurentă a fost pe deplin lămurită de judecătorul fondului prin raportare la documentele întocmite al nivelul anilor 1957 depuse la dosar, critica fiind deci nefondată.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantei Parohia Dichiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Dichiu împotriva sentinței civile nr. 274 din 1 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.