ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 17 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 1390 din 25 noiembrie 2011 emise de pârâtă și, în principal, să se stabilească calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român, precum și restituirea în natură a imobilului; în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu va fi posibilă, reclamanta a solicitat să se constatate calitatea sa de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru cota de 1/2 din imobilul menționat și să se dispună acordarea despăgubirilor aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și următ. din O.U.G. nr. 83/1999.

Prin sentința civilă nr. 2322 din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția civilă.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea pronunțată fiind supusă căilor de atac potrivit Legii nr. 554/2004.

A constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, notificarea formulată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 și înregistrată în evidențele pârâtei sub nr. x din 17 noiembrie 2005 nu fusese soluționată.

Evocând dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, a apreciat că notificarea reclamantei se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, urmând a fi soluționată ca atare, normele acestui act normativ reprezentând dreptul comun în privința măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 care atribuie în competența secției civile a tribunalului soluționarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

Deși O.U.G. nr. 94/2000 prevedea la art. 2 alin. (2) competența instanței de contencios administrativ, a apreciat că aceste dispoziții referitoare la competență au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aspect ce reiese din prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 4 și art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013.

A arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, normele acestui act normativ se aplică cererilor formulate și depuse în termenul legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv a cererilor de retrocedare formulate în baza O.U.G. nr. 94/2000.

A observat că, potrivit art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013, orice dispoziție contrară acestei legi a fost abrogată, astfel încât normele de competență reglementate anterior nu mai puteau produce efecte juridice, revenind secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul competența de soluționare a acțiunii.

Astfel, a concluzionat că cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000, nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, intră în sfera de aplicare a acestui act normativ, prevederile art. 35 alin. (1) stabilind instanța competentă din punct de vedere material (secția civilă a tribunalului), cât și din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul) să le soluționeze.

Prin sentința civilă nr. 1469 din 8 decembrie 2023, Tribunalul București – secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 se coroborează cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Tribunalul a constatat că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie competența materială în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor numai pentru acțiunile care vizează deciziile emise conform art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, respectiv, pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Referirea din cuprinsul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 la dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 nu poate conduce la concluzia că art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 a fost abrogat implicit, ci subliniază faptul că regulile generale din Legea nr. 165/2013 se aplică și celorlalte legi reparatorii, în timp ce criteriile de stabilire a competenței materiale a instanței rămân cele reglementate în legile speciale.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că îi revine Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competență este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1 și următ. din O.U.G. nr. 83/1999, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 1390 din 25 noiembrie 2011 emise de pârâtă și, în principal, să se stabilească calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român, și să se restituie în natură acest imobil; în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu va fi posibilă, a solicitat să se constatate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru cota de 1/2 din imobilul menționat și la acordarea despăgubirilor aferente

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială."

Art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Astfel, instanța competentă să se pronunțe asupra contestațiilor formulate împotriva deciziilor referitoare la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, emise de Comisia specială de retrocedare, este secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială este situat imobilul, în condițiile în care legea specială prevede competența instanței de contencios administrativ, iar actul atacat este emis de o autoritate publică centrală.

În ceea ce privește dispozițiile art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, privind competența secțiilor civile ale tribunalelor, Înalta Curte constată că nu sunt incidente, întrucât se referă exclusiv la deciziile emise conform prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.