ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la 27 martie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat următoarele:

- anularea Deciziei nr. 1191/30.01.2020;

- constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul ce face obiectul deciziei contestate, respectiv imobilul situat în București, str. x (fost nr. 72), proprietatea comunității evreiești și preluat abuziv, fără titlu de către Statul Român;

- acordarea de despăgubiri către reclamantă pentru acest imobil, în condițiile prevăzute de legea specială, conform art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 și art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu soluționarea prezentei cauze, conform art. 453 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1172 din 10 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că în cauză sunt incidente prevederile Legii 165/2013, iar din cuprinsul acestor dispoziții legale, reiese că cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România intră în sfera de aplicare a Legii 165/2013, astfel că deciziile emise în soluționarea cererilor pot fi contestate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

Așadar, prevederile art. 35 alin. (1) și alin. (11) stabilesc instanța competentă atât din punct de vedere material (secția civilă a tribunalului) cât și din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul).

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a III-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 210 din 15 februarie 2021, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut, în esență, că obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1191/30.01.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, iar, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența de soluționare a pricinii, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul București, secția a IV-a civilă a făcut aplicarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1191/30.01.2020 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei, constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul ce face obiectul deciziei contestate, respectiv imobilul situat în București, str. x (fost nr. 72), proprietatea comunității evreiești și preluat abuziv, fără titlu de către Statul Român și acordarea de despăgubiri către reclamantă pentru acest imobil, în condițiile prevăzute de legea specială, conform art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 și art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, se reține că potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/1999, "(1) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, restituirea imobilelor solicitate, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. (2) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Trebuie observat că, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menționate, în temeiul O.U.G. nr. 83/199, Comisiei speciale de retrocedare, iar, pe parcursul soluționării acestei cereri de către Comisia Specială de Retrocedare, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, acest act normativ se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În cuprinsul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, prin cereri se înțeleg notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar prin entități învestite de lege, se înțelege, potrivit art. 3 pct. 4 lit. e) din aceeași lege, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Rezultă, în raport de textele legale redate anterior, că Legea art. 165

2

013 este aplicabilă și cererii reclamantei de retrocedare, depusă la entitatea competentă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999.

Or, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor în a căror circumscripție se află imobilul, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

Întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare este situat din punct de vedere administrativ în municipiul București, str. x (fost nr. 72), arondat Tribunalului București, secția a III-a civilă, aceasta este instanța competentă să judece prezentul litigiu, sens în care Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.