ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2025

HOTĂRÂRE
08.05.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Analizând excepția de netimbrare a căii de atac, a cărei soluționare se impune cu prioritate, reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 20 iunie 2023, petentul A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. A2833 din 18 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari bloc A13, str. x.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția tardivității cererii, invocată din oficiu, și a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A., ca tardiv formulată.

Petentul a formulat recurs împotriva acestei încheieri, judecata căii de atac fiind suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 5 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs petentul A..

Intimata Asociația de proprietari bloc A13, str. x nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 9 decembrie 2024.

Analizând excepția de netimbrare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, sub sancțiunea nulității.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.[...]"

Prin rezoluția din 3 decembrie 2024, instanța de recurs a stabilit că recurentul-petent datorează o taxă de timbru în cuantum de 20 RON, în conformitate cu dispozițiile 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a pus în vedere acestuia că are obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, recurentul-petent a fost încunoștințat la 9 decembrie 2024 că are obligația de a depune dovada achitării taxei de timbru în termen de 10 zile de la primirea adresei, sub sancțiunea anulării căii de atac, însă nu și-a îndeplinit această obligație și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de ajutor public judiciar.

Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului. În conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel, neplata taxei de timbru reprezentând o astfel de cauză, care conduce la incidența unei nulități necondiționate.

Cum recurentul-petent nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2025
Ședința publică din data de 12 februarie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă s
ÎCCJ 2022-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2352/2022
i de apel. Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 24 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul-reclamant. Apelantul rec
ÎCCJ 2024-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2514/2024
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 27 februarie 2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrată contestați
ÎCCJ 2025-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 931/2025
procesuale anterioare. 4. Apărări formulate Cererile de recurs au fost comunicate, însă intimații B. și Executorul Judecătoresc C. nu au depus întâmpinări. 5. Procedura de filtru Prin raportul întocmit în condițiile prevăzute de dispozițiil
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2024
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 193/R din
Sursă