ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2025

Ședința publică din data de 7 mai 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A., în calitate de moștenitor al defunctului B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispus împotriva autorului său, de internare în colonia de muncă "Capu Midia", în perioada 1.08.1952-13.08.1953.

Prin sentința civilă nr. 142 din 04.04.2024, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice având ca obiect acțiune în constatare și a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare într-o colonie de muncă aplicată autorului reclamantului A. decedat la data de 4.10.1993 executată în perioada 16.08.1952-13.08.1953 și dispusă pentru o durată de 60 de luni.

Prin decizia nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Vrancea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 142/04.04.2024 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a declarat recurs, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pretinde recurentul că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de prevederile art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 221/2009- potrivit cărora doar persoanele care au făcut obiectul unei măsuri administrative pot formula cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, nu și moștenitorii acesteia- și de împrejurarea că numitul A. a fost eliberat din Colonia de munca - Capu Midia, ceea ce conduce la concluzia că acesta nu a fost condamnat printr-o hotărâre de condamnare cu executarea pedepsei într-un penitenciar ci presupune că împotriva sa a fost luată o măsură administrativă.

Arată recurentul că din coroborarea prevederilor art. 3 și art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 221/2009 rezultă că, spre deosebire de persoanele condamnate penal, prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3, doar acestea din urmă pot solicita instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative iar nu și moștenitorii acesteia.

În acest context, recurentul apreciază că instanțele de fond au interpretat greșit prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Totodată, recurentul a arătat că la dosar nu există un înscris din care să rezulte motivul internării autorului reclamantului, iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate acesteia, nu reiese care este infracțiunea pentru care a fost internat autorul reclamantului, neexistând o hotărâre în acest sens, astfel că nu se poate forma convingerea că acesta a fost condamnat în baza dreptului comun sau în baza unei infracțiuni politice care să fie încadrată în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009.

Cu nerespectarea termenului legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând trimitere la prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009. Totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cauza, în raport cu excepția inadmisibilității căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin demersul judiciar inițiat, reclamantul A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, solicitând să se constate caracterului politic al măsurii administrative dispus împotriva autorului său, de internare în colonia de muncă "Capu Midia", în perioada 1.08.1952-13.08.1953.

O astfel de cerere, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este imprescriptibilă și scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Potrivit alin. (6) al aceluiași articol (introdus prin dispozițiile art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), aplicabil în speță în raport de data învestirii tribunalului (21 august 2023), "hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Totodată, art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Astfel, hotărârea pronunțată în primă instanță în pricinile circumscrise materiei guvernate de dispozițiile Legii nr. 221/2009 este supusă numai căii de atac a apelului.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale anterior enunțate, rezultă că hotărârea pronunțată în cauză de către Tribunalul Vrancea este susceptibilă de a fi atacată numai cu apel, iar decizia nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin care a fost soluționat apelul, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, sens în care dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele reglementate de lege, dar și că exercitarea acestora să se realizeze în condițiile legii.

Față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.