ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 25.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și în temeiul art. 58, 71-72, 78-79, 1381, 1385, 1391, 1349 alin. (1) C. civ., a solicitat să se constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului, fostul său soț, constând în transmiterea de mesaje cu jigniri și amenințări și postarea de imagini și comentarii cu și despre reclamantă și afacerea sa pe C. și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat prin atingerea dreptului la viața privată, a onoarei, reputației și demnității sale.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Ca urmare a declinării competenței, prin sentința civilă nr. 1063/6.02.2023, cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 27.04.2023, instanță care, la termenul din 6.09.2023, a respins excepția de necompetență teritorială și excepția inadmisibilității cu motivarea din cuprinsul încheierii de la acel termen de judecată. Prin sentința nr. 1561 din data de 27 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea și a constatat caracterul ilicit al faptelor pârâtului de a adresa cuvinte jignitoare reclamantei; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată și a compensat cheltuielile de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1561/27.12.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât B.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a obligat pe intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B.. Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Arată recurentul că instanța de apel a considerat că nu a existat o atitudine provocatoare din partea reclamantei, aceasta abținându-se nu numai înainte, dar și pe parcursul postării, să răspundă mesajelor în aceeași manieră. Instanța europeană a evocat un criteriu general: "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora ". Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Susține recurentul că din răspunsurile la interogatoriu, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și din administrarea probei testimoniale a rezultat că acesta nu a săvârșit o faptă ilicită, iar postările pe rețeaua de socializare, precum și mesajele de tip SMS, nu reprezintă o ingerință în dreptul la demnitate al reclamantei, care a susținut că i s-a cauzat o stare de temere foarte puternică. Arată că se va avea în vedere menținerea unui echilibru între libertatea de expresie, dreptul publicului de informare și respectarea vieții private, dar și aspecte ce privesc notorietatea persoanei prejudiciate (libertatea de exprimare este mai largă în cazul în care informațiile de presă vizează persoane publice, decât în situațiile în care acestea vizează persoane fizice). Exercitarea dreptului la liberă exprimare se transformă într-o faptă ilicită doar în măsura în care această exercitare depășește limitele interne ale acestei libertăți, prin săvârșirea unui abuz de drept, determinând încălcarea drepturilor altei persoane. Învederează că în speță, situația prezentată de reclamantă, respectiv publicarea pe pagina de C. a postării unei fabule (vultur-cioară) nu a fost contestată, însă în ceea ce privește caracterul ilicit al faptei, instanțele de judecată pot analiza în ce măsură fapta recurentului de a plasa în spațiul public această postare este de natură să aducă atingere onoarei și reputației reclamantei, dacă atingerea este semnificativă și dacă poate fi justificată în contextul art. 72 și art. 75 C. civ., respectiv prin prisma libertății de exprimare garantată de art. 10 CEDO. Prin urmare, apelanta nu a putut face dovada existenței unui prejudiciu moral, iar toate nemulțumirile și angoasele apelantei au legătură strict cu desfacerea căsătoriei, fără ca aceste aspecte să influențeze imaginea și reputația apelantei în plan social, familial ori profesional. În concluzie, solicită admiterea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat anularea recursului ca netimbrat, în situația în care recurentul nu a achitat taxa de timbru corespunzătoare (50 RON), conform prevederilor art. 486 alin. (2) C. proc. civ. Consideră că motivele invocate de recurentul-pârât nu sunt veritabile motive de casare și că nu sunt incidente motivele de nelegalitate evocate, reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, neexistând motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, prin hotărârea dată de instanța de apel nefiind încalcate sau aplicate greșit normele de drept material. Intimata a arătat, în esență, că instanța de apel a analizat normele interne, normelor internaționale și jurisprudența CEDO în materia libertății de exprimare și condițiile de exercitare ale acesteia, prin raportare la afirmațiile recurentului. Susține că recurentul continuă postarea mesajelor denigratoare și hărțuitoare, acestea afectand-o pe intimata-reclamantă, în special după pronunțarea hotărârii instanței de apel în dosarul care a avut ca obiect modificarea locuinței fiicei minore a părților, locuința fiind stabilită la mamă (hotărâre pe care recurentul nu o respectă, refuzând să-i permită minorei să vină la locuința mamei). În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că argumentele invocate în memoriul de recurs se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sens în care reiterează argumente expuse în cuprinsul memoriului de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la aspectul timbrajului la care s-a referit intimata în cuprinsul întâmpinării (nefiind invocată excepția netimbrării), Înalta Curte reține că recurentul-pârât a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum legal, de 200 RON . Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susținerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate. Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În cauză, recurentul a fundamentat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă din maniera de redactare a memoriului de recurs reiese că partea pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. A susținut recurentul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, criticabilă pentru motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât "instanța de apel a considerat că nu a existat o atitudine provocatoare din partea reclamantei, aceasta abținându-se nu numai înainte, dar și pe parcursul postării, să răspundă mesajelor în aceeași manieră". În detalierea criticii, însă, nu se regăsește niciun considerent care să exemplifice, să indice ori să argumenteze motivele contradictorii care s-ar regăsi în decizia atacată. Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt sau de drept distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. Considerentele instanței de apel, expuse de recurent -privind lipsa atitudinii provocatoare a reclamantei- susțin respectarea regulilor de conduită de către intimată în contextul relațiilor tensionate dintre părți, în opoziție cu atitudinea pârâtului. În acest context, când invocă existența unor considerente contradictorii, recurentul omite a se raporta la analiza instanței de apel și a indica, în concret, care anume sunt considerentele pretins opuse. Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalității în care considerentele afirmate ca fiind opuse (și care au tranșat aspecte litigioase distincte) ar evidenția eventuale raționamente sau concluzii incompatibile între ele și care, astfel, s-ar exclude reciproc, imprimă criticii formulate un caracter pur formal, recurentul înțelegând, practic, doar să redea conținutul acestora, cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat reținerile în cauză. În realitate, susținerea denotă doar dezacordul părții în raport cu soluția atacată, din moment ce aceasta se rezumă la a face trimitere la faptul că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora ". Prin urmare, critica în sensul existenței unei motivări contradictorii a instanței de apel nu permite exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale, din moment ce, în dezvoltarea acesteia, recurentul nu a invocat, punctual, carența argumentației instanței de apel. Nici în ceea ce privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv. Examinând cererea de recurs, se constată că susținerile recurentului se referă la chestiuni de fond ale cauzei, prin care acesta contestă, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză (interogatoriul, înscrisuri, proba testimonială). Însă, aceste critici, care vizează modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și, raportat la aceasta, a stabilit situația de fapt, nu susțin o argumentare pe aspecte de nelegalitate, care să permită instanței de control judiciar să le încadreze în vreunul dintre motivele de recurs expres prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Fără a exhiba și de această dată un element de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul pretinde lipsa caracterului ilicit al faptelor sale în raport cu prevederile art. 72 și art. 75 din C. civ., respectiv art. 10 CEDO. Argumentele recurentului au caracter strict formal, nefiind în măsură să permită exercitarea controlului judiciar al instanței de recurs, atât ca urmare a manierei generale în care au fost prezentate, cât mai ales că, prin susținerile subsumate acestei critici, recurentul-pârât tinde, în realitate, la obținerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de instanțele de fond. În speță, instanța de apel, în cercetarea temeiniciei soluției primei instanțe, a stabilit că soluția tribunalului privind constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâtului pentru mesajele de tip SMS transmise pârâtei a dobândit autoritate de lucru judecat, nefiind contestată de părți. Totodată, curtea de apel a reținut caracterul ilicit al postărilor denigratoare pe platforma de socializare C., cu referire la apelativele adresate reclamantei de către pârât și reaua credință a recurentului, care a acționat fără o bază factuală, urmărind denigrarea reclamantei. Cu privire la prejudiciul cauzat, instanța de apel a analizat contextul factual (împrejurarea că părțile au avut împreună o afacere în domeniul alimentației publice și, ulterior, fiecare a deschis propria afacere), frecvența postărilor, conținutul mesajelor -ce depășește libertatea de exprimare-, toate acestea conducând la starea de temere și nesiguranță a reclamantei și încălcarea dreptului acesteia la onoare. Recurentul-pârât reclamă în mod generic o nerespectare a cerințelor de proporționalitate între valorile afectate și remediile nepatrimoniale menite să restabilească dreptul atins, fără însă a se raporta la considerentele deciziei atacate și a indica punctual aspectul de nelegalitate din această perspectivă. Prin urmare, cum criticile recurentului-pârât vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu, în legătură cu care solicită o nouă dezlegare - respectiv a afirmațiilor sale - pentru ca acestea să capete valența bazei factuale, contrar reținerii instanței de apel (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în fața instanței de recurs), acestea nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. O atare atitudine procesuală nesocotește limitele în cadrul cărora are loc judecata în fața instanței de recurs, al cărei obiect este determinat strict de cercetarea conformității cu regulile legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât și în drept. Prin urmare, exigențele procedurale determinate de motivul de casare invocat de parte impuneau doar invocarea unei greșite interpretări și aplicări a unor texte de lege (iar nu a unor probe din prezenta pricină), în raport cu situația factuală reținută. Astfel, se constată că recurentul-pârât tinde, în realitate, a obține, în mod nepermis, o nouă dezlegare în legătură cu aspectele de temeinicie ale cauzei, pentru ca, în raport cu o atare eventuală împrejurare, să poată justifica încălcarea normelor de drept substanțial și a principiilor ce decurg din jurisprudența instanței de contencios european, la care face referire generic în cuprinsul memoriului de recurs. Așadar, în lipsa unei argumentații care să dovedească nelegalitatea deciziei atacate, nu sunt apte a declanșa controlul judiciar specific prezentei căi extraordinare de atac susținerile recurentului-pârât potrivit cărora "apelanta nu a putut face dovada existenței unui prejudiciu moral, iar toate nemulțumirile și angoasele apelantei au legătură strict cu desfacerea căsătoriei, fără ca aceste aspecte să influențeze imaginea și reputația apelantei în plan social, familial ori profesional". Motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea atacată (condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de pârât). Aceasta întrucât omisiunea formulării unei argumentații juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanța de prim control judiciar determină imposibilitatea instanței de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate. Prin urmare, se reține că recurentul nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, susținerile formulate având fie un caracter formal și, din această perspectivă, plasându-se în afara limitelor în care instanța de recurs poate proceda la examinarea legalității actului jurisdicțional atacat, fie neopunând critici în raport cu raționamentul judiciar al curții de apel, fiind străine, practic, de acesta. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Reținând culpa procesuală a recurentului-pârât, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimata-reclamantă A., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanța nr. x/27.12.2024, depuse la dosar, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului.