ÎCCJ, decizie (scj.ro #232891)

Mandat european de arestare. Imposibilitate obiectivă de predare. Menținerea măsurii arestării în vederea predării.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.                                                        Legea nr. 302/2004. Mandatul european de arestare

Index alfabetic:

- mandat european de arestare

-  menținere măsură arestare

Legea nr. 302/2004,

art.  104 alin. (9) și (10)

Starea medicală a persoanei solicitate, constând în infestarea cu virusul TBC, se circumscrie unui motiv obiectiv, independent de voința

autorităților române sau ale statului emitent, pentru care predarea nu se poate efectua în termenul stabilit, aspect ce permite stabilirea unei noi date de predare.

În situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea acesteia, din motive obiective, măsura arestării se verifică periodic, în conformitate și în limitele dispozițiilor art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 368 din 21 mai 2025

I

.  Prin încheierea penală nr. 41/F din data de 06 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art.104 alin. (9) din Legea nr.302/2004, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de persoana solicitată A și s-a menținut această măsură pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.05.2025, până la data de 09.06.2025, inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 30/A din 11.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis cererea privind executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania la data de 20.02.2025, în dosarul nr. x LS 601 Js y/23, Gs z/23 al Judecătoriei Landshut, privind persoana solicitată.

Conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus și arestarea persoanei solicitate A, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11 aprilie 2025 până la data de 10 mai 2025, inclusiv, și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prev. de art. 104 alin. (10) și art. 113 din aceeași lege.

În acest context, prima instanță a reținut că, procedând la verificarea măsurii arestării preventive, se impune menținerea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, având în vedere că până la acest moment, din motive obiective (actele medicale depuse la dosar de persoana solicitată din care reiese că este infestat cu virusul TBC), nu s-a putut proceda la predarea efectivă a persoanei solicitate.

II.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație persoana solicitată A.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea contestată în prezenta cauză, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr.  302/2004 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a dispus menținerea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.05.2025, până la data de 09.06.2025, inclusiv, reținându-se, în acest sens faptul că din cauza stării de sănătate a persoanei solicitate, nu s-a putut proceda la predarea efectivă către autoritățile judiciare străine.

Înalta Curte a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr.  302/2004, republicată, conform cărora „dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de A din cadrul Inspectoratului General al B și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.”

Dispozițiile legale menționate constituie transpunerea în legea română a dispozițiilor art. 23 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI, dispoziții care au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauza Vilkas C-640/15, hotărârea din 25 ianuarie 2017 în care a stabilit următoarele: „(...) ultima etapă a procedurii de predare, art. 23 alin. (1) din decizia-cadru prevede că persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate. Acest principiu este concretizat la art. 23 alin. (2) din decizia-cadru, care prevede că persoana căutată este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. Legiuitorul Uniunii a permis însă anumite derogări de la această regulă prevăzând, pe de o parte, că autoritățile implicate convin asupra unei noi date a predării în anumite situații menționate la art. 23 alin. (3) și (4) din decizia-cadru (în caz de forță majoră și motive umanitare serioase) și, pe de altă parte, că predarea persoanei căutate are loc în acest caz în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

Autoritatea judiciară de executare nu este ținută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenție, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziții, este împiedicată de un caz de forță majoră.

Noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate.”

În continuare s-a mai arătat că în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul art. 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente.

Așadar, în esență, Curtea Europeană de Justiție a impus un echilibru între nevoia de eficiență a cooperării penale (executarea sine die a mandatului, fără ca termenele procedurale să împiedice predarea) și protecția libertății individuale (împiedicând detenția nejustificat de lungă atunci când apar întârzieri neimputabile forței majore).

Rezultă, așadar, din interpretarea prevederilor legale și a jurisprudenței anterior menționate că, în situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, independente de voința autorităților implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă să poată depăși 180 de zile.

Verificând, în acest context, actele dosarului, s-a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și a menținut măsura arestării față de persoana solicitată A pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.05.2025, până la data de 09.06.2025, inclusiv, imposibilitatea predării acesteia fiind determinată de motive obiective, independente de voința autorităților implicate, constând în faptul că din actele medicale existente la dosar, precum și din procesul-verbal încheiat la data de 20.05.2021, ca urmare a relațiilor solicitate medicului pneumolog din cadrul locului de detenție, reiese că acesta este infestat cu virusul TBC, fiind momentan în izolare, sub tratament medicamentos.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că, deși predarea efectivă către statul membru emitent nu a putut fi efectuată, având în vedere motivul obiectiv anterior precizat, în cauză, măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării nu este excesivă și nu a depășit termenul maxim de 180 de zile a duratei totale a arestării, prevăzut de art. 104 alin. (10) din Legea nr.  302/2004, republicată, în raport de data arestării sale provizorii, respectiv 02 aprilie 2025.

Față de natura faptelor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum și pentru a împiedica sustragerea acesteia de la această procedură, Înalta Curte a apreciat că menținerea măsurii arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Evaluând solicitarea formulată de contestatorul persoană solicitată de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura preventivă mai blândă sau chiar punerea acestuia în libertate, Înalta Curte a reținut, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situația dată, în care, prin sentință penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate. Această măsură este singura suficientă și eficientă în vederea executării mandatului european de arestare.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acesteia în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale contestatorului persoană solicitată, respectiv situația medicală a acestuia, prin ele însele nu pot determina pronunțarea unei soluții contrare celei date de prima instanță.

Prin urmare, măsura arestării provizorii, menținută în vederea predării persoanei solicitate A autorităților din Germania, ca o consecință a admiterii cererii de executare a mandatului european de arestare, corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr.  302/2004.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. b C. proc. pen., a respins ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A.