ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2025

Ședința publică din data de 13 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., CC. - moștenitoare a lui DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Argeș, Tribunalul Brăila, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul București, Ministrul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, au formulat contestație împotriva Ordinelor Președintelui ÎCCJ nr. 3245 și 3246 din data de 03.11.2023 și a anexelor acestora, solicitând anularea lor și emiterea altora care să cuprindă:

- începând cu data de 01 august 2016, stabilirea indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor cuvenite acestora pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- începând cu 01.04.2015 și prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000, cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- începând cu data de 01.01.2018, prin majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității, în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară astfel cum a fost stabilită mai sus (adică, prin raportare la VRS 605 și coeficient 19,000 neplafonate);

În cuprinsul cererii precizatoare înregistrate la Curtea de Apel Craiova la data de 16.01.2024, reclamanții au indicat faptul că au înțeles să atace Ordinele de salarizare conform procedurii prevăzute și reglementate de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe care au urmat-o, iar nu hotărârea pronunțată de colegiul de conducere ca urmare a plângerii formulate împotriva modalității de stabilire a drepturilor salariale, procedură prevăzută de dispozițiile Legii nr. 153/2017. Ca atare, au susținut recurenții, textul de lege invocat de pârâta Înalta Curte referitor la competența exclusivă a Curții de Apel București nu este incident în cauză.

Prin sentința nr. 127 din data de 03.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, privind acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., H., I., K., L., M., N., P., Q., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., CC. - moștenitoare a lui DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Argeș, Tribunalul Brăila, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul București, Ministrul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, cu privire la acțiunea formulată de aceste persoane.

A disjuns acțiunea formulată de reclamanții G., J., O., QQ., R., FF. și s-a dispus formarea unui nou dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 04.04.2024, sub nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 156 din 24 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G., J., O., FF., QQ. și R., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Argeș, Tribunalul București, Ministrul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizată, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar în subsidiar la Curtea de Apel București.

În motivarea recursului, recurenții au invocat practica neunitară a Curții de Apel Craiova referitoare la soluționarea unor astfel de acțiuni, precum și faptul că au depus la dosarul nr. x/2023, din care a fost disjunsă prezenta cauză, note scrise prin care au arătat, în mod cert, că susținerile se întemeiază pe Legea nr. 153/2017.

Astfel, au arătat recurenții că nu li se poate imputa inexistența vreunei hotărâri de colegiu care să fie atacată, din moment ce aceasta nu a fost emisă până în prezent.

În subsidiar, au susținut că, mergând pe raționamentul instanței de fond care a considerat că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 153/2017, prioritar inadmisibilității, aceasta ar fi trebuit să constate că este necompetentă absolut, din oficiu, orice aspect legat de cauză fiind necesar să fie soluționat de Curtea de Apel București.

4.1 Intimatul-pârât Tribunalul Argeș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității pentru lipsa motivării și pentru lipsa semnăturii.

4.3 Intimatul-pârât Tribunalul București a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției nulității cu consecința anulării recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs și menținerea sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

O primă critică a recurenților este că, în opinia acestora, prioritar analizării excepției inadmisibilității, instanța de fond ar fi trebuit să constate că este necompetentă absolut, din oficiu, orice aspect legat de cauză fiind necesar să fie soluționat de Curtea de Apel București.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;"

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate."

În prezenta cauză, recurenții-reclamanți nu au invocat excepția necompetenței la instanța de fond, astfel încât nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., cât timp nu au fost respectate prevederile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 153/2017, nefiind inadmisibilă, contrar celor reținute de judecătorul fondului.

Potrivit motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017:

"Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București".

Art. 37 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere."

Înalta Curte, din coroborarea celor două texte de lege citate anterior, reține că ordinele de salarizare pot fi contestate la ordonatorul de credite, respectiv la organele colegiale prevăzute de art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, iar ulterior, hotărârea emisă de aceste entități poate fi supusă cenzurii instanței de judecată.

În cauză, recurenții-reclamanți, deși afirmă că au depus concluzii scrise prin care au susținut că temeiul de drept al acțiunii este Legea nr. 153/2017, nu au depus dovezi că ar fi urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv că au formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Așadar, primind comunicarea ordinelor, recurenții-reclamanți s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale - ordinele menționate, iar nu hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de soluționare a contestației împotriva ordinelor de salarizare (demers echivalent în accepțiunea legii speciale cu parcurgerea etapei procedurii prealabile - răspunsul la plângerea prealabilă).

Înalta Curte reține că textul de lege prevede că hotărârea colegiului de conducere al instanței/parchetului este actul împotriva căruia se îndreaptă plângerea adresată instanței.

În aceste condiții, Înalta Curte are în vedere că, în materiile unde legea specială reglementează, sunt înlăturate de la aplicare normele de drept comun, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, așa încât, având în vedere că Legea nr. 153/2017 prevede o procedură specială de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale emise de angajator pentru personalul din familia ocupațională "Justiție", prevederile legale generale ale Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente speței, în raport și de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte reține că din interpretarea dispozițiilor legale enunțate supra rezultă indubitabil intenția legiuitorului în ceea ce privește procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, iar hotărârea emisă în soluționarea contestației formulate împotriva ordinului de salarizare conform art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă actul administrativ emis în cadrul procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) Secțiunea 1, Anexa V, Capitolul VIII privind reglementări specifice personalului din sistemul justiției din legea amintită, care poate fi supus controlului judiciar.

În speță, cum recurenții-reclamanți nu au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu verificarea legalității hotărârii prin care li s-a soluționat contestația administrativă, ci, prin acțiunea formulată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal au solicitat exclusiv anularea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, nu se poate susține cu suficient temei că prima instanță a pronunțat sentința cu interpretarea și aplicarea greșită a cadrului legislativ incident, întrucât alegațiile recurenților-reclamanți reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat.

În virtutea argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge criticile dezvoltate de recurenții-reclamanți și va constata că sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, demersul părților recurente fiind, prin urmare, nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții G., J., O., FF., QQ. și R. împotriva sentinței nr. 156 din 24 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții G., J., O., FF., QQ. și R. împotriva sentinței nr. 156 din 24 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.