ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4850/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.06.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a II-a contencios administrativ si fiscal, reclamantul A. a solicitat in contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, Ministerul Apărării Naționale, general de brigada B., maior C., col. D., lt.-col. E., și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C., D., E., Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, Ministerul Apărării Naționale (pe primul capăt) si Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta (pe ultimul capăt de cerere).

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., citat la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, C., D., E., citați la Inspectoratul Pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București - Ilfov, Inspectoratul pentru Situatii de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, cu sediul in București, Calea 13 septembrie nr. 135 și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins ultimul capăt de cerere formulat in contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale cu sediul in Bucuresti, str. x, să soluționeze petiția nr. x/01.11.2019.

A respins în rest cererea formulată de reclamantul A., in contradictoriu cu paratul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sediul în București, ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtul C. a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale a României.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond reclamantul A. a formulat la data de 7 ianuarie 2022 declarație de recurs, arătând că motivele le va depune ulterior.

La data de 1 februarie 2024 recurentul reclamant depune motive de recurs circumstanțiate cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul reclamantul A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ.

Arată recurentul că s-au incalcat dispozițiile art. 7 din C. proc. civ. și art. 19 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești privind continuitatea completului - judecătorul învestit cu soluționarea cauze nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, având în vedere ca la termenele de judecată din 3.03.2022, 14.04.2022, 28.04.2022 a fost desemnat judecător F., iar la termenul de judecată din 05.05.2021, completul de judecată a fost schimbat cu judecător G., care a respins atât excepția necomptenței, cât și excepțiile de neconstitutionalitate invocate.

Un alt doilea motiv de nelegaliate este cel prevăzut de art. 483 alin 1 pct. 6 C. proc. civ., instanța nu a motivat soluția de respingere a excepției necompetenței Curții de Apel București, secția de contencios admisnitrativ și fiscal.

Se încalcă dreptul la un proces echitabil și termenul rezonabil întrucât a constituit un exces de putere din partea instanței, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Definiția procesului echitabil reprezintă o intepretare extensivă a art. 6 din Convenția CEDO.

Pe de alta parte este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deși pronunțarea s-a făcut în data de 06.01.2022, motivarea sentinței civile s-a făcut în data de 16.01.2024 (data poștei), în afara termenului legal prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Un alt motiv de recurs, instanța a încălcat regulile de procedură fiind echivalent motivului de casare prevăzut de recurs, în speță art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a încălcat prevederile art. 249-255 C. proc. civ., respectiv instanța s-a pronunțat pe probe fără să le cunoască și nu a încuviințat probele cerute respectiv depunerea dosarului administrativ si a actului pe care s-a pronunțat O.G. nr. 13/2019. Mai arată recurentul că instanța nu administrat nicio probă din cele solicitate.

Se încalcă regulile procedurale privind comunicarea, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind comunicată încheierea din ședința din 05.05.2021 împreuna cu sentința civilă. Se încalcă prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ. ce viciază dispozițiile dreptului la un proces echitabil privind exercitarea căilor de atac îndreptari/lamuriri etc.

Prin întâmpinările depuse de către intimații-pârâți s-a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa elementelor prevăzute de dispozițiile art. 486 C. proc. civ., iar, pe fond, au solictat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sentința civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată părților la data de 16.01.2024 potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar recurs, urmând ca de la această dată să se calculeze termenul de 48 ore în care recurentul reclamant avea obligația de a depune motivele de recurs pentru care apreciază că cererea de sesizare a a Curții Constituționale a României a fost respinsă în mod nelegal.

Orice motivare depusă după expirarea termenului legal și imperativ de 48 ore, urmează să fie sancționată de instanța de control judiciar.

În speță recurentul reclamant a depus motivele de recurs la data de 1 februarie 2024 (dosar recurs), deci cu depășirea termenului stabilit de lege, fiind incidentă excepția tardivității.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția tardivității motivării recursului declarat de reclamantul A. în ceea ce privește soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității căii de atac a recursului declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului de sesizare a Curții Constituționale a României, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Recurentul reclamant A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de reclamantul A., invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise atât motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 din C. proc. civ., cât și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Or, recurentul nu a formulat nicio critică care să se subsumeze motivului de casare invocat, apreciind la modul general abstract că i se încalcă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea procesului într-un termen rezonabil.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 2) C. proc. civ. reglementează, ca și motiv de casare, situația în care hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, iar art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. reglementează, ca și motiv de casare, situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Motivele de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 2) și 5) C. proc. civ., invocate de recurentul reclamant, este nefondate.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil prin aceea s-a încălcat principiului continuității completului de judecată, necomunicării încheierii de ședință din data de 05.05.2021 împreună cu sentința civilă, nemotivării sentinței pronunțate în termenul prevăzut de lege.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 7 din C. proc. civ. și art. 19 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei.

În ceea ce privește critica potrivit căreia nu s-a respectat principiul continuității completului de judecată, întrucât termenele de judecată din 03.03.2021, 14.04.2021 și 28.04.2021 au fost prezidate de un judecător diferit de cel de la termenul din 05.05.2021, care a respins atât excepția necompetenței, cât și excepțiile de neconstitutionalitate invocate, critică subsumată motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

Art. 214 C. proc. civ. dispune în sensul că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății; (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii; (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol.

Așadar, înlocuirea membrilor completului de judecată este permisă și prevăzută de lege, astfel încât sub acest aspect criticile recurentului reclamant sunt neîntemeiate. Schimbarea judecatorului s-a realizat în conformitate cu prevederile legale, astfel că părțile au avut posibilitate să depună concluzii pe fondul cauzei în fața judecatorului care a soluționat fondul, până la începerea cercetării judecătorești desfășurându-se etapa scrisă astfel cum reiese și din încheierile de sedință.

Împrejurarea că ulterior încuviințării comunicării unor note scrise depuse la termenul din data de 03.03.2021 pentru formularea de puncte de vedere cu privire la excepția necompetenței materiale funcționale a Curții de Apel București și la cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cauză au mai fost acordate termene, respectiv 14.04.2021, 09.06.2021, 15.12.2021 și 06.01.2022 iar la aceste noi termene fondul cauzei a fost soluționat de un alt judecător decât cel care a soluționat înscrisuri de mai sus, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 2 teza I din C. proc. civ., contrar susținerilor recurentului, dispoziția legală având în vedere pronunțarea hotărârii de același judecător care a luat parte la dezbaterea pe fond a cauzei și nicidecum pronunțarea și a altor încheieri interlocutorii de același judecător care participă la dezbaterea fondului cauzei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul se află în eroare cu privire la compunerea completului pentru termenele din datele de 14.04.2021 și 28.04.2021, în compunerea acestora intrând doamna judecător G., nu domnul judecător F..

Prin urmare, faptul că etapa scrisă a fost prezidată de domnul judecător F., iar cercetarea procesului de doamna judecator G., subscrisa apreciază că nu a fost adusă nici o atingere continuității completului de judecată sau principiului nemijlocirii, câtă vreme judecătorul care administrat probele a fost dezbătut fondul și a pronunțat hotărârea, astfel că prin raportare la acesta situație susținerire recurentului sunt vădit nefondate.

Mai reține Înalta Curte ca nefondate și criticile recurentului reclamant cu privire la soluția pronunțată prin încheierea de ședință din 05.05.2021, recurentul nedeclarând recurs și împotriva acestei încheieri.

O altă pretinsă critică de nelegalitate invocată de recurentul reclamant privește termenul în care a fost redactată și comunicată sentința civilă nr. 7 din 06.01.2022, susținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Apreciază Înalta Curte că nici aceste susțineri nu pot fi primite și nu pot atrage nulitatea hotărârii recurate, C. proc. civ. neprevăzând o asemenea sancțiune pentru nerespectarea termenului privind redactarea hotărârii. Prin raportare la dispozițiile art. 271 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecători/or și procurorilor, neredactarea hotărârii în termenul prevăzut de lege poate atrage cel mult o sancțiune disciplinară în sarcina judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar aceasta doar dacă nerespectarea termenului a intervenit exclusiv din motive imputabile acestuia.

Dincolo de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că participanții la proces au fost legal citați și prezenți în sala de ședință, iar instanța de judecată în virtutea rolului activ a depus toate diligențele în vederea stabilirii stării de fapt și de drept din speță, în scopul aflării adevarului și pentru justa soluționare a cauzei.

În acest context, nefondat se reclamă încălcarea dreptului de la un proces echitabil, în termen optim și previzibil sau a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Faptul că instanța a apreciat sau nu utilitatea unor probe nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca și o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, față de dispoziții art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanței, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanța va putea înlătura anumite probe în funcție de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părților, manifestată cu privire la proba în cauză, ceea ce înseamnă că o atare măsură procesuală este lăsată la aprecierea judecătorului.

Totodată, astfel cum s-a pronunțat și practica judiciară în materie, probele aflate la dosar se vor aprecia ținându-se seama și de refuzul nejustificat al unei părți de a prezenta probele scrise certe, a căror administrare nu poate avea loc decât cu acordul ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte conchide că nefondat reclamă recurentul în calea de atac, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, respingerea excepțiilor/cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, excepțiile formulate de aceștia au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat și soluția pronunțată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile legale incidente în speță, aceasta procedând în concordanță cu obligația pe care instanța de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autoritățile publice.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurenților, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.