ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1743/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, anularea Ordinului Inspectorului General nr. 1534/IG/14.12.2018 și obligarea pârâților la plata de daune morale în valoare de 1.200 RON pentru fiecare lună din perioada 2016-zi, pentru aplicarea unui program nelegal și instituirea de muncă forțată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 16.09.2019, odată cu răspunsul la întâmpinările pârâților, reclamantul a formulat cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat și chemarea în judecată a Comandantului UM 0388-Colonel B., a Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu", a Spitalului de Urgență "Profesor dr. Dimitrie Gerota", a Ministerului Afacerilor Interne și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând și constatarea nelegalității Ordinului Inspectorului General nr. 155/IG/13.05.2015 privind executarea și organizarea serviciului de permanență în IGSU și unitățile subordonate și a ordinelor de au modificat și completat acest act, respectiv O.G. nr. 234/IG/29.12.2017, OIG nr. 203/IG/27.01.2017, OIG nr. 228/IG/08.12.2016, OIG nr. 206/IG/10.02.2016, constatarea nelegalității Notei Raport a IGSU nr. x/05.02.2015 și a fișei postului nr. x/14.10.2015 și obligarea pârâților la plata daunelor morale de 3.000 RON pentru fiecare lună din aprilie 2016-zi și a daunelor morale de 1.500 RON pentru fiecare lună din aprilie 2016-zi pentru discriminare, afectarea onoarei, demnității și reputației și restabilirea situației anterioarei discriminării, solicitate fiecărui pârât, indexat cu dobânda legală și rata inflației, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5741 din 17 septembrie 2019, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.10.2019.

Prin încheierea de ședință din 28 septembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității calității de reprezentant în privința Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, excepția necompetenței materiale și excepția netimbrării. Prin aceeași încheiere a amânat pronunțarea asupra cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1028 din 27 octombrie 2020, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Kretzulescu", Spitalul de Urgență "Prof. dr. Dimitrie Gerota" și Ministerul Afacerilor Interne și a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov și Comandantul UM 0388-Col. B., ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca neîntemeiată.

A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nelegalității fișei postuliu nr. x/14.10.2015 invocată de pârâții IGSU "Dealul Spirii" București-Ilfov și Comandantul UM 0388-Col. B., ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii" București-Ilfov, Comandantul UM 0388-Col. B., Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ.

A susținut recurentul că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, soluționat în termen rezonabil, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Instanța a încălcat prevederile art. 396 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, amânând pronunțarea din 28.09.2020 la 12.10.2020, la 26.10.2020 și la 27.10.2020, încălcând termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Pe de altă parte, deși pronunțarea s-a făcut la 27.10.2020, motivarea s-a făcut la data de 03.02.2020, în afara termenului prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 30 de zile de la pronunțare.

A mai apreciat recurentul că s-au încălcat regulile de procedură privind comunicarea și/sau semnarea, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Atât încheierea din 28.09.2020, încheierile din 12.10.2020, 26.10.2020 cât și Hotărârea civilă nr. 1028/27.10.2020 comunicate prin poștă nu au fost semnate, contrar art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 și art. 427 alin. (1) C. proc. civ.. De altfel, instanța nu i-a comunicat încheierile de ședință din 25.11.2020, 27.01.2020, 09.03.2020 și 29.06.2020, fiind încălcate prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat recurentul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv contradictorialitatea și oralitatea, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin încălcarea art. 13 din Legea nr. 134/2010, art. 14 și art. 15 C. proc. civ., pentru că, prin încheierea din 28.09.2020, a respins cererea de amânare formulată de avocatul său pentru motive medicale. Soluția este eronată pentru că erau îndeplinite prevederile art. 222 C. proc. civ.. Apărătorul său nu-și putea asigura substituirea, având în vedere că nu putea să-și dea acordul pentru substituire într-un termen atât de scurt, cu atât mai mult cu cât se discuta competența materială și funcțională a instanței.

La termenul la care a lipsit apărătorul său, s-a judecat competența, s-a administrat probatoriul și s-a soluționat dosarul, totul pe repede înainte.

Din încheierile de ședință din 25.11.2019, din 09.03.2020 și din 29.06.2020 se observă că pricina a fost amânată pentru lipsa continuă de citare a pârâților, instanța încălcând dispozițiile art. 241 C. proc. civ. și art. 238 C. proc. civ., pentru că nu a depus nicio diligență pentru a soluționa cu celeritate dosarul. Instanța, prin respingerea cererii de amânare pentru motive medicale, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând dreptul la apărare și principiile contradictorialității și oralității.

A mai susținut recurentul că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Instanța a reținut că a fost împuternicită cu judecarea unor ordine emise de IGSU, fiind un mod clar de nemotivare. Instanța a mai reținut că e vorba de acte ce stabilesc programul de muncă al său, deși a precizat în motivarea excepției necompenteței materiale că ordinele deduse judecății reprezintă acte ce stabilesc programul de lucru al personalului din serviciul operativ.

Ori, se observă că ordinele deduse judecății reprezintă acte ce stabilesc programul de lucru al personalului din serviciul operativ care execută serviciul în tură, ce-i era aplicabil prin fișa postului, reprezentând o atribuție de serviciu, deci un raport de serviciu angajator-angajat. OIG nr. 155/IG/13.05.2015, precum și ordinele ce au modificat și completat acest act, este un act cu caracter individual, nefiind publicat în Monitorul Oficial. Astfel, reglementează raportul de serviciul angajator-angajat și nu activitatea autorității locale.

De asemenea, în raport cu cererea modificatoare, respectiv constatarea discriminării sau anularea situației create prin discriminare, competența aparține judecătoriei sau tribunalului, după caz.

A mai apreciat recurentul că s-au încălcat prevederile procesuale privind verificarea calității de reprezentant, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Deși a invocat inadmisibilitatea calității de reprezentant pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii", instanța a considerat că delegația depusă de consilierul juridic face dovada calității de reprezentant. Ori, pârâtul ISU "Dealul Spirii" nu a depus și mandatul de reprezentare în justiție a Col. B., conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ.. Nici delegația depusă la dosar de consilierul juridic nu este emisă în nicio bază legală, nefiind prevăzut niciun temei de drept, iar instanța nu a pus în vedere pârâtului obligația de a depune dovada calității de reprezentant.

A mai susținut recurentul că au fost încălcate prevederile privind administrarea probatoriului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., administrând probe cu nesocotirea art. 208 și art. 254 C. proc. civ.. Instanța s-a pronunțat prin raportare doar la Ordinul nr. 1534/IG/2018 deși nu au fost respectate prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, privind depunerea documentației care a stat la baza emiterii actului atacat odată cu întâmpinarea, de vreme ce IGSU a fost decăzut din dreptul de a invoca excepții și de a depune probe, întâmpinarea fiind depusă în afara termenului. De asemenea, actele depuse de IGSU nu prezentau criterii minime de legalitate, conform art. 7 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

Ori, probele au fost administrate în lipsa contradictorialității și oralității, fiind lipsit de apărare.

A mai argumentat recurentul că au fost încălcate prevederile privind motivarea în fapt și în drept a sentinței civile, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța a reținut motive contradictorii străine de natura cauzei, perioada iunie- decembrie 2019 lipsind ca și probatoriu din dosar iar, pe de altă parte, în perioada ianuarie-mai 2019 singura perioadă în care a lucrat 8 ore este perioada 17 aprilie-17 mai 2019, restul fiind perioada de 24 de ore cu 48 de ore recuperare.

De asemenea, lipsește motivarea cererilor de constatare a nelegalității OIG nr. 155/IG/13.05.2015 și a ordinelor ce au modificat și completat acest act, cu toate că aceste subpuncte se raportează strict la OIG nr. 1534/2018, analizat ca nefiind o vătămare în condițiile Legii nr. 554/2004.

Intimații-pârâți Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, Comandantul UM 0388-Col. B. au formulat, fiecare, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate de recurent.

5.1. În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul apreciază că instanța nu ar fi consemnat temeiul de drept al competenței și că nu ar fi motivat acest aspect.

Înalta Curte constată că, în practicaua încheierii de ședință de la 28 septembrie 2020, instanța de fond a motivat de ce se consideră competentă material și teritorial să soluționeze cauza, reținând că obiectul principal al acțiunii îl constituie anularea unor acte administrative emise de o autoritate centrală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, nefiind vorba despre acte administrative care să reglementeze raportul de serviciul al reclamantului, și a punctat temeiul de drept, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Această soluție este corectă și în opinia instanței de control judiciar, recurentul-reclamant neaducând, asupra acestui aspect, nicio critică pertinentă, alegațiile sale referitoare la dispozițiile Legii nr. 188/1999, la Decizia CCR nr. 34/2016 și la art. 278 și art. 269 din Codul muncii, neavând relevanță în stabilirea competenței materiale în soluționarea acțiunii sale.

Obiectul principal al acțiunii vizează anularea Ordinului nr. 1534/IG/14.12.2018 pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 155/IG/13.03.2015 privind organizarea și executarea serviciului de permanență în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate, celelalte capete de cerere, vizând și fișa postului, fiind subsidiare acestui capăt de cerere.

5.2. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", Înalta Curte reține că, prin această sintagmă, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Grupând criticile recurentului, subsumate acestui motiv de casare, acesta invocă încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru amânarea pronunțării, prevăzut de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., încălcarea termenului de redactare a hotărârii, prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., respingerea cererii de amânare pe care apărătorul său a formulat-o pentru termenul din 28 septembrie 2020 și lipsa continuă de citare a părților.

Înalta Curte reține că instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Deci, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat.

Or, alegațiile recurentului nu se pot circumscrie acestui motiv de casare, ci, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea normelor de procedură, și, în plus, sunt nefondate.

Astfel, amânarea pronunțării se poate dispune pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, însă C. proc. civ. nu prevede că, pentru motive temeinice, instanța nu ar mai putea amâna pronunțarea, succesiv, pentru un nou termen de aceeași durată. De altfel, acest termen de 15 zile este unul de recomandare, neputându-se reține o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nicio sancțiune procedurală dacă instanța, în raport cu încărcătura ședințelor de judecată, este nevoită să amâne din nou pronunțarea.

În ceea ce privește termenul de 30 de zile pentru redactarea hotărârii, Înalta Curte constată că nu se poate vorbi despre o depășire a termenului prevăzut de C. proc. civ.. Conform art. 426 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea se redactează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării și, în cazuri temeinice, acest termen poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Hotărârea recurată a fost pronunțată la 27.10.2020, termenul de 90 de zile prevăzut de normele procedurale împlinindu-se la 27.01.2021. Adresa de comunicare a hotărârii a fost emisă la data de 28.01.2021, rezultând că hotărârea a fost motivată și semnată înainte de această dată, cu respectarea termenului prevăzut de C. proc. civ.. Mai mult decât atât, depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate.

Nici critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii apărătorului său de amânare a judecății din data de 28.09.2020 nu este fondată.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepțional pentru motive temeinice, iar, dacă instanța refuză amânarea judecății, va amâna, la cererea părții, pronunțarea pentru a-i da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

Deci, amânarea judecății se poate dispune numai în mod excepțional, prima instanță respingând motivat această cerere. În plus, a amânat pronunțarea pentru a-i da posibilitate reclamantului de a depune concluzii scrise, reclamantul formulând, la data de 23.10.2020, note scrise.

Celelalte aspecte, referitoare la motivele pentru care pricina a fost amânată de instanța de fond la mai multe termene de judecată, constatându-se lipsa de procedură cu anumiți pârâți, excedează analizei instanței de recurs.

5.3. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte reține că acesta include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină și jurisprudență, s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Recurentul-reclamant, expunând o interpretare personală și trunchiată a dispozițiilor legale, în cadrul acestui motiv invocă faptul că hotărârea recurată și încheierile de amânare a pronunțării i-au fost comunicate nesemnate, că nu i-ar fi fost comunicate încheierile de la termenele de judecată anterioare, că s-ar fi încălcat prevederile procesuale vizând verificarea calității de reprezentant și că s-ar fi încălcat prevederile privind administrarea probatoriului, pentru că ar fi avut în vedere actele depuse de pârâtul IGSU, care a fost decăzut din dreptul de a invoca excepții și de a depune probe.

Răspunzând criticilor recurentului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt la mapa de hotărâri a instanței, iar, potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă.

Prin urmare, hotărârea se comunică părților, după redactare și după semnare, în copie certificată și nu în original. De asemenea, C. proc. civ. nu prevede comunicarea tuturor încheierilor de la termenele de judecată anterioare celui la care s-a soluționat cauza, ci doar a hotărârilor, chiar dacă acestea sunt definitive. De altfel, recurentul avea posibilitatea de a solicita instanței comunicarea încheierilor de ședință.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" invocată la fond, Înalta Curte reține că instanța de fond a motivat respingerea acesteia. De altfel, și în fața instanței de recurs, recurentul a invocat aceeași excepție referitoare la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, temeiurile reținute în practicaua prezentei decizii fiind incidente.

Referitor la faptul că instanța de fond, deși a constatat că pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a depus întâmpinarea tardiv, a avut în vedere actele depuse de IGSU la dosar, Înalta Curte reține că obligativitatea depunerii documentației care a stat la baza emiterii actelor atacate este prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neputându-se vorbi despre o decădere a autorității din dreptul de a depune respectivele înscrisuri.

5.4. Constată Înalta Curte că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Acest motiv de casare este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul aduce critici vizând situația de fapt reținută de prima instanță, că nu ar fi avut în vedere perioada iunie- decembrie 2019 și ianuarie-mai 2019 și că ar fi analizat doar materialul probator depus de pârâți.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, argumentele recurentului nu pot fi avute în vedere, instanța de control judiciar putând analiza exclusiv legalitatea hotărârii, și nu aspecte vizând probatoriile administrate și temeinicia hotărârii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Lecturând hotărârea pronunțată de prima instanță, instanța de control judiciar reține că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând soluțiile date asupra fiecărui aspect dezlegat prin hotărâre, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Deci, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curți motivarea primei instanțe oferă garanțiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1028 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.