ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2599/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 06.11.2019 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Școala de Agenți de Politie "B.", Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota și Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară anularea deciziilor medicale nr. 1037 din 20 iunie 2019 și nr. 265 din 17 iulie 2019, prin care s-a dispus încetarea calității sale de elev și prin care a fost declarat inapt pentru a urma instituțiile de învățământ militar/de poliție. Totodată, reclamantul a solicitat suspendarea deciziei medicale menționate și reînmatricularea sa la cursurile Școlii de Agenți de Politie "B." până la soluționarea definitivă a cererii sale.

1.2. Prin sentința civilă nr. 442 din data de 13.12.2019, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei medicale nr. 265/2019.

Prin sentința civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Afacerilor Interne și a respins acțiunea față de acest pârât, însă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Școala de Agenți de Politie "B.".

De asemenea, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Școala de Agenți de Poliție "B.", Spitalul de Urgență "Profesor Doctor Dimitrie Gerota" și Direcția Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, reținând, pe de o parte, că, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziilor medicale, cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește petitul cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei Școala de Agenți de Poliție "B." la reintegrare, că cererea de chemare în judecată este nefondată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior în punctul I.2 a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând prevederile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim set de critici, recurentul a învederat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit art. 13 alin. (3) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 98/2016, susținând că acțiunea de constatare a nulității absolute a deciziilor medicale nr. 1037 din 20.06.2019 și 265 din 17 iulie 2019 a fost formulată cu respectarea art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 544/2004. Din această perspectivă, recurentul a menționat că a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei medicale nr. 1037, ce i-a fost comunicată, în extras, la data de 20.06.2019, la chiar data unei astfel de comunicări, contestația sa fiind înregistrată sub nr. x, iar la data de 17.07.2019 a fost chemat la Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I, ocazie cu care s-a dispus în sensul reținerii calificativului inapt pentru a urma instituții de învățământ militar/în poliție.

A mai arătat recurentul că soluția primei instanțe a generat o îngrădire a dreptului său la un proces echitabil și la soluționarea pricinii cu care instanța a fost investită, fiind afectat dreptul său la apărare, în sensul de a dovedi că este apt, din punct de vedere medical, pentru a continua studiile în cadrul Școlii de Agenți de Poliție "B." .

Din perspectiva legalității deciziei medicale nr. 265 din 17.07.2019, recurentul a arătat că aceasta nu se bazează pe acte medicale, nu este motivată în fapt, nu conține temeiul de drept pe care se întemeiază, prin intermediul său fiindu-i creat inclusiv un prejudiciu de imagine.

Totodată, recurentul a invocat și incidența prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

4.1. Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a subliniat faptul că recurentul A. nu a formulat critici care să vizeze soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale a unui astfel de intimat, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței primei instanțe.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata Școala de Agenți de Poliție "B.", prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant prin care acesta a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de decizia medicală nr. 265 din data de 17.07.2019, învederând, în esență, că nu a avut calitatea de emitent al actului administrativ atacat.

Din perspectiva chestiunilor de fond deduse judecății în cauza pendinte, intimata a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că soluția de declarare, prin decizia medicală nr. 265 din data de 17.07.2019, a recurentului – reclamant, drept inapt a fost una legală, urmare diagnosticului de tulburare de panică – anxietate paroxistică, reactivă acut la stres, ce a fost stabilit în ceea ce îl privește pe recurent. De asemenea, intimata a subliniat că, față de recurent, a fost emisă Dispoziția nr. 60156/29.07.2019 prin care s-a dispus încetarea calității reclamantului de elev.

4.3. Respingerea recursului ca nefondat a fost solicitată și de Spitalul de Urgență "Profesor Doctor Dimitrie Gerota", intimatul evocând, în acest sens, prevederile Ordinului comun M.Ap. N/M.A.I/M.J/SRI/SIE/STS/SPP nr. M55/107/2587/C/10357/210/496/831/2014 și pe cele ale Ordinului Comun M66/98/3005/8966/2016 și ale Ordinului nr. 107 din 9 iulie 2014, precum și faptul că, prin soluția pronunțată în cauza 1072/54/2019, ce a avut drept obiect suspendarea deciziei nr. 265/2019, s-a dispus respingerea cererii de suspendare și de obligare la înmatricularea reclamantului.

4.4. Prin întâmpinarea depusă în cauză Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat, la rândul său, respingerea recursului ca nefondat.

Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, intimata a subliniat că soluția primei instanțe, de a aprecia că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 13 alin. (3) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 98/2016, este una legală, dat fiind că acțiunea a fost formulată la data de 05.11.2019, în condițiile în care decizia medicală nr. 265 a fost comunicată la data de 17.07.2019.

De asemenea, intimata a făcut trimitere la faptul că activitatea de expertiză medico-militară a elevilor și studenților pe perioada școlarizării în instituțiile de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională este reglementată de Ordinul comun M.Ap. N/M.A.I/M.J/SRI/SIE/STS/SPP nr. M55/107/2587/C/10357/210/496/831/2014, precum și la faptul că tulburarea de panică (anxietate episodică paroxistică), reacție acută la stres, în tratament, în remisiune parțială și tulburare de apetit nespecificată, reprezintă afecțiuni ce se încadrează în calificativul "inapt pentru a urma instituțiile militare (similare) de învățământ", conform baremului medical prevăzut de Ordinul nr. 107 din 9 iulie 2014, paragraful 130 alin. (2), (13)0 alin. (4), (13)0 alin. (6).

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

a. Cu titlu prealabil, examinând chestiunea lipsei calității procesuale pasive a intimatei Școala de Agenți de Poliție "B." cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin care acesta a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de decizia medicală nr. 265 din data de 17.07.2019, Înalta Curte observă că mijlocul de apărare în discuție a fost invocat și în faza de judecată a fondului, iar prin sentința civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat asupra unei astfel de excepții, respingând-o, în integralitatea sa.

În raport de astfel de aspecte, chestiunile evocate prin întâmpinarea depusă de intimată în faza de judecată a recursului sub titulatura de "excepție", ce reiterează aspecte tranșate deja de prima instanță, urmează a fi calificate drept apărări de fond.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că împotriva unei astfel de hotărâri judecătorești, pârâta nu a promovat recurs în niciuna dintre formele reglementate de art. 483 - 491 C. proc. civ.. În contextul descris anterior, având în vedere prevederile art. 430, coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția procesuală a lipsei calității procesuale a intimatei - pârâte Școala de Agenți de Poliție "B." a fost dezlegată în mod definitiv de prima instanță, intrând în puterea lucrului judecat, motiv pentru care chestiunea în discuție nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar, în faza de judecată a recursului promovat de reclamant, urmare reiterării sale, cu titlu de apărare, în cadrul întâmpinării formulate de intimată.

b. Din perspectiva recursului promovat de recurentul – reclamant A., în scopul delimitării parametrilor învestirii sale în recurs, instanța de control judiciar observă că, deși recurentul a solicitat casarea în integralitate a hotărârii primei instanțe, criticile evocate prin memoriul de recurs vizează, în fapt, doar maniera în care prima instanță a dezlegat chestiunea tardivității cererii de chemare în judecată din perspectiva capătului de cerere privind anularea deciziei medicale nr. 256 din data de 17.07.2019, recurentul evocând, în subsidiar, aspecte privind exclusiv legalitatea unei astfel de decizii medicale.

Instanța de control judiciar observă că soluția primei instanțe, de subordonare a capătului de cerere privind anularea deciziei medicale nr. 1037 din 20 iunie 2019 soluției pronunțate asupra capătului de cerere privind anularea deciziei medicale nr. 256 din data de 17.07.2019, nu a fost criticată, în mod concret, de recurent.

În raport de astfel de limite ale învestirii sale, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aduse de recurent sentinței atacate, în contextul în care instanța de fond a realizat o corectă identificare a prevederilor normative incidente cauzei.

Înalta Curte reține că divergența de opinie apărută între părțile litigante are ca punct de plecare raportul dintre legea generală (prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 – iar nu nr. 544/2004, cum eronat a indicat recurentul) și cea specială (art. 13 alin. (3) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 98/2016 – "O.M.A.I. nr. 98/2016"), în planul identificării termenului de exercitare a acțiunii în contencios administrativ ce are drept obiect o decizie medicală, precum decizia nr. 256 din data de 17.07.2019.

Conform principiilor de drept, legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special și derogatoriu, instituind, în anumite materii, reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun. Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, demonstrând intenția legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.

În acest sens, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele:

"(1) O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.

(2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie.

(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

Astfel, problema de drept supusă dezlegării prin calea de atac promovată își găsește rezolvarea în aplicarea principiilor incidente în raportul dintre norma specială și cea generală (specialia generalibus derogant, respectiv generalia specialibus non derogant).

Unor astfel de principii prima instanță le-a acordat o corectă eficiență, în contextul în care prevederile art. 13 alin. (3) din O.M.A.I. nr. 98/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea si atribuțiile comisiilor de expertiza medico-militara (act cu caracter normativ neanulat) reglementează expres un termen de 30 de zile de la comunicare deciziilor medicale ale comisiilor centrale de expertiza medico-militara în vederea atacării acestora la instanțele judecătorești competente, având, astfel, caracterul unei norme speciale, derogatorii de la norma generală ce reglementează materia termenului de exercitare a acțiunii în contencios administrativ cuprinsă în art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, în mod corect prima instanță a reținut că decizia medicală nr. 256 din data de 17.07.2019 a fost comunicată recurentului la chiar data emiteri sale, astfel cum rezultă din mențiunea existentă pe fila a doua a acesteia, ce atestă primirea deciziei de către recurent sub, semnătură, la o astfel de dată. De asemenea, se observă că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată împotriva acesteia la data de 05.11.2019, cu depășirea termenului legal prevăzut de norma specială, reprezentată de prevederile art. 13 alin. (3) din O.M.A.I. nr. 98/2016.

Înalta Curte nu poate da eficiență nici criticilor recurentului privind îngrădirea, prin soluția primei instanțe, a dreptului său la un proces echitabil, la soluționarea pricinii cu care instanța a fost investită și la apărare, câtă vreme inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, pct. 51-52) s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut și că el poate fi supus la restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere.

De asemenea, în raport de astfel de aspecte, ce vizează chestiunea dirimantă a unui fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ formulate cu depășirea termenului legal, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor ce vizează legalitatea, pe fond, a deciziei medicale nr. 256 din data de 17.07.2019, iar în ceea ce privește criticile prin care recurentul evocă incidența prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar observă că, fiind învestită cu analiza legalității sentinței civile nr. 5 din 10 ianuarie 2020 (prin care au fost soluționate petitele principale ale cererii de chemare în judecată), iar nu cu cea a legalității sentinței nr. 442 din data de 13.12.2019 (prin care Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a executării Deciziei medicale nr. 265/2019), astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5 din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.