ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2022

Ședința publică din data de 21 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea deciziei Rectorului Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114 din 06.11.2017 și reîncadrarea sa în anul I al Facultății de Politie; anularea Hotărârii Senatului Academiei de Poliție nr. 111866 din 30.10.2017 prin care s-a hotărât exmatricularea sa pe motive medicale; suspendarea efectelor deciziei 114 din 06.11.2017 si reînmatricularea sa în anul I de studii; obligarea Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" să îl examineze la disciplina sport și să-i asigure posibilitatea de a efectua stagiul de practică aferent anului 1 de studii; obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum 474.000 RON (salariul de funcție conform Anexei 6 din Legea 153/2017, a salarizării unitare) plus 36.000 RON (salariul de grad conform Anexei 6 din Legea 153/2017, a salarizării unitare) plus 115.200 RON (norma de hrană conform Ordonanței nr. 26 din 22 iulie 1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publica și siguranță națională), 25.200 RON (contravaloarea normei de echipare conform H.G. nr. 1061/2002) în total 650.400 RON reprezentând drepturile bănești ale reclamantului pe perioada angajamentului semnat cu Ministerul Afacerilor Interne pe o perioadă de zece ani, actualizate cu rata inflației și dobânda legală; obligarea pârâtei la despăgubiri morale în valoare de aceeași sumă și cheltuielile aferente recuperării medicale efectuată la clinica "FOCH" Paris, Franța.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1568 pronunțată în data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne pentru lipsa calității procesuale pasive.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", a anulat hotărârea Senatului Universitar al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 și decizia rectorului Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 și a dispus reînmatricularea reclamantului în Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza". A obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 6.11.2017, actualizate cu indicele de inflație, până la data reînmatriculării efective și a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale. A respins în rest acțiunea.

A obligat pârâta la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

I.3. Cererile de recurs

I.3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1568 din data de 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

În cadrul cererii sale de recurs, încadrate din oficiu în dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii daunelor solicitate, susținând în esență că, Decizia Rectorului Academiei de Poliție nr. 114/06.11.2017 a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.M.A.I. 98/2016 privind aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea funcționarea si atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară potrivit art. 1 si art. 2 din Anexa la Regulament.

Recurentul a susținut că, în preambulul Deciziei nr. 114/06.11.2017 nu este indicat temeiul concret, respectiv articolul, ci numai o înșiruire generică de acte normative care nu îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 98 alin. (4) lit. a) si b din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție. La art. 5 din aceeași Decizie nu este indicată în mod concret instanța unde se poate ataca decizia precum și termenul legal în care se poate introduce plângerea, așa cum este prevăzut în Anexa 2 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție conform art. 98 alin. (4) lit. f) si g.

Arată recurentul că nu i s-a comunicat pretinsa decizie medico-militară prin care a fost declarat inapt în scopul vădit de a împiedica, de a o contesta în termenul legal, chiar dacă a solicitat prin adresa nr. x/14.11.2017 la Direcția Medicală a M.A.I.

Recurentul menționează că, în dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, înregistrări audio video, capturi foto din timpul orelor de sport în care era lovit și trântit la pământ, fără echipament de protecție.

Recurentul susține că, în ceea ce privește daunele materiale solicitate a depus înscrisuri care să dovedească cheltuielile efectuate cu recuperarea sa medical.

Având în vedere referatul medical emis de Spitalul Universitar de Urgenta "Elias" unde a fost monitorizat pe toata perioada descrisă, se precizează că leziunile au apărut la finalul lunii aprilie 2017 în timpul desfășurării orelor de sport din cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".

În ceea ce privește daunele morale, recurentul susține că suferința morală nu poate fi cuantificată în bani, dar reparația morală trebuie să fie satisfăcătoare, ținând seama că pentru toată această perioadă, pe lângă faptul ca era bolnav, Academia a înțeles să îl exmatriculeze încercând și reușind să îi spulbere orice vis de a deveni polițist.

A mai arătat recurentul că a intrat in Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza cu medie mare, dorind să urmeze exemplul tatălui său care este ofițer de politie, însă în scurt timp a fost dezamăgit prin faptul ca nu a găsit sprijinul necesar pentru a depăși momentul critic care nu i se datorează, în sensul că Academia l-a exmatriculat în condițiile în care a depus eforturi pentru a promova examenul de intrare, iar desfășurarea orelor de sport se realiza fără echipament de protecție, loviturile nu erau simulate, ci se realizau efectiv, iar în momentul în care s-a produs incidentul Academia a înțeles să îl exmatriculeze în mod abuziv, fără a dispune o cercetare pe disciplina muncii față de cele relatate.

Recurentul precizează că, în toată această perioadă s-a izolat față de familie și prieteni s-a simțit marginalizat de prietenii, colegii și profesorii săi din cadrul Academiei, care l-au susținut în perioada până la exmatriculare, dar după l-au uita.

I.3.2. La rândul său, recurenta-pârâtă Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza a formulat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate cu privire la soluția dată față de capetele de cerere admise și respingerea în tot a acțiunii formulate, ca neîntemeiată, prin prisma următoarelor motive, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Astfel, având în vedere situația de fapt, instanța de fond, în mod greșit, a admis în parte acțiunea formulată, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta pârâtă apreciază că suferințele suportate de intimatul-recurent ca urmare a emiterii actelor administrative atacate nu au fost dovedite, motiv pentru care instanța de fond trebuia să respingă acțiunea și cu privire la acest petit ca nefondată. Instanța de fond a reținut existența unei cauze de disconfort psihic important ca urmare a exmatriculării, însă fără a preciza care este proba administrată în baza căreia să fi reținut această stare de disconfort psihic, motiv pentru care apreciază că se impunea respingerea acțiunii și cu privire la acest petit ca neîntemeiată, simpla apreciere subiectivă a instanței prin prisma celor precizate de intimatul-reclamant în acțiunea introductivă nefiind suficientă pentru dovedirea existenței prejudiciului moral.

Întrucât din înscrisurile atașate cererii de recurs nu reiese data la care a fost comunicată hotărârea instanței de fond recurentului, recurenta pârâtă invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ. și solicită constatarea nulității acestuia având în vedere faptul că nu a fost motivat în termenul legal.

Recurenta pârâtă invocă și excepția nulității recursului în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, prin cererea de recurs înaintată de recurentul-intimat-pârât, acesta nu aduce critici raportat la hotărârea instanței de fond care să fie încadrate în cazurile de la art. 488 C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor, părțile au formulat întâmpinări.

Prin întâmpinarea sa, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", ca neîntemeiat, susținând în esență că actul administrativ atacat nu a fost motivat, în înscrisurile atacate se face trimitere la "motive medicale" fără să se facă trimitere la un act medical prin care motivele medicale să fi fost constatate, iar invocarea unor texte din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nu îi dă posibilitatea formulării de apărări și nu dă posibilitatea unei instanțe de a verifica legalitatea actului.

Recurenții pârâți nu au făcut dovada că în mod corect și legal i-au comunicat solicitarea x/27.10.2017 a Facultății de Științe Juridice și Administrative referitoare la exmatricularea din motive medicale la care se face referire în cuprinsul hotărârii nr. 111866/30.10.2017 emisă de senatul Universitar al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza".

Potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" prezentarea persoanelor prevăzută în art. 2 alin. (2) pentru expertiza medico-militară este obligatorie. Neprezentarea nemotivată pentru precizarea situației medico-militare atrage măsuri disciplinare proprii fiecărei instituții, însă în motivarea actelor contestate nu se menționează că măsura exmatriculării ar fi fost dispusă ca urmare a neprezentării sale nemotivate pentru efectuarea expertizei.

În ceea ce privește daunele morale acordate de instanța de fond, în cuantum de 10.000 RON recurentul reclamant reia cele arătate în recursul propriu și arată că a intrat in Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza cu medie mare, dorind să urmeze exemplul tatălui său care este ofițer de politie, însă în scurt timp a fost dezamăgit prin faptul ca nu a găsit sprijinul necesar pentru a depăși momentul critic care nu i se datorează, în sensul că Academia l-a exmatriculat în condițiile în care a depus eforturi pentru a promova examenul de intrare, iar desfășurarea orelor de sport se realiza fără echipament de protecție, loviturile nu erau simulate, ci se realizau efectiv, iar în momentul în care s-a produs incidentul Academia a înțeles să îl exmatriculeze în mod abuziv, fără a dispune o cercetare pe disciplina muncii față de cele relatate.

La rândul său, recurenta - pârâtă Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului promovat de reclamant, a solicitat admiterea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., precum și în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat și admiterea recursului propriu, casarea în tot a hotărârii atacate, cu privire la soluția dată față de capetele de cerere admise și respingerea în tot a acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

Cu privire la respingerea recursului declarat de A. ca nefondat, recurenta-pârâtă a reluat prin întâmpinare considerentele redate în recursul propriu.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantul A., solicitând a se menține, ca temeinică și legală, soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități.

În motivare, intimatul-pârât a susținut că recurentul-reclamant nu a formulat în recursul său critici cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției, devenind astfel incidente prevederile art. 494 coroborat cu art. 479 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de recurs este ținută să verifice stabilirea situației de fapt și modul de aplicare a legii de către prima instanță, în limitele cererii de recurs.

I.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, solicitând respingerea recursului promovat de pârâtă, ca neîntemeiat.

- Cu privire la excepția tardivității invocată prin întâmpinare, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată în data de 08.08.2019, iar cererea de recurs a depus-o prin serviciul poștei, potrivit facturii emise de Poșta Română, data poștei înscrisă pe plic fiind data de 26.08.2019, astfel că termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 actualizată a contenciosului administrativ, coroborat cu art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost respectat.

- Recurentul-reclamant consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata daunelor materiale în cuantum de 150.000 RON reprezentând plăți medicale efectuate în vederea soluționării problemei medicale și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 120.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății.

- Susține recurentul-reclamant că, deși prin cererea de recurs nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de disp. art. 488 din C. proc. civ., art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancțiunii nulității recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar criticile sale pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

Cât privește susținerea intimatei, în sensul că nu se aduc critici de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată, ci se fac afirmații generice, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului. Ca urmare, solicită respingerea excepției nulității recursului, invocată de recurenta - pârâtă, ca nefondată.

- Recurentul-reclamant reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată cu privire la faptul că orele de sport în cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", se realizau fără materiale de protecție, astfel că, în repetate rânduri a primit lovituri cu pumnul și piciorul la nivelul capului, fapt ce a culminat în data de 03.05.2017 cu pierderea cunoștinței și tulburări de vedere, urmate de internarea de urgență la Spitalul Elias din București cu diagnostic provizoriu Malformație arterio-venoasă infratentorială, diagnosticul final fiind de "fistulă durală arterio-venoasă craniană posterioara". Această boală s-a datorat loviturilor primite, aspect precizat și de medicul curant de la spitalul Elias. În această situație, Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a înțeles să emită acel act administrativ prin care dispunea exmatricularea sa, fără să motiveze hotărârea de exmatriculare, fără să i se solicite să efectueze o expertiză medico-militară, astfel că îngrijirile medicale care au urmat pentru restabilirea situației sale de sănătate s-au datorat exclusiv culpei Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

- Recurentul-reclamant susține că instanța de fond constată starea sa de disconfort psihic important și de incertitudine privind situația sa viitoare din punct de vedere profesional, creată prin emiterea acelui act administrativ în mod abuziv, dar nu reține starea de incertitudine și disconfort psihic creată cu privire la sănătatea sa, care era prioritar să fie reparată prin îngrijiri adecvate de specialitate și față de care nu a avut nicio vină.

II. Procedura de soluționare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția completului investit cu soluționarea cauzei s-a fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 8 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Soluționarea excepțiilor

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 8.02.2022 au fost respinse excepțiile nulității pentru nemotivare, respectiv tardivitate a recursului, pentru motivele arătate în considerentele acestei încheieri.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

III.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

III.1.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că aspectele învederate de recurent cu privire la neindicarea în decizia atacată a temeiului de drept a instanței unde poate fi atacată decizia și a termenului în care poate fi introdusă plângerea nu pot fi considerate motive de recurs, lipsind interesul în promovarea unor astfel de critici, atâta vreme cât prin sentința atacată acțiunea sa a fost admisă în parte, cu privire la capătul de cerere referitor la anularea hotărârii Senatului Universitar al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 și decizia rectorului Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 și a dispus reînmatricularea sa în Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", recursul reclamantului vizând doar capetele de cerere referitoare la daune.

Prin urmare, aceste aspecte reprezintă simple apărări ce vor fi avute în vedere în soluționarea recursului părții adverse.

Lipsite de interes și nefondate sunt și susținerile recurentului cu privire la necomunicarea deciziei medico-militare prin care a fost declarat inapt, atâta vreme cât aceste aspecte vizează capetele de cerere admise în favoarea reclamantului.

III.1.2. În ceea ce privește criticile referitoare la daunele materiale solicitate în cuantum de 150.000 RON, Curtea reține că acestea sunt nefondate.

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o apreciere judicioasă îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, reținând în mod corect că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 pot fi acordate despăgubiri pentru daune materiale numai în măsura în care acestea au fost produse prin emiterea actului administrativ contestat.

Or, în cauză dovezile depuse de reclamant în probarea acestor daune materiale reprezintă dovezi ale unor plăți pentru cheltuieli medicale, fără ca reclamantul să fi susținut că afecțiunile medicale în vederea cărora au fost efectuate aceste cheltuieli ar fi fost cauzate sau ar avea vreo legătură cu emiterea actelor administrative atacate.

Din contră, teza probatorie dezvoltată în dosar a fost aceea că reclamantul a fost exmatriculat din motive medicale, preexistente actelor administrative atacate, astfel încât nu se poate susține că aceste cheltuieli medicale ar fi fost generate sau cauzate de emiterea hotărârii Senatului Universitar și Deciziei Rectorului ce au format obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, temeiul juridic al daunelor materiale solicitate este răspunderea civilă delictuală, însă derivând dintr-o pretinsă faptă ilicită distinctă de cea constând în emiterea actului administrativ atacat și anulat, respectiv fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfășurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecție adecvat. Or, temeiul juridic al prezentei acțiuni nu este răspunderea civilă delictuală pentru această faptă, obiectul acțiunii fiind anularea unui act administrativ, îar temeiul daunelor materiale solicitate fiind unul specific materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, text potrivit căruia: " În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Or, cheltuielile medicale solicitate de recurentul-reclamant cu titlu de daune materiale nu întrunesc condiția de a fi cauzate de actul administrativ emis, pretențiile susține de acesta cu privire la fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfășurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecție adecvat putând fi valorificate eventual în cadrul unei acțiuni în răspundere civile delictuale de drept comun, distincte de natura juridică a prezentei cauze, care este aceea a unei acțiuni în contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect acest capăt de cerere a fost respins de instanța de fond.

III.1.3. În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte a reținut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. (în acest sens, spre exemplu cauza Tolstoy Miloslovsky c.Regatul Unit, hotărârea din 13 iulie 1995, par. 49)

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reținând că, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de fond a avut în vedere criteriile mai sus-arătate și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor.

Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a cuantumului acestora în raport de circumstanțele personale ale reclamantului, ținându-se seama și de faptul că anularea actelor administrative atacate și reintegrarea reclamantului în cadrul Academiei de Poliție reprezintă prin ele însele și o formă de reparare a prejudiciului, inclusiv a celui moral. De asemenea, potrivit chiar susținerile recurentului-reclamant, prejudiciul moral suferit nu este doar consecința directă a exmatriculării, ci în special consecința directă a deteriorării stării sale de sănătate.

Or,așa cum s-a arătat mai sus, cu privire la daunele materiale, acest din urmă prejudiciu este unul distinct de cel rezultat ca urmare a actului administrativ anulat, singurul susceptibil a fi reparat pe calea prezentei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, text potrivit căruia: " În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

În măsura în care recurentul-reclamant susține un prejudiciu moral rezultat din cu fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfășurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecție adecvat, aceste pretenții pot fi valorificate nu în prezenta acțiune, care are ca scop, în afara anulării actului administrativ pretins nelegal și repararea prejudiciului, dar numai în măsura în care acesta a fost cauzat prin actul administrativ anulat, ci eventual în cadrul unei acțiuni în răspundere civile delictuale de drept comun separate.

Prin urmare, valorile morale lezate prin exmatricularea recurentului-reclamant, dovedit a fi nelegală, au fost avute în vedere de instanța de fond, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanților nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

II.2. Este de asemenea nefondat recursul formulat de Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

II.2.1. Înalta Curte reține că prin recursul formulat, recurenta susține că intimatul-reclamant deși a fost înștiințat nu a dorit să se prezinte la Comisia de Expertiză Medicală a M.A.L din cadrul spitalului M.A.I. . Dr. B. Gerota, astfel cum rezultă din adresa nr. x/27.09.2017.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant în recursul propriu și reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că, la dosar fond a fost depusă dovada comunicării către recurentul-reclamant a acestei înștiințări de a se prezenta la Comisia de Expertiză Medicală a M.A.I. din cadrul spitalului M.A.I. Dr. B. Gerota, înștiințare ce cuprinde și consecințele neprezentării, astfel încât apărările recurentului-reclamant sub acest aspect urmează a fi respinse.

Cu toate acestea, decizia hotărârii Senatului Universitar al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 și decizia rectorului Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 nu au fost emise pentru motivul neprezentării la comisia de expertiză medicală, ci "pentru motive medicale", fără ca în cuprinsul actelor atacate să se fi indicat care sunt afecțiunile care au condus la decizia exmatriculării și care sunt înscrisurile medicale având în vedere la emiterea acestora.

Or, Curtea constată că de esența indicării în chiar cuprinsul actului atacat a temeiului avut în vedere la emiterea acestuia este de esența controlului pe care instanța de judecată este chemată a îl face cu privire la legalitatea acestuia.

Motivarea unui act administrativ urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său. Deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Sub aspectul temeiul exmatriculării, Înalta Curte reține că Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat de Ordinul nr. M.66/98/3.005/8.966/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 13 septembrie 2016 prevede, la art. 1 alin. (2) lit. c) că:

"(1) Sunt supuse evaluării capacității de muncă, în vederea stabilirii aptitudinii față de îndeplinirea serviciului militar/în poliție/în sistemul administrației penitenciare/pentru a urma instituții de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sau, după caz, a gradului de invaliditate de către comisiile de expertiză medico-militară de la art. 1 următoarele categorii de persoane:

c) candidații pentru admiterea în unitățile/instituțiile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, după caz, elevii liceelor militare și ai școlilor militare/școlilor de agenți de poliție/de penitenciare sau studenții unei instituții de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare;"

În ceea ce privește consecințele nerespectării acestei obligații, același act normativ precizează, la art. 17, că:

"(1) Prezentarea persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pentru expertiza medico-militară este obligatorie. Neprezentarea nemotivată pentru precizarea situației medico-militare atrage măsuri disciplinare proprii fiecărei instituții și, după caz, imposibilitatea desfășurării activității specifice a acesteia pentru categoriile de persoane menționate la art. 2 alin. (1) lit. a) și c)."

Or, nu acest text a fost indicat drept temei al exmatriculării recurentului-reclamant, ci existența motivelor medicale.

Înalta Curte reține existența unui dubiu în privința temeiului avut în vedere de intimată la exmatricularea reclamantului având în vedere faptul că în preambul deciziei rectorului s-au indicat dispozițiile art. 51 52 alin. -1 și alin. (2) lit. b), art. 53 alin. (2) și art. 22 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza nr. 99825 din 1.07.2016, decizia stipulând la art. 1 că reclamantul se exmatriculează din motive medicale neimputabile, însă, pe de altă parte, pe întreaga durată a procesului, inclusiv în motivele de recurs recurenta intimată a susținut un alt temei al exmatriculării și anume refuzul de a se prezenta la comisia de expertiză medicală.

O astfel de contradicție, care rezultă chiar din susținerile recurentei în privința temeiului exmatriculării viciază legalitatea actului administrativ atacat, atrăgând anularea acestuia, întrucât, în lipsa unei clarități în privința temeiului emiterii unui act administrativ atacat, instanța de judecată este împiedicată în a efectua controlul de legalitate asupra fondului acestuia, incertitudinea asupra temeiului de drept afectând însăși existența acestuia.

Incertitudinea indicării temeiului exact este cu atât mai vătămătoare pentru cuprinsul actului atacat, cu cât, potrivit art. 17 din Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat de Ordinul nr. M.66/98/3.005/8.966/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 13 septembrie 2016, neprezentarea nemotivată pentru precizarea situației medico-militare poate atrage nu neapărat exmatricularea, ci măsuri disciplinare proprii fiecărei instituții și, după caz, imposibilitatea desfășurării activității specifice a acesteia pentru categoriile de persoane menționate la art. 2 alin. (1) lit. a) și c).

Prin urmare, era necesar ca prin actul administrativ atacat să se individualizeze nu doar sancțiunea și temeiul acesteia, dar și criteriile care au condus la individualizarea măsurii adoptate, justificând astfel măsura extremă a exmatriculării.

Curtea reține în acest sens și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-485/20, potrivit căreia:

"Articolul 5 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că noțiunea "amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap", în sensul acestui articol, implică faptul ca un lucrător, inclusiv cel care efectuează o perioadă de probă consecutivă recrutării sale, care, din cauza handicapului său, a fost declarat inapt să exercite funcțiile esențiale ale postului pe care îl ocupă, să fie repartizat într-un alt post pentru care dispune de competențele, capacitățile și disponibilitățile necesare, cu condiția ca o astfel de măsură să nu presupună o sarcină disproporționată pentru angajator."

În această jurisprudență (par. 39-41), instanța europeană a reținut că, "în scopul garantării respectării principiului egalității de tratament față de persoanele cu handicap, trebuie prevăzute amenajări corespunzătoare. Așadar, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, în funcție de nevoi într-o situație concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze sau să aibă acces la formare, cu condiția ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporționată pentru angajator."

Curtea a statuat că aceste măsuri corespunzătoare pot fi de ordin fizic, organizațional și/sau educativ. Aceste măsuri pot cuprinde, așadar, o punere în aplicare de către angajator a unor măsuri care să permită acestei persoane să își păstreze locul de muncă, precum un transfer la un alt loc de muncă.

Mai mult, articolul 26 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Prin urmare, în interpretarea Curții, atunci când un lucrător devine definitiv inapt pentru a ocupa postul său ca urmare a apariției unui handicap, repartizarea sa la un nou loc de muncă poate constitui o măsură adecvată în cadrul "amenajărilor corespunzătoare. O asemenea interpretare este conformă cu această noțiune care trebuie interpretată ca referindu-se la eliminarea diverselor bariere care împiedică participarea deplină și efectivă la viața profesională a persoanelor cu handicap în condiții de egalitate cu ceilalți lucrători.

Fără a intra în analiza aplicabilității acestei jurisprudențe la cauza concretă a recurentului-reclamant, Înalta Curte subliniază importanța indicării temeiului exact al exmatriculării și implicit a motivării acestei măsuri prin actul de exmatriculare, prin raportarea inclusiv la posibilitatea sau nu a adoptării unor măsuri alternative mai puțin intrusive, în sensul jurisprudenței mai sus citate.

Reținând că în lipsa clarității temeiului exmatriculării și a motivării adecvate a catului administrativ atacat, acesta este nul, Înalta Curte constată ca fiind temeinică și legală sentința instanței de fond pe acest capăt de cerere.

Pentru aceste motive criticile recurentei-intimate în privința admiterii capetelor de cere sunt nefondate.

II.2. Nefondate sunt și criticile recurentei-intimate referitoare la capetele de cerere privitoare la drepturile salariale și daunele morale.

Astfel, în privința drepturilor salariale, Înalta Curte reține că admiterea acestui capăt de cerere a fost făcut de instanță în aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, făcându-se aplicarea principiului repunerii în situația în care actul administrativ nelegal de exmatriculare a reclamantului nu ar fi existat.

Prin urmare, sunt lipsite de relevanță în raport de obiectul cauzei considerațiile dezvoltate de recurentă cu privire la faptul că studenții Academiei de Poliție nu sunt încadrați la Ministerul Afacerilor Interne și nu beneficiază de drepturi salariale, prin admiterea acestui capăt de cerere instanța de fond vizând restituirea către reclamant a sumelor de bani la care ar fi fost îndreptățit ca student a Academiei de Poliție începând cu data de 6.111.2017 (data emiterii actelor administrative anulate), dacă în acest timp ar fi urmat cursurile Academiei, indiferent de titlul pe care aceste drepturi bănești le poartă.

II.3. Nefondate sunt și criticile referitoare la capătul de cerere referitor la daunele morale.

Așa cum s-a reținut și în considerentele pentru care Înalta Curte a respins recursul reclamantului, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a cuantumului daunelor morale, acordând o sumă proporțională suferinței și disconfortului psihic încercat de recurent în contextul sentimentului de frustrare generat de decizia de exmatriculare, dublat de stresul cauzat de demersurile judiciare întinse pe o durată de mai mulți ani având ca finalitate desființarea actelor administrative nelegal emise.

Pentru aceleași argumente dezvoltate pe larg cu ocazia examinării recursului recurentului-reclamant, nici criticile recurentei-pârâte sub acest aspect nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de fond înscriindu-se în linia jurisprudenței naționale, iar prejudiciul moral suferit fiind corect identificat de instanța de fond ca fiind starea de disconfort psihic important și de incertitudine privind situația sa viitoare.

În consecință, și recursul formulat de intimata Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" va fi respins.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza împotriva sentinței civile nr. 1568 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 februarie 2022.