ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3626/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3626/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 septembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Management Resurse Umane și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților: Să valideze rezultatele concursului organizat de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" în data de 29 octombrie 2016, concurs organizat pentru ocuparea unui post vacant de ofițer de poliție, în cadrul Secretariatului Academiei, prin recrutare din sursă externă conform anunțului publicat cu nr. x/22.09.2016; Să emită și să-i comunice actul său de încadrare în postul de ofițer principal I la Compartimentul Registratură, Arhivă, Secretariat (prevăzut cu gradul profesional maxim de comisar de poliție la poziția 393 din statul de organizare) pentru care a susținut și promovat concursul; Să-i plătească despăgubiri egale cu veniturile salariale aferente funcției și gradului pentru postul respectiv, indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în intervalul cuprins între data afișării rezultatelor concursului din 29 octombrie 2016 și momentul integrării efective în muncă, căci întârzierea nu-i este imputabilă ci este imputabilă exclusiv pârâtelor, potrivit competenței fiecăreia dintre ele; Să-i plătească daune morale aduse onoarei, demnității și reputației sale în cuantum de 50.000 RON, pentru că deși nu i s-a confirmat în public ca a obținut nota cea mai mare la acel concurs dintre toți candidații, cu toate acestea timp de un an, până în prezent nu a primit încadrarea pe post, ceea ce a dus la concluzia unora dintre ceilalți concurenți și a cunoscuților că deși a câștigat acest concurs, totuși nu e capabilă să îndeplinească atribuțiunile postului, de vreme ce nu i se întocmesc acte și este primită la post.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin Sentința civilă nr. 449 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Ilfov.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut în esență că deși Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației sunt autorități publice de rang central, totuși instanța a fost sesizată cu în legătură cu emiterea unor acte administrative aflate în competența exclusivă a Academiei de Poliție, iar nu Academia de Poliție nu are rangul unei autorități publice centrale. Prin Sentința civilă nr. 2327 din 23 august 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a declinat spre competenta soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr. 2327 din 23 august 2018, Tribunalul Ilfov a emis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că Academia de Politie este o instituție publică centrală raportat la normele sale de reglementare, astfel că raportat la dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența materială de soluționare a cauzei deduse prezentei judecăți aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și nu Tribunalului Ilfov.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că petenta a învestit instanța cu o cerere de validare a rezultatelor concursului organizat de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" în data de 29 octombrie 2016, concurs organizat pentru ocuparea unui post vacant de ofițer de poliție, în cadrul Secretariatului Academiei, prin recrutare din sursă externă conform anunțului publicat cu nr. x/22.09.2016;
Să emită și să-i comunice actul său de încadrare în postul de ofițer principal I la Compartimentul Registratură, Arhivă, Secretariat (prevăzut cu gradul profesional maxim de comisar de poliție la poziția 393 din statul de organizare) pentru care a susținut și promovat concursul; Să-i plătească despăgubiri egale cu veniturile salariale aferente funcției și gradului pentru postul respectiv, indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în intervalul cuprins între data afișării rezultatelor concursului din 29.10.2016 și momentul integrării efective în muncă, căci întârzierea nu-i este imputabilă ci este imputabilă exclusiv pârâtelor, potrivit competenței fiecăreia dintre ele; Să-i plătească daune morale aduse onoarei, demnității și reputației sale în cuantum de 50.000 RON, pentru că deși nu i s-a confirmat în public că a obținut nota cea mai mare la acel concurs dintre toți candidații, cu toate acestea timp de un an, până în prezent nu a primit încadrarea pe post, ceea ce a dus la concluzia unora dintre ceilalți concurenți și a cunoscuților că deși a câștigat acest concurs, totuși nu e capabilă să îndeplinească atribuțiunile postului, de vreme ce nu i se întocmesc acte și este primită la post.
Conform art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 prevede că Ministerul Afacerilor Interne are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de specialitate, unități teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum și alte componente constituite în condițiile legii ca instituții civile sau militare.
În Anexa 2 a H.G nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" este menționată între instituțiile și structurile aflate în subordinea M.A.I., alături de instituții precum Poliția Română, Jandarmeria Română, Arhivele Naționale, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 294/2007, Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" este o instituție de învățământ superior acreditată, care funcționează în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, iar coordonarea funcțională a Academiei se stabilește prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor. La art. 2 alin. (1) din același act normativ se stipulează că prevederile actelor normative incidente la nivel național învățământului superior sunt aplicabile și studiilor universitare organizate în Academie.
În cauză, emitent al actului solicitat, de validare a rezultatelor concursului organizat de Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, este și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, care face parte din procedura de validare.
Pe de altă parte, reclamanta a solicitat obligarea la comunicarea actului său de încadrare pe post, atribuție care revine conform art. 57 alin. (3) din Anexa 3 la Ordinul MAI nr. 140/2016, Direcției Generale de Management Resurse Umane din cadrul MAI, organ administrativ central.
În consecință, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența materială de soluționare a cauzei deduse prezentei judecăți aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și nu Tribunalului Ilfov.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Management Resurse Umane, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza și Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția General Juridică, în favoarea Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CL