ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2025

Ședința publică din data de 05 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului astfel cum rezultă din cererea reclamanților, precum și din cererea de intervenție principală formulată de dl A. (încuviințată în principiu la data de 12.03.2024), este:

- constatarea nulității parțiale a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. 7/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, în măsură în care Anexa 1 a Normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 aprobate prin acest Ordin 7/2021 nu cuprinde, în enumerarea sa, misiunea ONU de menținere a păcii din Maroc - MINURSO, la care reclamanții au participat în perioada 1991-1994, în calitate de cadre militare;

- obligarea pârâtului MApN la completarea în mod corespunzător a Anexei nr. 1 a Ordinului menționat, cu misiunea ONU de menținere a păcii din Maroc - MINURSO, în termen de maxim 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea atat a unei penalitati de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004, precum si cu aplicarea amenzii prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004 conducătorului pârâtei MApN;

- obligarea pârâților în solidar, la plata către reclamanți a unei despăgubiri materiale constând în echivalentul indemnizației lunare prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea 168/2020, pe întreaga perioadă de la emiterea Ordinului contestat (nr. M.7/2021 al MApN) și până la executarea efectivă a hotărârii.

Reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 503 din 26 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., lipsei interesului reclamanților și intervenientului, inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a inadmisibilității cererii de intervenție principală; a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și B. și a respins ca nefondată cererea de intervenție principală formulată de intervenientul A..

Împotriva sentinței civile nr. 503 din 26 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs recurenții - reclamanți C., Radulescu Radian, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. și recurentul - intervenient A., iar recurentul - pârât B. a formulat recursul incident.

3.1. Recursul principal formulat de recurenții-reclamanți și recurentul - intervenient

În motivare, recurenții au solicitat casare în parte a sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare doar în ceea ce privește soluția pe fondul cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție principală.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de fond a încălcat disp. art. 9 alin. (2) corob. cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. Astfel, reclamanții au solicitat anularea absolută parțială a Ordinului nr. 7/2021, în măsura în care Anexa 1 a Normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 aprobate prin Ordinul nr. 7/2021 nu cuprinde și misiunea ONU de menținere a păcii din Maroc - MINURSO, la care reclamanții au participat în calitate de cadre militare. Au susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut (considerentele de la pct. 4.2.2 din sentință) că reclamanții au solicitat anularea totală a ordinului MAP, soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere ca nefondat excedând limitelor învestirii de către reclamanți.

Recurenții au susținut că, deși nu există nicio dovadă în acest sens, prima instanță reține în considerentele soluției de respingere că deciziile de detașare/transfer emise în mod individual au avut ca temei raporturile contractuale de transport încheiate între Romavia și Compania canadiană U., iar potrivit art. 14 alin. (6) C. proc. civ. instanța are obligația de a-și întemeia hotărârea numai pe mijloacele de probă care au fost supuse în prealabil dezbaterii contradictorii, iar conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., expunerea situației de fapt reținută de instanță trebuie să aibă la bază probele administrate, iar nu pe cele pe care partea adversă a refuzat să le prezinte.

Au mai arătat că tuturor cadrelor militare active le este interzis să presteze orice fel de activități comerciale, astfel că participarea la ONU MINURSO nu putea avea caracter comercial, cum susține MApN.

Recurenții au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susținând că în ceea ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată există contrarietate între considerente și dispozitiv, instanța făcând vorbire despre o pretinsă inadmisibilitate, dar respinge acțiunea ca nefondată în integralitate. Au susținut de asemenea, în ceea ce privește considerentele instanței de la pct. 4.2.3 că inadmisibilitatea invocată din oficiu de către prima instanță nu a fost pusă în discuția părților, aceasta încălcând principiul contradictorialității, dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Recurenții au susținut de asemenea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța reținând ca inadmisibilă solicitarea reclamanților. Au învederat că a se reține că obiectul acțiunii de contencios administrativ a acestei anexe, în ipoteza în care, în prealabil, s-ar fi reținut că MINURSO este asimilabilă tipurilor de misiuni prevăzute de Legea nr. 121/2011 reprezintă o nesocotire a art. 8 alin. (1) LCA ce ar goli de conținut voința legiuitorului, finalitatea demersului în contencios adminstrativ fiind repararea pagubei și/sau protejarea dreptului/interesului legitim.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenții apreciază că în speță erau îndeplinite cerințele prevăzute de Legea 168/2020 și Legea 121/2011 pentru ca această misiune să fie inclusă de MAPN în Lista Ordinului nr. 7/2021

Totodată, au susținut că soluția este nelegală și din perspectiva argumentelor cu care au fost înlăturate referirile la situația celor 3 colegi de arme care au obținut din partea MAPN recunoașterea calității de veteran în teatrele de operații în temeiul legii noi nr. 168/2020 exact și exclusiv în considerarea participării lor la MINURSO.

3.2. Recursul incident formulat de recurentul - pârât B.

Recurentul-pârât B. a solicitat casarea în parte în ceea ce privește soluțiile de respingere a excepțiilor invocate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, a lipsei interesului reclamanților și intervenientului, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată și cererii de intervenție principală.

În motivare, a susținut, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive de către instanța de fond, deoarece persoana fizică nu deține nici capacitate administrativă, nu deține un ansamblu de resurse materiale, financiare sau instituționale care să fie valorificate într-o activitate proprie în conformitate cu o competență atribuită prin lege, astfel cum se prevede la art. 5 lit. o) Cod administrativ și nici nu are atribuții care să o autorizeze să desfășoare o activitate de natură administrativă în regim de putere publică și sub propria responsabilitate, conform disp. art. 5 lit. r) Cod administrativ.

A învederat totodată că acesta nu mai deține funcția de ministru.

O altă critică adusă sentinței recurate constă în greșita aplicare a disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că prin respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei interesului intimaților reclamanți și intervenientului, instanța nu indică în mod expres care parte din ordin se solicită a fi anulat, nu justifică în acord cu art. 2 lit. a) din lege calitatea de parte vătămată prin raportare la misiunile deja incluse în Anexa 1 a Ordinului nr. 7/2021 și care nu îi prejudiciază, dar anularea parțială a acestuia ar putea prejudicia terțe persoane și nu justifică existența unui interes propriu, folosul practic, din anularea parțială a ordinului.

Totodată, a mai susținut greșita aplicare a art. 7 alin. (1) teza 1 din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 193 C. proc. civ. în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și cererii de intervenție principală pentru lipsa procedurii prealabile, intervenientul principal nefăcând dovada că a adresat MApN, anterior intervenției în dosar, solicitarea sa.

În continuare, a învederat că au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ cu referire la respingerea excepției inadmisibilității prin prisma obiectului litgiului, susținând că instanța nu poate obliga o autoritate publică să completeze un act normativ, cât timp aspectul oportunității și cel al legalității au fost analizate de către autoritate la momentul emiterii actului normativ.

Au mai susținut că, atât timp cât nu au fost găsite documente în fondul arhivistic care să susțină îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru includerea MINURSO în Anexa 1 la Ordin, instanța nu poate, prin imixtiunea în sfera puterii executive și legislative să oblige MApN la completarea unui act normativ în lipsa criteriilor legale și în lipsa unei dovezi de aprobare a Parlamentului.

Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii ca legală și temeinică, precum și întâmpinare la recursul incident prin care a solicitat admiterea sa în limita criticilor formulate.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța de control judiciar a respins excepția nulității recursului și a încuviințat recurentilor-reclamanți și recurentului-intervenient proba cu înscrisuri, pentru considerentele expuse în încheiere, acordând un nou termen de judecată la data de 23.05.2025.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.7/11.01.2021 (în continuare Ordinul MApN nr. M.7/11.01.2021) aprobă Normele de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat.

Anexa nr. 1 la acest ordin prevede misiunile și operațiile desfășurate în afara teritoriului statului român, la care a luat parte personalul participant începând cu anul 1990, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, asimilate cu tipurile de misiuni prevăzute de aceasta. Între aceste misiuni nu se regăsește și misiunea ONU MINURSO din Maroc 1991-1994 la care au participat reclamanții și intervenientul.

Aceștia au solicitat, în contradictoriu cu MApN și B. (Ministru al Apărării Naționale de la acea dată), constatarea nulității parțiale a Ordinului Ministrului Apărării Naționale mai sus menționat în măsură în care Anexa 1 a Normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020 aprobate prin acest Ordin 7/2021 nu cuprinde, în enumerarea sa, misiunea ONU de menținere a păcii din Maroc - MINURSO, la care reclamanții au participat în perioada 1991-1994, în calitate de cadre militare; obligarea pârâtului MApN la completarea în mod corespunzător a Anexei nr. 1 a Ordinului menționat, cu misiunea ONU de menținere a păcii din Maroc - MINURSO, în termen de maxim 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea atât a unei penalitati de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004, precum și cu aplicarea amenzii prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004 conducătorului pârâtei MApN; obligarea pârâților în solidar, la plata către reclamanți a unei despăgubiri materiale constând în echivalentul indemnizației lunare prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea 168/2020, pe întreaga perioadă de la emiterea Ordinului contestat (nr. M.7/2021al MApN) și până la executarea efectivă a hotărârii.

Recurenții au arătat că au fost încadrați la Baza 90 Transport Aviație detașate/transferate la Unitatea Militară 02657 București - Compania Romana de Aviație ROMAVIA R.A. pe perioada și în scopul executării/participării României la misiunea de menținere a păcii din Maroc ONU MINURSO Maroc - Mission De Nations Unies Pour le Referendum au Sahara Occidentale (între anii 1991 - 1994), iar unora dintre ei li s-a recunoscut deja calitatea de veterani - participanți la acțiuni militare, în considerarea participării la misiunea ONU MINURSO din Maroc.

Înalta Curte reține că, după intrarea în vigoare a Legii 168/2020, recurenții au solicitat MApN fie preschimbarea legitimațiilor de veteran acordate în baza O.U.G. nr. 82/2006, cu legitimații de veteran în teatrele de operații conform art. 20 din Legea 168/2020, fie conferirea directă (celor care nu formulaseră cereri în baza O.U.G. nr. 82/2006) a titlului de veteran în teatrele de operații, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 168/2020.

MApN a refuzat, arătând că Anexa 1 a Normelor de aplicare a Legii 168/2020, aprobate prin Ordinul MApN nr. M.7/2021nu cuprinde în mod explicit și misiunea MINURSO și susținând că nu au fost identificate documente juridice naționale care să ateste asumarea și aprobarea politică privind participarea statului român, prin Armata României, la misiunea ONU MINURSO.

Prin sentința civilă nr. 503 din 26 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins solicitările reclamanților și ale intervenientului ca nefondate, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., lipsei interesului reclamanților și intervenientului, inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a inadmisibilității cererii de intervenție principală.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte învederează următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în speță de recurentul-pârât B. cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, reglementează situația "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Neregularitățile de ordin procedural sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea este condiționată de producerea unei vătămări.

Nulitatea - ca sancțiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare.

Efectele nulității actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum. Așadar, actul nul este lipsit de eficacitate și urmează a fi refăcut.

Susținerile recurentului-pârât nu se referă, în fapt, la încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, ci privesc modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra excepției formulate, astfel că nu se circumscriu acestui motiv de casare, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în speță de către recurenții-reclamanți și recurentul-intervenient, este incident când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în lumina acestor dispoziții legale, din perspectiva exigenței de a motiva, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, așa cum s-a evidențiat și în doctrină, considerentele hotărârii judecătorești trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

Analizând prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte amintește că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește.

În legătură cu criticile aferente motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 6 teza a II-a, când hotărârea cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte apreciază că acestea au fost încadrate greșit, în realitate susținându-se încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs formulat de recurentul-pârât B., în ceea ce privește greșita respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Codul administrativ, "(1) Ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern."

Totodată, potrivit art. 54 din Codul administrativ, Ministerele sunt "persoane juridice de drept public, au sediul în municipiul București și sunt conduse de miniștri."

Iar, potrivit art. 55 din Codul administrativ, Ministrul exercită conducerea ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție. Potrivit art. 57 alin. (1) din același cod, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual.

Art. 2 alin. (1) lit. b), c) și f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevede următoarele:

"(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; (...) f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Raportat la dispozițiile legale amintite și având în vedere raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte reține că, în speță, calitatea de autoritate publică emitentă a ordinului în litigiu o are ministerul în condițiile în care acesta este un organ de specialitate al administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern, acționând astfel, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nicidecum ministrul care doar exercită conducerea ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție, actele emise de acesta în exercitarea atribuțiilor ce îi revin fiind emise în numele autorității publice, ministerul, pe care îl conduce și reprezintă.

Prin urmare, autoritatea publică emitentă a Ordinului nr. 7/2021 este Ministerul Apărării Naționale, în numele căruia a fost întocmit actul contestat de către Ministrul Apărării Naționale, ce exercită conducerea ministerului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar recunoaște ministrului apărării naționale calitate procesuală pasivă, conform principiului disponibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție e ținută de opțiunea recurenților-reclamanți și recurentului-intervenient principal de a chema în judecată pe B. în calitate de persoană fizică și nu de ministru al apărării naționale la momentul emiterii ordinului atacat, conform precizărilor acestora din ședința publică de la 23.05.2025.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., excepția invocată de pârâtul B. fiind în mod greșit respinsă de către prima instanță, urmând ca instanța de control judiciar să admită recursul incident formulat de recurentul-pârât B., să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și să respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Având în vedere soluția privind excepția antemenționată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de casare invocate de recurentul-pârât B..

În analiza recursului principal, Înalta Curte constată că recurenții au solicitat casarea în parte a sentinței recurate, doar în ceea ce privește soluția pe fondul cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat de recurenți este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:

"(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Instanța de recurs observă că argumentele susținute de prima instanță în respingerea cererii de chemare în judecată și de intervenție ca nefondate constau în ideea că reclamanții nu au probat faptul că misiunea ONU MINURSO 1991-1994 se încadra în aceea de misiune militară, acțiune sau operație la care se referă art. 2 alin. (1), respectiv art. 3 alin. (3) din Legea nr. 121/2011; că forțele armate ale României nu au fost mandatate de autoritățile cu competențe în domeniu la nivelul anilor 1991-1993 (Parlamentul României potrivit art. 58 alin. (1), art. 117 alin. (1) ale Constituției din 1991) pentru a participa la misiunea MINURSO, instanța de fond apreciind ca legitimă susținerea pârâților că nu există o aprobare a Parlamentului privind participarea la misiunea ONU MINURSO și că aceasta a avut ca temei raporturi comerciale, iar nu un act statal.

Prima instanță a reținut, de asemenea, că ordinele individuale prin care recurenții au fost detașați/transferați la Romavia sunt decizii emise în mod individual care au avut ca temei raporturile contractuale de transport încheiate între Romavia și Compania canadiană U., fiind utilizate (închiriate) aeronave românești cu echipaj care au operat în Maroc la activități în sprijinul MINURSO.

La data detașării reclamanților, Compania Romavia era o persoană juridică distinctă de Ministerul Apărării Naționale, cu statut de unitate militară UM 02657, conform H.G. nr. 244/1991, iar MApN era reprezentantul statului în Consiliul de administrație al acestei companii și asigura conducerea acestei companii la care era încadrat atât personal militar, cât și civil.

Instanța fondului a reținut că acest fapt nu poate conduce la confundarea voinței juridice a entității juridice distincte - Romavia ca persoană juridică - regie autonomă cu competențe în domeniul de aviație cu voința MApN sau a statului român și cu atât mai puțin cu un act de angajare statală ce ar fi asimilat cu situația reglementată de art. 4 din Legea nr. 121/2011 - participarea forțelor armate ale României la misiunile reglementate de Legea nr. 121/2011 cu aprobarea autorităților cu competențe în domeniu, astfel că a apreciat că misiunea a fost asumată de Romavia, în mod contractual, iar nu de statul român sau de MApN în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică care să angajeze forțele armate.

Având în vedere că ONU nu recunoaște contribuția României la misiunea MINURSO, iar personalul militar a fost detașat în cadrul Romavia pentru îndeplinirea unor obligații contractuale comerciale, instanța fondului a concluzionat că acesta nu poate fi asimilat personalului cu statutul de militar veteran în teatrele de operații, neexistând un refuz nejustificat de includere a misiunii ONU MINURSO 1991-1994 în anexa nr. 1 la Ordinul nr. M7/11.01.2021.

Înalta Curte constată că nu rezultă fără dubiu din probatoriul de la dosar faptul că ONU recunoaște sau nu contribuția României la misiunea MINURSO, iar instanța de recurs apreciază că nici nu este necesară recunoașterea ONU pentru completarea Anexei 1 la Ordinul nr. M.7/2021, nefiind reglementată o astfel de regulă pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020.

Or, condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1), respectiv art. 3 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 privind încadrarea misiunii ca fiind una militară, precum și condiția ca forțele armate ale României să fi fost mandatate de autoritățile cu competențe în domeniu la nivelul anilor 1991-1993 sunt îndeplinite, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, Înalta Curte constată că nu s-a putut obține dovada încheierii contractului comercial între Romavia și firma canadiană U. din care să reiasă obiectul acestuia și modalitatea în care ar fi fost implicați în derularea acestui contract comercial piloții militari detașați la Romavia, aceste argumente fiind doar concluziile susținute în Minuta MApN a Ședinței de lucru pentru includerea/neincluderea Misiunii ONU pentru Referendumul din Sahara de vest (MINURSO), în Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.7/2021 din data de 17.06.2021, reprezentând argumente în favoarea neincluderii misiunii MINURSO în Anexa 1 la ordinul menționat.

Deși atât instanța fondului, cât și instanța de recurs au pus în vedere autorităților să depună contractul comercial presupus încheiat între Romavia și firma canadiană U., având în vedere că hotărârea recurată și apărările pârâților se bazează pe existența acestui contract, MApN a precizat că în urma studierii tuturor unităților arhivistice create de Romavia, nu a fost identificat contractul în discuție.

Argumentul reținut de grupul de lucru al MApN pentru neincluderea misiunii în Anexa 1 la Ordin s-a bazat pe inexistența documentelor juridice naționale care să ateste un angajament politic referitor la participarea României în cadrul acestei misiuni și pe existența contractului comercial încheiat cu U. ca motiv al detașării militarilor la Romavia.

Totodată, Înalta Curte constată că argumentul în favoarea introducerii MINURSO în Anexa 1 la Ordin, nevalorificat de grupul de lucru, a constat în existența unor ordine de detașare, în care se menționează participarea militarilor detașați la Romavia la misiuni în Maroc sub egida ONU.

Or, analizând documentația depusă la dosar, în stabilirea caracterului militar al acțiunii la care au participat recurenții, după analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 2 lit. b) din Legea nr. 168/2020 și art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, Înalta Curte reține următoarele:

Ordinele de detașare ale recurenților sunt emise de către MApN, fiind semnate de către comandantul unității militare de care aparțineau recurenții.

Detașarea a fost dispusă prin ordin în vederea "participării la misiunea de stabilire a păcii în Maroc", sau "pentru realizarea unor sarcini în faza inițială ca specialiști în domeniu" .

Romavia - compania română de aviație cu statut de unitate militară - U.M. 02657 București, a avut ca obiect de activitate, potrivit art. 2 al Hotărârii emise de Guvernul României privind înființarea regiei autonome Compania română de aviație "ROMAVIA" , "executarea de prestații aeronautice, prin efectuarea transporturilor de călători, mărfuri și poștă, în trafic intern și internațional, executarea de zboruri în folosul protocolului de stat și al Ministerului Apărării Naționale, precum și alte activități specifice (...)".

Patrimoniul Romavia a fost constituit prin preluarea fără plată de la MApN a mijloacelor fixe și disponibilităților în bani existente la acea dată. Conducerea Romavia a fost asigurată de consiliul de administrație numit de Ministerul Apărării Naționale. Potrivit art. 5 din Hotărâre, încadrarea regiei cu personal s-a făcut cu cadre militare și civile, precum și cu alte categorii de personal, Romavia făcând parte din "Compunerea de pace a Armatei României" .

Astfel, Înalta Curte nu poate fi în acord cu judecătorul fondului în ceea ce privește faptul că misiunea a fost asumată de Romavia, în mod contractual, iar nu de statul român sau de MApN în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică care să angajeze forțele armate.

Tocmai faptul că Romavia a fost desprinsă din MApN prin preluarea fără plată de la minister a mijloacelor fixe și disponibilităților în bani existente la acea dată, MApN fiind reprezentantul statului în Consiliul de administrație al companiei, asigurând și conducerea acesteia potrivit art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 244/1991, aceasta având indicativ de unitate militară și făcând parte din "Compunerea de pace a Armatei României", demonstrează participarea forțelor armate ale României la misiunile reglementate de Legea nr. 121/2011, acestea neputând avea caracter comercial.

În speță, deși Romavia a fost înființată ca o persoană juridică distinctă, aceasta era o unitate militară ce funcționa în folosul MApN potrivit hotărârii de înființare, iar trimiterea piloților militari pentru perioade îndelungate de timp pe front - zonă de conflict, în susținerea unei misiuni de menținere a păcii, s-a făcut prin ordin direct al Secretarului de stat și șef al Departamentului Înzestrării Armatei sau al Secretarului de stat și șef Departament pentru Armament, ordin care nu poate fi negociat, fiind obligatoriu de executat. În consecință, misiunea nu poate fi calificată ca având caracter comercial, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit raportului nr. x/09.09.1991 emis în scopul completării și punerii de acord a unor reglementări pe linie de personal referitoare la ofițerii, maiștrii militari și subofițerii de la aceste regii autonome cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale hotărârilor Guvernului României, de înființare a regiilor respective, mutarea (detașarea) cadrelor militare la și de la regiile autonome se realizează prin ordin al Secretarului de stat și șef al Departamentului Înzestrării Armatei, iar propunerile privind mutarea, înaintarea în grad, decorarea, chemarea în activitate, trecerea în rezervă și celelalte probleme de personal se înaintează Direcției de Personal care le prezintă Secretarului de stat și șef al Departamentului Înzestrării Armatei înainte de aprobare.

Astfel, Înalta Curte reține că drepturile bănești și celelalte beneficii încasate de recurenți au fost acordate în aceleași condiții pe perioada în discuție, neexistând ordine de trecere în rezervă sau alte modificări ale statutului de personal prin raportare la presupusele relații comerciale desfășurate, așa cum susțin și recurenții și potrivit și cu dispozițiile reținute în raportul antemenționat, existând la acel moment reglementată o procedură pentru astfel de măsuri și fiind necesar ca aceste modificări (dacă există) să se regăsească la dosarul de personal al militarilor detașați la Romavia, în lipsa cărora rezultă continuitatea activității militare a recurenților.

Adeverințele eliberate de Romavia și depuse la dosar atestă faptul că recurenții au participat la misiune în calitate de cadre militare active pe frontul dintre Maroc și Sahara Occidentală - zonă de conflict și că MINURSO a fost o misiune de menținere a păcii organizată de ONU în urma Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 690 din 29 aprilie 1991 cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare în afara teritoriului (abrogată și înlocuită prin Legea nr. 168/2020).

Totodată, Înalta Curte reține, în susținerea caracterului militar al acțiunii MINURSO și al îndeplinirii condițiilor pentru acordarea calității de "Veteran din teatre de operații" informațiile relevate de adeverința emisă de Romavia pentru dl. lt. cl. (rz) C. (și de adeverințele emise pentru ceilalți recurenți) care atestă că acesta a avut calitatea de Director operațiuni zbor și prin care se indică datele de participare cu prezență efectivă în zona de conflict în urma Ordinului Comandantului Aviației Militare nr. AO 176/15.08.1991, O.Z. nr. 304/09.03.1992, Ordinului Secretar de stat și șef Departament pentru Armament nr. S/DP/133 din 19.06.1992, O.Z. nr. 14/03.02.1994 privind închiderea misiunii, în urma cărora sunt atestate 457 zile cu prezență efectivă în teatrul de operațiuni, în perioada anilor 1991-1994 .

În continuare, Înalta Curte observă conferirea de către MApN a titlului onorific de "Militar Veteran" pentru dl. Cpt. Cdor. (rz) Rădulescu Nistor Radian, care a participat la misiunea ONU MINURSO în zona de menținere a păcii pe frontul dintre Maroc și Sahara occidentală în perioada 1991-1993, având în vedere că militarul s-a remarcat în activitatea desfășurată cu deosebit profesionalism în misiunile desfășurate, având calitatea de ofițer activ .

Potrivit înscrisului de la dosar de fond, dlui. Cpt. Cdor. (rz) Rădulescu Nistor Radian i s-a emis o legitimație MINURSO AIRCREW, la data de 29.10.1991 semnată de "Mr. V. - CAO - Secretary-General of the United Nations" (în traducere dl. V. - CAO - Secretar General al Națiunilor Unite), cu mențiunea certificării pe verso-ul legitimației că deținătorul acesteia este membru MINURSO, aceeași fiind situația și pentru dl. W., conform înscrisurilor de la dosar de fond.

Or, Înalta Curte apreciază că titlurile onorifice conferite de MApN, cum este cel de "Militar Veteran" sunt acordate pentru activitatea militară desfășurată cu deosebit profesionalism de către personalul militar, nicidecum pentru desfășurarea de raporturi comerciale, neexistând o astfel de reglementare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere scrisoarea de mulțumire pentru contribuția adusă de către echipa de pilotaj misiunii MINURSO în data de 05.07.1992 care a rezultat în salvarea vieții unuia dintre membrii misiunii.

Totodată, Înalta Curte reține broșura indicată de recurenți "MINURSO: United Nations Mission for the Referendum in Western Sahara, Peace Operation Stalled in the Desert, 1991-2021" editată în anul 2023 de către autorul X., care menționează la Planșa VII umătoarele:

"Din cauza distanțelor mari și a izolării locațiilor echipelor sale, MINURSO este sprijinită de mai multe aeronave și elicoptere. Printre acestea au fost întotdeauna două Antonov An-26: primele două dintre acestea - inclusiv exemplarul prezentat aici, desfășurat în Sahara Occidentală în a doua jumătate a anilor 1990 - au fost furnizate de Rusia. Acestea au fost înlocuite de două aeronave ale forțelor aeriene române, iar apoi de altele.", iar pagina 13 următoarele:

"la acel moment, misiunea dispunea de două aeronave Antonov An-26, patru elicoptere Y. și o aeronavă Z.. Avioanele An-26 erau pilotate de piloți români, elicopterele Y. de ruși, în timp ce Yak-40 au fost pilotate de cehi. Deși aparatele și echipajele se luptau cu multe neajunsuri, activitățile lor au fost desfășurate cu succes."

Astfel, Înalta Curte observă că, potrivit dovezilor depuse la dosar constând în ordine de detașare a militarilor la Romavia emise de MApN și adeverințe eliberate acestora de către Romavia, rapoarte, extrase din ordine, adrese, carnete cu participări la misiuni, legitimații membri Minurso, recurenții C., Radulescu Radian, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și A. au participat la misiuni militare de menținere a păcii desfășurate în teatre de operații mai mult de 120 de zile, neîntrerupt sau cumulativ, pilotând aeronave An-26.

Din probatoriul de la dosar rezultă doar caracterul militar al misiunii și nu cel comercial, recurenții au participat la misiunea ONU MINURSO în calitate de personal militar, iar nu în executarea unui contract comercial încheiat între Romavia și U., aspecte confirmate de către MApN prin emiterea adeverințelor și conferirea titlurilor onorifice și de veterani, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 82/2006.

Înalta Curte mai reține că prin sentința atacată s-a constatat nerelevanța faptului susținut de reclamanți că există trei colegi cărora și în baza Legii nr. 168/2020 (legea nouă) li s-a recunoscut calitatea de veterani urmare misiunii ONU MINURSO întrucât legalitatea ordinului contestat se apreciază în raport cu dispozițiile legale în baza cărora a fost emis, iar nu prin raportare la acte administrative cu caracter individual emise în baza ordinului, aspecte criticate prin cererea de recurs.

Instanța de recurs constată că MApN a propus radierea celor trei militari în calitate de titulari ai calității de veteran prin prisma misiunii MINURSO, invocând o eroare materială, respectiv neverificarea includerii misiunii în Anexa 1 la ordin, motiv pentru care nu poate primi criticile formulate de către recurenți cu privire la recunoașterea extrajudiciară întemeiată pe dispozițiile art. 348 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că MApN nu contestă existența acestei misiuni și nici perioada sau participarea recurenților la misiune, motivul neincluderii misiunii MINURSO în anexa 1 la Ordin în vederea acordării drepturilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 168/2020 coroborat cu art. 2 lit. k) din aceeași lege fiind neidentificarea unui document care să ateste asumarea și aprobarea politică privind participarea României prin Armata României la MINURSO.

Or, Înalta Curte apreciază că întregul probatoriu indică asumarea și aprobarea politică privind participarea României la MINURSO, iar neidentificarea unui document care să ateste acest lucru, în sensul unei aprobări a Parlamentului, nu poate răsturna realitatea faptică expusă prin înscrisurile de la dosar constând în ordine de detașare și adeverințe ce cuprind mențiunea expresă de participare la misiunea MINURSO de menținere a păcii în Maroc de către piloții militari și personalul auxiliar de zbor pentru prestarea de servicii de transport aerian de trupe militare dislocate pe acea linie a frontului, tehnică militară și muniție, echipament militar și provizii.

Totodată, având în vedere perioada anilor 1990-1994, perioadă de acomodare după revoluția de 1989, participarea la misiunile militare la care se referă art. 2 alin. (1), respectiv art. 3 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, în speță cele la care participă forțele armate ale României, se face, potrivit art. 4 din același act normativ cu aprobarea autorităților cu competențe în domeniu.

Ordinul contestat asimilează misiunile din Anexa 1, inclusiv cu criteriile de la art. 4 din Legea nr. 121/2011, iar forțele armate ale României au fost mandatate de autoritățile competente în domeniu la nivelul anilor 1991-1993 (MApN) pentru a participa la misiunea MINURSO.

Înalta Curte constată că nu exista la nivelul anilor 1989-1991 reglementată obligația Parlamentului de a aproba participarea forțelor armate ale României la misiuni în plan extern, prima instanță apreciind în mod greșit normele de drept material prevăzute de art. 58 alin. (1) și art. 117 alin. (1) din Constituția României (forma anterioară revizuirii din 1991) în virtutea cărora a stabilit că armata se subordonează voinței poporului, iar Parlamentul este organul reprezentativ al poporului, prin urmare este legitimă susținerea potrivit căreia nu există o aprobare a Parlamentului pentru participarea la misiunea ONU MINURSO, aceasta având ca temei raporturi comerciale.

Art. 58 alin. (1) din Constituția în vigoare în anul 1991 prevedea următoarele:"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.", iar art. 117 alin. (1) din același act normativ prevedea astfel:

"Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale."

Deși au existat cazuri în care cererea Guvernului privind participarea României la operațiuni ONU de menținere a păcii (Somalia și Rwanda) a fost aprobată de către Parlament, așa cum arată Hotărârile Parlamentului nr. 28/1993 și nr. 14/1994 invocate de MApN, Înalta Curte constată că nu s-a indicat că la nivelul anilor 1989-1991 ar fi existat o reglementare legală care să impună obligația de a solicita o astfel de aprobare pentru participarea la misiuni de menținere a păcii.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este suficient temeiul de drept (art. 58 și art. 117 din Constituția de la 1991) invocat de instanța de fondului pentru a reține obligația întocmirii unei documentații de către Parlament în sensul aprobării și asumării participării la astfel de misiuni în anul 1991, acesta fiind un text general, abstract, care nu justifică motivul respingerii acțiunii.

Deși s-a făcut referire la existența unui contract încheiat între Romavia și firma canadiană U., acesta nu a fost identificat, iar ansamblul probator, în speță, în susținerea caracterului militar, este de netăgăduit, astfel că nu există niciun temei pentru a aprecia în altă manieră cu privire la caracterul misiunii MINURSO aprobate și asumate de statul român, prin MApN.

Înalta Curte constată că recurenții nu au formulat motive întemeiate în vederea anulării ordinului potrivit primului capăt de cerere, motiv pentru care acesta va fi respins, însă apreciază că sunt justificate cererile recurenților de a completa anexa 1 la Ordinul cu misiunea ONU MINURSO în vederea acordării drepturilor recunoscute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 168/2020 privind obținerea calității de veteran în teatrele de operații, în realitate recurenții solicitând anularea parțială a ordinului doar în măsura în care nu cuprinde și această misiune, nefiind invocate alte motive de nelegalitate ale acestuia.

Înalta Curte are în vedere regimul juridic incident în cauză:

Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat prevede:

"În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…)

b) acțiuni militare - misiunile, operațiile și activitățile de pregătire a acestora, prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cele pentru contracararea și limitarea efectelor acțiunilor teroriste, cele de poliție aeriană și de intervenție cu nave, precum și alte misiuni cu potențial ridicat de risc, stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, desfășurate pe teritoriul statului român;"

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cele pentru contracararea și limitarea efectelor acțiunilor teroriste, cele de poliție aeriană și de intervenție cu nave, precum și alte misiuni cu potențial ridicat de risc, stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, desfășurate pe teritoriul statului român:

"(1) Misiunile și operațiile la care participă forțele armate în afara teritoriului statului român sunt: (…)

b)de răspuns la crize;

c)de pace;

d)de asistență umanitară."

Conform art. 4 din Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat:

"(1) Personalul participant la acțiuni militare, misiuni și operații desfășurate în teatre de operații/zone de misiuni, cel puțin 120 de zile, neîntrerupt sau cumulativ, are calitatea de "Veteran din teatrele de operații".

(2) Răniților, militarilor invalizi, civililor invalizi, personalului participant care a dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice li se atribuie calitatea de "Veteran din teatrele de operații", indiferent de durata participării la acțiuni militare, misiuni și operații desfășurate în teatre de operații/zone de misiuni.

(3) Calitatea prevăzută la alin. (1) și (2) se conferă potrivit ordinului conducătorului instituției din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.

(4) Calitatea de "Veteran din teatrele de operații" se poate acorda prin hotărâre a Guvernului, la propunerea conducătorului instituției din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, și personalului care, pe timpul participării la acțiuni militare, misiuni și operații în teatre de operații/zone de misiuni, s-a remarcat prin acte exemplare de curaj și devotament, indiferent de durata participării, pe baza evenimentelor consemnate în jurnalul acțiunilor militare sau în ordinul de zi pe unitate."

Art. 12 alin. (1) lit. c) din același act normativ prevede:

"(1) Personalul participant care a dobândit calitatea de «Veteran din teatrele de operații» și care nu este invalid, rănit ori nu a dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice în urma participării la acțiuni militare, misiuni și operații beneficiază de următoarele drepturi: (…)

c) o indemnizație lunară în valoare de 1.000 RON, neimpozabilă, indexabilă anual cu rata inflației, după trecerea în rezervă sau retragere, precum și la încetarea raporturilor de muncă sau serviciu, după caz."

Art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conține:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrat