ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin sentința civilă nr. 4439/2021 din 29 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal: (i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale – A., ca neîntemeiată; (ii) a respins excepția prematurității, ca neîntemeiată; (iii) a admis, în parte, cererea privind pe reclamantul B., intervenienta în numele altei persoane C. și pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Generală Juridică, cu participarea intervenientului Miniserul Apărării Naționale – A.; (iv) a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să execute sentința civilă nr. 5282/14.08.2019 a Tribunalului București, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1927/22.10.2020 a Curții de Apel București, sub sancțiunea unei penalități în sumă de 200 RON/zi de întârziere, cu începere de la data de 24.11.2020 și până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu; (v) a aplicat intervenientului Ministrul Apărării Naționale – A. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la data executării integrale a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 5282/14.08.2019 a Tribunalului București, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1927/22.10.2020 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2019; (vi) a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; (vii) a admis în parte cererea de intervenție accesorie.

1.2. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri reclamantul B., intervenienta C., pârâtul Ministerul Apărării Naționale și intervenientul Ministerul Apărării Naționale - A., ce au fost înregistrare pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 decembrie 2021, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2022, Curtea de Apel București:

(i) a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea 554/2004, si anume "(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice (...) o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat.";

(ii) în baza prevederilor art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul B., intervenienta C., pârâtul Ministerul Apărării Naționale și intervenientul Ministrul Apărării Naționale, domnul A., împotriva sentinței nr. 4439/29.06.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, pănă la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocată.

Împotriva încheierii menționate la pct. I.2, reclamantul B. și intervenienta C. au declarat recurs, prin intermediul a două memorii de recurs, înregistrate la dosar la 19 decembrie 2022 și la 19 ianuarie 2023, vizând atât soluția de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, cât și soluția de suspendare a judecății recursurilor.

3.1. Prin intermediul primului memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul și intervenienta au criticat soluția de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de instanța de recurs din oficiu, solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de sesizare a CCR, ca inadmisibilă (sau ca neîntemeiată).

În motivarea acestui recurs, s-au arătat, în esență, următoarele:

- instanța de recurs s-a substituit legiuitorului, deoarece nu erau îndeplinite condițiile cumulative ale art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a dispune sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta neavând legătură cu soluționarea cauzei;

- raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizarea cu excepția de neconstituționalitate este inadmisibilită, implicit și încheierea pronunțată;

- de altfel, CCR s-a mai pronunțat asupra excepției invocate (făcând trimitere la Decizia CCR nr. 783/2021), astfel cum au arătat prin punctul de vedere formulat în acest sens, însă instanța a ignorat aceste aspecte;

- instanța de recurs și-a depășit, prin exces de putere, limitele de învestire și a încălcat normele de drept material, deoarece nu a motivat și nu a comunicat în termen încheierea pentru a putea să formuleze recurs în cunoștință de cauză, în termenul de 48 de ore;

- totodată, instanța a încălcat normele de procedură, neinserând în dispozitiv dreptul părților interesate de a formula recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunțare, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată;

- în fine, instanța care a pronunțat încheierea atacată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât doamna judecător D. a fost schimbată din completul de judecată cu doamna judecător E., fără a exista la dosar vreun proces-verbal în acest sens care să arate motivele care au condus la înlocuirea judecătorului, implicit la modificarea completului de judecată.

3.2. Prin cel de-al doilea memoriu de recurs, întemeiat tot pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul și intervenienta au criticat soluția de admitere a cererii de suspendare a judecății recursurilor, solicitând, de asemenea, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare și reluarea judecării cauzei.

În motivarea acestui recurs, se arată că există argumente pentru reluarea judecării cauzei, având în vedere că suspendarea este una voluntară, potrivit dispozițiilor C. proc. civ.. De asemenea, în prezent, nici Legea nr. 47/1992 nu mai prevede în mod imperativ suspendarea judecății, până la soluționarea excepției de către CCR, pârâții având la dispoziție calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul C. proc. civ.

4.1. Intimatul Ministerul Apărării Naționale nu a formulat întâmpinare, însă a depus în scris note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2022 ca fiind temeinică și legală.

4.2. Legal citat, intimatul Ministrul Apărării Naționale – A. nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluția de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității acestui recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, iar potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Înalta Curte reține că obiectul recursului pendinte îl formează o încheiere a instanței de recurs, prin care a fost pronunțată o soluție de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale, invocată de instanță din oficiu.

În cauză, regimul căii de atac este reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede următoarele: "(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Potrivit textului de lege enunțat, rezultă că doar încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este supusă căii de atac a recursului la instanța imediat superioară.

Or, în cauză, prin încheierea atacată, Curtea de Apel București a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin încheierea atacată nu s-a dispus o soluție de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva acestei încheieri este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluția de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

II.2. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluția de suspendare a judecății recursurilor

Controlul judiciar declanșat de recurenți are ca obiect verificarea legalității încheierii pronunțată de instanța de recurs, în ceea ce privește soluția prin care s-a dispus suspendarea judecății recursurilor, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, invocată în cauză de instanță din oficiu.

Recurenții au considerat nelegală soluția de suspendare a judecății recursurilor, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în considerarea caracterului voluntar al prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar și a faptului că Legea nr. 47/1992 nu mai prevede în mod imperativ suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, pârâții având la dispoziție calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Textul legal citat consacră, într-adevăr, un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța "poate" suspenda judecata.

Așadar, adoptarea măsurii suspendării cauzei în temeiul acestui text de lege depinde de aprecierea instanței care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății.

Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul legal avut în vedere de instanța de recurs pentru suspendarea judecății și, de asemenea, este oportună luarea unei astfel de măsuri.

Astfel, în litigiul principal a fost formulată o cerere de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în raport de dispozițile art. 1 alin. (5) din Constituția României, față de lipsa de previzibilitate a normei în ceea ce privește aplicarea amenzii conducătorului autorității publice, excepție invocată în cauză din oficiu, sesizare ce a fost admisă, iar în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de contencios constituțional a fost sesizată cu soluționarea acesteia.

Este adevărat că în actuala reglementare a procedurii excepției de neconstituționalitate [art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 177/2010] nu mai impune obligativitatea suspendării de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, cum era anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, când se prevedea în mod explicit luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Prin urmare, reținând că în mod întemeiat Curtea de Apel București a apreciat că se impune măsura suspendării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea atacată în cauză fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluția de suspendare a judecății recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. și B. împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C. și B. împotriva aceleiași încheieri, în ceea ce privește soluția de suspendare a judecății recursurilor.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.