ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2975/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.04.2022 pe rolul Curții de Apel București și declinată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., C. și D. S.R.L., a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 51 din 02.02.2022, pronunțată de pârâtul CNCD în dosarul nr. x/2021, ca nelegală și nefondată, și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru discriminarea comunităților maghiare și rome prin epitetele înserate de pârâții 2 și 3, autorii lucrării incitatorii și discriminatorii, intitulată "Târgu Mureș 1990: zori însângerate, Conflictele interetnice din 1989-1990 în dosarele CNSAS", publicate de pârâtul 4 D., în principal în pasajul:

"Fii ai unui neam de pustă, planificatorii spionajului ungar aveau o viziune pastorală asupra manipulării maselor, câinii strâng turma, apoi ciobanii arată calea (...) în primul rând stă masa de «oi», romii de limbă maghiară recrutați să omoare și să ardă, pe bani sau promisiuni de emigrare. în spatele lor, stau câinii (levenții), antrenați la Bicske cu ciomagul și ranga. în spatele lor stă duzina de ciobani de-ai Iui E., care raportează la Budapesta cum decurge curățarea Transilvaniei de «vermină» (...) pentru un Ardeal «fără români și evrei»" (pag. 106); cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 18 din 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., C. și D. S.R.L. De asemenea, instanța a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta D., ca neîntemeiate

Împotriva sentinței civile nr. 18 din 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că instanța de fond, neputând contesta discriminarea comunităților rome, vorbitoare de limbă maghiară, a procedat la calificarea cărții "Zori însângerate", publicată de autorii intimați de nr. 2 și 3, B. și C. drept lucrare științifică cu titlu de replică la o carte publicată pe aceeași temă de F.. Cartea intitulată " martie negru la Tg. -Mureș" a fost publicată în limba maghiară în decembrie 1990, iar în limba română în vara anului 1991, iar cartea de pomină " Târgu Mureș 1990: Zori însângerate", "fiind în oglindă" potrivit considerentelor sentinței (pag. 7, alin. (4) a apărut după 30 de ani. Subliniază că plângerea (ca și recursul) vizează un singur aspect, anume dacă autorii au jignit, au discriminat comunitățile rome și maghiare prin epitetele suscitate.

Reamintește faptul că potrivit Curții Constituționale "principiul egalității implică tratament egal pentru toți cetățenii aflați în situații egale". Principiul egalității este încălcat de autorii intimați nu numai prin discriminarea, jignirea romilor (sunt "masă de oi"), ci și prin modul în care se face distincție între romii "buni" și romii "oi", vorbitori de limbă maghiară. în concepția incitatorilor denigratori, necenzurată de instanța de fond, masa de « oi» a romilor de limbă maghiară poate fi recrutată să omoare și să ardă etc. Firește, este vorba de o distincție care nu se poate face între romi și neromi pe criteriul de limbă - porniri distrugătoare pot avea oamenii manipulați indiferent de limba vorbită. Prin modul în care au prezentat romii vorbitori de limbă maghiară, pârâții-intimați 2 și 3 au acreditat idea că sunt și romi care nu omoară și nu ard, deoarece vorbesc altă limbă, nu maghiara, astfel că nu se lasă manipulați de "câinii de levenți", adică mai pe românește de unguri.

Curtea de Apel Cluj a considerat că, comportamentul autorilor, manifestat în public nu a avut ca scop atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva romilor vorbitori de limbă maghiară și nici împotriva câinilor de levenți, care urmăreau curățarea Transilvaniei de « vermină » (...) pentru un Ardeal «fără români și evrei»" (pag. 106)". Prin considerentele criticate se reține că limbajul folosit de autori pentru a descrie, potrivit propriei viziuni asupra evenimentelor, cum se desfășura o operațiune a planificatorilor spionajului ungar de "manipulare a maselor" nu este de natură să șocheze sau să deranjeze.

Prima instanță a achiesat la concluziile pârâtului-intimat CNCD, potrivit căruia nu se creează atmosferă ostilă, de intimidare împotriva maghiarilor prin actualizarea teoriei punerii în aplicare a planului iredentist horthyst "G." și a reținut că "în speță nu este necesară într-o societate democratică o ingerință în libertatea de exprimare a autorilor, CNCD reținând că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale art. 2 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000", în acest mod instanța de fond acceptând teoria privitoare la existența pericolului revizionist, iredentist maghiar.

Recurenta-reclamantă apreciază că, urmare contractului de editare încheiat, este angajată și răspunderea civilă delictuală și contravențională a D., deoarece nu a acționat cu diligenta cerută și astfel a contribuit decisiv la prejudicierea drepturilor cetățenilor României și Ungariei și precizează și faptul că își însușește pe deplin motivarea opiniei separate, formulată de domnul H..

Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în opinia sa reclamanta a formulat apel, întrucât a criticat starea de fapt reținută de prima instanță. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind motivate corespunzător, dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

2.1.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin petiția înregistrată cu nr. x/31.05.2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la împrejurarea că D., C. și B. sunt autorii unei lucrări denigratorii și discriminatorii numite "Târgu Mureș 1990: zori însângerate - conflictele interetnice din 1989-1990 în dosarele CNSAS", susținând că autorii lucrării au denaturat adevărul, concomitent cu defăimarea și discriminarea comunităților maghiare și rome, exacerbând sentimentele naționale șovine, diseminând idei și opinii prin incitarea publică împotriva mai multor categorii de persoane, respectiv cea a cetățenilor români de naționalitate maghiară și romă, și conducerile Ungariei din anul 1920 încoace, iar, urmare a contractului de editare încheiat, ar trebui angajată și răspunderea editurii deoarece aceasta nu a acționat cu diligență, contribuind la prejudicierea drepturilor unor categorii de cetățeni din România.

Prin Hotărârea nr. 51/02.02.2022, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci se încadrează în limitele libertății de exprimare, iar fapta nu a fost săvârșită în public.

Învestită cu o contestație împotriva acestei hotărâri, instanța de fond a respins cererea, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

2.1.2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât, prin argumentele expuse, nu a explicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanță ar fi străine de natura cauzei și nici, în mod concret, care ar fi elementele care ar genera echivalarea motivării furnizate de prima instanță cu o nemotivare.

Prima instanță și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea atacată în parametrii trasați de art. 425 C. proc. civ.. Instanța de fond a stabilit în considerentele hotărârii situația de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar și încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părților și exprimat punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant al acestora, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată fiind unul clar, concis și concret, fără elemente de contradictorialitate și în deplină legătură cu natura cauzei.

Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Argumentele evocate în recurs reprezintă critici subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate în paragrafele următoare.

În concluzie, față de cele arătate, nefiind invocată niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte consideră nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Analizând, în continuare, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanță aplicând judicios dispozițiile de drept substanțial la momentul soluționării acțiunii formulate de reclamant.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, hotărârea primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, soluția fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Se constată că recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, a susținut, în esență, că recursul vizează un singur aspect, anume dacă autorii C. și B. au jignit, au discriminat comunitățile rome și maghiare prin publicarea cărții "Zori însângerate .

Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

De asemenea, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Instanța de control judiciar amintește că pornind de la caracterul esențial într-o democrație, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) și (7) din Constituția României, impun respectarea demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică.

Prin urmare, în analiza justului echilibru care trebuie să existe între dreptul la nediscriminare și dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, printre altele, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, protecția reputației sau a drepturilor altora (paragraful 2 al art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Restricțiile pe care autoritățile naționale le poate impune cu privire la libertatea de exprimare, inclusiv prin intermediul jurisdicției naționale, trebuie să fie "necesare" în acord cu paragraful 10 alin. (2) din Convenție, ceea ce implică o "nevoie socială imperioasă" pentru a justifica ingerința statului, și anume de a justifica dacă o "restricție" este compatibilă cu libertatea de exprimare pe care o protejează art. 10 din Convenție.

În lumina acestor considerente, în analiza articolului incriminat, dar și a legalității hotărârii C.N.C.D. contestate, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod just, că acesta se încadrează în limitele libertății de exprimare.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că în cauza de față nu este necesară ingerința statului în exercitarea libertății de exprimare, în raport de contextul factual reținut în hotărârea contestată.

În acest context, Înalta Curte constată că este corectă reținerea judecătorului fondului în sensul că autorii cărții își exprimă propria opinie cu privire la evenimente din istoria recentă (asupra căreia nu există încă o reconciliere), descriind documentele întocmite de serviciile de informații românești între anii 1989 - 1990 și aflate în arhiva CNSAS, scopul fiind informarea publicului, printr-o lucrare științifică, prin prezentarea unor documente istorice ce fac trimitere la surse istoriografice consacrate și la documente oficiale, neputându-se reține că s-a depășit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică și nici că s-a adus atingere persoanelor de o anumită categorie socială.

Totodată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar constată că mesajul cărții nu realizează o portretizare a minorității maghiare într-o ipostază degradantă, nu este îndreptată împotriva libertății persoanelor de naționalitate maghiară pentru a constitui hărțuire, nu incită la sentimente puternice, de antipatie intensă, de ură bazată pe etnia acestei minorități și nu înjosește, defăimează minoritatea maghiară.

Dincolo de aceste aspecte, referitor la limitele libertății de exprimare, relevantă este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Mariya Alrekhina și alții v. Rusia, avută în vedere și de instanța de fond, prin care s-a stabilit că libertatea de exprimare, garantată în paragraful 1 al articolului 10, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una dintre condițiile de bază pentru progresul acesteia și pentru împlinirea de sine a fiecărui individ. Sub rezerva paragrafului 2, se aplică nu numai "informațiilor" sau "ideilor" primite favorabil sau considerate inofensive sau ca o chestiune de indiferență, ci și celor care jignesc, șochează sau deranjează; acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului larg, fără de care nu poate exista o societate democratică. Mai mult, articolul 10 al Convenției protejează nu numai conținutul ideilor și informațiilor exprimate, ci și forma în care sunt transmise.

Din această perspectivă, se constată că limbajul folosit de autori pentru a descrie, potrivit propriei viziuni asupra evenimentelor, cum se desfășura o operațiune a planificatorilor spionajului ungar de "manipulare a maselor" poate fi apreciată ca fiind de natură să șocheze sau să deranjeze, însă, în contextul în care această prezentare s-a realizat într-o carte având rolul de a informa publicul cu privire la anumite evenimente istorice, petrecute între anii 1989-1990, scopul lucrării fiind acela de a explica că acele evenimente pe motive de dușmănie interetnică ar fi fost acțiuni organizate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că autorii, publicând cartea ca drept la replică la o carte publicată pe aceeași temă, de F., cu titlul I., cele două cărți menționate fiind în oglindă, au un punct de vedere diferit cu privire la același eveniment, susținând la nivel propriu evenimentele trăite și percepute diferit.

În acest context, este important de menționat că intimatul-pârât Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu are competența legală de a stabili dacă, la redactarea cărții supuse analizei, au fost respectate rigorile științifice care reglementează acest domeniu, dacă autorii au respectat "adevărul despre martie negru de la Târgu Mureș", dacă, pentru redactarea acestei cărți, se impunea ca autorii să aibă o anumită pregătire, eventual academică, respectiv care a fost scopul, licit sau ilicit, al înființării editurii care a tipărit volumul analizat; singura analiză pe care Consiliul o poate realiza legal este cea privitoare la respectarea principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte, analiză care a fost realizată în speță

Prin urmare, în mod corect a stabilit prima instanță că, în cauză, nu se poate concluziona că limitele libertății de exprimare au fost încălcate de autorii cărții, întrucât afirmațiile acestora se încadrează în principiile privitoare la cerințele pluralismului, toleranței și spiritului larg, fără de care nu poate exista o societate democratică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", Înalta Curte va obliga recurenta A., aflată în culpă procesuală, să plătească către intimata-pârâtă D. suma de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă D..

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 18/2023 din 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă D..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.