ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5304/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria Comunei Ciumani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună în principal, anularea Hotărârii nr. 359 din data de 29.04.2020 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar în subsidiar, în temeiul art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, anularea pct. 4 din Hotărâre, cu consecința înlocuirii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 27 din 10 mai 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Primăria Comunei Ciumani, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenienta A., a anulat în parte Hotărârea nr. 359/29.04.2020 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, a respins petiția formulată de A., menținând soluțiile privind excepția lipsei calității procesuale active a petentei și excepția inadmisibilității. Totodată, a obligat petenta-intervenientă la plata către reclamanta Primăria Comunei Ciumani a sumei de 20 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale - taxa de timbru judiciar.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 27 din 10 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal A. a formulat recurs, iar reclamanta Primăria Comunei Ciumani a formulat recurs incident. 3.1. În motivarea recursului, A. arată în esență, că în cauză, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, nesocotind prevederile constituționale și legale referitoare la limba oficială de stat în România și la accesul la informații de interes public în limba oficială de stat. În opinia recurentei, în mod evident, instanța de fond a nesocotit faptul că în cauză nu este vorba despre pagina de B. a unei persoane private ci despre pagina oficială de B. a unei instituții publice a administrației publice locale, respectiv Primăria Ciumani, condusă de un primar membru al UDMR care se comportă de parcă Primăria Ciumani ar fi în Ungaria nu în România. Recurenta susține că instanța de fond a refuzat pur și simplu să aplice litera și spiritul legii și ignoră cu desăvârșire atât argumentele legale invocate cât și argumentele logice și realitățile sociale ale zonei Covasna-Harghita-Mureș, zonă în care românii sunt supuși unui proces violent de epurare etnică orchestrat de instituții publice controlate perpetuu de reprezentanți ai comunității maghiare din zonă. Consideră că instanța de fond a nesocotit obligația legală a Primarul comunei Ciumani de a comunica informații de interes public cu prioritate în limba oficială de stat. Apreciază că instanța de fond a nesocotit toate argumentele prin care a dovedit, indubitabil, existența unei fapte de discriminare pe criterii etnice a românilor având în vedere următoarele: 1. Primarul comunei Ciumani nu neagă faptul că în cauză este vorba despre pagina de B. a instituției publice Primăria Ciumani, acesta fiind implicat în administrarea acestei pagini de B. ce conține informații exclusiv în limba maghiară. Nu există așadar niciun dubiu că în cauză este vorba despre o pagină de B. a unei instituții publice a administrației publice locale a statului român. 2. Fără o justificare obiectivă, Primarul comunei Ciumani editează această pagină de B. și difuzează informații de interes public prin intermediul acestei rețele de socializare exclusiv în limba maghiară, limbă fără niciun caracter oficial în România. Există așadar o diferențiere clară pe care Primarul comunei Ciumani o face în editarea informațiilor și difuzarea lor prin intermediul paginii de B. în cauză. În mod evident, Primăria Ciumani îi preferă pe vorbitorii de limbă maghiară în dauna vorbitorilor de limbă română, limba oficială de stat în România. Cetățenii români care nu cunosc limba maghiară nu au acces la informații de interes public difuzate de Primăria Ciumani prin intermediul unei rețele de socializare, respectiv B.. 3. În România, singura limbă oficială de stat este limba română, potrivit art. 13 din Constituție. Limba maghiară nu are nici măcar caracter de limbă oficială de stat. Așadar, toate informațiile pe care Primăria Ciumani le comunică în spațiul public, inclusiv prin intermediul rețelei de socializare B., trebuie să fie redactate cu prioritate în limba oficială de stat.

În realitate, Primăria Ciumani, instituție publică a administrației publice din România, este obligată să comunice cu cetățenii români, indiferent de etnie, cu prioritate în limba oficială de stat, limba română și abia mai apoi, în subsidiar, la cerere, nu din oficiu, în limba minorității, limba maghiară. Ca atare, Primăria Ciumani este obligată legal să editeze și să promoveze o pagină a instituției pe rețeaua de socializare B. în primul rând în limba oficială de stat. Oricât de șocant ar putea părea pentru angajații Primăriei Ciumani, instituție publică în care limba maghiară este limbă obligatorie, dar și pentru instanța de fond care susține politica Primăriei Ciumani de epurare etnică a românilor din județul Harghita, limba maghiară nu are niciun statut oficial în România. În susținerea argumentelor prezentate, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 13 și art. 120 alin. (2) din Constituția României, ale art. 94 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ale art. 10 din Legea nr. 33/1995, precum și la cele ale art. 10 paragraful 2 pct. 66 Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995 . Susține recurenta că în ceea ce privește actele normative speciale care prevăd dispoziții legale relativ la modul de inscripționare și la ordinea în care se redactează și se fac publice informațiile de interes public, dispozițiile art. 120 alin. (4) din Constituția României stabilesc că "Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute la alin. (2)". Totodată, conform art. 195 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ - "în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate acestora, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba minorității naționale respective și primesc răspunsul atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective", iar potrivit art. 195 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ - "Autoritățile administrației publice locale asigură inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective, în condițiile prevăzute la alin. (2)". Potrivit art. 12 din H.G. nr. 1206/2001 de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001 - inscripționarea in limba materna a denumirii instituțiilor publice de sub autoritatea consiliilor locale sau județene se face printr-o tăbliță similară ca dimensiune, caracter, mărime a literelor si culori cu cea inscripționată in limba romana. Tăblița se va amplasa sub tăblița care conține denumirea oficiala in limba romana". De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1206/2001 - inscripționarea în limba maternă a denumirii unor localități in care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se face pe aceeași tăblița indicatoare, sub denumirea in limba romana, folosindu-se aceleași caractere, mărimi de litere si culori, potrivit anexei nr. 2. Inscripționarea se face atât pe indicatoarele rutiere de intrare, cat si pe cele de ieșire din localitate". Tot acest cadrul legal stabilește foarte clar care este limba care se utilizează cu precădere de către instituțiile statului în raportul cu cetățenii români. Recurenta consideră că din formulările legislative arătate, rezultă faptul că cetățenii aparținând minorităților naționale au dreptul de a folosi limba maternă în raporturile cu autoritățile publice locale, legiuitorul folosind sintagmele "și în limba maternă" ori "deopotrivă în limba minoritară", din formularea legii rezultând fără echivoc că comunicarea publică a instituțiilor publice în limba maternă se realizează pe lângă cea în limba română, prin adăugare la cea în limba română. În opinia recurentei, autoritățile administrației publice locale au obligația de a respecta dreptul minorităților naționale de a fi informate în limba maternă, la cerere, însă comunicarea publică oficială a instituțiilor publice se face în primul rând în limba română, limba oficială de stat, fiind obligatoriu ca pagina de socializare oficială a unei instituții publice să poată fi citită în primul rând în limba oficială a țării, comunicarea publică în limba minorității fiind realizată în subsidiar, cu respectarea limbii oficiale de stat.

Rețeaua de socializare B. este un mijloc modern de comunicare în masă care din punct de vedere juridic este spațiul public, după cum a stabilit deja Înalta Curte de Casație și Justiție. B. este un mijloc de comunicare în masă modern, extrem de răspândit în lume, utilizat atât de persoane private cât și de instituții publice ale administrației publice locale și centrale. Fiind vorba de spațiul public, este de domeniu evidenței logice faptul că toate informațiile comunicate în spațiul public de o instituție publică trebuie să fie comunicate cu prioritate în limba oficială de stat.

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației". În mod evident, toate informațiile publicate de primarul comunei Ciumani pe pagina de B. în cauză sunt informații de interes public pentru că privesc activitatea instituției publice.

Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prevede că "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin editarea și difuzarea de informații de interes public exclusiv în limba maghiară cetățenii români care nu cunosc această limbă sunt tratați diferit de către primarul comunei Ciumani iar criteriul care a stat la baza acestui tratament diferit a fost etnia și limba vorbită de cetățenii români. În timp ce vorbitorii de limbă maghiară au acces la o pagină de B. a Primăriei Ciumani în limba maghiară, cetățenii români care nu cunosc limba maghiară nu au acces la informații de interes public comunicate de Primăria Ciumani prin intermediul aceleiași rețele de socializare.

Recurenta susține că deși înțelege și respectă dreptul cetățenilor români care aparțin unei minorități naționale de a se adresa instituțiilor publice în limba maternă și de a primi informații de interes public în limba oficială de stat și în limba maternă, totuși consideră că acest drept nu trebuie să lezeze limba oficială de stat și nici dreptul cetățenilor români care nu aparțin unei minorități naționale de a beneficia de același tratament din parte autorităților publice de care beneficiază cetățenii care aparțin unei minorități naționale.

Învederează faptul că reclamanta a fost sancționat de CNCD în repetate rânduri pentru aceeași faptă: discriminarea pe criterii etnice a românilor. Pentru toate aceste motive solicită admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulată. 3.2. Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciumani a formulat recurs incident în baza prevederilor art. 491, art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea pe fond a cauzei. În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond a respins solicitarea referitoare la cheltuieli de judecată, reținând că nu ar fi făcut dovada conținutului și întinderii acestor cheltuieli. În opinia recurentei, această soluție este nelegală, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, in condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". De asemenea, potrivit art. 453 C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată'", Astfel, cheltuielile de judecată vor fi acordate în măsura în care partea care le pretinde dovedește, în condițiile legii, existența și întinderea acestora, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Având în vedere înțelesul noțiunii de "cuantum al cheltuielilor de judecata" descrise la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că partea care solicită cheltuieli este ținută să administreze dovezi cu privire la fiecare componentă a acestora, în măsura în care pretinde recuperarea lor de la partea adversă. În aceste condiții, face referire la ordinul de plată emis și depus la dosarul cauzei care atestă plata și încasarea onorariului de avocat, constituind, în opinia sa un act justificativ care face dovada la acordarea cheltuielilor de judecată, acesta respectând dispozițiile art. 292 C. proc. civ. Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că incidența motivelor de recurs prevăzute la art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. rezidă pe de o parte din încălcarea dispozițiilor menționate, iar pe de altă parte din împrejurarea că instanța nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pentru a se dispune aceasta soluție, ceea ce atrage nulitatea parțială a hotărârii cu privire la soluționarea acestui capăt de cerere. În opinia recurentei, a fost profund prejudiciată având în vedere că pentru asigurarea unei apărări în prezenta cauză a fost nevoită să angajeze un avocat, în vederea reprezentării și asistării. Ca urmare a câștigării procesului, în virtutea răspunderii civile delictuale, se impunea ca pârâtele să fie obligate la suportarea acestor cheltuieli, fiind căzute în culpă. Apreciază că omisiunea de a indica motivele de fapt și de drept nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea parțială a hotărârii cu privire la acest aspect, având în vedere că în condițiile date nu se poate verifica respectarea principiilor care guvernează procesul civil. Cu privire la incidența aplicabilității art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătă că prin aceasta norma juridica sunt vizate situațiile in care instanța evoca normele de drept substanțial incidente situației de fapt in cauza, dar le încalcă "in litera sau spiritul lor" ori le aplică greșit, consecința a unei interpretări eronate a legii. Interpretând per a contrario raționamentul instanței de fond pentru care s-a dispus respingerea solicitării noastre de a obliga pârâtele la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, rezultă pe de o parte că ordinul de plată nu ar face dovada achitării acestor cheltuieli, iar pe de altă parte că această dovadă se face prin factura fiscală. Apreciază că acest aspect contravine normelor Codul fiscal (art. 319 și urm.) și a Legii contabilității, în măsura în care din aceste acte normative rezultă că factura este acel document fiscal care creează doar o obligație de plată, aceasta nepresupunând îndeplinirea obligațiilor înscrise în aceasta, ci doar nașterea unui drept de creanță în favoarea emitentului. Ordinul de plată se eliberează, în schimb, în momentul efectuării plății, acesta fiind înscrisul care stinge din punct de vedere contabil creanța menționată în factura fiscală. În acest sens, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 6 alin. (1) că orice operațiune economico-financiară realizată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Așadar, instanța de fond în mod nelegal a constatat că doar factura emisă ar face dovada achitării onorariului de avocat, înscris care nu probează efectuarea plății. Prin urmare, acordarea cheltuielilor de judecată se face numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative, așa cum a statuat și C.E.D.O. în cazul Albina împotriva României - hotărârea din 28 aprilie 2005 - și cazul Weissman și alții împotriva României. Pentru aceste considerente, apreciază că a făcut dovada plății onorariului de avocat într-o manieră suficientă. In măsura în care prima instanță aprecia că este nevoie să fie depuse înscrisuri suplimentare, trebuia să pună în vedere părții, prin reprezentant, în ședință publică această necesitate. Invocarea lipsei facturilor fiscale după închiderea dezbaterilor, fără o cerere formală anterioară adresată părții de a o depune, încalcă dreptul la un proces echitabil. 4. Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciumani a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de A., susținând că recurenta nu a indicat în concret niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de 488 alin. (1) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele instanței de recurs 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului formulat de A., invocată de recurenta-pârâtă Comuna Ciumani, este nefondată, întrucât, deși recurenta A. nu a invocat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., totuși a arătat detaliat motivele pentru care consideră că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile din Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice. 2. Examinând recursurile formulate în cauză, raportat la dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin sesizarea înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/12.12.2019, petenta A. a reclamat faptul că pagina de B. a primăriei Ciumani este realizată exclusiv în limba maghiară, discriminând astfel, cetățenii români necunoscători ai limbii maghiare. Prin Hotărârea nr. 359 din 29 aprilie 2020, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a petentei, ridicata de reclamata; s-a respins excepția inadmisibilității petiției, ridicata de reclamata, s-a constatat faptul ca sunt întrunite condițiile pentru existența unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G 137/2000, republicată; s-a sancționat reclamata cu amenda în cuantum de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor; de asemenea, s-a dispus ca o copie a hotărârii să fie comunicată părților a) A., b). Primăria Ciumani. În esență, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că a fost încălcat dreptul cetățenilor romani nevorbitori de limba maghiară de a accesa informații provenind de la autoritatea publică locală ca urmare a postării acestora pe pagina de B. în limba maghiara. Prin cererea formulată, reclamanta Primăria Comunei Ciumani a solicitat anularea Hotărârii nr. 359 din 29 aprilie 2020, iar instanța de fond a admis acțiunea și anulat hotărârea contestată, reținând, în esență, că postarea de informații pe pagina de B. doar în limba maghiară nu are ca efect restrângerea dreptului comunității române de a avea acces la informații de interes public, întrucât Legea 544/2001 prevede explicit modalitatea de comunicarea din oficiu a anumitor informații - art. 5 din lege - inclusiv prin afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie. 2.1. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat recursul formulat de A.. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, potrivit cărora postarea de informații pe pagina de B. doar în limba maghiară nu are ca efect restrângerea dreptului comunității române de a avea acces la informații de interes public, Înalta Curte constată că pagina de B. prin care instituția publică Primăria Comunei Ciumani comunică cu publicul, reprezintă un mijloc de comunicare a informațiilor de interes public și este redactată exclusiv în limba maghiară, aspect de natură a încălca dreptul cetățenilor români nevorbitori de limba maghiară de a accesa informațiile provenite de la autoritatea publică locală. Potrivit art. 2 din Legea nr. 500/2004 "prin text cu caracter de interes public orice text care, în cadrul unor atribuții de serviciu, este afișat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoștința publicului a unei denumiri, a unei informații sau a unui mesaj, cu conținut direct ori indirect publicitar." În acest sens, Înalta Curte reține că pagina de B. a autorității publice locale servește interesului public al tuturor cetățenilor, astfel încât informațiile publicate pe această pagină sunt de interes pentru comunitatea locală și trebuie să fie accesibile nu numai vorbitorilor de limbă maghiară, motiv pentru care trebuie să fie însoțite și de traducere sau de adaptare în limba română. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greșit a reținut instanța de fond aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004 potrivit cărora "nu fac obiectul prezentei legi publicațiile redactate sau parțial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităților naționale", întrucât, cât timp pagina de B. a Primăriei Comuna Ciumani aparține unei autorități publice locale, respectiv Primăriei Comunei Ciumani, conține și informații de interes public și nu se poate adresa exclusiv minorităților naționale. Așadar, astfel cum în mod corect susține recurenta, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoțit de traducerea sau de adaptarea în limba română. Este adevărat că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019 furnizarea de informații publice prin internet se realizează în concret prin utilizarea paginii de internet a fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, însă în cauză nu este vorba de o problemă de asigurare a informațiilor de interes public, ci de asigurarea accesului la toate informațiile de interes public difuzate de Primăria Comunie Ciumani, inclusiv la cele difuzate prin intermediul paginii de B. a Primăriei Ciumani. Prin urmare, exercitarea dreptului de acces la informațiile de interes public conținute pe pagina de B. a Primăriei Comunei Ciumani este condiționată de cunoașterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferențiat are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispozițiile legale incidente în speță impun obligația traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public. Față de aceste aspecte, Înalta Curte, constatând că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, va admite recursul formulat de A., va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată. 2.2. În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul incident formulat de reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și vizează exclusiv cheltuielile de judecată. Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ., "cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului." Articolul 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Art. 453 din C. proc. civ. induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și, implicit, efectuarea unor cheltuieli de judecată. Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată. În cauză, prin admiterea recursurilor formulate de pârâți, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că, în raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată. 3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident, va admite recursul principal, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,