ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015 la data de 30.12.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 479/21.10.2015 pronunțată de pârât în Dosarul cu nr. x/2015 având ca obiect petiția pârâtului cu nr. x/21.05.2015

Prin Hotărârea nr. 479/21.10.2015 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2015, a fost apreciată ca fiind întemeiată petiția formulată din oficiu, prin membrul Colegiului director, B., având ca obiect postarea unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă și la adresa evreilor, pe rețeaua de socializare C., la data de 09.04.2015, de către persoana reclamată A.

Din perspectiva obiectului sesizării și a descrierii presupusei fapte de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut următoarele postări:

"piețele din București sunt în mâinile mafiei tzigănești care șăguiește primăriile din supraprețul pe care-l plătim noi. Concluzie: românii muncesc în legumicultură, românii plătesc șpaga la primării prin supraprețul pus de țigani", "dacă în România evreii au fost anihilați de unde au apărut (și încă la conducerea țării) Român, D., E., F. și, practic întregul aparat de stat? (...)".

Prin Sentința nr. 2218 din 27 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.; s-a dispus anularea Hotărârii nr. 479/21.10.2015 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

S-a luat act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:

Recurentul cere casarea Sentinței civile nr. 2218/27.06.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) net. 8 din C. proc. civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sentința civilă nr. 2216/27.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca instanță de fond, în contradictoriu cu A., este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Fapta apreciată a fi discriminare, în cauză, constă în comportamentul manifestat prin postarea pe pagina de C. a unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă și la adresa evreilor și anume: "(...) piețele din București sunt în mâinile mafiei tzigănești care șpăguiește primăriile din supraprețul pe care-l plătim noi. Concluzia: românii muncesc în legumicultura, românii plătesc șpaga la primării prin supraprețul pus de țigani (...)" respectiv "(...) dacă în România evreii au fost anihilați de unde au apărut (și încă la conducerea țării) Român, D., E., F. și practic întregul aparat de stat? (...)". Așa cum rezultă neechivoc din coerența mesajelor în cauză, acestea au ca "adresanți" categoria etnicilor romi și evreii.

"Calitatea" de etnici romi respectiv evrei a adresanților, poartă, în prezenta cauză dedusă judecății, valoarea mobilului (criteriului) care generează executarea faptei, întrucât, dacă această condiție nu s-ar li îndeplinit (adică, dacă persoanele în cauză nu s-ar fi constituit într-o categorie a" etilicilor romi respectiv a evreilor), comportamentul discriminatoriu (constând în mesajele lezatoare) nu ar fi avut loc.

Dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei, interdependent valorificării drepturilor la libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, sub protecția principiului nediscriminare, așa cum consacră prevederile art. 1 alin. (2) lit. d) pct. (vii), (viii) și (ix), coroborat cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și în lumina prevederilor art. 29 alin. (1) și (2), art. 30 alin. (1) și (6) și art. 39 raportat la art. 16 din Constituția României respectiv dispozițiile art. 9, art. 11 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și art. 2, art. 7, art. 18, art. 19 și art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cât privește analiza speței sub aspectul unei eventuale justificări rezonabile și obiective, trebuie reținut că "rezonabilitatea unei măsuri bănuită a naște efecte discriminatorii se circumscrie unui scop legitim, atins prin metode adecvate și necesare, proporționale cu scopul urmărit. Or, este neechivoc faptul că din susținerile intimatului-reclamant A. (și instanța de fond a fost indusă în eroare) nu rezultă nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală în relație cu exercitarea unor drepturi civile.

Caracterul public al faptei - Fapta antisocială, indiferent de natura sa juridică (deci inclusiv fapta contravențională), se consideră a fi săvârșită "în public", sub accepțiune conceptualo-semantică, atunci când locul săvârșirii faptei aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate, la care va colectivitate prin acțiuni adresate participanților.

În prezenta cauză dedusă judecății, comportamentul discriminatoriu a fost săvârșit pe pagina on-line (cu public) de C. C. este o rețea, de socializare comunitară. O asemenea rețea de socializare, prin natura sa presupune o pagină personală susceptibilă de a fi vizualizată de către numeroase persoane, pe de o parte admise direct de către autorul contului ca "prieteni virtuali", iar pe de altă parte, terțe persoane, al căror acces la a titularului este intermediat de statutul de "prieteni ai prietenilor", statut care le creează tehnic posibilitatea arii și vizualizării paginii/postărilor unui anumit titular de cont C.

În această lumină, este indiscutabil că fapta constând în postarea pe pagina de C. a unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă și la adresa evreilor, îndeplinește exigența juridică privind "caracterul public".

Cu privire la utilizarea termenului de țigan, simpla aluzie la apartenența etnică a individului nu constituie faptă de discriminare însă comportamentul ce presupune utilizarea termenului în sens peiorativ poate avea ca scop au efect atingerea demnității sau poate conduce la crearea unui cadru ostil sau degradant și care reprezintă discriminare pe criteriul apartenenței etnice.

Sentința civilă nr. 2218/27.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Cetățenești, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și a Constituției României. În ceea ce privește limitele libertății de exprimare.

Astfel, art. 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatări cu privire la chestiuni aliate în dezbateri publice. Conform termenilor din parag. 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități", care, de asemenea, se aplică și mesajelor postate pe rețelele de socializare. Aceste "obligații și responsabilități" pot avea însemnătate când. la fel ca și în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea "drepturilor altor persoane". Datorită "obligațiilor și responsabilităților" inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de art. 10 în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile aflate în dezbateri publice, este supusă condiției să se acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile.

Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei, iar prin art. 19 alin. (3) din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice se statuează că există și anumite restricții ale exercitării acestui drept, necesare asigurării siguranței naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice.

Libertatea de exprimare permite cetățenilor să participe la viața politică, socială și culturală, dar această libertate nu poate fi absolută și este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege și necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilește că exercițiul libertății de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități speciale și că pot exista anumite restricții (care trebuie expres prevăzute de lege). Se includ aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputației altora, asigurarea siguranței naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice.

De asemenea, dispozițiile art. 20 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilește că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura națională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violență. De aici rezultă că existența unor limite în acest domeniu este consacrată, neutru a se preîntâmpina abuzul în exercițiul libertății de exprimare.

În prezenta cauză dedusă judecății, este incontestabil faptul că, modalitatea de exprimare utilizată de intimatul-reclamant A. în cuprinsul mesajelor postate pe rețeaua de socializare C., depășește cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de constituția României și de convenția europeană a drepturilor omului. Libertatea de exprimare nu poate fi înțeleasă ca libertate de face remarci cu caracter ireverențios și care nu au suport probator, de natură afecta reputația altor persoane.

II. Considerentele și soluția instanței de fond

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, se constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Hotărârea nr. 479/21.10.2015 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2015, a fost apreciată ca fiind întemeiată petiția formulată din oficiu, prin membrului Colegiului director, B., având ca obiect postarea unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă și la adresa evreilor, pe rețeaua de socializare C., la data de 09.04.2015, de către persoana reclamată A.

Din perspectiva obiectului sesizării și a descrierii presupusei fapte de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut următoarele postări:

"(...) piețele din București sunt în mâinile mafiei tzigănești care șpăguiește primăriile din supraprețul pe care-l plătim noi. Concluzie: românii muncesc în legumicultură, românii plătesc șpaga la primării prin supraprețul pus de țigani (...)", "dacă în România evreii au fost anihilați de unde au apărut (și încă la conducerea țării) Român, D., E., F. și, practic întregul aparat de stat? (...)".

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că postarea acestor mesaje, mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, pe rețeaua de socializare C., reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000. În consecință, a dispus aplicarea amenzii contravenționale în valoare de 2.000 RON față de reclamatul A. în ceea ce privește postarea, pe rețeaua de socializare C., a mesajelor ce fac obiectul prezentei cauze, ce au caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă.

Deopotrivă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis și în sensul că postarea acestor mesaje, mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa evreilor, pe rețeaua de socializare C., reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000. În consecință, a dispus aplicarea amenzii contravenționale în valoare de 2.000 RON față de reclamatul A. în ceea ce privește postarea, pe rețeaua de socializare C., a mesajelor ce fac obiectul prezentei cauze, ce au caracter discriminatoriu la adresa evreilor.

În drept, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Potrivit prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Ordinul Președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 144/2008 pentru aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor:

"Autosesizarea cu privire la orice situație, anunț sau eveniment în privința cărora există indicii cu privire la existența unor fapte care presupun săvârșirea unei fapte de discriminare poate fi inițiată de oricare membru al Colegiului director, prin întocmirea unei note de autosesizare, motivată".

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Constituția României: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, prin care se stabilesc limitele exercitării libertății de exprimare, aceasta nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea dreptului la libertatea de exprimare poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Astfel, libertatea de exprimare permite cetățenilor să participe la viața politică, socială și culturală, dar această libertate nu poate fi absolută și este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege și necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilește că exercițiul libertății de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități speciale și că pot exista anumite restricții (care trebuie expres prevăzute de lege). Includem aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputației altora, asigurarea siguranței naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice.

De asemenea, dispozițiile art. 20 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilesc că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura națională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violență. De aici rezultă că existența unor limite în acest domeniu este consacrată, pentru a se preîntâmpina abuzul în exercițiul libertății de exprimare.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

Reclamantul a atacat în contencios administrativ Hotărârea CNCD nr. 479/21.10.2015, motivarea sa fiind lipsa motivării petiției și a hotărârii CNCD, încălcarea egalității în drepturi și a dreptului la apărare, considerând că situația de fapt reținută de CNCD nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) rap. la art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce privește motivarea petiției și autosesizării CNCD

Din probele dosarului rezultă că și chiar dacă la început reclamantul a fost puțin confuz față de obiectul petiției și de faptele de discriminare care i se imputau, ulterior, prin mai multe adrese de corespondență, acesta a reușit să-și formuleze apărări, a adus argumente în sprijinul dovedirii în opinia sa a neîndeplinirii condițiilor privind discriminarea pentru faptele din sesizare (adresa înregistrată la CNCD nr. 6428/6.10.2015). Autorul mai impută că "am postat pe C. unele mesaje cu caracter discriminatoriu - faptă sau caracter nu înseamnă același lucru - la adresa persoanelor care aparțin etniei rome și celor care aparțin etniei evreiești, în data de 09.04.2015".

Nu este întemeiată apărarea reclamantului-intimat privind "simplele comentarii" pe C. și înțelegerea individuală a petiționarului, în realitate fiind vorba despre emiterea unui act administrativ jurisdicțional de organul competent (Hotărârea CNCD ca organ colegial, deliberativ și decizional care aplică și controlează respectarea legii în domeniul discriminării - art. 20, art. 16, 18 și 23 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Nu a fost dovedită nerespectarea dispozițiilor legale în cauză.

În ceea ce privește încălcarea egalității în drepturi (art. 16) și dreptului la apărare (art. 24)

Constituția României prevede la art. 16:

"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege".

Reclamantul a arătat că sesizarea și hotărârea contestată sunt veritabile acte de cenzură, îndreptate împotriva sa de un reprezentant al acestei instituții și ulterior de pârât, în mod injust, abuziv, în scop de intimidare.

Având în vedere că CNCD este autoritatea de stat în domeniul discriminării, în conformitate cu art. 16 și 18 din O.G. nr. 137/2000, iar această ordonanță, act normativ privește prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private (art. 3 din O.G. nr. 137/2000).

Nu s-a dovedit caracterul abuziv al petiției - acest aspect se referă la chestiuni ce țin de fondul faptei de discriminare reținut de CNCD, iar reclamantul-intimat nu a formulat la rândul său o sesizare împotriva acestor comportamente considerate injuste, intimidante. Nu s-a precizat în raport de vine nu este egal în drepturi, în ce circumstanțe.

Incitarea dreptului la apărare nu poate fi reținută în cauză, reclamantul a putut să-și facă apărări, să aducă argumente (de altfel aceleași la toate nivelurile de contestare, CNCD, instanța de fond, instanța de recurs).

Dreptul la apărare este garantat (Constituția României - art. 24).

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) rap. la art. 15 din O.G. nr. 137/2000

Reclamantul-intimat a susținut în apărarea sa următoarele:

- cele două postări pe C. nu reprezintă comportament manifestat în public (pe stradă), în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000;

- nu s-a probat comportamentul său public propagandistic și instigator menit să intimideze sau să ofenseze o persoană sau un grup de persoane aparținând anumitor etnii;

- și-a exprimat liber și cu umor părerea despre o emisiune vizionată la TV sau despre subiecte de pe agenda publică a președintelui țării sau a istoricilor de marcă.

Din punctul de vedere al noțiunii de "spațiu public", postarea unor mesaje pe platforma C. este destinată publicului navigant, pot fi vizualizate de numeroase persoane, există posibilitatea accesării și vizualizării postărilor, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Caracterul propagandistic instigator sau ofensator al postărilor reclamantului-intimat pe C. este întrunit în cauză, aceste postări reprezentând mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă și la adresa evreilor.

Înalta Curte apreciază, în consens cu recurentul CNCD că pornind de la simple comentarii vizând fenomenul de corupție din piețele din București și cu privire la situația oamenilor care se află la conducerea țării, reclamantul-intimat chiar fără intenție a făcut referire la anumite stereotipuri negative legate de criteriul etnic și național, respectiv a etniei rome și a comunității de persoane care sunt de naționalitate evreiască și a avut ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor la demnitate personală.

Din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României rezultă că dreptul la demnitate reprezintă o valoare supremă și garantată.

Chiar dacă în exercitarea dreptului său de liberă exprimare reclamantul a arătat că scopul său legitim a fost de a se îndrepta prin atitudine civică o situație referitoare la corupția din piețe, atribuind caracter infracțional romilor, reclamantul a depășit limitele libertății de exprimare, referirile din postare reprezintă un comportament nelegitim și care nu e necesar în cadrul statului de drept - care poate instiga la urmă rasială, în accepțiunea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și care nu beneficiază de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - cum eronat a reținut instanța de fond.

Astfel cum s-a arătat mai sus, nu rezultă nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală a etnicilor romi și evrei.

Nu se poate reține concluzia instanței de fond în sensul că reclamantul prin postările sale a făcut aprecieri pentru munca depusă de români și critici împotriva soluțiilor adoptate de factorii decizionali, în special de ordin politic, deoarece expresia "mafia țigănească" este umilitoare și ofensatoare, indiferent de cât de mult reclamantul s-ar fi raportat la știrile zilei.

Referirea la etnicii evrei

Înalta Curte nu își însușește raționamentul instanței de fond în sensul că ar fi de notorietate încercarea de exterminare a noțiunii în special în perioada celui de-al doilea Război mondial, acest argument legat de contextul istoric și de clasa politică este considerat în acest context de natură să lezeze demnitatea comunității vizate, făcând necesară intervenția statului pentru protecția unor importante valori umane, statale, publice.

În exercitarea dreptului său la liberă exprimare, consacrat de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a depășit limitele unei conduite conform acestor principii.

Constituția României interzice exprimările care urmăresc prejudicierea demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei și dreptul său la propria imagine, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, manifestări obscene, contrare bunelor moravuri (art. 30 alin. (6) și (7) Constituția României).

Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români (art. 6 alin. (2) C.R.).

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Constituția României: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, prin care se stabilesc limitele exercitării libertății de exprimare, aceasta nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea dreptului la libertatea de exprimare poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Astfel, libertatea de exprimare permite cetățenilor să participe la viața politică, socială și culturală, dar această libertate nu poate fi absolută și este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege și necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilește că exercițiul libertății de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități speciale și că pot exista anumite restricții (care trebuie expres prevăzute de lege). Includem aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputației altora, asigurarea siguranței naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice.

De asemenea, dispozițiile art. 20 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice stabilesc că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura națională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violență. De aici rezultă că existența unor limite în acest domeniu este consacrată, pentru a se preîntâmpina abuzul în exercițiul libertății de exprimare.

În ceea ce privește dreptul de apreciere și limitarea libertății de exprimare

Din cele arătate mai sus, Înalta Curte reține că cele rezultate din postarea mesajelor reclamantului nu au valoare de informație cu caracter public, necontribuind la nicio formă de dezbatere publică aptă să conducă la un progres al relațiilor umane, ci au ofensat comunitatea romilor și pe cea a evreilor, a încălcat dreptul la demnitate personală, având caracter de propagandă sau instigare la urmă pe criteriul etnic și naționalitate.

Toate aceste postări nu au un scop legitim și de aceea necesitatea unei restrângeri privind exercițiul libertății de exprimare este importantă a fi continuată în sprijinul protejării unei societăți care își respectă toți semenii săi, fără deosebire.

Așa cum s-a precizat mai sus, exercitarea libertății de exprimare, de opinie și libertatea de a o primi sau de a comunica informații ori idei, comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

Nu este însușită motivarea instanței de fond privind interdicția de a mai face referire la cele două etnicii, deoarece s-ar simți vulnerabile, nu acesta este sensul protecției dreptului la demnitate umană sau interzicerii instigării la ură rasială, tocmai simpla utilizare a termenilor de romi sau evrei trebuie să fie făcută în mod responsabil, conștient de dreptul la opinie și exprimare dar și de respectul drepturilor și reputației altora, a siguranței naționale, a sănătății, moralei și moravurilor, pentru ca nu fi promovata ura sau intoleranța într-un mod gratuit.

Nu poate fi reținută motivarea instanței de fond în sensul nemotivării HCNCD ce face obiectul analogiei de față, fiind în detaliu abordate fiecare element din dispozițiile legale prin raportare la situația de fapt, principiile de drept aplicabile și jurisprudența relevantă.

Temeiul legal al soluției adoptat de instanța de recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și, rejudecând, se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 2218 din 27 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - NN