ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2025

Ședința publică din data de 28 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 ianuarie 2022, cu număr de dosar x/2022, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea celor 41 de decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 până la nr. TC/11695 emise la data de 27.12.2021 de Președintele ANCOM, admiterea excepției de nelegalitate a celor 41 de licențe de utilizare a frecvențelor radio numerotate de la FX - PMP 01/2021 până la FX-PMP 41/2021, admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii TC emise simultan la data de 20.09.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 până la nr. TC/6372

Prin sentința nr. 2420 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității, a respins cererea de anulare a Deciziilor nr. TC/6332 - TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, ca tardiv formulată, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată, a respins cererea de anulare a Deciziilor nr. TC/11655 - nr. TC/11695 emise în 27 decembrie 2021 formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2420 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției de nelegalitate a celor 41 de licențe de utilizare a frecvențelor radio numerotate de la FX-PMP 01/2021 până la FX-PMP 41/2021, în principal, admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii TC emise simultan la data de 20.09.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 până la nr. TC/6372, iar în subsidiar admiterea excepției de nelegalitate a acestor decizii; admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii - TC emise simultan la data de 27.12.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 până la nr. TC/11695.

A invocat recurenta cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, a arătat recurenta-reclamantă, în esență, că demersul său judiciar a avut în vedere contestarea legalității celor 41 + 41 de Decizii-TC privind plata tarifului de utilizare a spectrului din 20.09.2021și 27.12.2021, emise de ANCOM în baza celor 41 de licențe de utilizare a frecvențelor radio (LUF), întrucât spectrul radio nu a fost utilizat efectiv și nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licențelor de utilizare a frecvențelor radio obținute, oricum neutilizate din cauze neimputabile reclamantei recurente.

În opinia reclamantei-recurente, instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, nu a dat dovadă de rol activ, necercetând afirmația sa potrivit căreia este furnizor de rețele de comunicații electronice, calitate obținută în urma procedurii de autorizare generală și demonstrată prin Certificatului-Tip nr. SC-CVP2-26428/2020 emis de ANCOM la data de 17.09.2020 și aflat la dosarul cauzei. Or, în aceste condiții, pârâta ANCOM nu avea niciun temei legal să emită un document prin care se realiza "alocarea unei frecvențe sau a unui canal radio", deoarece reclamanta nu a fost niciodată un "utilizator", în accepțiunea art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011. ANCOM avea doar posibilitatea legală de a emite un document prin care se realiza "asignarea unei frecvențe sau a unui canal rapid', deoarece reclamanta a fost și este în continuare un "furnizor de rețele de comunicații electronică', al cărei scop evident este furnizarea unei rețele de comunicații electronice.

ANCOM a recunoscut încă din întâmpinarea depusă la dosar că nu a emis așa numitele Autorizații de Asignare a Frecvențelor (AAF) - documente prin care se realiza "asignarea unei frecvențe"- justificând că nici nu putea să le emită din moment ce reclamanta nu le-a solicitat pentru nicio stație de radiocomunicații. Deși s-a administrat proba cu înscrisuri, constând într-o astfel de autorizație emisă în favoarea unui terț furnizor de rețele, instanța de fond nu a ținut cont de ea, deși demonstra importanța existenței unei astfel de autorizații, de care ar fi trebuit să beneficieze și ea.

A susținut reclamanta-recurentă că judecătorul fondului ar fi trebuit să constate că pârâta nu a avut niciun temei legal în emiterea Deciziilor-TC privind plata tarifului de utilizare a spectrului (Deciziile contestate), din moment ce art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 și art. 2 lit. d) din Decizia ANCOM nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului impuneau existența prealabilă a "documentelor de alocare/asignare" în baza cărora se calculează sumele datorate cu titlu de tarif de utilizare spectru.

S-a mai învederat instanței de recurs că instanța de fond a ignorat, în opinia recurentei-reclamante, obligația de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, respectiv jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv Cauza C-375/11 - Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A., speța fiind utilă soluționării cauzei din moment ce toți cei 3 reclamanți din dosarul CJUE sunt operatori de telefonie mobilă din Belgia, iar în prezentul dosar reclamanta este, de asemenea, un (nou) operator de telefonie mobilă din România. Sentința recurată nu face nicio referire la aceste apărări. Or, în Hotărârea din Cauza C-375/11, CJUE a reținut că "Articolele 12 și 13 din Directiva 2002/20/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună operatorilor de telefonie mobilă titulari de drepturi de utilizare a frecvențelor radio [...] redevențe anuale] pentru punerea la dispoziție a frecvențelor, prin care se urmărește favorizarea utilizării optime a resurselor, [...]sub rezerva ca aceste redevențe să urmărească într-adevăr asigurarea unei utilizări optime a resursei pe care o reprezintă aceste frecvențe radio, ca ele să fie justificate în mod obiectiv, transparente, nediscriminatorii și proporționale în ceea ce privește scopul în care sunt utilizate și să ia în considerare obiectivele stabilite la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE", iar în România, aceste "redevențe anuale pentru punerea la dispoziție a frecvențelor" poartă denumirea de "tarif de utilizare a spectrului", acesta fiind prevăzut de legislația primară în art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011.

Dacă prima instanță ar fi respectat prevederile art. 4 din C. proc. civ., adică obligația de a aplica în mod clar și direct toate dispozițiile dezvoltate în jurisprudența CJUE (Cauza C-375/11), atunci judecătorul fondului, reținând că spectrul radio nu a fost utilizat efectiv și nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licențelor de utilizare a frecvențelor radio obținute de către reclamantă (lipsind cu desăvârșire documentele de asignare), indubitabil, a susținut recurenta, ar fi procedat la admiterea ambelor cereri de anulare a celor 41 + 41 de decizii de plată a tarifului de utilizare a spectrului, emise de ANCOM în data de 20 septembrie 2021, respectiv în data de 27 decembrie 2021.

A fost criticată sentința și cu privire la modul de soluționare a excepției de nelegalitate, arătându-se că instanța de fond a reținut un control de oportunitate în detrimentului celui de legalitate, susținând că reclamanta-recurentă a contestat licențele de utilizare a frecvențelor radio (LUF) indirect, prin invocarea excepției de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, "fără însă să fi contestat anterior, pe calea unei acțiuni directe în contencios administrativ", ceea ce, în opinia judecătorului primei instanțe, ar justifica respingerea excepției de nelegalitate.

Hotărârea recurată prezintă o eroare gravă în interpretarea situației de fapt și de drept prin afirmația că argumentele de nelegalitate invocate nu vizează emiterea licențelor, ci aspecte ulterioare. Or, este evident că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă se referă, în mod direct, la emiterea licențelor în sine, deoarece emiterea celor 41 de LUF a fost realizată de către ANCOM într-o manieră contrară dispozițiilor legislației primare și există un fundament solid pentru contestarea lor, chiar pe calea excepției de nelegalitate, din moment ce acestea sunt acte administrative cu caracter individual, a căror nelegalitate poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, antrenând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Instanța recunoaște existența prejudiciilor suferite de către reclamantă, dar ulterior neagă legătura de cauzalitate dintre acestea și emiterea nelegală a celor 41 de licențe de către ANCOM:

"Or, aceste susțineri nu privesc legalitatea emiterii licențelor ci exercitarea dreptului de folosință a frecvenței, eventualele prejudicii pe care reclamanta le-ar fi suferit neavând ca și cauză juridică nelegalitatea licențelor de utilizare a frecvențelor și corelativ a achitării tarifului, fiind consecințe de natură civilă, ce exced cadrului procesual de față."

Raționamentul instanței referitor la controlul de oportunitate în detrimentului celui de legalitate este total eronat, deoarece exercitarea dreptului de utilizare a frecvențelor radio a fost împiedicată tocmai de emiterea nelegală a licențelor de către pârâtă. Instanța s-a orientat exclusiv pe aspectul exercitării dreptului de utilizare a frecvențelor radio, ignorând în mod nejustificat argumentele reclamantei privind încălcarea dispozițiilor legale de la art. 23 alin. (1), art. 14, art. 24 și art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011 la momentul emiterii celor 41 de licențe, nu ulterior.

Așadar, prin emiterea nelegală a licențelor de utilizare a frecvențelor radio (LUF), ANCOM a creat o situație în care reclamanta nu a putut beneficia de dreptul său de utilizare a frecvențelor radio în conformitate cu prevederile legale, compania fiind lipsită de oportunitatea de a utiliza frecvențele într-un mod corespunzător, ceea ce a cauzat un prejudiciu direct și semnificativ, inclusiv sub aspectul plății unui "tarif de utilizare" a unui spectru neutilizat în fapt. Limitându-se la aspectele referitoare la exercitarea dreptului de utilizarea a frecvențelor radio, instanța nu evaluează pe deplin consecințele nelegale ale emiterii licențelor și nu asigură o analiză completă și adecvată a situației. Astfel, s-a invocat, cu privire la licențe: obligația nelegală de "partaj geografic" - sintagmă stipulată la art. I pct. 5 în pag. 2 la fiecare din cele 41 de LUF emise de ANCOM, însă inexistentă în legislația primară sau terțiară; obligația nelegală de a nu folosi spectrul în prima lună de la primirea licenței - conform prevederilor de la art. III.3. din fiecare din cele 41 de licențe, care impun titularului obligația de a notifica către ANCOM amplasamentele stațiilor de bază, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuție, obligație ce generează o nefolosință impusă de însăși ANCOM, care mai departe duce la o tezaurizare a spectrului radio, și deci la încălcarea prev. art. 27 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 111/2011 referitoare tocmai la evitarea tezaurizării spectrului; perioada de exercitare efectivă a drepturilor izvorâte din licențe (58 de luni și 24 zile) nu coincide cu perioada de valabilitate stipulată în licențe (60 de luni); refuzul ANCOM de a modifica licențele ca urmare a constatării a unor vulnerabilități care afectează securitatea rețelelor DECT, așadar contrar obligației legale stipulate de art. 46 și urm. din O.U.G. nr. 111/2011.

A mai precizat recurenta-reclamantă că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității cererii de anulare a Deciziilor nr. TC/6332 - TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Or, reclamanta avea 2 opțiuni - calea prevăzută de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 (30 zile de la comunicare, fără plângere prealabilă) sau calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 (plângere prealabilă cel târziu în 6 luni de la emiterea actului), alegând cea de-a doua opțiune.

În final, reclamanta-recurentă a arătat că tariful de utilizare a spectrului impus prin cele 82 decizii este o fraudă la lege, deciziile fiind lovite de nulitate absolută, ANCOM prezumând lipa neutilizării efective sau lipsa tezaurizării spectrului, eludând dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 22/2009.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L a invocat în calea de atac a recursului, în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și excepția de nelegalitate a celor 41 de Licențe de Utilizare a Frecvențelor radio (LUF) numerotate consecutiv de la nr. FX-PMP 01/2021 până la nr. FX-PMP 41/2021 și, în subsidiar, excepția de nelegalitate cu privire la cele 82 de Decizii privind plata tarifului de utilizare a spectrului (TUS), mai precis cele 41 de Decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 la TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, împreună cu cele 41 de Decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 la nr. TC/11695 emise în 27 decembrie 2021.

A arătat recurenta că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, motivele de nelegalitate fiind, în esență, următoarele: cele 41 licențe încălcă decizia ANCOM nr. 311 din 21 martie 2016, cât timp licențele sunt emise în banda de frecvențe 1880-1900 MHz, pentru care Decizia nr. 311/2016 prevede exceptarea de la regimul de licențiere, simultan impunând titularilor acestor licențe aceeași tehnologie DECT (Digital European Cordless Telecommunications). De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (1) pct. 20 din O.U.G. nr. 111/2011, care nu fac trimitere decât la noțiunea de "partaj", nu la cel geografic.

Art. 4 alin. (1) pct. 20 din O.U.G. nr. 111/2011 vizează "frecvențe radio în partaj neguvernamental/guvernamental - frecvențe radio destinate, conform TNABF, utilizării în comun, partajate, atât de către utilizatori neguvernamentali, cât și de către utilizatori guvernamentali". Așadar, este vorba de o utilizare a frecvențelor radio în partaj între utilizatorii civili și militari, situație valabilă exclusiv pentru acele porțiuni de spectru prevăzute în TNABF (tabelul național de atribuire a benzilor de frecvențe radio). În cazul benzii de frecvențe 1880-1900 MHz, aceasta este cu caracter exclusiv civil (adică neguvernamental), astfel că nu face în prezent (și nici nu făcea în anul 2021) obiectul unui eventual partaj neguvernamental/guvernamental.

Un alt motiv invocat de recurenta-reclamantă în susținerea excepției de nelegalitate este cel privind neasigurarea securității rețelelor, deci încălcarea prevederilor art. 6 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 22/2009.

Instituția trebuia să prezinte garanții de competență maximă la nivel național în domeniul reglementării comunicațiilor electronice, or știa deja (sau trebuia să știe) că tehnologia învechită DECT este vulnerabilă, iar în situația impunerii utilizării acestei tehnologii învechite era perfect conștientă de urmările juridice, așadar inclusiv încălcarea obligației de asigurare a securității rețelei de comunicații conform art. 46 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 111/2011.

De asemenea, s-a susținut că au fost deturnate definițiile de la art. 4 alin. (1) pct. 15. și 16. din O.U.G. nr. 111/2011 (alocarea unei frecvențe sau a unui canal radio și asignarea unei frecvențe sau a unui canal radio) și s-au încălcat prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011 referitor la utilizarea efectivă, în condițiile în care notificarea necesară emiterii autorizațiilor de asignare frecvențe trebuie realizată anterior utilizării efective a spectrului radio.

Cu privire la excepția de nelegalitate a celor 82 de decizii privind plata tarifului de utilizare a spectrului (TUS), recurenta a invocat două argumente. Prin emiterea deciziilor se încalcă art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011, respectiv obligația legală de a percepe acest tarif anual (adică fără impunerea de accesorii în caz de neplată trimestrială a tarifului), obligația legală ca individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului să se realizeze în baza asignărilor de frecvențe radio efectuate în baza licenței de utilizare a frecvențelor radio (deși A. nu a avut emise nicio asignare de frecvențe radio, deci individualizarea a fost eronată), obligația legală ca acest tarif de utilizare să asigure utilizarea optimă a frecvențelor radio și să fie obiectiv justificat - contrar situației de fapt prin care reclamanta a demonstrat că nu a existat nicio rețea de comunicații electronice (adică echipamente electronice de emisie-recepție dedicate), ANCOM calculând tarif de utilizare inclusiv pentru prima lună de valabilitate a LUF (luna iulie 2021, deși în capitolul III pct. 3. din fiecare LUF, "Titularul are obligația de a notifica către ANCOM amplasamentele stațiilor de bază, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuție", făcând astfel nelegală utilizarea licențelor în primele 30 de zile de valabilitate. Al doilea argument este cel al existenței unui vid legislativ: se invocă temei legal ca fiind art. 14 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 22/2009 cu privire la "tariful de utilizare a spectrului", prevederi ce fac trimitere la o prevedere inexistentă și inaplicabilă pentru perioada cuprinsă între data de 27 decembrie 2011 și data de 9 iulie 2022.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata-pârâtă a arătat, în esență, că, în primul rând, parte din motivele de recurs nu pot fi analizate, reprezentând o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată direct în recurs.

Astfel, recurenta dezvoltă cu titlu de noutate o teorie potrivit căreia ANCOM nu ar fi avut temei legal pentru a emite licențele de utilizare a spectrului radio conținând alocări ale benzii 1880-1900 MHz, întrucât recurenta nu ar fi fost niciodată un "utilizator", ci doar "posibilitatea legală de a emite un document prin care se realiza «asignarea unei frecvențe sau a unui canal radio»", de vreme ce recurenta a fost un "furnizor de rețele de comunicații electronice". Aceasta susține că pentru utilizatori, individualizarea tarifului s-ar realiza doar în baza alocărilor de frecvențe, iar pentru furnizorii de rețele aceasta s-ar realiza doar în baza asignărilor de frecvențe, conferind o nouă interpretare, proprie, unor definiții prevăzute în cuprinsul legislației speciale, la pct. 2, 7, 8,15 și 16 ale alin. (1) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011. Deși aceste motive converg spre teoria că ANCOM nu ar fi avut temei legal pentru emiterea deciziilor prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului, în opinia intimatei, cauza care ar sta la baza acestei pretinse nelegaliăți este diferită de cea invocată la fond.

De asemenea, recurenta invocă pretinsa fraudă la lege care ar fi trebuit să fie constatată de către instanța de fond, sub aspectul faptului că autoritatea ar evita verificarea și controlarea "îndeplinirii obligațiilor privind utilizarea eficientă și eficace a spectrului de frecvențe radio a titularilor LUF" fapt prin care ar proteja plătitorii de tarif de utilizare a spectrului de rigorile legii, care ar impune retragerea parțială sau totală a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio.

Totodată, recurenta invocă pentru prima oară în cadrul dosarului existența unor așa-zise "motive temeinice" de introducere a unei pretinse plângeri prealabile peste termenul prevăzut de lege (și, astfel, incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) teza a IX-a din Legea nr. 554/2004), cât și incidența prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d)

1

din Legea nr. 554/2004 (indicate prin cererea de completare a recursului), în încercarea de a justifica introducerea cererii de anulare a Deciziilor din data de 20.09.2021 cu depășirea termenului legal prevăzut pentru contestare.

Aceasta pretinde că ar fi învestit instanța de fond și cu o așa-zisă nulitate absolută a deciziilor din data de 20.09.2021 sub aspectul încălcării prevederilor art. 264 alin. (4) din Codul de procedură fiscala.

Or, recurenta nu a învestit instanța de fond cu analiza acestor aspecte, depășind prin criticile aduse în cadrul recursului pendinte limitele sesizării instanței de fond sub aspectul chestiunilor de fapt și de drept cu care a fost învestită.

Recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care se exercită un control suplimentar de legalitate, în condițiile și pentru motivele limitativ prevăzute de lege și care nu are un efect devolutiv.

Pe fondul cererii de recurs, intimata ANCOM a arătat că instanța de fond a dat dovadă de rol activ, că Certificatul-Tip nr. SC-CVP2-26428/2020 emis de ANCOM la data de 17.09.2020, la care face referire recurenta, nu se află la dosarul cauzei. Or, acest certificat nu a fost depus la dosar, probabil tocmai din considerentul că reclamanta nu a înțeles până la acest moment să critice deciziile emise de ANCOM și sub acest pretins motiv.

S-a punctat de către intimată că recurenta a avut calitatea de "utilizator al unei frecvențe radio" în sensul prevăzut prin dispozițiile pct. 15 al alin. (1) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, iar ANCOM a avut temei legal în emiterea licențelor care au reprezentat "documente de alocare". De asemenea, inexistența autorizațiilor de asignare a frecventelor nu schimbă situația recurentei, iar ANCOM a avut temei legal în emiterea celor 82 de decizii TC, teoria acesteia privind o pretinsă condiție obligatorie reprezentată de existența documentelor de asignare fiind fundamental greșită. Obligația achitării tarifului de utilizare a spectrului revine tuturor titularilor de licențe de utilizare a frecvențelor radio, aceștia fiind subiecții de drept la care fac trimitere normele legale, în mod explicit. Or, recurenta a avut această calitate de titular de licență de utilizare a spectrului radio, acesteia fiindu-i acordat de către ANCOM, ca urmare a cererii sale, dreptul de utilizare a frecvențelor radio în banda de frecvențe 1880-1900 MHz.

Recurenta nu a deținut autorizații de asignare, deoarece nu le-a solicitat. Într-adevăr, aceasta nu putea utiliza spectrul radio în lipsa autorizațiilor și, de aceea, este real faptul că nu l-a utilizat, însă aceasta nu o excepta de la obligația de plată a tarifului de utilizare a spectrului, în contextul art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011. Astfel cum se stabilește în mod explicit în cuprinsul art. 30 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 "Individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului se realizează în baza alocărilor SAU asignărilor de frecvențe radio efectuate prin intermediul ori în baza licenței de utilizam a frecvențelor radio". Toate licențele DECT obținute de recurentă conțineau alocări de subbenzi de frecvențe radio (exprimare generică în licențele emise de autoritate), în cazul de față fiind vorba chiar de întreaga bandă 1880-1900 MHz (nu de subbenzi ale acesteia).

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, tariful trebuie să asigure "[...] utilizarea optimă a frecvențelor radio și să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu și proporțional cu scopul pentru care este destinat. Tariful de utilizare a spectrului radio reprezintă astfel și un instrument de reglementare ce trebuie utilizat de autorități în exercitarea atribuțiilor legale ce le revin în interesul societății în ansamblul ei.

S-a mai învederat de către intimata ANCOM că pentru trimestrul în care a survenit renunțarea sau retragerea drepturilor, în calculul cuantumului tarifului de utilizare a spectrului datorat se vor include lunile scurse în perioada cuprinsă între începutul trimestrului și luna încetării drepturilor și obligațiilor, această ultimă lună fiind inclusă în calcul. În situația recurentei, luna încetării drepturilor de utilizare a frecvențelor radio este inclusă în calculul tarifului datorat și, prin urmare, în cuantumul tarifului de utilizare a spectrului datorat de către aceasta. Prin urmare, deciziile din data de 27.12.2021 nu conțin nici "obligații de plată excedentare", iar instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal aceste concluzii, pe baza prevederilor relevante ale actului normativ în vigoare, ale Deciziei ANCOM nr. 551/2012.

Cât privește pretinsa ignorare de către prima instanță a obligației de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, respectiv a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în Cauză C-375/11 având ca obiect o cerere de decizie preliminară în procedura Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A. împotriva statului belgian, intimata a precizat că sentința a răspuns principalelor critici și apărări, neimpunându-se reținerea expresă în cauză a considerentelor din jurisprudența CJUE, considerente care nu relevă, oricum, ceea ce recurenta susține.

Statuând faptul că "Pentru perioada de valabilitate a licențelor, reclamanta datorează tariful de utilizare a spectrului, conform art. 30 din OUGnr. 111/2011, redat anterior", instanța de fond nu a împărtășit opinia recurentei referitoare la faptul că toate cele 82 de decizii TC ar fi trebuit să fie anulate deoarece "spectrul radio nu a fost utilizat efectiv și nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licențelor de utilizare a frecvențelor radio obținute de către A. (lipsind cu desăvârșire documentele de asignare)". De altfel, nici jurisprudența invocată a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu reține existența unei astfel de teorii.

Nici concluzia citată trunchiat si nici decizia CJUE invocată, în integralitate, nu relevă ceea ce recurenta susține, și anume că tariful de utilizare a spectrului radio s-ar datora doar în situația utilizării efective a acestuia. Această teorie izvorăște dintr-o interpretare complet eronată a legislației aplicabile în materia comunicațiilor, care conduce la conferirea unei interpretări proprii, eronate, cu privire la concluziile exprimate de CJUE. Potrivit CJUE, statele membre sunt încurajate să stabilească, spre exemplu, o obligare de plată a unui tarif de utilizare a spectrului, în vederea utilizării optime a resurselor limitate. Impunerea unui tarif aferent deținerilor de spectru ar conduce tocmai la îndeplinirea acestui scop, întrucât titularii drepturilor de utilizare a resurselor de spectru, supuși obligației achitării tarifului, ar fi stimulați să utilizeze în mod efectiv spectrul deținut, care constituie o resursă limitată.

Tariful de utilizare a spectrului stabilit și încasat de ANCOM în temeiul dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 reprezintă contravaloarea dreptului de folosință a spectrului de frecvențe radio administrat de ANCOM, rolul acestuia fiind acela de a conduce la utilizarea optimă a acestei resurse publice.

De asemenea, în temeiul alin. (2) al art. 30 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 111/2011 a fost emisă Decizia ANCOM nr. 551/2012. La adoptarea acestui act normativ s-au avut în vedere criteriile stabilite prin lege - tariful trebuie să urmărească utilizarea optimă a frecventelor radio și să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu și proporțional cu scopul pentru care este destinat.

ANCOM a urmărit și urmărește utilizarea optimă pe termen lung a resursei de spectru radio prin stabilirea unui tarif de utilizare care să furnizeze semnalele economice corecte privind valoarea economică a spectrului radio, în raport cu costul de oportunitate al accesului la resursă. În plus, la stabilirea cuantumului acestuia se au în vedere criterii precum: proprietățile fizice ale benzilor de frecvențe radio, gradul de armonizare internațională a benzilor de frecvențe radio, utilizările posibile (tipul de aplicație radio și de serviciu de radiocomunicații, precum și valoarea economică a benzilor), nivelul cererii de drepturi de utilizare a frecvențelor radio, gradul de disponibilitate al echipamentelor din anumite benzi sau chiar necesitatea de a încuraja ori descuraja utilizarea anumitor benzi de frecvențe radio în funcție de obiectivele urmărite la nivel național.

Referitor la motivele de recurs ce vizezază respingerea excepției de nelegalitate de către instanța de fond, a subliniat intimata că instanța de fond nu a realizat, de fapt, vreun "control de oportunitate" asupra acțiunilor recurentei, ci a reținut netemeinicia excepției de nelegalitate invocate prin prisma dispozițiilor legale care reglementează acest mijloc de apărare și a prezumțiilor și principiilor atașate actelor administrative, cât și a principiilor de drept care guvernează exercitarea drepturilor procesuale, prin raportare la motivele invocate de recurentă.

Aspectul că instanța a remarcat și modalitatea de fapt în care recurenta a ales să își apere drepturile pretins a fi vătămate (respectiv că aceasta nu a atacat licențele pe calea unei acțiuni directe în contencios, ci pe calea excepției de nelegalitate prin care urmărește lipsirea lor de efecte din prisma înlăturării obligației de achitare a tarifului de utilizare a spectrului radio), ținând cont în raționamentul expus și de un principiu fundamental prevăzut de art. 12 din C. proc. civ., nu reprezintă vreo încălcare a normelor de drept material din partea instanței de fond.

Pretinsa imposibilitate a folosirii/"exploatării" licențelor (din cauza motivelor invocate legate de problemele de securitate pe care le-ar genera utilizarea tehnologiei DECT sau pretinselor interferențe prejudiciabile) nu vizează condițiile acordării licențelor de utilizare a frecvențelor radio (menționate în art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011), nici drepturile de a utiliza frecvențele în banda 1880-1900 MHz care au fost acordate recurentei prin emiterea licențelor (prevăzute la art. 24 alin. (1) din același act normativ), dar nici obligația acesteia de a achita tariful prevăzut la art. 30 alin. (1) din aceeași ordonanță (cu privire la care a constatat prin sentință că recurenta îl datorează în virtutea calității acesteia de titular al licențelor), și nici liniile directoare pe care autoritatea este ținută să le ia în calcul în cadrul activității de reglementare (indicate la art. 30 alin. (2) în același act normativ). Deci, chiar dacă la modul formal recurenta a susținut că au fost încălcate aceste dispoziții prin emiterea licențelor, practic, motivele de fapt invocate nu conduc la concluzia încălcării acestora.

S-a mai arătat de către intimata ANCOM că recurenta invocă fără niciun fundament pretinse motive contradictorii reținute de instanța de fond.

În opinia acesteia, instanța ar fi recunoscut existența unor prejudicii suferite, însă ar fi negat ulterior legătura de cauzalitate dintre acestea și emiterea pretins nelegală a licențelor. Or, instanța de fond nu a constatat în niciun moment existența unor "consecințe prejudiciabile" ale emiterii LUF.

S-a mai punctat că posibilitatea realizării partajului geografic a fost din start o cerință care a stat la baza elaborării standardelor si tehnologiei DECT, că termenul maixmal de 30 de zile menționat în licențe pentru notificare nu influnțează în niciun fel perioada de valabilitate a dreptului de utilizare a frecvențelor radio, stipulată în licențe (care rămâne aceeași - 5 ani) sau modul de calcul al tarifului de utilizare a spectrului care este reglementat la nivelul legislației primare (titularul de licență datorând tariful de utilizare a spectrului pe toată perioada de valabilitate a licenței).

Prin urmare, nu există o legătură între cele doua aspecte (perioada de valabilitate a licenței și obligația de plată a tarifului pe această perioadă, respectiv obligația de notificare a amplasamentelor cu minim 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuție).

Cu privire la "refuzul ANCOM de a modifica LUF ca urmare a constatării unor vulnerabilități" pretins a fi contrar "obligației legale stipulate la art. 46 și urm. din O.U.G. nr. 111/2022", care nu a reprezentat pentru recurentă, propriu-zis, până la acest moment, un motiv al excepției de nelegalitate, intimata a reiterat că nu există nicio obligație a autorității cuprinsă în prevederile legale menționate de recurentă care să fi fost încălcată, cu atât mai puțin una care să impună ANCOM modificarea licențelor de utilizare a frecvențelor radio.

De asemenea, tariful de utilizare a spectrului pe care recurenta îl datorează în temeiul deciziilor contestate nu reprezintă o fraudă la lege, faptul că ANCOM, în virtutea competențelor legale conferite prin dispozițiile prevăzute de art. 2 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009, acționează prin monitorizarea benzilor de frecvențe radio cu utilizare neguvernamentală, respectiv prin verificarea și controlarea îndeplinirii obligațiilor privind utilizarea eficientă și eficace a spectrului de frecvențe radio cu utilizare neguvernamentală neavând legătură cu obligația recurentei de a achita tariful de utilizare a spectrului pe toată durata de valabilitate a licenței.

În ceea ce privește critica din cererea de recurs vizând pretinsa aplicare greșită a normelor de drept material în admiterea excepției tardivității cererii de anulare a Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021, aceasta aduce în susținere o nouă teză proprie, potrivit căreia ar fi la discreția acesteia alegerea căii de atac împotriva acestor decizii, respectiv "o permisiune conferită reclamantului de a alege între procedura din O.U.G. nr. 22/2009 și procedura comună reglementată prin legea contenciosului administrativ".

Hotărârea instanței de fond este legală, fiind interpretate și aplicate în mod corect toate dispozițiile de drept material incidente. Astfel, instanța a reținut în mod legal incidența prevederilor imperative ale art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009, care prevăd un termen de 30 de zile pentru contestare și a reținut în mod legal și temeinic că, raportat la data comunicării către A. S.R.L. a deciziilor a căror anulare o solicită, respectiv data de 23.09.2021, cererea în anulare înregistrată la instanță la data de 27.01.2022 a fost tardiv formulată, "cu depășirea evidentă a termenului de 30 de zile de la data comunicării",

Adresa nr. x/19.11.2021 nu poate constitui o plângere prealabilă nici în ceea ce privește licențele de utilizare a frecvențelor radio, precum solicită A. S.R.L.

Chiar dacă s-ar admite că o plângere prealabilă care ar viza licențele ar echivala cu plângerea prealabilă împotriva deciziilor de impunere, ceea ce se poate remarca cu ușurință din conținutul adresei nr. x/19.11.2021 este faptul că aceasta nu a constituit și nici nu poate dobândi la acest moment calificarea unei plângeri prealabile nici măcar împotriva licențelor de utilizare a frecvențelor radio.

Astfel cum rezultă din conținutul acesteia, recurenta a indicat în mod expres obiectul acestei adrese, și anume:

"prin prezenta dorim sa obținem de la ANCOM niște clarificări cu privire la aspectele menționate de dvs. în cuprinsul adresei nr. x/01.11.2021, precum și o întâlnire cu dvs. (la sediul ANCOM) cu privire la posibilitățile legale de utilizare a acestor licențe radio în banda 1880-1900 MHz, nicidecum de a formula o așa-zisă plângere prealabilă.

Atunci când a dorit să formuleze o plângere prealabilă, recurenta a formulat-o în manieră expresă, nefiindu-i străină această noțiune, sens în care s-a arătat că, ulterior formulării acțiunilor în instanță, la data de 28.01.2022, s-a înaintat plângerea prealabilă cu nr. x/28.01.2022, prin care a solicitat revocarea licențelor de utilizare a frecvențelor radio, precum și a deciziilor privind obligațiile de plată a tarifului de utilizare a spectrului din data de 20.09.2021 și din data de 27.12.2021, care a fost soluționată de ANCOM conform răspunsului nr. x/25.02.2022.

Intimata ANCOM, față de invocarea excepției nelegalității Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021 în recurs, a solicitat instanței de recurs că este inadmisibilă această excepție de nelegalitate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Soluționarea capătului de cerere privind anularea deciziilor președintelui ANCOM din data de 27.12.2021 nu depinde de actele administrative care fac obiectul noii excepții de nelegalitate invocate de recurentă.

Astfel, în cazul de față, obiectul prezentei cauze îl constituie, în principal, anularea Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021, iar în subsidiar (prin aceasta înțelegându-se situația în care instanța de judecată nu va dispune admiterea cererii principale în anulare), recurenta a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a acelorași decizii. De asemenea, obiectul acțiunii îl constituie și anularea Deciziilor președintelui ANCOM din data de 27.12.2021.

Având în vedere modalitatea în care recurenta și-a "remodelat" demersul procesual și a invocat această excepție de nelegalitate sub forma unei solicitări subsidiare, considerăm că analiza primei condiții de admisibilitate a excepției de nelegalitate (respectiv legătura cu soluția pe fond) se poate realiza doar prin raportare la capătul de cerere principal rămas în discuție, ipotetic, respectiv solicitarea de anulare a deciziilor președintelui ANCOM din data de 27.12.2021.

Astfel, între deciziile președintelui ANCOM din data de 20.09.2021 prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către recurentă, aferent perioadei 01.07.2021 - 30.09.2021 (trimestrul III) și soluția privind anularea Deciziilor președintelui ANCOM având referințele înseriate în plaja de numere TC/11655 - TC/11695, din data de 27.12.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către recurentă, aferent perioadei 01.10.2021 - 31.12.2021 (trimestrul IV), nu există o legătură de dependentă. Ambele seturi de decizii (cât și fiecare decizie în parte) au fost emise având în vedere calitatea acesteia de titular al licențelor și în baza dispozițiilor legale care reglementează obligația de plată a tarifului de utilizare a spectrului. Astfel, aceste decizii constituie titluri de creanță distincte, care conțin obligații de plată a tarifului de utilizare a spectrului aferent unor perioade diferite (trimestrul III, respectiv trimestrul IV), aferente drepturilor conferite prin intermediul licențelor. Totodată, după cum se poate observa și din cuprinsul titlurilor de creanță, Deciziile președintelui ANCOM din data de 20.09.2021 nu stau la baza Deciziilor președintelui ANCOM din data de 27.12.2021 și nu se afla în legătură de dependența cu acestea ori cu soluția care s-ar pronunța asupra capătului de cerere privind anularea acestor din urmă decizii.

De asemenea, solicitarea privind anularea Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021 a fost tardiv formulată, impunându-se menținerea soluției de admitere a excepției tardivității si de respingere a acestui capăt de cerere ca tardiv formulat. Pe de altă parte, chiar dacă ne-am raporta în analiza condițiilor de admisibilitate la solicitarea de anulare a Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021, putem observa același caracter inadmisibil al excepției de nelegalitate, întrucât invocarea acestui mijloc de apărare presupune existența unui litigiu pe fond demarat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Este indmisibilă, a arătat intimata, invocarea nelegalității Deciziilor președintelui ANCOM din data de 20.09.2021, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu, pe calea acțiunii directe în contencios administrativ si pe calea incidență a excepției de nelegalitate.

Prin concluzii scrise, cu privire la excepția de nelegalitate a LUF invocată în recurs, intimata a invocat excepția inadmisibilității, arătând că, pe de o parte, nu pot fi formulate cereri noi în recurs, pe de altă parte, aceeași excepție, cu altă motivare, cu alte motive, a fost invocată în fața primei instanțe și soluționată de aceasta.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va puncta principalele repere ale situației de fapt. Astfel, în favoarea reclamantei A. S.R.L au fost emise de pârâta ANCOM licențele de utilizare a frecvențelor radio cu numerele de la FX-PMP 01/2021 la FX-PMP 41/2021, pentru localități din cele 41 de județe ale României (toate localitățile, în cazul a 39 de județe, și o parte a localităților, în cazul județelor Galați și Tulcea). Aceste licențe îi confereau dreptul de utilizare a frecvențelor radio în banda de frecvențe 1880-1900 MHz, în scopul furnizării de rețele publice de comunicații electronice și de servicii de comunicații electronice destinate publicului, în tehnologie DECT, valabilitatea lor fiind de 5 ani, începând cu 01.07.2021.

Ulterior, în baza dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 și ale art. 6 alin. (1) din Decizia ANCOM nr. 551/2012, au fost emise de către ANCOM deciziile președintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către reclamanta-recurentă, aferent perioadei 01.07.2021 - 30.09.2021 (trimestrul III), comunicate la data de 23.09.2021 și deciziile președintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către reclamanta-recurentă, aferent perioadei 01.10.2021 - 31.12,2021 (trimestrul IV), comunicate la data de 30.12.2021.

La data de 30.12.2021 reclamanta-recurentă A. a formulat o cerere de renunțare la dreptul de a utiliza frecvențele radio, înregistrată la ANCOM cu nr. x/30.12.2021, iar prin decizia președintelui ANCOM nr. 15/11.01.2022, emisă în temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) lit. c), alin. (2) și alin. (4) din Decizia ANCOM nr. 353/2015 s-a constatat încetarea, începând cu data de 30.12.2021, a drepturilor reclamantei de utilizare a frecvențelor radio prevăzute în cele 41 de licențe de utilizare a frecvențelor radio.

Pe calea acțiunii deduse judecății (2 cereri conexate), reclamanta-recurentă A. a contestat legalitatea deciziilor președintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021 și a deciziilor președintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, de individualizare a tarifelor de utilizare a spectrului aferente trimestrelor III și IV din 2021, fiind invocată și excepția de nelegalitate a licențele de utilizare a frecvențelor radio cu numerele de la FX-PMP 01/2021 la FX-PMP 41/2021. Sentința recurată a concluzionat în sensul respingerii ca tardivă a cererii de anulare a a deciziilor președintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, al respingerii excepției de nelegalitate a celor 41 LUF și al respingerii ca nefondată a cererii de anulare a deciziilor președintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare raportat la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Deopotrivă, excepția de nelegalitate invocată în recurs de recurenta-reclamantă A. cu privire la cele 41 Licențe de utilizare a frecvențelor (LUF) este admisibilă în recurs, excepția invocată de intimata-pârâtă nefiind fondată, dar este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, recurenta-reclamantă A. a criticat soluția instanței de fond, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivelor de recurs subsumate cazului de casare de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Curtea reține că recurenta-reclamantă A. a invocat acest caz de casare atunci când a criticat soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate a celor 41 LUF, arătând că motivarea este contradictorie, instanța recunoscând existența prejudiciilor suferite de A., dar negând legătura de cauzalitate dintre acestea și emiterea nelegală a celor 41 de licențe. Instanța de fond ar fi trebuit să analizeze excepția de nelegalitate luând în considerare susținerile reclamantei privind încălcarea art. 14, 23 alin. (1), (24) și 30 din O.U.G. nr. 111/2011, iar nu să se limiterez la aspectele referitoare la exercitarea dreptului de utilizare a frecvențelor radio.

Or, arată Înalta Curte, sentința atacată este motivată, rezultând din cuprinsul acesteia motivele pentru care instanța de fond a respins excepția de nelegalitate, apreciind că, în fapt, susținerile reclamantei vizează, în fapt, dincolo de temeiurile de drept invocate, nu legalitatea emiterii licențelor, ci exercitarea efectivă a dreptului de utilizare a frecvențelor radio de către reclamantă.

Cât privește încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, corespunzător motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, acest motiv devine incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege aplicabile substanțial speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală, criticile recurentei-reclamante atât în ceea ce privește admiterea excepției tardivității cererii în anularea deciziilor ANCOM din 20.09.2021, cât și în ceea ce privește respingerea cererii de anulare a deciziilor ANCOM din 27.12.2021 și a excepției de nelegalitate a celor 41 licențe, critici vizând raționamentul instanței de fond și dezlegarea apărărilor formulate în fața acestei instanțe, nefiind fondate.

Reține Înalta Curte că, prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă A. a învederat și alte motive de pretinsă nelegalitate a actelor administrative contestate, respectiv a deciziilor de stabilire a tarifului din 27.12.2021, motive care nu au fost invocate prin cererile de chemare în jduecată conexate, acestea fiind prezentate pentru prima dată instanței de recurs. Astfel, în primul rând, recurenta A. a arătat că ar fi un furnizor de rețele de comunicații electronice (pct. 8 al art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011), că nu a fost niciodată "utilizator" în accepțiunea art. 4 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 11/2011, ANCOM având obligația de a elibera autorizații de asignare a frecvențelor (AAF) anterior emiterii deciziilor de plată a tarifului de utilizare a spectrului contestate în cauză. În al doilea rând, a invocat recurenta A. o fraudă la lege prin emiterea deciziilor de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului, o eludare a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 22/2009 prin inacțiunea ANCOM în a monitoriza și verifica inclusiv benzile de frecvențe radio licențiate, dar neutilizate efectiv, situații ce ar impune retragerea licenței radio neutilizate sau tezaurizate, iar nu continuarea emiterii deciziilor și încasării tarifelor de utilizare a spectrului radio.

Or, cum aceste motive nu sunt unele de ordine publică, cum în recurs pot fi aduse doar critici cu privire la legalitatea sentinței primei instanțe, în limitele sesizării acesteia atât sub aspectul chestiunilor de fapt, cât și a celor în drept, în acord cu dispozițiile art. 493 și art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., invocarea de noi motive de nelegalitate a actelor administrative având semnificația unei schimbări a cauzei cererii, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi analizate în prezenta cale de atac.

O notă distinctă se impune cu privire la invocarea pretinsei obligații a ANCOM de asignare a frecvențelor radio anterior emiterii deciziilor de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului radio și greșita apreciere a instanței de fond asupra acestui aspect, reclamanta-recurentă antamând o atare apărare și în cadrul excepției de nelegalitate a celor 41 licențe (încălcarea art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011), astfel încât Înalta Curte va păși la analiza ei atunci când va verifica legalitatea soluției de respingere a excepției de nelegalitate, în limitele criticilor recurentei-reclamante.

Trecând la anliza motivelor de recurs ce se subsumează cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care reclamanta-recurentă A. critică soluția instanței de respingere ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziilor ANCOM din 27.12.2021, Înalta Curte constată că se invocă ignorarea de către judecătorul fondului a obligației de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, în condițiile în care a fost invocată jurisprudența CJUE din cauza C375/11 Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A., iar considerentele nu fac trimiteri la acest argument de nelegalitate.

Înalta Curte reține că motivarea sentinței instanței de fond nu cuprinde referiri la jurisprudența CJUE amintită, așa cum a invocat recurenta, însă statuările instanței europene din cauza referită nu susțin interpretarea reclamantei-recurente în sensul nelegalității deciziilor ANCOM contestate. A susținut recurenta în cererea de recurs, în esență, că, în condițiile în care nu a utilizat spectrul radio și nici nu ar fi putut sa îl utilizeze doar în baza licențelor, deciziile sunt nelegale, contravenind dispozițiilor art. 8 din Directiva 2002/21/CE. Ceea ce a invocat însă la fond încercând a valorifica hotărârea CJUE a fost pretinsa încălcare de către ANCOM a caracterului anual al plății tarifului de utilizare a spectrului radio.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a răspuns implicit acestei critici de nelegalitate, atunci