ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției inspectorului-șef pronunțată în lucrarea nr. C22- 1130 din data de 01.08.2022 și a rezoluției inspectorului de caz pronunțată în lucrarea nr. 22- 1694 din data de 28.06.2022, ambele documente fiind pronunțate de inspector din cadrul Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la sancționarea disciplinară a domnilor procurori B., C., D. și a doamnelor procuror E., F. și G., toți procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, pentru abateri grave în soluționarea cu celeritate a dosarelor aflate în supravegherea dumnealor. În subsidiar, a solicitat să se dispună efectuarea cercetării disciplinare cu respectarea dreptului la apărare a părților implicate și cu privire la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Prin încheierea de ședinta din data de 14 februarie 2023, s-a constatat că este inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la sancționarea disciplinară a domnilor procurori B., C., D. și a doamnelor procuror E., F. și G..

Prin sentința civilă nr. 881 din 23 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere avand ca obiect solicitarea de sanctionare a magistratilor G., E., F., D. si C. și a respins ca inadmisibil acest capat de cerere; a admis în parte actiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a admis contestația formulată, a desființat Rezoluția Inspectorului-Șef pronunțată în lucrarea C22-113 la data de 01.08.2022 și Rezoluția de clasare pronunțată în lucrarea C x la data de 28.06.2022 și a trimis dosarul la Inspectia Judiciara pentru completarea verificărilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Inspecția Judiciară, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților și, implicit, cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu poate pune în discuție soluțiile dispuse de procurori, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, menționând în acest sens dispozițiilor art. 124 și art. 126 din Constituția României.

Astfel, nu trebuie confundate atribuțiile ce incumbă Inspecției Judiciare în materie disciplinară în referire la magistrați, cu desfășurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil. Altfel spus, recurenta nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuție de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces, ci competența limitată se exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurate de procuror sau a soluției dispuse de acesta.

Lectura atentă a rezoluției litigioase denotă legala soluționare a sesizării formulate, în acest sens putându-se constata că rezoluția atacată conține, după o prezentare a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, prezentarea în detaliu a situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante.

În acest context, față de cererea de chemare în judecată și sesizarea formulată în procedura administrativă de reclamantă, instanța a pornit de la o premisă eronată, anume aceea că ar fi revenit Inspecției Judiciare competența de efectuare a unui control detaliat de legalitate asupra modului în care se desfășoară procedura cercetărilor penale, fapt ce se poate constata din argumentarea sentinței atacate, instanța considerând că Inspecția Judiciară trebuia să efectueze cercetări amănunțite referitoare la dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Or, Legea nr. 303/2004 republicată, raportată la Legea nr. 317/2004 republicată, nu conferă Inspecției Judiciare o atribuție similară aceleia deținute de o instanță de control judiciar, anume de a verifica legalitatea și temeinicia activității judiciare, prin analiza modului în care a fost aplicat și interpretat dreptul procesual și dreptul substanțial în desfășurarea în concret a activității de urmărire penală.

În opinia recurentei, nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase modalitatea în care inspectorul judiciar a desfășurat activitatea de verificare a sesizărilor. În acest sens, se observă că a fost analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conținutul petiției formulate de reclamantă, la relațiile transmise de unitatea de parchet, nerezultând necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată și prin deplasare la sediul parchetului sau prin obținerea altor informații, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de petentă putând fi percepute prin analiza înscrisurilor comunicate.

Recurenta a indicat dispozițiile art. 73 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, pe cele ale art. 45 alin. (3) din același act normativ, precum și dispozițiile art. 11 și următoarele din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021, arâtând că nu există o metodologie obligatorie pentru desfășurarea activității de verificare prealabilă, care să aibă ca etape de îndeplinit anumite activități incumbând inspectorilor judiciari, ci modul de acțiune al acestora se determină în concret, la speța dedusă analizei, prin recurgerea după caz la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziție de Legea nr. 317/2004 republicată raportată la Regulamentul sus menționat.

A susținut recurenta că, în mare parte, cele reținute de Curtea de Apel București în legătură cu modul de efectuare a verificărilor prealabile nu corespund situației de fapt ce rezultă din materialul probator înaintat de subscria dosarului cauzei.

Astfel, pentru a stabili în mod concret circumstanțele faptice la care reclamanta petentă a făcut referire în sesizare, prin adresa din data de 17.05.2023 inspectorul judiciar a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București copia tuturor înscrisurilor relevante, istoricul dosarului (data sesizării, repartizarea sau redistribuirea, actele de cercetare penală efectuate în ordine cronologică, procurorul sau procurorii care au instrumentat/instrumentează cauza), precum și cererile formulate de către petentă și modul de soluționare al acestora.

Mai mult, conform notei telefonice din data de 06.06.2022 existente la dosarul cauzei, inspectorul judiciar a solicitat conducerii PCAB comunicarea motivelor (până la data de 08.06.2022) pentru care dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost repartizat unui procuror în supraveghere după acordarea numărului unic, respectiv după data de 03.08.2018 (data formulării plângerii penale) și până în luna mai 2020, când dosarul figurează ca fiind în supravegherea doamnei procuror E..

De asemenea, la data de 09.06.2022, inspectorul de caz a transmis o adresă conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, prin care a solicitat comunicarea, până la data de 16.06.2022, a volumului de activitate a dl. procuror C. în perioada 25.07.2018-22.05.2020.

Prin relațiile transmise de conducerea unității de parchet menționate, s-au comunicat datele și informațiile relevante soluționării sesizării petentei reclamante, inclusiv cele pe care Curtea de Apel București, prin sentința civilă atacată, le apreciază ca fiind necesar a fi analizate în completarea verificărilor.

Astfel, inspectorul judiciar a prezentat în mod clar volumul de activitate al procurorilor care au avut cauza în supraveghere (C., E., F., D., G.), încărcătura cauzelor de soluționat a celora care avut în lucru dosarul nr. x/2018 și faptul că s-a acordat întâietate dosarelor aflate în lucru, mai vechi de 5 ani de la data sesizării, conform Ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind domeniile prioritare de acțiune în perioada 2019-2022.

De asemenea, s-a constatat un volum mare de dosare penale aflate în lucru la lucrătorii de poliție care au avut cauza în lucru, dar și fluctuația de personal de la nivelul secției 7 de poliție/Poliția Sectorului 2, Biroul de Investigații Criminale.

Sub aspectul motivului neoperării în Ecris a procurorului desemnat să supravegheze dosarul penal menționat anterior, inspectorul judiciar a constatat în mod corect faptul că eventuala răspundere a conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București (2018-2020) nu mai poate fi angajată ca urmare a îndeplinirii terenului de prescripție de 2 ani prev. de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.

În consecință, instanța de fond a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor amintite mai sus, impunând Inspecției Judiciare efectuarea unor demersuri ce depășesc cadrul normativ înăuntrul căruia își desfășoară activitatea inspectorii judiciari, iar pârâta și-a îndeplinit obligația legală de a examina aspectele invocate și de a soluționa sesizarea formulată de reclamantă în limitele de competență impuse de legea specială, prin rezoluția contestată, fiind explicitate de către inspectorul judiciar aspectele analizate și rezultatul verificărilor prealabile efectuate.

În ceea ce privește rezoluția nr. C22-1130 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare din data de 28.06.2022 emisă în dosarul nr. x, a învederat că din coroborarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și ale art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 republicată, rezultă că Inspectorul-șef nu efectuează propriile cercetări/verificări ale aspectelor invocate prin plângere/sesizare, ci analizează doar actele dosarului și legalitatea soluției pronunțate. În speță, Inspectorul-șef a constatat în mod legal că rezoluția de clasare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare, este motivată, cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a susținut că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, instanța constatând în mod corect, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta Inspecția Judiciară, că niciunul dintre procurorii desemnați în cauză, într-o perioadă de 5 ani de zile nu și-a îndeplinit atribuțiile de supraveghere și control asupra organelor de poliție, iar conducătorul unității de Parchet nu a exercitat niciun control asupra procurorilor din subordinea sa, cu privire la timpul rezonabil de soluționare a cauzelor aflate pe rol.

Din punctul de vedere al motivării cu privire la motivul tergiversării soluționării unei cauze timp de mai mult 5 ani, Inspecția Judiciară a susținut că motivul ar fi schimbările dese de personal din cadrul secției 7 Poliție București.

Totuși, acest motiv, nedovedit, nu poate fi suficient pentru o persoană care și-a pierdut mama într-o situație tragică și care caută răspunsuri încercând să le obțină de la organele de urmărire penală, organe de urmărire penală care, prin tergiversarea soluționării cauzei, stimulează comportamentul infracțional.

Intimata-reclamantă nu contestă faptul că recurenta-pârâtă nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate de procurori, dar arată faptul că recurenta-pârâtă este organismul care poate controla, cenzura și sancționa lipsa pronunțării unei soluții temeinice și legale într-un termen rezonabil cu privire la o plângere formulată și înregistrată în mod legal.

În condițiile în care se susține că Inspecția Judiciară nu poate să controleze lipsa soluționării unei cauze într-un termen rezonabil și previzibil se golește de conținut însăși activitatea recurentei-pârâte care chiar pentru acest scop a fost constituită.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. C x din 28.06.2022 emisă de Inspecția Judiciară- Direcția de inspecție pentru procurori și a Rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C22-1130 din 01.08.2022 de respingere a plângerii formulate din dosarul nr. x.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei, a anulat rezoluțiile atacate și a trimis dosarul Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor.

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 45 alin. (3) și art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, impunând Inspecției Judiciare efectuarea unor demersuri ce depășesc cadrul normativ în care își desfășoară activitatea inspectorii judiciari.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât, pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 9 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, era necesară o analiză aprofundată a împrejurărilor cauzei și, aferent acestei analize, indicarea motivelor complete de fapt care au dus la tergiversarea actelor de urmărire penală și la aplicarea defectuoasă sau neaplicarea de fapt a dispozițiilor procurorilor de caz, atunci când ele au existat.

Astfel, art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevede ca și abatere disciplinară acea conduită a magistratului constând în nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Așadar, de esența acestei abateri disciplinare este imputabilitatea respectivei conduite profesionale, respectiv vinovăția existentă în contextul dat.

Totodată, art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, prevede că:

"(3) Aspectele semnalate (…) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. (…)

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare.".

Ca atare, premisa clasării sesizării prin rezoluție constă în absența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare.

Potrivit dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

Analizând situația de fapt și rezoluțiile atacate, instanța de fond a reținut, în esență, că în urma verificărilor prealabile, pârâta Inspecția Judiciară a considerat că nu există indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deoarece: s-a constatat că există o încărcătură mare de cauze de soluționat per procuror, procurorii care au avut dosarul nr. x/2018 în supraveghere acordând întâietate dosarelor aflate în lucru, mai vechi de 5 ani de la data sesizării, conform Ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind domeniile prioritare de acțiune în perioada 2019-2022; de asemenea, s-a constatat un volum mare de dosare penale aflate în lucru la lucrătorii de poliție care au avut cauza în lucru, dar și fluctuația de personal de la nivelul secției 7 de Poliție din Poliția Sectorului 2, Biroul de Investigații Criminale.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că pârâta nu a evidențiat în niciun fel media de dosare în lucru pe procuror la aceeași unitate de parchet și la nivel național în intervalul de timp de referință și situația fiecăruia dintre procurori raportat la aceasta medie; nu a precizat dacă există sau nu circumstanțe personale în activitatea acestora care puteau impieta asupra modului de supraveghere a urmăririi penale în dosar; nu a analizat de ce acest dosar a fost rerepartizat de 5 ori în 4 ani, care a fost motivul și algoritmul folosit pentru schimbarea procurorilor de caz; în ce privește situația fiecărui procuror în parte, nu a analizat dacă acesta/aceasta avea în lucru dosare penale mai vechi de 5 ani, iar în caz afirmativ, câte astfel de dosare avea în lucru și în câte a efectuat efectiv acte de urmărire penală în perioada de referință și cum a realizat prioritizarea activității; nu a analizat dacă toate dosarele efectiv soluționate de fiecare din cei 6 procurori erau mai vechi de 5 ani sau nu, pentru a se încadra în ordinul Procurorului General indicat în rezoluție, și nici dacă s-au respectat prevederile legale primare și secundare referitoare la obligațiile procurorilor de caz în ce privește ordinea instrumentării cauzelor aflate în urmărire penală proprie sau în supraveghere, iar în cazul în care acestea nu au fost respectate, care a fost motivul real; de asemenea, daca este vorba de intenție sau culpă si, în ultimul caz, care este gradul culpei; de asemenea, nu a indicat în ce anume a constat volumul mare de dosare penale la lucrătorii de poliție, nefiind precizat niciun număr, nicio medie de referință și nici indicați lucrătorii de poliție responsabili cu executarea indicațiilor procurorului în dosarul nr. x/2018.

Or, aceste aspecte erau esențiale pentru stabilirea existenței indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, din data de 03.08.2018 (data formulării plângerii penale) și până în prezent (de mai bine de 1 an și 4 luni), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nu a soluționat dosarul penal anterior menționat.

În aceste condiții, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului s-a pronunțat în cadrul prevăzut de art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dispunând anularea rezoluțiile atacate și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor, indicând în concret faptele și împrejurările pe care pârâta urmează a le lămuri.

Totodată, nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că instanța de fond a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 73 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, reținând caracterul incomplet al verificărilor prealabile, antamând practic legalitatea modului în care inspectorul judiciar a desfășurat activitatea de verificare a sesizărilor.

Instanța de fond a apreciat asupra modului sumar în care s-a făcut verificarea prealabilă de către inspecția judiciară, iar această împrejurare se subsumează legalității din perspectiva lipsei de efectivitate și eficiență a cercetării efectuate de recurentă.

Într-o cercetare efectivă, aceasta trebuie să creeze măcar aparența unei verificări concrete, ea nu poate fi arbitrară, lăsată la aprecierea subiectivă a inspectorului judiciar, ci trebuie să se realizeze în condițiile legii.

A primi argumentele recurentei ar însemna să se accepte ideea că rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară nu ar putea fi practic niciodată supuse controlului de legalitate al instanței, raționament care este contrar legii.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâta Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 881 din 23 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.