ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.02.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară: admiterea contestației; desființarea rezoluției din dosarul nr. x din 20.12. 2021 a Direcției de inspecție pentru procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecției Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii; desființarea rezoluției nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii; trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor prealabile și începerea procedurii disciplinare pentru investigarea modalității de exercitare a funcției de către procurorul criminalist B. cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2009

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului arată că în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde o motivare care să răspundă efectiv criticilor aduse celor două rezoluții ale Inspecției Judiciare, ci câteva paragrafe cu argumente generale, referitoare la limitele competenței Inspecției Judiciare și la necenzurarea raționamentului logico-juridic al procurorului, ca parte a independenței acestuia. Arată că prezenta cauză a fost lăsată în nelucrare mai mulți ani, iar trimiterea în judecată s-a făcut după 11 ani și jumătate de la data sesizării organelor de urmărire penală, într-o cauză de culpă medicală; că au existat întârzieri repetate, intenționate, în soluționarea cererilor de probatoriu, unele de peste 2 ani, dat cu toate acestea, prima instanță a motivat la modul general în sensul că aceste aspecte "se încadrează în limitele marjei de apreciere de care beneficiază un magistrat în organizarea activității de soluționare a cauzelor". Consideră că maniera foarte generală de a răspunde unor critici punctuale, argumentate, echivalează cu lipsa motivării, întrucât aceste considerente nu răspund unui raționament aplicat la situația de fapt din cauză. Or, prima instanță nu a reținut nicio situație de fapt. De asemenea, arată că cea mai mare parte a hotărârii recurate reprezintă o copiere cuvânt cu cuvânt a contestației sale, a întâmpinării Inspecției Judiciare, a răspunsului la întâmpinare și a unor fragmente din Rezoluția de clasare, ce nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în condițiile în care prin sentința recurată nu au fost examinate efectiv criticile reclamantei din cererea de chemare în judecată. Precizează că doar 3 pagini ale sentinței cuprind motivarea, însă, în realitate, această parte a conținutului hotărârii nu cuprinde efectiv decât câteva paragrafe în care se arată un presupus raționament al primei instanțe, prin care se forțează argumentarea, în sensul că cele sesizate excedează competențele Inspecției Judiciare ori că se referă la raționamentul logico-juridic al procurorului, ambele concluzii fiind străine de natura pricinii. Astfel, arată că în speță criticile concrete aduse celor două rezoluții, atât sub aspect procedural, cât și pe fond nu își găsesc contraargumentele în motivarea sentinței recurate, iar criticile sale cu privire la soluțiile Inspecției Judiciare nu au fost verificate. Menționează că prima instanță nu a analizat în concret argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la: faptul că inspectorul judiciar nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulți ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unități de parchet diferite, PJ Sector 2 București și PT București, care priveau aceeași cauză (aceeași faptă) și care nu au fost reunite, deși reunirea lor era obligatorie, precum și ascunderea probelor din dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 vreme de 7 ani; faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea pentru toate dosarele reunite, fără a analiza în vreun fel împrejurarea că faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al PT București, disjuns din dosarul DIICOT, înregistrat la PT București în 2019 și reunit cu dosarul nr. x/2009 al PT București, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări (în condițiile în care era vorba de infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale; prima instanță nu a răspuns criticilor conform cărora inspectorul judiciar nu a verificat și nu a analizat încălcarea normelor de competență materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017, timp în care procurorul a considerat că este competent să soluționeze cauza privind infracțiunea de ucidere din culpă, fără să fi fost incidentă instituția preluării dosarului, singura care i-ar fi permis să efectueze cercetarea în acest dosar; prima instanță nu a făcut vreo referire la criticile sale referitoare la încălcarea de către procurorul de caz a dispozițiilor procedurale referitoare la sfera persoanelor care au acces la dosarul de urmărire penală, permițând martorei C. să consulte întregul dosar. Mai arată că, deși a atacat ambele rezoluții, prima instanță nu a făcut nicio refere la rezoluția semnată de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare; că motivarea sentinței este formală și generică, instanța studiind dosarul în mod superficial. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă dispozițiile art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 11 alin. (2) lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, arătând că plângerea sa împotriva rezoluției de clasare nu este la dosar, iar prima instanță nu a avut posibilitatea de a verifica ce se critica în respectiva plângere. Susține că a solicitat instanței depunerea dosarului Inspecției Judiciare, dar instanța a respins această cerere prin încheierea din 30.05.2022, cu o motivare străină de soluționarea cererii, instanța de fond reținând în mod eronat că această cerere vizează o eventuală verificare prealabilă incompletă a Inspecției Judiciare, câtă vreme cererea se referea la un aspect ulterior sesizării instanței cu contestație, după soluția de clasare și controlul ei în cadrul plângerii adresate Inspectorului șef. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică faptul că inspectorul judiciar a considerat că procurorul nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, deși a trimis dosarul în judecată după 11 ani și jumătate, precum și faptul că prima instanță a considerat că aceste aspecte nu puteau face obiectul analizei Inspecției Judiciare, întrucât țin fie de raționamentul logico-juridic, fie de libertatea de gestionare a cauzelor, dar fără a stabili situația de fapt, ce constituie premisa oricărui silogism juridic. Consideră că instanța a interpretat și aplicat greșit dreptul material, în speță fiind incidentă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, ca urmare a faptului că s-a încălcat obligația de soluționare cu celeritate a cauzelor, având în vedere că soluționarea unor cereri de probatorii s-a făcut la intervale foarte mari de timp, inclusiv de peste doi ani, cauza fiind lăsată în nelucrare. În acest sens, invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, din care reiese că încălcarea obligației de a soluționa cu celeritate cauzele nu poate fi justificată doar printr-un volum de activitate mediu ori similar altor colegi, ci numai printr-o încărcătură foarte mare, disproporționată. Or, colegii procurorului în discuție și-au soluționat dosarele în termene rezonabile, aspect față de care consideră că Inspecția Judiciară trebuia să efectueze verificări prealabile mai aprofundate. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, critică cele reținute de către prima instanță, în condițiile în care plângerea formulată la procurorul ierarhic superior nu elimină posibilitatea analizării de către Inspecția Judiciară a elementelor de legalitate în legătură cu o cauză. Susține că netemeinicia sentinței primei instanțe intră în sfera analizei instanței de recurs, întrucât hotărârea primei instanțe nu este supusă apelului devolutiv. Sub acest aspect, critică faptul că prima instanță a apreciat că relațiile solicitate în cursul verificării prealabile au permis analizarea criticilor formulate de reclamantă în limita competențelor recunoscute Inspecției Judiciare în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 317/2004, precum și faptul că prin sentința recurată s-a reținut că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, respectiv că exercitarea unui control asupra legalității sau a temeiniciei modului de instrumentare a cauzei penale nu este posibilă în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 45 și următoarele din Legea nr. 317/2004, sens în care invocă Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020 a Curții Constituționale. Consideră că în speță lipsește o analiză complexă și serioasă, nefiind realizată o cercetare a fondului cauzei. Apreciază că procurorul trebuia să realizeze actele de urmărire penală cu ritmicitate și într-un termen optim, pentru a avea loc și judecarea cauzei în interiorul termenului de prescripție, iar prin judecarea sa în camera preliminară și respingerea tuturor cererilor de probatoriu, a fost prejudiciată. Astfel, arată că inspectorul judiciar nu a oferit niciun argument pertinent pentru faptul că de la data de 10.09.2009, când PJ Sector 2 a dispus declinarea competenței materiale de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, și până la data de 03.03.2017, când a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă și când prin ordonanța din 07.03.2017 a dispus declinarea competenței de soluționare către PJ Sector 2, procurorul de caz a avut perioade uriașe de inactivitate, ani de zile în care nu a administrat nicio probă în acest dosar, în condițiile în care, conform datelor din Ecris, doamna procuror nu a avut un volum de activitate deosebit de al celorlalți procurori din aceeași unitate de parchet. De asemenea, consideră că în mod greșit, prima instanță a reținut că reclamanta a avut posibilitatea de a prezenta judecătorului de cameră preliminară toate criticile cu privire la modalitatea de administrare a probelor în cursul urmăririi penale, iar aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul contestației împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare. Arată că, de fapt, instanța a refuzat să analizeze încălcările normelor procedurale în cursul urmăririi penale, cum ar fi aspectele legate de modalitatea în care s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 cu dosarul nr. x/2009, refuzul procurorului de a primi cereri, concluzii sau memorii și de a administra proba cu martori, refuzul de a solicita informații din bazele de date ale spitalului și ale laboratorului de analize. Critică faptul că prima instanță a reținut că în cauză nu se regăsește acea gravitate deosebită a încălcării normelor de procesual, care să aibă consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Arată că procurorul B. a efectuat urmărirea penală în cauză, deși nu avea competență materială și nu fusese incidentă nicio situație de prorogare de competență, cea mai importantă fiind perioada 2012-2017 în care s-au administrat probele, în care procurorul B. a încălcat cu știință și din rea-credință, normele de competență materială, doar în scopul de a deține controlul asupra acestui dosar și a salva de la răspundere penală, prin intervenirea prescripției răspunderii, pe medicul C., reclamat de către familie. Susține că reaua-credință rezultă și din faptul că inclusiv după ce a formulat cereri de schimbare a încadrării juridice, procurorul a continuat să efectueze acte de urmărire penală în cauză și abia după sesizarea Curții Constituționale în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 302/2017, și-a declinat formal competența în favoarea parchetului de pe lângă judecătorie. Mai arată că judecătorul care soluționa cererile procurorului avea posibilitatea să își verifice propria competență și să respingă cererea de încuviințare a interceptărilor sau a percheziției, dar aceste aspecte nu au condus la respingerea acțiunii disciplinare față de procuror. Prezentând succesiunea evenimentelor, arată că, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, competența procurorului este aceea de a efectua urmărirea penală ori de a conduce și controla nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale în cauzele prevăzute de lege, sens în care invocă dispozițiile art. 56 alin. (6) din C. proc. pen., potrivit cărora procurorul efectuează urmărirea penală cu privire la faptele pentru care este competentă instanța corespunzătoare respectivei unități de parchet. Astfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 302/04.05.2017 a constatat că urmărirea penală în cazul infracțiunilor de o complexitate redusă este prevăzută în competența parchetelor ce funcționează pe lângă judecătorii. Consideră că organul de urmărire penală care efectuează cercetarea într-o cauză penală nu putea să își aleagă orice cauză de competența oricărui alt parchet, chiar și inferior în grad. Mai susține că inspectorul judiciar nu s-a pronunțat și nu a investigat lipsa de imparțialitate a procurorului din cauza în care a fost cercetată, ce reiese atât din soluționarea cu întârziere a cererilor sale de probațiune, cât și din faptul că a conferit calitatea de martor persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea penală și plângerea împotriva soluției de clasare desființată de Tribunalul București, deși "nu există nicio soluție de clasare privind pe D.". Menționează că procurorul a avut în mod constant o atitudine ostilă în ceea ce o privește, nu a înregistrat declarațiile date de către aceasta, iar modul de lucru al doamnei procuror a condus la eludarea unui control judecătoresc asupra unei soluții pe fond privind pe dr. C., în condițiile în care din datele din sistemul informatic Infoword rezulta o situație fundamental diferită față de ceea ce a susținut dr. C., cu privire la numărul de recoltări de analize, momentul recoltării și cel al cunoașterii rezultatelor, până la momentul preluării cazului de către echipa de gardă, completări cu pagini noi și mențiuni olografe noi pe foaia de obsevație clinică a pacientei, după ridicarea de copii ale acestei foi de observație, care trebuiau lămurite inclusiv prin întrebări adresate martorei, persoana cu acces privilegiat la aceste foi. Critică faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea fără a analiza aspectul că în dosarul nr. x/2019 al PT București (disjuns din dosarul DIICOT) procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări, deși era evident că se săvârșiseră mai multe infracțiuni de fals în înscrisurile medicale administrate ca probe, respectiv adăugiri în foaia de observație clinică a pacientei decedate, atașarea unor file noi inexistente la momentul la care copia acestei foi de observație clinică fusese ridicată de către organele de cercetare penală. Dosarul nr. x/2019 viza infracțiunile de furt, fals material în înscrisuri oficiale și acces ilegal la un sistem informatic; furtul viza sustragerea buletinelor de analiză sânge ale pacientei, dispariția foilor de observație clinică ale pacientei de la internările anterioare, precum și a mențiunilor din Infoword privind internările aceleiași paciente, dispariția foii ATI a pacientei pentru cele trei zile cât aceasta a fost îngrijită în secția ATI, dispariția cartelelor de compatibilitate sangvină la patul bolnavului, care ar fi putut aduce informații privind sângele și produsele de sânge administrate pacientei, compatibilitatea dintre acestea și primitor, precum și complicațiile tratamentului politransfuzional. Falsul în înscrisuri oficiale privea atât supraadăugările efectuate pe foaia de observație a pacientei și ștersăturile de pe aceeași foaie, cât și apariția mai multor înscrisuri medicale, la momentul la care DIICOT a cerut foaia de observație clinică a pacientei decedate, înscrisuri medicale care nu existau la momentul ridicării foii de observație clinică în anul 2009 (fișa de însoțire cadavru cu diagnosticul de apoplexie, fișa cu cauzele de deces privind sarcina, nașterea și lăuzia, cu date contrare celor scrise în foaia de observație clinică a pacientei). În legătura cu momentul la care s-au efectuat aceste suprascrieri și adiționări de file în foaia de observație, procurorul de caz nu a făcut niciun fel de cercetări, astfel că, nefiind cunoscută data săvârșirii infracțiunilor, nu se poate discuta despre prescripție. De asemenea, arată că starea de fapt reținută de inspectorul judiciar reprezintă o sinteză deficitară a rechizitoriului; că inspectorul judiciar a tras mai multe concluzii greșite, în condițiile în care, deși la pagina 3 a rezoluției de clasare a recunoscut că cea mai mare parte a mijloacelor de probă au fost administrate după redeschiderea urmăririi penale și până la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de ucidere din culpă, adică în intervalul 21.05.2012 - 07.03.2017, respectiv până ca recurenta-reclamantă să dobândească calitatea de suspect, inspectorul judiciar nu a considerat că activitatea procurorului a fost defectuoasă; că faptul că există faza camerei preliminare, care poate cenzura aspectele de legalitate ale actelor de urmărire penală și a probelor administrate în această fază a procesului, nu înseamnă că a devenit desuetă abaterea disciplinară de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Precizează că, deși ultimul aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală a fost emis în mai 2018, audierea sa a avut loc la mai mult de 2 ani de la ultimul act procesual menționat, respectiv în septembrie 2020, timp în care cauza a stat în nelucrare. Mai arată că Inspecția Judiciară nu a analizat faptul că audierea tuturor martorilor în cursul urmăririi penale s-a realizat fără depunerea jurământului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 121 C. proc. pen., (de exemplu, vol. 3 DUP, pag. 93, vol. 3 DUP, pag 63, pag. 19 din plângere, vol. 3 DUP, pag. 47, pag. 20 din plângere, vol. 3 DUP, pag. 73, vol. 3 DUP, pag. 81, iar judecătorul de cameră preliminară a analizat legalitatea acestor acte de procedură și, deși a constatat că audierea s-a desfășurat fără respectarea dispozițiilor legale, le-a menținut, întrucât nu a identificat o vătămare. De asemenea, susține că Inspecția Judiciară nu a analizat nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la înregistrarea declarațiilor în cursul urmăririi penale, conform prevederilor art. 110 alin. (5) teza I, art. 111 alin. (4) și art. 123 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-reclamantă apreciind că audierea sa, în calitate de suspect și inculpat, ar fi trebuit să se realizeze cu respectarea dispozițiilor legale, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, situație în care înregistrarea ar fi fost posibilă. Arată că nu a avut acces la dosarul cauzei decât după ce a dobândit calitatea de suspect, la data de 13.07.2017, deși doamnei doctor C. i s-a permis în mod repetat accesul la dosar, din calitatea de martor; că după ce și-a exprimat disponibilitatea de a da o declarație în calitate de suspect, nu a mai fost audiată, deși a avut o discuție cu doamna procuror, scurtă și neprofesionistă, după care trei ani nu a mai fost citată, dosarul stând în nelucrare; că la parchetul TB a fost chemată din nou abia în septembrie 2020, când de fapt a dat o declarație, iar doamna procuror a informat-o că din suspectă a devenit inculpată și că are cunoștință că nu-și recunoaște fapta, nefiind dispusă să o audieze; că doamna procuror a manifestat tot timpul dezinteres față de lămuririle pe care dorea să le aducă și nu a consemnat aspectele învederate de recurentă; că, deși a dorit să dea declarație în cauză, doamna procuror nu a fost dispusă să consemneze declarațiile acesteia, încălcând dispozițiile procedurale referitoare la relatarea liberă. Consideră că inspectorul judiciar trebuia să verifice dosarul și să constatate modul nelegal în care s-a lucrat, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a refuzat să dea declarații, nu a fost citată în vederea audierii și nu a fost audiată, dar, cu toate acestea, s-a dispus trimiterea în judecată. Mai arată că, deși a invocat încălcarea dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. și a altor norme procedurale, Inspecția Judiciară nu a analizat aceste aspecte, iar pe de altă parte, a respins probele solicitate de către recurentă, deși a argumentat necesitatea acestora, fără nicio justificare. De asemenea, susține că doamna procuror: a soluționat după un interval de peste doi ani cererile sale de probatorii din 2017, 2018, 2019 prin ordonanțe succesive de respingere, emise în intervalul 30.06.2020 - 30.07.2020, urmate imediat de inculparea recurentei; a conferit calitatea de martor persoanei împotriva căreia s-a formulat plângere penală, deși nu exista o soluție de clasare privind pe dr. C.; a permis dr. C. studierea dosarului și a declarațiilor anterior audierii sale, chiar și cu o zi înainte de a fi audiată ca martor, ceea ce i-a influențat declarațiile; nu a acceptat audierea expertului de specialitate, după formularea celui de-al doilea răspuns al Comisiei Superioare în lipsa unui specialist obstetrician, pentru clarificarea răspunsurilor la obiectivele din noul raport de expertiză și din avizul Comisiei Superioare în situația constatării unui diagnostic nou anatomopatologic cauzator de deces, diagnostic total diferit de cel susținut de INML în cadrul primului aviz al Comisiei Superioare și Raportului de Nouă Expertiză; a refuzat sistematic să solicite acte medicale referitoare la cauză, care au ajuns în dosar pe cale indirectă; a încălcat obligația legală de a trimite experților medico-legali toate actele medicale referitoare la caz; a acceptat încălcarea dispozițiilor legale de către instituțiile medico-legale, respectiv refuzul formulării avizului Comisiei de Avizare și Control, trimiterea spre expertiză organului ierarhic superior din lipsă de specialiști obstetricieni, ca ulterior să accepte avizul final al Comisiei Superioare emis în lipsa specialistului obstetrician, în condițiile schimbării diagnosticului de deces; neînaintarea către experții medico-legali a declarațiilor sale, a probelor concordante cu apărarea recurentei și a opiniilor medicale favorabile acesteia; lipsa din documentul Raport Medico Legal de Necropsie a oricăror referiri la notele explicative depuse de recurentă la Colegiul Medicilor București, respectiv dezinteresul în ceea ce privește aflarea adevărului; documentația medicală incompletă pentru emiterea raportului Medico-legal de necropsie, respectiv trimiterea spre expertiză a unei documentații medicale incomplete, fără echografiile care susțineau diagnosticul pus. Susține că, întrucât doamna procuror în mod constant a trimis spre expertiză documentația medicală incompletă, se creează suspiciunea că aceasta a acționat cu rea-credință, cu scopul denaturării concluziilor specialiștilor, obstrucționării mijloacelor de aflare a adevărului medical și implicit a cauzei de deces, în condițiile în care dosarul de la Colegiul Medicilor România (CMR) conține critici explicite ale experților cu privire la doctorii vinovați, adică la prestația medicilor Dr. C. și Dr. E., care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat experții medico-legali, care au întocmit noua expertiză, să își reformuleze concluziile ținând seama de întregul conținut al opiniilor personalului din specialitatea obstetrică-ginecologie. De asemenea, arată că doamna procuror B. a refuzat să trimită comisiei care a efectuat raportul de nouă expertiză ecografiile efectuate pacientei după vârsta de 22 săptămâni de sarcină, și deși a sesizat aceste lacune din dosarul penal, doamna procuror a refuzat să recunoască faptul că în dosarele de la Colegiul Medicilor aceste ecografii fie nu apar, fie apar doar imagini cu date de biometrie fetală, fără interpretare și diagnostic, deși acestea existau în format complet (poză și interpretare) în dosarul "paralel", conexat tardiv, după emiterea ultimului aviz al Comisiei Superioare, fiind parafate și semnate chiar de dr. C., ceea ce o incriminează ca fiind responsabilă de ascunderea adevărului medical și conduită medicală greșită. Mai arată că doamna procuror a omis faptul că în documentele disponibile pentru expertiza INML una dintre ecografiile efectuate la vârsta de sarcină de 26 săptămâni și 3 zile are doar date de biometrie fetală, iar cea de a doua ecografic cu antetul Spitalului Județean Ilfov (unde dr. C. a fost manager la aceea vreme), este efectuată la 28 săptămâni de sarcină și 4 zile, fără ca imaginea să fie însoțită de interpretarea olografa a ecografiei, motiv pentru care apreciază că aceste documente trimise incomplet nu pot susține un diagnostic, iar pe de altă parte, faptul că expertiza INML s-a bazat pe date incomplete și adevărata patologie existentă din cursul sarcinii a fost astfel ascunsă. În același sens, susține că a fost trimisă o documentație incompletă pentru avizul Comisiei Superioare Medico-Legală, din care lipseau înscrisurile depuse de recurentă, opinia expertului desemnat oficial de Colegiul Medicilor din România - Academician Prof. Munteanu Ioan - din data de 15.09.2010, opinie care a fost solicitată de doamna procuror abia în data de 22.09.2017, mult după emiterea avizului Comisiei Superioare nr. E1/9572/2016. Totodată, invocă ascunderea de către doamna procuror a documentelor medicale. Astfel, dosarul nr. x/2010 nu a fost trimis niciodată la INML și nimic din conținutul său nu a fost avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză și nici la soluționarea cauzei; doamna procuror a încălcat dispozițiile legale referitoare la punerea la dispoziție integrală a actelor medicale și medico-legale privind pacienta; abia la data de 12 martie 2018 s-a dispus reunirea celor două cauze, ocazie care recurenta-reclamantă arată că a aflat de conținutul mai multor acte medicale, cum ar fi ecografiile (imagini + interpretare scrisă olograf) făcute pacientei pe parcursul sarcinii chiar de către Dr. C.. Precizează că, prin trimiterea trunchiată a documentelor medicale și medico-legale, medicii legiști au avut o imagine deformată asupra situației de fapt, necunoscând patologia preexistentă nașterii, care ar fi schimbat concluziile raportului de expertiză. Arată că, după ce i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în iulie 2017, a sesizat faptul că din dosarul de anchetă lipsea declarația sa din 2011, dată la Poliția Sectorului 2 București în prezența avocatului ales F. și că a primit o copie a înscrisurilor abia în data de 13 iunie 2018, după emiterea Ordonanței de reunire a cauzelor, procurorul de caz ignorând complet în cursul anchetei faptul că pacienta a fost urmărită pe tot parcursul sarcinii la cabinetul privat al soților dr. C. și dr. G.. Recurenta-reclamantă critică respingerea de către procuror a unor probe esențiale, în opinia sa, în lămurirea împrejurărilor în care a decedat pacienta H.. Astfel, arată că nu s-a verificat modul în care s-a aplicat tratamentul transfuzional de corecție a tulburării grave de coagulare și dacă s-a respectat legea transfuziilor de către medicii ATI E. și I.; nu s-au luat în considerare înscrisurilor medicale din foaia de observație a pacientei și nici opinia specialistului hematolog Șef centru transfuzii la Spitalul Clinic Universitar București. Întrucât doamna procuror B. a respins cererea de investigare a cauzei decesului, prin prisma corectitudinii tratamentului hemotransfuzional aplicat pacientei, medicii legiști INML nu s-au pronunțat în nici un fel asupra tratamentului hematologic. Contrar celor reținute de către doamna procuror, tulburarea de coagulare cunoscută sub denumirea de coagulare intravasculară diseminată (C1D) se tratează cu șanse de succes, iar pacienta rămasă în viată 3 zile după intervenția chirurgicală, perioadă în care a fost în îngrijirea secției ATI, trebuia tratată conform protocoalelor de hematologie și ATI. Mai arată că specialiștii INML nu au răspuns la obiectivul nr. 5 din Raportul de Necropsie privind grupa sanghină și Rh-ul pacientei. Formularea de către procuror a unor concluzii medicale nefundamentate științific, folosirea greșită a noțiunilor medicale, confuzia dintre procedura de anestezie și cea transfuzională hematologică reprezintă dovezi ale relei-credințe sau cel puțin ale unei grave neglijențe în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege pentru procuror în coordonarea și efectuarea actelor de urmărire penală. În acest context, invocă atitudinea părtinitoare a doamnei procuror în favoarea altor persoane implicate în acest caz, precum și faptul că focusarea tendențioasă a anchetei numai asupra recurentei absolvă în mod nepermis de orice culpă medicală pe toți cei care au contribuit la decesul pacientei. Precizează că afirmațiile doamnei procuror că a înaintat toate documentele sunt contrazise și de Ordonanța din 19.09.2017 prin care solicita tocmai aceste opinii după emiterea avizului CSML la 01.02.2017. Susține că au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la reunirea obligatorie a cauzelor - art. 63 alin. (1) raportat la art. 41-43 C. proc. pen., iar urmărirea penală s-a desfășurat concomitent în două dosare diferite, respectiv în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și în dosarul nr. x/2010, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, acestea fiind reunite abia după 8 ani, la data de 12.03.2018. Probele complete în care se menționează diagnosticul de placenta praevia, imaginea și interpretarea ecografică cu semnătura și parafa medicului C. existau doar în dosarul nr. x/2010, dar doamna procuror nu a făcut demersurile necesare pentru a reuni cele două cauze, deși i-a explicat că fusese audiată în celălalt dosar, indicând datele necesare, dar cu toate acestea, procurorul nu a verificat susținerile sale, nu s-a sesizat cu privire la faptul că existau două dosare separate privind aceeași cauză și nu a solicitat dosarul de la parchetul inferior, în care se efectua ancheta în paralel, în vederea reunirii. Consideră că cel mai grav aspect constă în aceea că, deși i-a adus la cunoștință existența celuilalt dosar, nu a dispus reunirea lui decât după 8 ani și a refuzat să solicite o refacere a raportului de expertiză care să țină seama și de actele medicale ale pacientei din perioada sarcinii, aflate în dosarul reunit. Susține că a fost vătămată și din cauza existenței celor două anchete penale paralele, deoarece o parte dintre actele medicale și medico-legale efectuate în cauză și existente doar în dosarul nr. x/2010 nu au fost cunoscute la momentul efectuării raportului de nouă expertiză și la momentul avizării acestuia de către CSML. Recurenta-reclamantă invocă și refuzul nejustificat al procurorului de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces, abatere pe care Inspecția Judiciară nu a analizat-o și asupra căreia inspectorul judiciar nu s-a pronunțat. Astfel, arată că deși a făcut nenumărate cereri pentru a se solicita Spitalului Sf. Pantelimon actele medicale și evidențele referitoare la pacienta J. în integralitatea lor, inclusiv în ceea ce privește analizele de laborator efectuate la Laboratorul de analize Gral, acestea au fost ignorate, cererile fiindu-i refuzate, ceea ce a condus la trecerea timpului de păstrare a acestora și arhivarea lor, astfel că, după formularea plângerii la DIICOT, a comunicat acestui parchet că nu mai deține evidențele analizelor de laborator din anul 2009. Mai mult, analizele au devenit indisponibile chiar în din ziua solicitării lor în cadrul anchetei DIICOT. Tot după plângerea la DIICOT, această unitate de parchet a solicitat extrasele privind pe pacienta J. din evidențele Infoword de la Spitalul Sf. Pantelimon, sistemul informatic de evidență al tuturor actelor medicale, analizelor, medicamentelor și serviciilor oferite de spital fiecărui pacient, dar, în mod constant, procurorul B. a refuzat atașarea la dosar a acestor documente, iar după ce recurenta a făcut copii ale acestui registru din dosarul DIICOT, procurorul de caz a refuzat să confrunte datele obținute de DIICOT cu cele din dosarul propriu. Menționează că în rechizitoriu nu a oferit niciun argument referitor la extrasele din Infoword, care arătau că recurenta a făcut manevrele terapeutice importante pentru reechilibrarea hidroelectrolitică și pentru oprirea hemoragiei, întrucât înregistrările informatice arătau data și ora în care s-au făcut procedurile pacientei, date care coincid cu declarațiile pe care le-a dat în 2009, 2011, 2013 și 2020 și contrazic declarațiile dr. C. și medicilor ATI E. și I.. De asemenea, la acest dosar se aflau și declarațiile date în anul 2011 de către mai multe cadre medicale, inclusiv recurenta și care nu se regăsesc în dosarul nr. x/2009. Consideră că, în acest mod, procurorul de caz a înlăturat cu bună știință elemente esențiale din anchetă, probe obiective în defavoarea dr. C., opozabile declarațiilor mincinoase pe care aceasta le-a dat. Mai invocă refuzul doamnei procuror de a solicita fișa de anestezie-terapie intensivă (ATI) a pacientei și actele medicale privind-o pe aceasta, din care rezultă modul în care i s-a aplicat tratamentul transfuzional, precum și refuzul doamnei procuror de verificare a dovezilor obiective menționate de recurentă și neluarea în considerare a efectuării unei anchete privind conduita hematologică transfuzională, pe baza înscrisurilor medicale din foaia de observație a pacientei, ce evidențiază modul dezastruos în care s-au recomandat și administrat sângele și produșii de sânge, respectiv neluarea în considerare a opiniei unui specialist hematolog (Șef centru transfuzii Spital Clinic Univesitar București). De asemenea, recurenta-reclamantă invocă alte fapte care ar putea constitui abateri disciplinare și asupra cărora inspectorul judiciar nu s-a pronunțat, cum ar fi: neaducerea la cunoștință din primele faze ale anchetei penale a calității procesuale a părților implicate, împrejurare ce i-a produs recurentei o vătămare a drepturilor sale la apărare; deși dr. C. era persoana reclamată de soțul pacientei, aceasta procurorul a dispus audierea acesteia de către organele de poliție judiciară din cadrul DGPMB Serviciul Omoruri, în calitate de martor, la data de 21 martie 2017, după ce aceasta a avut la dispoziție în data de 20.03.2017 declarația lui J. (soțul persoanei decedate), motiv pentru care procurorul de caz a lezat de o manieră gravă drepturile sale procesuale și reputația profesională. Consideră că în mod nelegal s-a reținut prin Rezoluție de către Inspecția Judiciară că nu ar exista indicii cu privire la vreo greșeală comisă de către d-na procuror B., deși aceasta a exercitat abuziv și neglijent îndatoririle ce îi reveneau, motiv pentru care solicită trimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru continuarea verificărilor prealabile, începerea procedurii disciplinare și investigarea modalității de exercitare a funcției către procurorul criminalist B. cu ocazia soluționării Dosarului nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că nu pot fi reținute în cauză aspecte care să poată fi subsumate acestuia, cu referire la modalitatea de instrumentare a cauzei de către judecătorul fondului. Arată că a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este motivată coerent și amplu, cu luarea în considerare a tuturor criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că argumentele expuse prin cererea de recurs se subscriu motivului de casare prevăzut de pct.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată în esență că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară: admiterea contestației; desființarea rezoluției din dosarul nr. x din 20.12. 2021 a Direcției de inspecție pentru procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecției Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii; desființarea rezoluției nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii; trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor prealabile și începerea procedurii disciplinare pentru investigarea modalității de exercitare a funcției de către procurorul criminalist B. cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2009 Prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată, iar împotriva soluției instanței de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. Examinând criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate. Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că plângerea recurentei împotriva rezoluției de clasare nu este la dosar, iar prima instanță nu a avut posibilitatea de a verifica ce se critica în respectiva plângere; că instanța de fond a respins cererea sa de a se depune dosarul Inspecției Judiciare prin încheierea din 30.05.2022, cu o motivare străină de soluționarea cererii de atașare dosar, instanța reținând că această cerere vizează o eventuală verificare prealabilă incompletă a Inspecției Judiciare, câtă vreme cererea se referea la un aspect ulterior sesizării instanței cu contestație, după soluția de clasare și controlul ei în cadrul plângerii adresate Inspectorului șef. Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil. În speță, criticile formulate de către recurentă, circumscrise acestui motiv de casare, sunt fondate, conturându-se nelegalitatea hotărârii în raport cu motivarea respingerii cererii de depunere a dosarului Inspecției Judiciare. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde o motivare care să răspundă efectiv criticilor aduse celor două rezoluții ale Inspecției Judiciare, ci câteva paragrafe cu argumente generale, referitoare la limitele competenței Inspecției Judiciare și la necenzurarea raționamentului logico-juridic al procurorului, ca parte a independenței acestuia; că hotărârea recurată nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în condițiile în care prin sentința recurată nu au fost examinate efectiv criticile reclamantei din cererea de chemare în judecată; că prima instanță nu a reținut situația de fapt; că prima instanță nu a analizat în concret argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la: faptul că inspectorul judiciar nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulți ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unități de parchet diferite, PJ Sector 2 București și PT București, care priveau aceeași cauză (aceeași faptă) și care nu au fost reunite, deși reunirea lor era obligatorie, precum și ascunderea probelor din dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 vreme de 7 ani; faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea pentru toate dosarele reunite, fără a analiza în vreun fel împrejurarea că faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al PT București, disjuns din dosarul DIICOT, înregistrat la PT București în 2019 și reunit cu dosarul nr. x/2009 al PT București, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări (în condițiile în care era vorba de infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale; prima instanță nu a răspuns criticilor conform cărora inspectorul judiciar nu a verificat și nu a analizat încălcarea normelor de competență materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017, timp în care procurorul a considerat că este competent să soluționeze cauza privind infracțiunea de ucidere din culpă, fără să fi fost incidentă instituția preluării dosarului, singura care i-ar fi permis să efectueze cercetarea în acest dosar; prima instanță nu a făcut vreo referire la criticile sale referitoare la încălcarea de către procurorul de caz a dispozițiilor procedurale referitoare la sfera persoanelor care au acces la dosarul de urmărire penală, permițând martorei C. să consulte întregul dosar. De asemenea, a invocat și alte aspecte cu privire la care instanța de fond nu a dat vreun răspuns prin sentința recurată. Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, întrucât hotărârea nu cuprinde argumentele instanței la toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată. În consecință, instanța de recurs apreciază că se impune admiterea recursului și casarea sentinței recurate. Verificând Rezoluția din dosarul nr. x din 20.12. 2021 al Direcției de Inspecție pentru Procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecției Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii și Rezoluția nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că se impune desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare, pentru completarea verificărilor, având în vedere considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data formulării sesizării: "Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor." În cauză, prin contestația formulată împotriva celor două rezoluții, se invocă săvârșirea de către magistrații procurori a unor fapte ce reprezintă abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora: "Constituie abateri disciplinare: h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; (...) t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." De asemenea, potrivit art. 99 1 din același act normativ: "(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Înalta Curte constată că Inspecția Judiciară nu a examinat în mod concret și efectiv, în raport cu aspectele semnalate de către contestatoare dacă există indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004, respectiv nu a analizat toate aspectele invocate de către contestatoare prin sesizarea și plângerea formulate și nu a administrat probe în acest sens, în cuprinsul în condițiile în care rezoluțiile atacate cuprind o motivare generală, fără evidențierea elementelor particulare invocate. Cu titlu exemplificativ, se constată că inspectorul judiciar ce a emis rezoluția de clasare nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulți ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unități de parchet diferite, PJ Sector 2 București și PT București, privind aceeași faptă, ce nu au fost reunite (7 ani); faptul că nu s-au efectuat cercetări și nici nu s-au administrat probe vreme de mai multți ani; că nu s-a verificat și nu s-a analizat încălcarea normelor de competență materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017; nu s-a analizat contextul în care s-a permis accesul la dosarul de urmărire penal unor persoane din dosar și nici faptul că trimiterea în judecată s-a făcut după 11 ani și jumătate de la data sesizării organelor de urmărire penală; că deși recurenta a adus la cunoștința procurorului existența celuilalt dosar, nu s-a dispus reunirea celor două cauze decât după 8 ani, încălcându-se dispozițiile art. 63 alin. (1) raportat la art. 41-43 C. proc. pen., în condițiile în care urmărirea penală s-a desfășurat concomitent în două dosare diferite, respectiv în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și în dosarul nr x/2010, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, acestea fiind reunite abia la data de 12.03.2018; că recurenta a fost vătămată de existența celor două anchete penale paralele, deoarece o parte dintre actele medicale și medico-legale efectuate în cauză și existente doar în dosarul nr. x/2010 nu au fost cunoscute la momentul efectuării raportului de nouă expertiză și la momentul avizării acestuia de către CSML, etc. Analizând rezoluția de clasare, se constată faptul că aceasta cuprinde aspecte în general aspecte teoretice referitoare la sesizările adresate Inspecției Judiciare, iar atunci când s-a referit la aspectele invocate de către contestatoare cu privire la tergiversarea dosarului penal, a reținut că pentru a se reține tergiversarea era necesar să se constate lăsarea în nelucrare a cauzei, iar aceasta să fie consecința dezinteresului procurorului; că dosarul a fost unul complex din perspectiva specificului infracțiunilor cercetate, al modului de săvârșire a faptelor și a numărului mare de acte ce s-a impus a fi administrate; că procurorul nu poate efectua urmărirea penală concomitent în toate dosarele care îi sunt repartizate. Este adevărat că litigiul de față comportă o complexitate ridicată, însă inspectorul nu a analizat aspectele invocate de către contestatoare cu privire la perioadele îndelungate de timp, de câțiva ani, în care nu au fost administrate probe, nu s-au făcut audieri (inclusiv recurentei-contestatoare, după cum susține aceasta, nu i s-a permis să dea declarații sau să depună documente la dosar, relevante din punctul său de vedere), nu a examinat problema competenței și nici aspectul referitor la reunirea dosarelor privind cauzele invocate a fi identice, în care vreme de 8 ani s-au făcut cercetări paralele de către două unități de parchet distincte. Or, gradul ridicat de complexitate a cauzei și faptul că procurorii lucrează în paralel în mai multe dosarele de urmărire penală nu justifică perioadele lungi de inactivitate, invocate de către contestatoare, în măsura în care acestea s-ar confirma. De asemenea, Rezoluția procurorului șef nu analizează aspectele factuale indicate de către