ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2883/2024

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a contestat rezoluția din dosarul x din 05.10.2022, emisă de către inspectorul șef al Inspecției judiciare.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 598 din 28 martie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului, recurentul - reclamant a invocat contradicția între considerentele hotărârii primei instanțe care au fundamentat soluția de clasare a contestației, în sensul că, deși instanța de fond a admis că s-au făcut verificări prealabile (chiar complete după propria expresie) de către inspectorul judiciar, la pag. 4 a reținut că nu se mai puteau efectua verificări cu privire la fapte, având în vedere împlinirea termenului de prescripție de 2 ani în care se putea exercita acțiunea disciplinară, poziția instanței fiind echivocă. De asemenea, a invocat contradicția între temeiurile de drept care au stat la baza respingerii contestației reclamantului. În acest sens, a susținut că prima instanță a validat constatarea inspectorului judiciar (care a efectuat verificările prealabile și a constatat că sesizarea adresată Inspecției Judiciare la data de 19.07.2022 de către reclamant este tardiv formulată având ca reper cele două hotărâri pronunțate la 28 mai 2019, respectiv 22 octombrie 2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Lugoj), aplicând cu prioritate dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care stabilesc că acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită. Astfel, curtea de apel și-a fundamentat hotărârea de respingere a plângerii reclamantului pe două texte de lege cu finalități diferite și care constituie temeiuri distincte de clasare, fără a motiva în drept această alegere. A mai invocat recurentul - reclamant și greșita respingere a contestației ca neîntemeiată. În hotărârea recurată, instanța de fond a constatat că termenul de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în care se putea exercita acțiunea disciplinară împotriva magistratului care a comis o eventuală abatere disciplinară în soluționarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Lugoj s-a prescris având în vedere data sesizării Inspecției Judiciare de către reclamant. Deși a invocat excepția prescripției, instanța a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, deși, în opinia recurentului, aceasta ar fi trebuit să fie respinsă ca tardiv formulată, având în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ. A mai arătat recurentul că, întrucât nu a contestat hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Lugoj, ci fapte ale judecătorului din timpul judecății, care ar fi putut constitui abateri disciplinare, și chiar dacă sesizarea Inspecției Judiciare s-a făcut tardiv, având în vedere gravitatea pretinselor fapte care au afectat dreptul petentului la un proces echitabil, așa cum a arătat și în Note scrise depuse la instanța de fond, verificările preliminare trebuiau efectuate de către inspectorul judiciar cel puțin prin prisma celor două aspecte evidențiate în sesizare.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În combaterea apărărilor intimatei, recurentul - reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 28 mai 2024, recurentul - reclamant a precizat că recursul se încadrează atât pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține existența unor motive contradictorii în considerentele hotărârii primei instanțe, inclusiv în ceea ce privește temeiurile de drept care au stat la baza respingerii contestației sale. În cauza de față acest motiv nu este incident, neexistând nicio contradicție în considerentele hotărârii recurate; dimpotrivă, Înalta Curte constată că hotărârea fondului cuprinde argumentarea soluției raportat la dispozițiile legale relevante - art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, neputându-se reține existența unor temeiuri de drept contradictorii. Astfel, prima instanță a reținut că, raportat la art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, "termenul de prescripție de 2 ani s-a împlinit, nemaiputând fi efectuate verificări cu privire la faptele descrise", acestea reprezentând considerentele, unice de altfel, care au fundamentat soluția judecătorului fondului. Pretinsele considerente contradictorii la care face referire recurentul - reclamant, aflate la pagina 2 din sentință ("în urma verificărilor prealabile efectuate, inspectorul judiciar în mod corect a constatat că nu au fost evidențiate încălcări ale responsabilităților profesionale de natură a pune în discuție săvârșirea vreunei abateri disciplinare sau măsuri de competența Inspecției Judiciare", respectiv "se observă că verificările prealabile au fost complete"), sunt de fapt susținerile intimatei - pârâte din întâmpinare, pe care instanța de fond le redă în cuprinsul hotărârii, așa cum, de altfel, le redă și pe cele ale reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta fiind modalitatea de întocmire a unei hotărâri judecătorești, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - "(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare corectă dispozițiilor legale incidente cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă faptul că exercitarea unei acțiuni în atragerea răspunderii disciplinare a magistraților poate fi făcută în termen de cel mult 2 ani de la data la care abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 din Legea nr. 303/2004 a fost săvârșită și care, în cazul în speță, s-ar raporta la hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2018, în anul 2019, ca acte finale ale judecății. În acest sens, astfel cum s-a reținut prin rezoluția de clasare, având în vedere că petentul a înregistrat sesizarea la Inspecția Judiciară la data de 21 iulie 2022, după împlinirea termenului de prescripție de 2 ani, nu mai puteau fi efectuate verificări cu privire la faptele descrise și, totodată, nu mai putea fi atrasă răspunderea disciplinară a judecătorilor. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Totodată, instanța de control judiciar reține că recurentul - reclamant se află în eroare cu privire la faptul că instanța de fond ar fi invocat o excepție - excepția prescripției, făcând o evidentă confuzie între analiza efectuată de instanță în privința legalității rezoluției de clasare prin care s-a constatat că termenul de prescripție a răspunderii disciplinare fiind împlinit, efectuarea unor verificări din perspectiva vreunei abateri disciplinare nu mai este posibilă, soluție menținută prin rezoluția din data de 5.10.2022, emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, și invocarea unei atare excepții. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.