ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2727/2025

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă - Completele specializate de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16.11.2023 sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F.,G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL BUZĂU, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au contestat Decizia 167/27.04.2023 emisă de Curtea de Apel Ploiești, respectiv modul de calcul al salariilor raportat la Legea nr. 153/2017, VRS 605,225 RON și la celelalte categorii de grefieri.

Prin încheierea din 07.03.2024, Tribunalul a luat act că prin cererea de chemare în judecată reclamanții fac parte din cadrul a trei judecătorii și din cadrul Tribunalului Buzău, sens în care a dispus disjungerea cauzei cu privire la grefierii arhivari din cadrul Judecătoriei Pătârlagele și formarea unui nou dosar pe rolul aceluiași complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024, disjungerea cauzei cu privire la grefierii arhivari -registratori din cadrul Judecătoriei Buzău și formarea unui nou dosar pe rolul aceluiași complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024 și disjungerea cauzei cu privire la personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat și formarea unui nou dosar pe rolul aceluiași complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024.

În această cauză privind reclamanții grefieri arhivari din cadrul Tribunalului Buzău, la termenul de judecată din data de 30.05.2024, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Vrancea, raportat la art. VII Anexa 5 cap. VIII din Legea 153/2017 și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Prin cererea precizatoare depusă în fața Tribunalului Vrancea la data de 29 mai 2024 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că prezenta acțiune are "ca obiect litigiu de muncă, acțiune prin care au contestat decizia nr. 167/27.04.2023 și anexa nr. 2861/A/17.05.2023, cu privire la nivelul de salarizare reglementat pentru funcțiile deținute de către reclamanți, nivel apreciat a fi discriminatoriu în raport cu alte categorii de grefieri, la același nivel de salarizare, treaptă și grad. Reclamanții au mai precizat că "în concret, prin prezenta acțiune reclamanții pretind recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curți de Apel (Curtea de Apel București, Galați, etc) în ceea ce privește încadrarea salarială, implicit cuantumul drepturilor bănești cuvenite".

2.1. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secția I civilă

Prin sentința nr. 775 din 31 martie 2022, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că prin cererea introductivă se solicită modificarea Deciziei nr. 167/27.04.2023 emise de Curtea de Apel Ploiești, respectiv modul de calcul al salariilor raportat la Legea nr. 153/2017, VRS 605,225 RON și la celelalte categorii de grefieri.

Tribunalul a apreciat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 7 din Capitolului VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora competența materială de soluționare revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 602 din 08 aprilie 2025, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că ca prezentul litigiu de competența sectiilor de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului.

Curtea de apel a considerat că Decizia 167/27.04.2023 este invocată în mod formal, nefiind invocate motive proprii de nulitate a acestei decizii, în realitate reclamanții-grefieri din prezenta cauză urmărind stabilirea unui nivel maxim de salarizare, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curți de Apel (Curtea de Apel București, Galați, etc), acțiune a cărei cauză este grefată pe presupusa stare de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curți de Apel.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl constituie solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază și a celorlalte drepturi aferente, pe care reclamanții se consideră îndreptățiți să le primească.

Înalta Curte constată că, deși reclamanții au solicitat anularea Deciziei nr. 167/27.04.2023, în fapt, așa cum rezultă și din cererea precizatoare depusă în fața Tribunalului Vrancea la data de 29 mai 2024 și notele scrise depuse la Curtea de Apel București la data de 11.02.2025, prin cererea de chemare în judecată nu au fost formulate critici concrete împotriva acestei decizii. În motivarea pretențiilor privind stabilirea unui nivel maxim de salarizare prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,255 RON, reclamanții au invocat o presupusă stare de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor curți de apel.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere că solicitarea privește un drept de natură salarială, întrucât derivă dintr-un raport de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Buzău, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații fiind aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

De asemenea, art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar în conformitate cu art. 269 alin. (2) din același act normativ:

"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În egală măsură, prezintă relevanță art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prin care legiuitorul a reglementat competența în materie. Potrivit acestui text de lege:

"conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

În aceste condiții, se constată că demersul judiciar al reclamanților se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială de soluționare a acestuia revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. și pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. și pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.