ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- desființarea Hotărârii nr. 1 din data de 26.01.2022 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 227/08.12.2021,

- revocarea/modificarea în parte a Deciziei nr. 227/08.12.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din această Decizie,

- calcularea și plata efectivă a drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și nu doar cu 3 ani înaintea emiterii actului, cu aplicarea prescripției, astfel cum, în mod nelegal, a fost dispus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin sentința nr. 1686 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B., D., N. și M..

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că există personal din cadrul aceleiași familii "Justiție", pentru care au fost modificate actele administrative de salarizare, în sensul recalculării și plătii drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Recurenții-reclamanți au precizat că valoarea de referință sectorială este o constantă, care se înmulțește cu coeficienții de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) și trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

Au invocat Decizia din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a statuat cu privire la soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială, care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reținut ÎCCJ în decizia mai sus menționată.

Recurenții-reclamanți au invocat Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia din 17 septembrie 2018 pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 20 din Constituție prin intermediul căruia dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile, inclusiv cele ale art. 14 din Convenție, precum și cele are art. 1 din Protocolul 12 la Convenție.

Recurenții au făcut referire la Ordinul nr. 224/29.10.2020 prin care Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a recunoscut personalului auxiliar din cadrul acestei unități, acordarea și punerea în plată a valorii de referință sectorială în sumă de 605,225 RON începând cu 01.01.2016 și la Decizia nr. 29/19.05.2021 prin care Curtea de Apel Alba Iulia a dispus recalcularea, începând cu data de 01.08.2016 a drepturilor salariale ale personalului auxiliar prin raportare la VRS 650,225.

În final, recurenții-reclamanți au atașat practică judiciară pentru a fi avută în vedere la soluționarea recursului formulat, cu consecința admiterii acțiunii în sensul de a se dispune calcularea și plata efectivă a drepturilor salariale prin aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Hotărârea Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 1/26.01.2022 și Decizia nr. 227/08.12.2021 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând stabilirea salariului de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și plata diferențelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicile de inflație și plata dobânzii legale aferente.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că prevederile de la art. 4 din decizia contestată, potrivit cărora în cazul personalului menționat la art. 1 căruia valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentei decizii, au fost adoptate cu respectarea cadrului legal incident.

Recurenții au susținut că pretențiile deduse judecății sunt justificate, întrucât există personal din cadrul aceleiași familii "Justiție", pentru care au fost modificate actele administrative de salarizare, în sensul recalculării și plătii drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Instanța de control judiciar observă că recurenții-reclamanți nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON cu începere de la data de 01.08.2016.

În aceste condiții, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie și/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau și pentru perioada anterioară. Modul de soluționare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost rațiunea esențială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoașterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situație, recunoașterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuție, iar nu doar pentru viitor, sub condiția însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 și astfel preexistent actelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaște în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripție, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancționării pasivității creditorului.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că în mod corect intimatul-pârât a reținut la art. 4 din Decizia nr. 227/08.12.2021 că recalcularea și plata diferențelor salariale în cazul personalului căruia valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă se realizează calculând în mod regresiv termenul general de prescripție de 3 ani în raport de data emiterii deciziei.

În privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de recurenți, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reamintește că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanța subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția deciziilor Curții Constituționale - conform art. 147 alin. (4) din Constituția României - precum și a soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Așadar, nu toate hotărârile judecătorești pronunțate de instanța supremă sau alte hotărâri judecătorești definitive sunt general obligatorii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți B., N., D. și M. împotriva sentinței nr. 1686 din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 15 mai 2024.