ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.03.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2022, reclamanții A., B. și C., reprezentând personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând revocarea/modificarea în parte a Deciziei nr. 110 din 07.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, respectiv a art. 2 din actul administrativ menționat mai sus, în sensul recalculării și acordării drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 1 august 2016 și nu cu 3 ani înaintea emiterii actului, cu aplicarea prescripției.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1085 din data de 27 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1085 din data de 27 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. și C., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenții au invocat, cu titlu principal, o greșită aplicare a normelor de drept material, susținând că instanța de fond a realizat o delimitare neprevăzută de lege între procedura reglementată de art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr. 5 la Legea nr. 153/2017 și procedura contenciosului administrativ reglementată de Legea nr. 554/2004. În opinia acestora, inadmisibilitatea reținută de instanță nu se justifică, întrucât cererea introductivă nu vizează o simplă plângere împotriva unei hotărâri a Colegiului de conducere, ci contestă Decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, calificată ca act administrativ cu caracter normativ, supus controlului de legalitate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Totodată, recurenții au precizat faptul că prin cererea de chemare în judecată au înțeles să atace atât actul administrativ inițial(Decizia Procurorului General al .Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 110/07.12.2021), precum și actul subsecvent(Hotărârea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de .Apel Iași nr. /2/07.02.2022) despre care au făcut vorbire în cerere și care au fost anexate acesteia.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor formulate de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții - reclamanți au susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 554/2004. Înalta Curte constată că acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în continuare. Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând revocarea/modificarea în parte a Deciziei nr. 110 din 07.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale. Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 care reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale. În cauză, reclamanții au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv au formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, însă s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actul prin care le-au fost stabilite drepturilor salariale(Decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 110/07.12.2021), contrar normei imperative cuprinse la alin. (2) al art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017. Hotărârile emise în soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate, astfel cum se prevede la alin. (2) al art. 7, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare. Nu pot fi primite susținerile recurenților potrivit cărora este suficientă contestarea deciziei Procurorului General al Curții de Apel Iași. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că legala investire a instanței de contencios administrativ este condiționată de contestarea actului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din cadrul Capitolului VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Înalta Curte reține că răspunsul la plângerea prealabilă reprezintă un element al procedurii prealabile de atacare a actului administrativ în contencios administrativ de către persoana care se consideră lezată prin actul deja emis, acesta prezentând relevanță, din punct de vedere procedural, în calcularea termenului de introducere a acțiunii și pentru a afla rațiunile pentru care organul emitent nu înțelege să-și revoce actul. În exercitarea atribuțiilor sale, Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași avea posibilitatea, din punct de vedere procedural, să admită contestația formulată de reclamanți sau să o respingă, cum, de altfel, a și procedat în prezenta cauză, reținând că solicitarea acestora nu poate fi soluționată favorabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași este emisă în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 și de contestarea acesteia depinde legala învestire a instanței de contencios administrativ. De altfel, nu pot fi primite nici susținerile recurenților - reclamanți referitoare la faptul că prin cererea de chemare în judecată au înțeles să atace și hotărârea prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, întrucât menționarea hotărârii în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu echivalează cu solicitarea anulării acesteia. În acest sens, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată este formulat clar în sensul revocării/modificării în parte a Deciziei nr. 110/07.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul ca nefondat.