ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 9 mai 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.11.2024, sub număr unic de dosar x/2024, reclamanții, direct afectați de proiectul "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad - Lotul 2", în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, au formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ, MUNICIPIUL LUGOJ, PRIMARUL MUNICIPIULUI LUGOJ, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să se dispună următoarele:
I. În temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea în parte a executării actului administrativ, emis de ministerul transporturilor și infrastructurii, reprezentat de autorizația de construire nr. x din 06.11.2023, ce vizează "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad, Lotul x, Lugoj - Timișoara Est", doar cu privire la pasajul suprateran din mun. Lugoj, str. banatului - str. x (DN 58A), până la soluționarea definitivă a cauzei;
II. În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea în parte a actului administrativ, emis de ministerul transporturilor și infrastructurii, reprezentat de autorizația de construire nr. x din 06.11.2023, ce vizează "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad, Lotul x, Lugoj - Timișoara Est", doar cu privire la pasajul suprateran din Mun. Lugoj, str. x - str. x (DN 58A).
1.2. Soluția instanței de fond
Prin Închierea din 15 ianuarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ, MUNICIPIUL LUGOJ, PRIMARUL MUNICIPIULUI LUGOJ și COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.
A admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare formulate de către reclamanți pentru lipsa plângerii prealabile.
A respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare în parte a executării Autorizației de construire nr. x/6.11.2023 ce vizează "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad, Lotul x, Lugoj - Timișoara Est" doar cu privire la pasajul suprateran din Municipiul Lugoj, str. x - str. x (DN 58A).
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din 15 ianuarie 2025, au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea căii de atac și casarea în tot a respectivei încheieri pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În esență, în motivare, au arătat că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce a condus la soluția nelegală de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Instanța a considerat, în mod eronat, că lipsa plângerii prealabile împotriva actului administrativ contestat constituie un impediment în admiterea cererii de suspendare, deși această cerință nu este prevăzută expres de art. 15 și nici nu rezultă implicit din interpretarea corectă a legii.
A susținut din că, din interpretarea literală a art. 15 din Legea nr. 554/2004, dacă legiuitorul ar fi intenționat să condiționeze admisibilitatea cererii de suspendare de parcurgerea procedurii prealabile, ar fi prevăzut explicit acest lucru în cadrul art. 15, în mod similar cu prevederile art. 14, dar aceasta nu este reluată de textul aplicabil în cauza pendinte. Faptul că art. 15 omite această cerință indică fără echivoc intenția legiuitorului de a exclude procedura prealabilă din sfera cerințelor ce trebuie verificate la acest moment procedural.
Este esențial să se facă o distincție clară între "motivele" și "condițiile" reglementate de cele două articole. Interpretarea sistematică a textelor legale întărește această concluzie. Art. 15 se referă exclusiv la analizarea "motivelor" suspendării, adică la cazul bine justificat și la paguba iminentă, evitând introducerea unor cerințe suplimentare ce nu sunt necesare în această etapă procesuală. Trimiterea la art. 14 are ca scop evidențierea elementelor substanțiale care justifică suspendarea. A condiționa admiterea unei cereri de suspendare de îndeplinirea procedurii prealabile ar crea o confuzie între două momente distincte ale procesului administrativ: soluționarea cererii de suspendare, care are un caracter provizoriu și urgent, și soluționarea fondului litigiului, unde lipsa plângerii prealabile poate fi examinată ca o chestiune de admisibilitate. Această distincție este esențială pentru aplicarea corectă și coerentă a Legii nr. 554/2004.
De asemenea, analizarea existenței sau inexistenței plângerii prealabile reprezintă o chestiune de fond, care trebuie dezbătută în cadrul acțiunii principale. În faza procedurală a cererii de suspendare, analiza instanței trebuie limiteze la îndeplinirea condiției de depunere a cererii în termenul prevăzut de art. 15 și la existența cumulativă a celor două motive: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente. Această etapă nu implică verificarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii principale, ci doar analiza urgentă a circumstanțelor care justifică suspendarea executării.
Prin urmare, soluția instanței de fond contravine atât principiilor de interpretare a legii cât și scopului normelor juridice incidente. Este evident că trimiterea din art. 15 la art. 14 se referă strict la cele două motive menționate acolo - cazul bine justificat și paguba iminentă - și nu la toate condițiile procedurale prevăzute în același articol. Abaterea instanței de fond de la această abordare reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept, care a condus la soluția nelegală de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare.
Chiar presupunând că instanța ar considera aplicabilă condiția introducerii plângerii prealabile pentru admisibilitatea cererii de suspendare, acest raționament ignoră o dispoziție legală clară și aplicabilă situației de față: art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Conform acestei norme, acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu necesită parcurgerea procedurii plângerii prealabile.
Este firesc să fie astfel, de vreme ce un act administrativ intrat în circuitul civil a început să producă efecte juridice și legea prevede că acesta nu mai poate fi anulat pe cale administrativă, ci doar de către instanța de judecată. Or, introducerea unei plângeri prealabile ar fi oricum lipsită de efecte juridice, atât timp cât autoritatea publică nu mai are posibilitatea efectivă de a anula, modifica sau retrage actul contestat. Astfel, că singura opțiune pentru persoana vătămată rămâne adresarea direct instanței de judecată în vederea exercitării controlului contencios a actului administrativ atacat.
În speță, actul administrativ contestat, respectiv autorizația de construire nr. 68 emisă la data de 06.11.2023 a intrat în circuitul civil la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor din 15.01.2024. Ordinul de începere a lucrărilor reprezintă actul de executare a autorizației, prin care aceasta a început să producă efecte juridice directe, devenind astfel parte din circuitul civil. Mai mult, montarea panoului stradal, realizată ulterior, a consolidat această situație juridică, demonstrând clar că actul nu mai poate fi retras pe cale administrativă. E adevărat că acesta este doar un panou informativ PNRR, care include informații minimale și nu respectă cerințele legale aplicabile în domeniul construcțiilor. dar este o dovadă a producerii de efecte juridice.
Lipsa notificării prealabile a autorizației de construire către recurenți sau către alte părți interesate nu modifică acest fapt esențial: autorizația a produs efecte juridice de la momentul ordinului de începere a lucrărilor și, în consecință, plângerea prealabilă nu mai este necesară. Instanța de fond avea obligația să constate că această situație juridică intră sub incidența excepției prevăzute de art. 7 alin. (5) și, pe cale de consecință, să excludă cerința plângerii prealabile.
În plus. art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15. prevede expres că suspendarea poate fi solicitată "după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice". Această formulare indică în mod clar că normele art. 7 trebuie interpretate în ansamblul lor, nu doar parțial, iar excepțiile prevăzute de alin. (5) din acest articol devin aplicabile atunci când actul administrativ contestat a intrat în circuitul civil.
Instanța de recurs trebuie să constate că autorizația de construire emisă la 06.11.2023 este un act intrat în circuitul civil, de la data de 15.01.2024, prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Aceasta implică aplicarea directă a excepției de la art. 7 alin. (5), ceea ce exclude obligația parcurgerii procedurii prealabile. În consecință, o eventuală lipsă a plângerii prealabile nu prezintă relevanță pentru admisibilitatea cererii de suspendare, iar instanța trebuia să analizeze cererea de suspendare exclusiv din perspectiva îndeplinirii condițiilor de fond prevăzute de art. 14 și art. 15.
Ignorarea aplicabilității art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o eroare de drept, respectiv o aplicare greșită a normelor de drept de către prima instanță, care a condus la soluționarea greșită a cererii.
Cu toate acestea, dacă instanța va considera totuși că nu se aplică art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, respectiv situația în care plângerea prealabilă nu este necesară, deoarece autorizația de construire nr. x/06.11.2023 nu ar fi intrat în circuitul civil și ar mai putea fi revocată pe cale administrativă, au arătat instanței de control judiciar că prima instanță a greșit considerând că nu există plângere prealabilă.
În prezenta cauză, prin actul transmis tuturor intimaților, inclusiv Ministerului Transporturilor - autoritatea emitentă a Autorizației de construire nr. x/06.11.2023 cetățenii din municipiul Lugoj contestau legalitatea proiectului de modernizare a trecerii de cale ferată. Totodată, au solicitat modificarea acestuia prin înlocuirea pasajului suprateran cu unul subteran. Cetățenii care au formulat petiția sunt exact cei vătămați prin edificarea acestei construcții mamut în centrul orașului. Așadar, prin petiție s-a solicitat reexaminarea și modificarea autorizației de construire și, implicit a soluției tehnice propuse prin aceasta. de către persoanele vătămate prin emiterea autorizației.
Lipsa indicării numărului autorizației de construire în petiție nu poate fi imputată cetățenilor, deoarece acest document nu era accesibil publicului. Nici măcar panoul afișat la șantier (instalat în perioada februarie - martie 2024) nu conținea numărul autorizației de construire. Mai mult, acest panou nu este un panou de identificare a investiției conform anexei 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1 991, ci doar un panou informativ PNRR, care conține informații minimale. Potrivit art. 76 din Norme, afișarea panoului de identificare a investiției este obligatorie imediat după emiterea autorizației de construire și cuprinde obligatoriu numărul autorizației de construire. Despre edificarea pasajului suprateran, cetățenii au aflat din discuții informale cu angajați ai Primăriei Municipiului Lugoj și ai Consiliului Județean Timiș.
Denumirea pe care cetățenii au atribuit-o documentului transmis autorităților nu are relevanță juridică în stabilirea naturii acestuia. Analiza unui astfel de document nu trebuie să se limiteze la titulatura atribuită de semnatari, ci trebuie să ia în considerare conținutul efectiv al documentului și scopul urmărit de emitent. In conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 27/2002, termenul "petiție" include cereri, reclamații, sesizări sau propuneri, indiferent de denumirea folosită de autorul acesteia. Așadar, noțiunea de "petiție" este una generică. care acoperă o gamă largă de acte transmise autorităților publice, cu scopuri variate, dar toate având în comun faptul că exprimă o solicitare din partea unei persoane fizice sau juridice.
Ceea ce conferă unui document caracterul de plângere prealabilă, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu este denumirea acestuia, ci conținutul său și elementele esențiale pe care le cuprinde. Aceste elemente includ solicitarea clară adresată autorității publice emitente de a reexamina și eventual modifica sau revoca un act administrativ care produce efecte juridice și existența unei legături directe între persoana emitentă a documentului și o vătămare a unui drept sau interes legitim.
Astfel, chiar dacă documentul în discuție a fost denumit "petiție" de către cei aproape 500 de cetățeni din Lugoj, acesta trebuie analizat în raport cu conținutul său efectiv, care relevă solicitarea expresă de modificare a soluției tehnice din Autorizația de construire nr. x/06.11.2023, deci implicit a acestui act administrativ cu caracter individual. fiind evident că documentul conține toate elementele necesare pentru a fi calificat drept plângere prealabilă. A insista exclusiv asupra denumirii, ignorând substanța documentului, înseamnă a interpreta dispozițiile legale într-un mod restrictiv și formalist, contrar scopului legii.
Acest mod de interpretare este susținut de art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 27/2002, care stabilește că petițiile trebuie tratate conform conținutului lor, de către organele abilitate ale instituțiilor sesizate, și nu conform formei sau denumirii atribuite de autor. Prin urmare, documentul în cauză îndeplinește cerințele legale pentru a fi calificat drept plângere prealabilă, în sensul legislației contenciosului administrativ.
Or, plângerea prealabilă din legea contenciosului administrativ poate fi denumită generic o "petiție", care trebuie să conțină anumite elemente obligatorii, precum persoanele care o transmit să fie vătămate într-un drept sau interes, ea să vizeze un act administrativ care a stat la baza vătămării și să se solicite revocarea sau modificarea actului autorității publice emitente. Prin analiza petiției formulate de cei aproape 500 de cetățeni din Lugoj, se constată că aceasta conține toate elementele unei plângeri prealabile: persoanele vătămate, actul administrativ care a cauzat vătămarea, precum și solicitarea de modificare/revocare.
În drept, au invocat dispozițiile art. 15 alin. (2). art. 14 alin. (4), art. 20, art. 2 alin. (1) lit. j), art. 7 alin. (l) și (5), art. 488 din C. proc. civ.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimații-pârâți Consiliul Județean Timiș și Președintele Consiliului Județean Timiș, Primarul Municipiului Lugoj și Municipiul lugoj au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea căii de atac, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.
Intimata - pârâtă Compania Națională de Căi Ferate a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, iar pe fondul acesteia, să se respingă calea de atac și să se mențină încheierea atacată în cauză.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, excepția de nulitate a recursului reclamanților, așa cum a fost aceasta susținută de intimata - pârâtă Compania Națională de Căi Ferate, a fost respinsă în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea instanței în sensul că alegațiile recurenților pot fi încadrate în motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aspecte de fapt și de drept relevante
Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat suspendarea în parte a executării actului administrativ emis de ministerul transporturilor și infrastructurii, reprezentat de autorizația de construire nr. x din 06.11.2023, ce vizează "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad, Lotul x, Lugoj - Timișoara Est", doar cu privire la pasajul suprateran din mun. Lugoj, str. banatului - str. x (DN 58A), până la soluționarea definitivă a cauzei, și anularea aceluiași act administrativ.
Prin încheierea atacată în prezenta cauză, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării actului administrativ reținând în motivare faptul că reclamanții, anterior învestirii instanței de judecată, nu s-au adresat autorității emitente cu plângere prealabilă prin care să solicite revocarea respectivului act.
Împotriva acestei soluții, au formulat cerere de recurs reclamanții persoane fizice/juridice, invocând temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea încheierii din 15 ianuarie 2025, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În cadrul controlului judiciar, lecturând cererea de recurs, Înalta Curte observă că se reclamă încălcarea legii de prima instanță care admis excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare pentru neparcurgerea etapei plângerii prealabile obligatorii. În susținerea ideii de încălcare a legii de către judecătorul fondului, reclamanții au arătat că art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu prevede aceleași condiții de admisibilitate ca și art. 14 din aceeași lege.
Înalta Curte reține că un asemenea raționament nu poate fi primit având în vedere interpretarea sistematică și teleologică a art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 care prevede: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.; (2) Dispozițiile alin. (2) și (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.;..."
Chiar dacă prin articolul 15 din Legea Contenciosului Administrativ nu se face trimitere expresă la art. 7 din aceeași lege, din modalitatea de interpretare corelată a textului de lege și prin raportare la caracterul obligatoriu al plângerii prealabile administrative, Înalta Curte reține că se subînțelege faptul că, în cadrul suspendării întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, etapa plângerii prealabile trebuie/ar fi trebuit să fie parcursă anterior sesizării instanței.
Astfel din mențiunea textului de lege "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea tot sau în parte, a actului atacat", rezultă că, la momentul învestirii instanței cu cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 alături de cererea de anulare a actului, este evident că etapa plângerii prealabile trebuia să fi epuizată ca și o condiție prealabilă sesizării instanței. Cu atât mai mult în cazul de față, deoarece instanța a fost învestită prin aceeași cerere cu suspendarea și cu anularea actului administrativ.
Prin urmare, diferența între reglementarea suspendării executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 și cea întemeiată pe art. 15 din Legea Contenciosului Administrativ nu este cea menționată de reclamantă(în sensul că procedura prealabilă nu este obligatorie), distincția fiind reprezentată de momentul temporal în care intervine suspendarea și de întinderea efectelor acesteia.
Astfel, pentru suspendarea prevăzută de art. 14 este necesară parcurgerea plângerii prealabile la fel cum este și pentru suspendarea întemeiată pe art. 15 deoarece aceasta reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, și implicit, o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din lege.
De asemenea, teza cu care reclamanții tind să inducă instanța în eroare conform căreia actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-ar încadra în categoria celor care sunt exceptate de la parcurgerea plângerii prealabile, fiind atacat un act care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nu se confirmă.
În acest sens, instanța de control judiciar reține că autorizația de construire nu este un act administrativ care nu mai poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice deoarece categoria actelor administrative care sunt exceptate de la principiul revocabilității este de strictă interpretare(cu titlu exemplificativ menționăm actele de stare civilă). Mai mult, autorizațiile de construire sunt acte administrative care pot fi revocate de autoritatea emitentă și chiar anulate în cadrul procedurii judiciare.
Prin urmare, nu are susținere critica reclamanților din recurs potrivit căreia procedura prealabilă nu era obligatorie în cauză, dată fiind categoria de acte exceptate de la principiul revocabilității din care face parte și actul atacat în cauză.
Totodată, Înalta Curte reține că în perioada în care recurenții trebuiau să parcurgă procedura prealabilă, nu a existat un ordin de începere a lucrărilor, doar în această situație nu s-ar mai fi pus problema parcurgerii etapei procedurii prealabile administrative din fața autorității. Lucrările de construcție au fost demarate la 15 ianuarie 2024, iar perioada de formulare a plângerii prealabile era 7 noiembrie 2023-7 decembrie 2023.
În continuare, reclamanții au susținut nefondat în cadrul recursului că au adresat autorităților o cerere de revocare a autorizației la data de 5 iunie 2024.
Înalta Curte reține, așa cum a statuat și prima instanță, petiția din 5 iunie 2024 nu reprezintă o veritabilă plângere prealabilă în sensul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 deoarece reclamanții prin aceasta nu au solicitat reexaminarea, revocarea sau modificarea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv a autorizației de construire atacată în cauza pendinte.
Susținerea recurenților -reclamanți în sensul că le era necunoscut numărul autorizației de construire este lipsită de fundament, aceasta fiind adusă la cunoștința publică prin postare pe site-ul Ministerului Transportului și Infrastructurii la 7 noiembrie 2023, aceștia având posibilitatea de a lua cunoștință de numărul și de cuprinsul autorizației litigioase.
Prin urmare, nu se poate constata că ar fi fost parcursă procedura prealabilă de către reclamanții din cauza pendinte, cererea adresată de aceștia autorității neavând drept scop revocarea autorizației ce face obiect a cererii de suspendare.
În condițiile celor anterior arătate, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile dezvoltate de către reclamanți nu este aptă a conduce la reformarea încheierii din 15 ianuarie 2025, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în cauză.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK.,LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., UU., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., augustin OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMM., XXXXXXXXXXX., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZZ. Dorin, WWWWWW., ZZZZZZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJJJ., GGGGGGGGGGGGGGG., KKKKKKKKKKKKKKKKKK., HHHHHHHHHHHHHHH., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNNNNN., CCCCCCCCCCCCCCCCC., OOOOOOOOOOOOOOOOOO., BBBBBBBBBBBBBBBBB., PPPPPPPPPPPPPPPPPP., OOOOOOOOOOOOO., D., QQQQQQQQQQQQQQQQQQ. S.R.L., RRRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTTT. S.R.L., UUUUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWWWWW. S.R.L., XXXXXXXXXXXXXXXXXX. S.R.L., YYYYYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBBBBB. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2024, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.