ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 433/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București - Sucursala Regională de CF Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, Municipiul Caransebeș prin Primar și Guvernul României, anularea parțială a H.G. nr. 532/2002, anexa 3 nr. crt. 73, pag 130, prin care imobilul înscris în CF x, nr. top. x-C1 provenit din Cf x, nr top. x; 4743/1; 4744/4; 4740/1 a fost evidențiat în proprietatea publică a Municipiului Caransebeș și revenirea Ia situația anterioară, prin recunoașterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., pentru imobilul înscris în cartea funciară.

Ulterior reclamanta și-a modificat și precizat acțiunea, arătând că solicită atât anularea parțială a H.G. nr. 532/2002, la poziția 73 din anexa 3, cât și anularea tuturor actelor emise anterior și ulterior acesteia, precum și revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin înscrierea în CF nr. x Caransebeș (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x Caransebeș) a dreptului de administrare operativă în favoarea Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" S.A. - Regionala CFR Timișoara, în conformitate cu actul nr. 2101/01.04.1978 emis de Biroul Executiv al Consiliului Popular al Orașului Caransebeș.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 270 din 25 octombrie 2018, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare parțială a H.G. nr. 32/2002, la poziția 73 din anexa 3, pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, și, în consecință, a respins în întregime acțiunea formulată, modificată și precizată de reclamantă, având în vedere caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt al cererii, această regulă aplicându-se și solicitării de anulare a actelor anterioare și subsecvente aflate în legătură cu actul administrativ astfel atacat, a căror anulare s-a pretins prin modificarea acțiunii, constatându-se de prisos analizarea altor excepții invocate în apărare de pârâți.

3, Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București - Sucursala Regională de CF Timișoara, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat a reluat pe larg situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, apreciind că în mod nelegal a fost respinsă acțiunea ca tardivă, reținându-se că procedura prealabilă sesizării instanței trebuia realizată în termenul de 30 de zile.

Or, nerespectarea acestui termen, care nu a fost invocat de autoritățile pârâte, nu a adus vreo vătămare pârâtului Guvernul României.

Totodată, arată că instituția are calitatea de terț față de actul administrativ individual contestat, cum corect a reținut și prima instanță, însă s-a apreciat eronat cu privire la data de la care ar fi trebuit să ia cunoștință de existența actului.

Or, așa cum s-a statuat în jurisprudența instanței supreme " momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial", astfel, a arătat că, în calitatea sa de terț, a luat cunoștință de existența actului pretins vătămător, mai precis de includerea imobilului în litigiu în anexele la H.G. la data comunicării răspunsului dat de Primăria Municipiului Caransebeș, când a solicitat acordarea autorizației de construcție, respectiv 18 decembrie 2017.

Prin urmare, reclamanta trebuia și putea să formuleze plângere prealabilă nu mai târziu de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termen care curge însă de la data când a luat cunoștință de actului pretins vătămător, respectiv, de la data de 18 decembrie 2017.

În cauză, rezultă că aceste prevederi legale au fost respectate câtă vreme societatea s-a adresat Guvernului cu o plângere prealabilă înregistrată la data de 05.03.2018, deci fără depășirea termenului de 6 luni prevăzut de lege, termen care nu expirase, astfel că excepția tardivității a fost în mod greșit interpretată și admisă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare, la aceeași instanță.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Municipiul Caransebeș prin Primar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că motivele nelegalității hotărârii invocate nu au nicio susținere, și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Totodată, a reiterat excepțiile invocate prin apărările formulate în fața primei instanțe, respectiv: tardivitatea/inadmisibilitatea cu privire la primul capăt de cerere, necompetența materială a primei instanțe cu privire la al doilea capăt de cerere, netimbrarea sau insuficienta timbrare a capătului doi de cerere, inadmisibilitatea cererii de radiere a dreptului de proprietate întabulat în favoarea acestuia și a cererii de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei, precum și a cererii de revendicare, dar și lipsa calității procesuale active a reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, referitor la excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, se apreciază că nu poate fi primită, motivele de nelegalitate invocate încadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepțiile formulate de intimatul-pârât Municipiul Caransebeș prin Primar se constată că acestea au fost invocate prin apărările formulate în fața primei instanțe și reiterate prin întâmpinarea depusă în prezenta cale de atac, exercitată de reclamantă, însă, această parte neatacând soluția pronunțată asupra acestor excepții, instanța de control judiciar nu are temei să procedeze la analizarea/reanalizarea lor, nefiind învestită cu recurs asupra lor.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de control judiciar este învestită cu o cerere vizând anularea parțială a H.G. nr. 532/2002, poziția 73 din anexa 3 și a tuturor actelor emise anterior și ulterior acesteia, precum și revenirea la situația anterioară.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de anulare parțială a H.G. nr. 32/2002, la poziția 73 din anexa 3, pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, și, în consecință, a respins acțiunea în totalitate acțiunea formulată, modificată și precizată de reclamantă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe împrejurarea că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca tardivă, întrucât plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de lege.

În cauză, cererea reclamantei vizează anularea poziției 73 din anexa 3 la H.G. nr. 532/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 541 bis din 24.07.2002, prin care imobilul înscris în CF x, nr. top. x-C1 provenit din Cf x, nr. top. x; 4743/1; 4744/4; 4740/1 a fost evidențiat în proprietatea publică a Municipiului Caransebeș.

Se reține că Hotărârea de Guvern prin care s-a atestat domeniul public al unei entități determinate, respectiv Municipiul Caransebeș, are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual.

Recurenta fiind terț față de Hotărârea de Guvern nr. 532/2002, termenul de formulare a cererii de anulare curge de la data la care aceasta a luat cunoștință de actul administrativ, având în vedere că, față de aceasta, nu există obligația comunicării actului.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 7 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...)

(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). (...)

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Alin. (7) din cuprinsul art. 7 al Legii nr. 554/2004 a fost amendat de Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale, care a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Așa cum s-a arătat, în raport cu dispozițiile legale menționate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.

Data luării la cunoștință este data la care terțul putea și trebuia, avea posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de actul administrativ.

În interpretarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se reține, astfel cum rezultă din literatura de specialitate și practica judiciară, că este obligat să introducă plângere prealabilă și terțul ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, în termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) al aceleiași legi, care începe însă să curgă de la momentul la care acesta a luat cunoștință de existența actului, plângerea putând fi promovată și cu depășirea acelui termen, în limitele termenului de 6 luni stabilit la art. 7 alin. (7), pentru motive temeinice care l-au împiedicat să respecte termenul instituit cu titlu de regulă, cum corect a sesizat și prima instanță.

În cauză, momentul la care recurenta a luat cunoștință de existența actului vătămător este cel al comunicării adresei nr. x/12.12.2017 a Primăriei Municipiului Caransebeș, dată ce poate fi identificată pe baza rezoluției olografe aplicate pe document, prin care s-a dispus înaintarea adresei către șeful oficiului juridic, cu formularea "șef of. juridic. 18.12.2017", cum de altfel susține și partea.

Așadar, termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea plângerii prealabile curge de la momentul când recurenta a luat cunoștință de actul atacat, respectiv din data de 18.12.2017, când a primit răspunsul Primăriei Municipiului Caransebeș.

În aceste condiții, plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă la data de 05.03.2018 este introdusă cu depășirea termenului legal de 30 de zile în raport cu data la care a luat cunoștință de conținutul actului administrativ atacat, respectiv data de 18.12.2017.

Contrar susținerilor recurentei, nu poate fi avut în vedere termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7) al art. 7 din lege, plângerea prealabilă putând fi formulată în limitele acestui termen, de 6 luni, pentru motive temeinice care au împiedicat partea să respecte termenul instituit cu titlu de regulă, adică cel de 30 de zile.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a susținut și dovedit existența unor motive temeinice pentru depunerea cu întârziere a plângerii prealabile, așa încât textul de lege invocat nu este incident.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de intimatul-pârât Municipiul Caransebeș prin Primar.

Respinge recursul formulat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București - Sucursala Regională de CF Timișoara împotriva sentinței nr. 270 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.