ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6287/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 5.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională Timișoara în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Timișoara - Municipiul Timișoara prin Primar și Guvernul României a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005, anexa 2 nr. crt. 1582 prin care s-a trecut în mod nelegal și netemeinic imobilul înscris în CF nr. x având nr. top x în suprafață de 13063 mp, situat în Timișoara str. x, în proprietatea publică a Municipiului Timișoara și revenirea la situația anterioară prin recunoașterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin CFR pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x nr. Top x în suprafață de 13063 mp.

Prin Sentința civilă nr. 335 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Guvernul României.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei Sentinței civile nr. 335 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs aceasta a apreciat că instanța de fond în mod eronat a considerat că data la care reclamanta trebuia să ia la cunoștință de existența actului, data de 10.03.2009.

Reclamanta-recurentă a susținut că, în fapt a luat la cunoștință de modificările din Cartea Funciară la sfârșitul lunii aprilie 2016, motiv pentru care la data de 03.05.2016 a solicitat la OCPI Timișoara un extras CF în extenso pentru a vedea operațiunile efectuate în cartea funciară cu privire la imobilul în cauză. Raportat la această situație, recurenta-reclamantă apreciază că data la care a luat la cunoștință e H.G. nr. 1016/2006 este luna aprilie 2016 și nu data de 10.03.2009 cum greșit a reținut instanța de fond.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat excepția nulității, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.

Intimații-pârâți Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal și implicit să se mențină sentința recurată ca fiind temeinică și legală.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța a preschimbat termenul de soluționare a cererii de recurs de la data din 14 ianuarie 2020, la 10 decembrie 2019, stabilit prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, prin care, constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului de către completul de filtru în camera de consiliu prin prisma exigențelor impuse art. 493 din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005, anexa 2 nr. crt. 1582 prin care s-a trecut în mod nelegal și netemeinic imobilul înscris în CF nr. x având nr. top x în suprafață de 13063 mp, situat în Timișoara str. x, în proprietatea publică a Municipiului Timișoara și revenirea la situația anterioară prin recunoașterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin CFR pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x nr. Top x în suprafață de 13063 mp

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat, ori de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii.

Pentru motive temeinice, textul menționat prevede posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ și după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau luării la cunoștință.

Înalta Curte constată că reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara este parte terță în raport de actul administrativ contestat, considerente pentru care, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se calculează de la momentul luării la cunoștință de actul administrativ vătămător.

Această interpretare este confirmată de jurisprudența vastă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acest sens existând și interpretarea dată prin Procesul-verbal al ședinței din 21 noiembrie 2018 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit cu unanimitate că: "Termenele prevăzute de art. 7 alin. (7) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în acțiunile formulate de terți în constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor curge de la "data luării la cunoștință", moment care însă se apreciază de la caz la caz."

În speță, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că H.G. nr. 1016/2005 a cărei anulare parțială este solicitată de reclamantă în ceea ce privește Anexa 2 poziția 1582, reprezintă un act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 de atestare a bunurilor ce fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, iar reclamanta este terț față de acest act administrativ individual, nefiind beneficiarul acestuia, motiv pentru care, termenele reglementate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data la care reclamanta a luat la cunoștință de existența acestuia, după cum rezultă și din interpretarea coroborată a prevederilor art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat eronat că în speță, se prezumă că reclamantă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara a luat la cunoștință de intabularea terenului în domeniul public al Municipiului Timișoara și implicit și despre prevederile și conținutul H.G. nr. 1016/2005, la data depunerii documentației de intabulare cu nr. s/10.03.2009, documentație ce a avut la bază Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005. În justificarea acestei opinii, instanța de fond a reținut că scopul cărții funciare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară este acela de a asigura publicitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară.

Înalta Curte apreciază că, înscriere în Cartea Funciară, nu are semnificația juridică a luării la cunoștință de actul administrativ, ci dă naștere unei prezumții, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligențe rezonabile, să ia cunoștință de conținutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operațiunea de publicitate imobiliară.

Prin urmare, data la care terțul a luat cunoștință, în mod efectiv, de existența și conținutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

Or, în speță, elementele aflate la dispoziția instanței evidențiază faptul că reclamanta a luat cunoștință de existența și conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în luna aprilie 2016, când s-a adresat OCPI Timișoara în vederea eliberării unui certificat de informare extras din Cartea Funciară cu privire la imobilul în cauză, cerere l-a care s-a răspuns prin eliberarea extrasului de Carte Funciară la data de 03.05.2016.

Acțiunea în anularea actului administrativ formulată de Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara a fost comunicată la 01.09.2016 și înregistrată la instanță la data de 05.09.2016.

Raportat la aceste date și la înscrisurile depuse de părți, Înalta Curte reține că în cazul reclamantei nu poate opera prezumția luării la cunoștință a actului administrativ la data de 10.03.2009 când s-a depus documentația pentru intabularea dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 1016/2005.

La dosar nu sunt depuse dovezi care să susțină împrejurarea că reclamanta a luat cunoștință de actul a cărui anulare o solicită la momentul înregistrării acestuia în cartea funciară pentru ca soluția instanței de fond privitoare la formularea cu tardivitate a acțiunii în anulare să fie fundamentată.

Pentru considerentele expuse, constatând că acțiunea în anulare a actului administrativ a fost formulată cu respectarea termenului impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, cauza trebuie examinată pe fond, și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA București - Sucursala Regională de CF Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 335 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - OB