ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4566/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/5.09.2016, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României, a solicitatat anularea parțială a poziției nr. 1578 din Anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea în proprietatea publică a Municipiului Timișoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafață de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timișoara, strada x, nr. 2, județ Timiș.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1016/2005 adoptată s-a adus atingere dreptului de Concesiune/proprietate deținut de CNCF "CFR" S.A. asupra imobilului înscris în anexa nr. 2 la numărul curent: 1578, trecut abuziv în Domeniul Public al Municipiului Timișoara; arată că acest imobil a fost înscris în Cartea Funciară nr. Vechi 14 sub numărul topografic x, Stațiunea de Radiotelegrafie, str. x, suprafață de 28271 mp. Nr. CF. nou x, iar în partea a II - a B "Foaia de proprietate" a cărților funciare menționate mai sus a figurat ca proprietar Statul Român prin CFR, bunuri dobândite prin Lege.

Arată că actualmente în aceste cărți funciare figurează ca proprietar Municipiul Timișoara Domeniul Public, dobândit prin act administrativ H.G. nr. 1016/29.09.2005 emis de Guvernul României.

1.2. Hotărârile pronunțate în cauză

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 359 pronunțată în data de 28 decembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității introducerii plângerii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara - Municipiul Timișoara prin Primar și Guvernul României pentru anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005, anexa 2 nr. crt. 1578 și revenirea la situația anterioară prin recunoașterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin CFR pentru imobilul înscris în CF nr. x nr. top x, ca tardiv formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 108 din 14 ianuarie 2016, a admis recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței civile nr. 359 din data de 28 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și, în consecință, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentele prezentate în susținerea soluției, Înalta Curte a reținut că Reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București - Sucursala Regională de CF Timișoara a formulat plângere prealabilă și a solicitat Guvernului României anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1016/26.09.2005 în ceea ce privește Anexa 2, nr. crt. 1578, nr. crt. 1582, nr. crt. 1583, nr. crt. 1584 potrivit adresei expediate la data de 24 august 2016, cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, teza a II-a.

Ca atare, procedura prealabilă administrativă declanșată de recurenta-reclamantă în data de 3 mai 2016 în vederea promovării ulterioare a acțiunii în anularea actului administrativ individual, în speță a Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005, nu excede termenului de prescripție reglementat de dispozițiile legale mai sus citate, astfel încât excepția prescripției plângerii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României trebuia respinsă de instanța de fond.

În fond, după casare, prin sentința nr. 285 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei capacității procesuale a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, invocată de pârâtul Guvernul României, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României și excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.

Totodată, a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara - Municipiul Timișoara prin Primar și Guvernul României și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005, respectiv anularea poziției nr. 1578 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea publică a Municipiului Timișoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafață de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timișoara, strada x, nr. 2 (județ Timiș).

A admis cererea de chemare în judecată a Statului Român formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara conform art. 68 și 69 alin. (1).

A dispus revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara și recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român - prin CFR -pentru imobilul înscris în Cartea Funciară nr. x nr. top x, reprezentând "Stațiunea de Radiotelegrafie", imobil situat în Timișoara, str. x, în suprafață de 28.271 metri pătrați.

De asemenea, instanța a luat act că pârâții nu au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 285 din 5 octombrie 2020 au promovat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar și Guvernul României, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susținerile din actiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel, pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar și Guvernul Râmâniei au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar a susținut următoarele:

Recurentul apreciază că în mod netemeinic, interpretând în mod greșit natura juridică a terenului în litigiu si înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către parti, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei si a dispus anularea numărului curent 1578 din Anexa 2 la HG1016/2005, privind terenul mai sus menționat.

Învederează instanței de recurs faptul ca, interesul public care a determinat trecerea terenului respectiv în domeniul public al Municipiului Timișoara a fost aprobat prin HCLMT nr. 166/2003, atestat prin H.G.1016/2005 și publicat în M.O.874bis/2005, la data respectivă nefiind înscris în C.F. x Timișoara. Faptul că terenul aparține domeniului public al Statului Român, controlul de legalitate cu privire la HCL nr. 166/2003 fiind exercitat de Instituția Prefectului-Județul Timiș.

Referitor la calitatea de "uz public" a terenului situat în str. x (notată în cartea funciară str. x) nr. 2, înscris în CF x Timișoara (CF vechi nr. x), cu nr. top. x și suprafața de 28271 mp, conform art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998, respectiv conform art. 286, alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Domeniul public al comunei, al orașului sau al municipiului este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa nr. 4, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local (HCLMT nr. 166/2003, poziția nr. 1656 din anexă), dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes public național ori județean."

Susține recurentul că, având în vedere suprafața mare a terenului respectiv (28271 mp) și categoria de folosință înscrisă în cartea funciară "curți - construcții", terenul respectiv nu face parte din infrastructura feroviară publică și considerăm că nu este necesară întreaga suprafață exploatării și bunei utilizări a stațiunii de radiotelegrafie, în cazul că aceasta mai este funcțională în conformitate cu Regulamentul stațiilor de radiocomunicații din România și cu autorizația de funcționare notificată la Regia Autonomă "Inspectoratul General al Comunicațiilor".

Instanța de fond, în rejudecare, a reținut în mod greșit ca trecerea bunului în litigiu în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (2) si 4 si ale Anexei 1 pct. 1.10 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, în susținerea prezentului recurs, a învederat faptul că, aceste completări la inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, au fost însușite de Consiliul Local Timișoara prin hotărâre - act administrativ, de sine stătător, emis de o autoritate a administrației publice locale. Actele autorităților administrației publice locale sunt aduse la cunoștință publică (prin afișare în locuri autorizate și prin publicitate într-un cotidian local de mare tiraj) în condițiile prevăzute bde art. 81 din Legea nr. 24/2000, republicată și de Legea nr. 215/2001, respublicată și pot fi contestate în fața instanțelor de judecată.

Raportat la aceste aspecte, deși instanța a invocat, în motivarea soluției de admitere a acțiunii în anulare, dispozițiile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 213/1998, recurentul apreciat că s-a făcut o interpretare/aplicare greșită a legii în acest sens.

Recursul pârâtului Guvernului României

Criticând-o pentru nelegalitate, a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate și, în rejudecare admiterea recursului astfel cum fost formulat, având în vedere criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul- pârât a criticat soluția instanței de fond după casare, pentru nelegalitate, întrucât considerăm că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, care a reprezentat temei legal al adoptării H.G. nr. 1016/2005.

Recurentul a arătat că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 și, totodată, face abstracție de faptul că legea specială recunoaște hotărârilor de consiliu local caracterul de acte administrative, de sine stătătoare, cu efecte juridice proprii, care pot fi atacate în contencios administrativ de persoana interesată. Totodată, legea recunoaște consiliului local calitatea de autoritate a administrației publice prin care se realizează autonomia locală cât și atribuția de administrare a domeniului public și privat local, în exercitarea căreia sunt adoptate hotărâri de consiliu local.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior invocate reiese că, prin efectul legii, un bun de natura celui în discuție face parte din domeniul public de interes local, fiind încadrat, ca atare, prin hotărâre a consiliului local al unității administrativ-teritoriale respective.

Or, instanța, în soluționarea cauzei, a apreciat eronat asupra acestor dispoziții legale ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală.

Recurentul consideră că instanța de fond a nesocotit rolul autorității publice locale de a aprecia asupra caracterului de uz sau interes public a obiectivului în discuție, atestat ca atare la poziția 1578 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005.

Sub un alt aspect, recurentul a reiterat faptul că, ope legis, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparține autorităților deliberative ale respectivei unități administrativ- teritoriale.

Se susține în continuare că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, "Domeniul public al comunelor, al orașelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare vrin hotărâre a consiliului local...".

Din economia acestor dispoziții coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) și (2) și art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, titularul domeniului administrativ poate să dispună trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public pentru cauză de utilitate publică și să stabilească existența unei cauze de utilitate publică.

In fine, recurentul precizează că o eliminare a poziției contestate din H.G. nr. 1016/2005 s-ar fi putut realiza numai la inițiativa autorității administrației publice locale competente, care se poate pronunța asupra necesității și oportunității inițierii proiectelor de acte normative care privesc atestarea în domeniul public local, cât și asupra realității datelor prezentate în acestea.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă CNCF CFR S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind corectă reținerea primei instanțe potrivit căreia bunul se află în proprietatea statului, societatea intimată fiind concesionara acestuia.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile și prin raportare la actele și lucrările dosarului, în ordinea impusă de logica raționamentului judiciar, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurente, Înalta Curte constată următoarele:

Având în vedere faptul că recurenții au formulat critici de nelegalitate comune cu privire la hotărârea judecătorească contestată, Înalta Curte va proceda la prezentarea și analizarea acestora în mod grupat.

Astfel, este de necontestat că intimata Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională Timișoara a solicitat instanței de contencios administrativ, anularea parțială a poziției nr. 1578 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea în proprietatea publică a Municipiului Timișoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafață de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timișoara, strada x, nr. 2, județ Timiș.

Conform punctului nr. 1578 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 - astfel cum rezultă din copia anexei respective, (atașată la dosar inițial al Curții de Apel Timișoara) - s-a dispus trecerea în domeniul public al municipiului Timișoara a imobilului înscris în C.F. nr. x sub numărul topografic x, denumit "Stațiunea de Radiotelegrafie", situat în Timișoara, str. x, în suprafață de 28.271 metri pătrați.

Curtea de apel a apreciat că cererea de chemare în judecată este fondată întrucât nu se poate reține că H.G. nr. 1016/2005 este numai un act de atestare a domeniului public al Municipiului Timișoara, ci chiar actul prin care a avut loc trecerea bunului în proprietatea unității administrativ-teritoriale pârâte, în baza acestei hotărâri fiind înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate al Municipiului Timișoara.

A mai reținut instanța fondului că acest imobil nu este proprietatea reclamantei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. (care este doar concesionara bunului), ci este proprietatea Statului Român, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, conform cărora "trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăților comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar, se poate face numai cu plată și cu acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective. În lipsa acordului menționat, bunurile societății comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire".

Prin cererea de recurs, recurenții-pârâți nu au formulat critici de nelegalitate prin care să pună în discuție nelegalitatea acestui raționament, ci au susținut la modul generic faptul că trecerea bunului în litigiu în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (2) si 4 si ale Anexei 1 pct. 1.10 din Legea nr. 213/1998.

În cauză imobilul ce face obiectul speței de față a intrat în proprietatea Statului Român - prin C.F.R. - în baza Legii nr. 4287/1921, a Ordonanței Direcțiunii Generale a Justiției Cluj cu nr. 16615 din 20 decembrie 1921 și nr. 9491 din 20 decembrie 1928, a 15 Jurnalului Consiliului de Miniștri din 5 martie 1937 publicat în Monitorul Oficial nr. 51 din 15 martie 1937 și cu titlu de cumpărare: nr. 2504 din 25 mai 1923, n\ 4337 din 29 aprilie 1937. nr. 1295 și nr. 1297 din 8 aprilie 1945 nr. 2634 din 8 august 1945 și nr. 2407/1947, nr. 740 din 30 martie 1949, așa cum reiese din notarea de la nr. 1, partea a 2 - a "Proprietatea" din Cartea Funciară nr. x, Timișoara - "înscrieri cu privire la proprietate".

Statul Român a păstrat proprietatea asupra bunului respectiv până la momentul intabulării dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara prin actul contestat, respectiv în temeiul H.G. nr. 1016/2005.

Așadar, instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a dovedt emiterea unui act de transfer a dreptului de proprietate de la Statul Român la Municipiul Timișoara în afara H.G. nr. 1016/2005, care ar fi trebuit să ateste acest drept, iar nu să îl constituie.

H.G. nr. 1016/2005 este chiar actul prin care a avut loc trecerea bunului în proprietatea autorității administrativ teritoriale, în baza acestei hotărâri fiind înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate al Municipiului Timișoara.

Însă, măsura administrativă de trecere a unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ teritoriale trebuie să respecte cerințele impuse de Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În concret, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 206/2000, prin Legea nr. 713/2001 și prin Legea nr. 241/2003, "domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean", iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, "trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.

Ca atare, această trecere în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 anterior redate, preluate de dispozițiile art. 858 din C. civ.. În același sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate stipulează că:

"Dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.". De asemenea, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate și sesizării instanței, prevede că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Interpretând aceste dispoziții legale, Înalta Curte observă că, actul vătămător prin care s-a dispus trecerea bunului din proprietatea Statului Român în proprietatea Municipiului Timișoara este H.G. nr. 1016/2005, iar nu hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 166/2003, pe baza căreia a fost emis H.G. nr. 1016/2005.

Pe de altă parte, este evident că hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor și prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei.

De asemenea, Curtea reține că, prin H.G. nr. 835/24.10.2018 privind actualizarea, modificarea și completarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, administrată de Ministerul Transporturilor, concesionate Companiei Naționale de Căi Ferate " C.F.R."- S.A., prevăzută în Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în M.O. nr. 948/2018, s-au prevăzut în Anexa nr. 1 datele de identificare ale bunurilor care actualizează, modifică și completează inventarul bunurilor din domeniul public al statului prevăzute în Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.", iar în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 este menționat, la poziția 16, imobilul în litigiu, respectiv teren aferent SR CF, nr. topografic x, înscris în Cartea Funciară nr. x Timișoara .

Referitor la natura bunului în litigiu, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că terenul a fost înscris în C.F. nr. x sub nr. topografic x, denumit "Stațiunea de Radiotelegrafie", situat în Municipiul Timișoara, strada x nr. 2, jud. Timiș, în suprafață de 28.271 m.p., bunul fiind în proprietatea Statului Român, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. fiind concesionara acestui bun.

Mai este de relevat că potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 "dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ - teritoriale, asupra bunurilor care,potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".

Tot în spiritul legii, art. 3 alin. (1) din același act normativ prevedea că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ -teritoriale prin modurile prevăzute de lege".

Totodată, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevedea că:,Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege". Câtă vreme Anexa 1 din Legea nr. 213/1998 conform căreia - "Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ -teritoriale":

"Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: 10 infrastructura căilor ferate, inclusiv tunetele și lucrările de artă; (...) în mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că "trecerea unui imobil ce face parte din infrastructura feroviară în domeniul public al unei unități administrativ - teritoriale apare ca nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și (4) din Legea nr. 213/1998, raportat la mențiunea Anexei 1 pct. 1.10 din același act normativ".

Concluzia celor expuse anterior este aceea că instanța de fond în mod corect a reținut că trecerea unui imobil ce face parte din infrastructura feroviară în domeniul public al unei unități administrativ - teritoriale apare ca nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și (4) din Legea nr. 213/1998, raportat la mențiunea Anexei 1 pct. 1.10 din același act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar, și Guvernul României împotriva sentinței nr. 285 din 5 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.