Decizia nr. 2127/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererilor de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl privește pe acest reclamant și exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl privește pe acest reclamant și exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea nr. 84/2022 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl privește pe acest reclamant și exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea nr. 85/2022 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul E., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl privește pe acest reclamant și exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea nr. 103/2022 din data de 10 octombrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepția conexității, invocată de mandatarul reclamantului, și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 224/2022 din 9 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia: - a admis cererile conexate formulate de reclamanții A., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.; - a anulat în parte hotărârea nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a exonerat reclamanții A., C., D. și E. de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 RON, aplicate fiecărui reclamant în parte; - a obligat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către fiecare reclamant a sumei de 3550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2. a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând: în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare pe fond, respingerea cererilor de chemare în judecată conexate, ca neîntemeiate, iar în subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale relevante în cauză, respectiv art. 2 alin. (5) și alin. (11), art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002, în contextul analizării Hotărârii CNCD nr. 159/09.03.2022. În mod eronat, instanța de fond a reținut că faptele cu conotație sexuală la care a fost supusă persoana vătămată nu pot fi calificate drept hărțuire sexuală, întrucât aceasta ar fi contribuit la crearea sau menținerea contextului. S-a considerat astfel, nejustificat, că victima comportamentului discriminator ar fi parțial responsabilă pentru conduita discriminatorie exercitată asupra sa. Această interpretare este profund greșită, fiind contrară principiilor dreptului antidiscriminare, întrucât conduce la culpabilizarea victimei pentru comportamentele abuzive ale agresorilor. Legislația în vigoare nu permite o astfel de inversare a responsabilității juridice. Faptul că persoana vătămată a tolerat inițial anumite glume nu poate justifica conduita ulterioară a colegilor, cu atât mai mult cu cât aceasta a exprimat ulterior că respectivele comportamente au devenit abuzive și i-au lezat demnitatea. Dreptul acesteia de a solicita încetarea comportamentului și de a-și retrage consimțământul este protejat prin lege, iar orice analiză contrară este lipsită de temei legal. În mod corect, Colegiul Director al CNCD a constatat existența unui comportament repetat cu tentă sexuală, care a creat un mediu ostil și degradant pentru persoana vătămată, fapt ce se încadrează în definiția hărțuirii sexuale prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002 și în dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind interzicerea discriminării. Nu are relevanță juridică momentul la care persoana vătămată a considerat că s-a depășit limita tolerabilității, nici faptul că a ales să nu formuleze plângeri din teama de a nu-și pierde locul de muncă - context des întâlnit în cazurile de hărțuire la locul de muncă, unde relațiile ierarhice și presiunea socială împiedică raportarea promptă a abuzului. Instanța de fond a ignorat jurisprudența internațională și realitățile sociale relevante, inclusiv impactul recunoscut al mișcării #metoo și statisticile europene care arată o prevalență ridicată a cazurilor de hărțuire sexuală în rândul femeilor. Prin urmare, soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..]. Totodată, recurentul-pârât solicită, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocațial acordat intimaților-reclamanți, considerând că suma de 14.000 RON (3.500 RON/reclamant) este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de apărătorul acestora. În susținerea cererii, arată că: - deși în acțiune s-a menționat un volum semnificativ de muncă, în realitate nu a fost necesară redactarea întâmpinării (calitatea procesuală a părții neimpunând-o), iar în fața curții de apel a avut loc un singur termen (07.09.2020), ceea ce demonstrează un volum redus de activitate efectivă; - potrivit jurisprudenței constante, cheltuielile de judecată trebuie să îndeplinească cerințele de realitate, necesitate și rezonabilitate (Deciziile ICCJ nr. X/2008, nr. 405/2010, nr. 10144/2009, CEDO - Cauzele Gavrileanu c. România, Cumpănă și Mazăre c. România, Sabou și Pîrcalab c. România); - instanța are prerogativa legală de a verifica proporționalitatea între cuantumul onorariului și activitatea depusă, fără a afecta raportul contractual dintre avocat și client (Decizia CCR nr. 401/2005, art. 451 alin. (2) C. proc. civ.); - de asemenea, instanța trebuie să se asigure că drepturile procesuale nu sunt exercitate cu rea-credință și că onorariile nu sunt utilizate abuziv pentru a obține foloase excesive (Decizia Tribunalului București nr. 151/2016; Decizia ICCJ nr. 4840/2019). Prin urmare, având în vedere lipsa unei complexități reale a litigiului, volumul redus de muncă depus și principiile de echitate procesuală, solicită reducerea sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată la un nivel rezonabil.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-reclamant E. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.2. Intimatul-reclamant C. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.3. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.4. Intimatul-reclamant D. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării așa cum a fost formulat, pentru apărările dezvoltate la dosar. II. Soluția instanței de recurs II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimați prin întâmpinările depuse în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurent se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod. II.2. În ceea ce privește fondul recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin cererile de chemare în judecată conexate, reclamanții A., C., D. și E. au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 158/09.03.2022 prin care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, soluționând petiția adresată de către B.: a constatat săvârșirea de către toate persoanele reclamate a faptei de hărțuire, raportat la prevederile art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000; a aplicat sancțiunea cu amenda contravențională în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare. Prima instanță a constatat caracterul întemeiat al cererilor conexate și a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 158/09.03.2022, emisă de pârât, reținând, în esență, că, în speță, întreaga argumentație a Consiliului se bazează pe faptul că pârâta a adus la cunoștința angajatorului această situație când a considerat că s-au depășit anumite limite. Or, instanța a constatat că până la data de 25.01.2021 petenta pârâtă nu a făcut nicio sesizare scrisă și/sau verbală cu privire la faptul că ar fi ținta unor expresii ori gesturi cu conotație sexuală pe care nu le-a agreat și/sau acceptat ori față de care s-ar fi opus tacit sau expres. Astfel, la data de 25.01.2021, a trimis un e-mail directorului punctului de lucru prin care a solicitat să se dispună colegilor din departamentul în care lucrează "să înceteze să o mai atingă, să pună mâna pe unde le vine lor", ulterior a revenit cu un alt e-mail în data de 28.01.2021, e-mail ce cuprinde detaliile din petiție, iar la data de 01.02.2021, a demisionat. Nici susținerea că datorită comportamentului colegilor a fost nevoită să demisioneze nu a putut fi primită, iar conversația de tip whatsapp cu fostul șef, la care face referire Consiliul a avut loc după plecarea lui din departament, și reflecta mai degrabă intenția pârâtei de a preconstitui probe. Cât privește referirea Consiliului la cazul Weinstein, instanța a apreciat că nu este suficientă pentru a reține existența faptei de hărțuire la locul de muncă, iar aplicând-o cu ignorarea datelor concrete ale speței, s-ar ajunge la o discriminare pozitivă, în sensul că o femeie chiar dacă provoacă și întreține un comportament inadecvat, tot ea ajunge să fie victima discriminării, fapt ce contravine scopului legislației antidiscriminare. Soluția curții de apel este însușită și de instant de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normative incident la elementele factuale ale cauzei. Prin recurs, recurentul-pârât invocă aplicarea greșită a normelor legale: art. 2 alin. (5) și (11), art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002, dispoziții care reglementează interzicerea hărțuirii și discriminării, stabilind caracterul sancționabil al comportamentului cu conotație sexuală care aduce atingere demnității persoanei și creează un mediu ostil. Recurentul critică interpretarea instanței de fond, susținând, în esență, că: - instanța a minimalizat gravitatea faptelor cu caracter sexual, considerând că victima ar fi contribuit la generarea contextului; - s-a produs o culpabilizare a victimei, contrară principiilor dreptului antidiscriminare; - a fost ignorat dreptul victimei de a retracta consimțământul, protejat legal; - analiza instanței de fond contravine prevederilor legale și jurisprudenței relevante, inclusiv internaționale. În examinarea recursului formulat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile prin care instant de fond a admis cererile conexate și a anulat Hotărârea nr. 158/09.03.2022 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că citica formulată este nefondată. Astfel, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a făcut o aplicare corectă și contextualizată a normelor în materie de hărțuire sexuală, respectiv art. 2 alin. (5), art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002. Analiza instanței s-a raportat în mod echilibrat la: · comportamentul reciproc între părți, · lipsa unei reacții clare și neechivoce de opoziție din partea persoanei reclamante, · participarea explicită și activă la glumele și conduitele invocate ulterior ca fiind abuzive. Instanța de fond nu a culpabilizat victima, ci a reținut lipsa întrunirii condițiilor legale obiective ale faptei de hărțuire. În mod corect, s-a concluzionat că nu s-a probat un comportament cu efect intimidant, degradant sau ostil care să fi condus la marginalizarea persoanei în mediul profesional. De asemenea, recurentul invocă în mod generic principiile dreptului antidiscriminare și jurisprudența internațională, fără a demonstra că instanța de fond ar fi încălcat aceste repere în mod concret. Dimpotrivă, instanța a aplicat normele interne și standardele probatorii reglementate de O.G. nr. 137/2000, inclusiv art. 20 alin. (6), procedând la o apreciere nu doar formală, ci și substanțială a contextului descris în cauză. Faptul că petenta a formulat obiecțiuni doar la finalul raportului profesional, și în contextul unei demisii voluntare, a fost interpretat rezonabil ca o reacție post-factum, fără a fi susținută de o conduită constantă de opoziție față de faptele reclamate. În fine, instanța de fond a analizat și respins calificarea faptei ca hărțuire sexuală, constatând că petenta: nu a fost marginalizată, nu a fost supusă unui mediu ostil, nu a formulat plângeri în timp util și a participat activ la interacțiunile contestate. Această analiză este în acord cu definiția legală a hărțuirii și nu se bazează pe culpabilizarea victimei, ci pe insuficiența elementelor probatorii esențiale. Înalta Curte apreciază că recurentul nu demonstrează o aplicare greșită a normelor de drept material. Reproșurile formulate se rezumă la un dezacord asupra interpretării probelor, fără să identifice o eroare de calificare juridică sau lipsa unei norme incidente în analiză. În concluzie, soluția de anulare în parte hotârârii CNCD este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentința pronunțată fiind legală și temeinică. Cât privește solicitarea de aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită, neintrând în categoria motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., așa cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul CNCD, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,