ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2025

Ședința publică din data de 14 martie 2025

Asupra Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 15.07.2014 (urmare a declinării competenței teritoriale de la Curtea de Apel Pitești), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, suspendarea executării deciziei nr. 1247/19.12.2013, până la pronunțarea instanței de fond.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2214 din 7 august 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, și suspendată executarea deciziei președintelui A.S.F. nr. 1247/19.12.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile anterior menționate a declarat recurs reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Instanța în mod greșit a apreciat că în speță a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cu privire la aparența de nelegalitate a actului administrativ, a arătat că, la emiterea actului administraiv de sancționare reprezentat de Decizia A.S.F. nr. 1247/19.12.2013, au fost avute în vedere evenimente si informații comunicate de persoane juridice a căror activitate au legătură directă cu activitatea pieței de capital, aspectele de fapt reținute în sarcina reclamantului și a celorlalți administratori ai B. S.A., precum și întemeierea în drept a actului administrativ individual suspendat, fiind de natură să demonstreze aparenta de legafitate a acestuia.

A precizat că intimatul reclamant deținea, la data supusă controlului, funcția de administrator în cadrul sacieeții B. S.A., astfel încât, actul administrativ de sancționare suspendat îndeplinea condițiile de legalitate și validitate.

Decizia A.S.F. nr. A/1247/19.12.2013, suspendată de instanța de fond, conține descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia și a fost emisă de către CNVM ca urmare a unei activități de control, analiză și investigare a faptelor constatate în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin Statutul său, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr: 297/2004 privind piața de capital.

Instanța de fond a apreciat că intimatul-reclamant a dovedit îndeplinirea condiției privind cazul bine jastificat întrucât, din actele depuse la dosar rezultă că "există dubii ca privire la calitatea reclamantului de membru în Consiliul de Administratie al B., în perioada supusă controlului.

A susținut că la data emiterii actului administrativ ale cărui efecte au fost suspendate informatiile existente în cadrul A.S.F. la dosarul intermediarului B. S.A. precum și datele înregistrate la Oficiul Registrului Camertului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la data de 27.01.2014 au dovedit că intimatul/reclamant deținea functia de administrator ai B.. Prin urmare, contrar aprecierilor instanței de fond, măsura de sancționare dispusă de A.S.F., atât cu privire la intimatul-reclamant, cât și cu privire la toate persoanele care au deținut funcția de administrator al B., a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale speciale în vigoare și în baza prerogativelor cu care această autoritate a fast învestită prin lege.

Actul administrativ atacat a fost emis temeinic și legal, întrucât informațiile deținute de A.S.F. la data emiterii actului atacat, nu ridicau suspiciuni cu privire la calitatea intimatului-reclamant în cadrul societății B..

Faptul că A.S.F. a solicitat concursul organelor de cercetare penală nu duce la concluzia implicită că asupra actului administrativ atacat planează suspiciuni cu privire la legalitatea acestuia.

De altfel, inclusiv reclamatul susține în conținutul cererii de suspendare faptul că acesta într-adevăr figurează în evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea, in calitate de administrator al S.C. B. S.A..

Prin urmare, astfel după cum reiese și din actele anexate precum și din cererea de chemare în judecată promovată de reclamant, toate motivele reținute de AS.F. în conținutul actului administrativ de sancționare corespund realității astfel că, Decizia A.S.F. nr. 1247/19.12.2013 se bucură de prezumția de legalitate, cel puțin până la data încheierii cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală.

Așadar, Decizia A.S.F. nr. 1247/19.1.2013, a cărei executare a fost suspendată de instanța de fond, a fost emisă de AS.F. în conformitate cu dispozițiile legate speciale în vigoare și în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

Cu privire la cea de a doua condiție a pagubei iminente pe care instanța de fond a considerat-o de asemenea îndeplinită, având în vedere că amenda de 30.000 RON, dacă va fi pusă în executare este de natură a produce reclamantului un prejudiciu.

În situația în care intimatul-reclamant a achitat amenda, acesta are posibilitatea recuperării sumei de la organele fiscale, dacă se dovedește că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale sau că informațiile cuprinse în conținutul acestuia nu corespund realității, context în care chiar autoritatea ar proceda la revocarea lui sau instanța l-ar anula ca nelegal.

Prin textul de protecție cuprins în art. 14 din Legea nr. x, legiuitorul a avut în vedere să îl apere pe particular împotriva producerii unor pagube iminente care cu greu ar putea fi acoperite" chiar dacă actul administrativ care le-ar cauza va fi ulterior anulat. Or, în speță, plata unei sume ae bani către bugetul de stai, chiar dacă. ulterior, actul administrativ în baza căruia a fost făcută plata a fost anulat de către instanța judecătorească de contencios administrativ ca fiind ilegal, nu poate să constituie un motiv de suspendare a aplicării actului administrativ, pentru a se evita

Așadar, producerea unei pentru pagube a iminente, prezintă relevanță pentru a decide admisibilitatea unei cererii de suspendare, instanța este obligată să examineze probele și să constate în ce măsură, raportat la circumstanțele concrete ale spetei, la situația patrimonială și personală a reclamantei, la conduita acestuia, cazul este temeinic justificat. Reclamantul nici nu a făcut dovada faptului că s-ar fi trecut la executarea silită a sancțunii cu amenda sau a întinderii patrimoniulul său, pentru ca instanta să poată aprecia dacă achitarea sumei respective este de natură să o influențeze semnificativ.

Or, cum reclamantul nu a arătat în ce mod suma stabilită cu titlu de amendă l-ar prejudicia iremediabil patrimonial și nu face niciun fel referire la intinderea acestui patrimoniu, în prezenta cauză nu sunt motive suficiente pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării a executării actelor administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 554/2004.

Față de cele de mai sus, este evident că nu se poate reține de către instanță niciunul dintre argumentele invocate de reclamant susținerea "aparenței de nelegalitate" a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea prezentei căi de atac ca fiind nefondată, cu consecința mentinerii ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii speței deduse judecății.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar constată că recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de suspendare a Deciziei nr. 1247/19.12.2013, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 30.000lei reclamantului și i s-a interzis acestuia, pe o perioadă de 3 ani, dreptul de a ocupa o funcție, de a desfășura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în temeiul Legii nr. 297/2004.

Prin hotărârea, care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus admiterea cererii de suspendare formulate de reclamantul A., în aprecierea generală că sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de textul de lege de la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond este legală, fiind pronunțată în urma administrării unui probatoriu complet, după o motivare corespunzătoare și cu intepretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile speței.

Criticile pârâtei din cererea de recurs se circumscriu motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea normelor de drept material ce reglementează instituția suspendării executării actului administrativ, respectiv împrejurarea că reclamantul nu a reușit să probeze existența cazului bine justificat, decizia atacată bucurându-se de prezumția de legalitate.

Înalta Curte va proceda la analiza criticilor expuse de recurenta - pârâtă în cadrul căii de atac doar din perspectiva motivului de casare ce vizează interpretarea și aplicarea normelor de drept material în cauză de la art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Luând act de faptul că s-a invocat de către recurenta - pârâtă faptul că instanța de fond a încălcat normele de drept material de la art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituția suspendării executării unui act administrativ, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat cu motivarea ce va fi oferită în paragrafele care urmează.

Astfel, Înalta Curte amintește că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la prima condiție legală, respectiv existența unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în jurisprudența sa constantă, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din cele anterior expuse și coroborate cu actele și înscrisurile existente la dosar, la o cercetare în aparență, reiese, așa cum a constatat și prima instanță de judecată, că aspectele invocate de reclamant în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat sunt de natură a crea o îndoială serioasă și evidentă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare o solicită.

Astfel, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte reține că prin hotărârea nr. 1/25.01.2011, Adunarea generală ordinară a acționarilor B. S.A. a prelungit, pentru o perioadă de 4 ani, mandatul membrilor Consiliului de administrație, printre aceștia fiind nominalizat și reclamantul A.. Această hotărâre a fost înscrisă în Registrul comerțului prin încheierea nr. 500653/2012 .

În fața primei instanțe de judecată dar și prin întâmpinarea din recurs, reclamantul a susținut că, de la începutul anului 2008, nu a mai avut niciun fel de raport juridic cu B. S.A. În același sens, prin adresa nr. x/21.03.2014, președintele Consiliului de administrație a arătat că reclamantul nu a fost convocat și nu a participat la ședințele AGA sau CA ori la luarea deciziilor, nu a semnat documente în numele și pe seama societății, nu a fost niciodată remunerat ca membru al CA sau pentru alte servicii, nu a solicitat și nici nu a avut acces la ștampila sau documentele societății.

Prin adresa nr. x/27.02.2014, pârâta a comunicat reclamantului faptul că "aspectele privind calitatea de membru al Consiliului de administrație, în considerarea căreia a fost emisă decizia nr. 1247/19.12.2013, au fost transmise spre verificare organelor de cercetare penală competente", iar "soluționarea plângerii prealabile depinde într-o măsură determinantă de dovedirea calității/lipsei calității de membru al Consiliului de administrație", astfel că "este evident că, până la momentul la care va fi lămurită incertitudinea legată de calitatea în care reclamantul a fost sancționat, se află în imposibilitate de a soluționa plângerea prealabilă".

Din cuprinsul sesizării adresate de A.S.F. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrată sub nr. x/28.02.2014, prima instanță a reținut, în acord și cu opinia Înaltei Curți, învestită cu exercitarea controlului judiciar al hotărârii de la fond, că pârâta a menționat, printre altele, următoarele: "analiza documentelor aflate la dosarul B. S.A. a relevat diferențe între semnăturile atribuite domnului A., anterior și ulterior datei la care au încetat raporturile de muncă ale acestuia cu societatea, respectiv 01.02.2008". Prin urmare, există dubii cu privire la împrejurarea că reclamantul a deținut sau nu, în perioada supusă controlului, funcția de administrator al B. S.A.

Aceste împrejurări de fapt, care au determinat pârâta să decidă amânarea soluționării plângerii prealabile și sesizarea organelor penale, constituie, în aceeași măsură, indicii de natură a justifica în mod obiectiv și temporizarea executării deciziei nr. 1247/19.12.2013, concretizată în urmărirea silită a amenzii contravenționale în cuantum de 30.000 RON.

În concluzie, și instanța de control judiciar, alături de judecătorul fondului, apreciază că împrejurările invocate de reclamant precum și amânarea soluționării plângerii prealabile și sesizarea organelor penale de către pârâtă sunt de natură a contura aparența existenței unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ, care fundamentează condiția cazului bine justificat astfel că, în mod obiectiv, se impune temporizarea efectelor acestuia.

Pentru argumentele anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea actului atacat, reclamantul, reușind, la nivel de aparență să demonstreze o îndoială rezonabilă cu privire la legalitatea actului administrativ.

Înalta Curte are în vedere și că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente este îndeplinită, dacă actul administrativ va fi pus în executare reclamantul va fi obligat la plata unei amenzi în cuantum de 30.000lei.

Astfel, prejudiciul produs este și iminent, întrucât la data de 16.02.2014 a fost emisă somația nr. 19957 de către compartimentul de specialitate al Primăriei mun. Vâlcea, urmând a se proceda la urmărirea creanței înscrise în actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de recurs formulată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre criticile aduse sentinței de fond nefiind aptă a conduce la reformarea soluției din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac a recursului.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 2214 din 7 august 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.