ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133/S din data de 31 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2023, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, respectiv de la data de 15.09.2022 și până la data de 15.12.2023. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din data de 12.12.2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 117/C/15.12.2023 a Curții de Apel Brașov, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărâri, iar în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței pe numele inculpatului A..

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 10.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1.000 RON este aferentă procedurii de cameră preliminară și fazei de judecată.

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A., la data de 14.09.2022, în timp ce se afla pe raza municipiilor Săcele și Brașov, județul Brașov, a participat la vânzarea a 2.150 comprimate de amfetamină martorului colaborator "B." de către C. și D., pe care i-a pus în legătură cu E., primind în urma efectuării tranzacției suma de 30.000 RON, din care 5.000 RON îi erau destinați cu titlu de răsplată pentru participația sa penală, iar diferența urma să o înmâneze lui E..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..:

Prin decizia penală nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 133/S din data de 31 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2023, pe care a menținut-o.

În baza art. 399 alin. (1) rap. la 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea din data de 12.12.2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 117/C/15.12.2023 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 255 C. proc. pen. coroborat cu art. 162 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de apelantul inculpat A. având ca obiect restituirea telefonului mobil marca x, de culoare neagră cu seriile IMEI 1 x și IMEI 2 x, COD ACCES x. În baza art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 200 RON.

Decizia penală nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală a fost comunicată către inculpatul A. la data de 18.11.2024 la sediul cabinetului de avocatură, fila x și prin afișare la data de 15.12.2024 la domiciliul din Săcele, iar la data de 11.01.2025 la Penitenciarul Aiud.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 10.02.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 19.12.2024.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 20.12.2024.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.02.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea de către instanța de apel, iar în subsidiar, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea având în vedere incidența prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esență, a susținut că urmare a analizării probatoriului administrat și a susținerilor instanței de fond și a instanței de apel, solicită să se constate că nu există absolut niciun element probatoriu din care să rezulte o eventuală participare a acestuia, în sensul stabilirii unui anumit preț sau a unei cantități, ci singura chestiune care a condus la reținerea unei astfel de fapte, a fost interpretarea dată de către instanța de apel, mesajului text comunicat de către F., către E..

Așadar, presupusa sa acțiune din primul palier infracțional esențial (paliere enumerate și expuse în decizia penală atacată), respectiv din cadrul împrejurărilor și a realei situații de fapt existente la locul numit "G.", a fost în mod efectiv prezența sa în acele împrejurări, prezență care fără o presupusă acțiune ilicită, nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) si 2 din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea palier, raportat la declarațiile date în cauză, astfel cum și instanța de apel a constatat, contrar instanței de fond, nu a fost prezent în mod efectiv la toate discuțiile pe care le-au purtat cei din interiorul curții, acesta fiind în interiorul casei în majoritatea timpului, iar conform declarațiilor analizate, discuțiile s-au purtat între E., H. și D., deoarece nu a asistat la acele discuții.

Din probatoriul administrat, singura acțiune a sa a fost cea de a fi prezent în interiorul respectivului imobil, fără a participa în mod activ la anumite discuții și la întocmirea unui anumit plan în vederea vânzării comprimatelor, iar locul în care urma să se deplaseze a fost stabilit de D., care i-a comunicat la plecare "ne vedem la I. pentru a face o cinste".

Așadar, presupusa sa acțiune din al doilea palier infracțional esențial, respectiv din cadrul împrejurărilor și a realei situații de fapt existente de la locuința din Săcele, a fost în mod efectiv prezența sa în acele împrejurări, astfel cum și instanța de apel a constatat, prezență fără o presupusă acțiune ilicită, și care nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală.

Presupusa sa acțiune din cel de-al treilea palier infracțional esențial, respectiv din cadrul împrejurărilor și a realei situații de fapt existente la I., a fost în mod efectiv prezența sa în acele împrejurări, prezență care fără o presupusă acțiune ilicită, nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

A mai susținut că relevante sunt declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. Însă, instanța coroborează declarația martorului colaborator, doar cu declarația numitului D., astfel că, nu rezultă că a fost coroborată cu ansamblul probelor existente, ansamblu care a fost îndepărtat de la soluționarea cauzei. De asemenea, relevant este și faptul că acesta a mai auzit doar de numele unei singure persoane, pe nume E., fără a-l descrie în vreun fel pe acesta și fără a preciza în niciun moment numele inculpatului.

Raportat la susținerile menționate anterior, chiar dacă sunt greu de conceput a fi credibile, a menționat că nu a avut în niciun moment vreo legătură cu această tranzacție, fiind o persoană care s-a lăsat condusă de anturaj și a ales să stea lângă anumite persoane nepotrivite, persoane care i-au adus o situație ca aceasta. A subliniat că în urma analizării proceselor-verbale de transcriere a declarației colaboratorului, proceselor-verbale de interceptare, interceptările realizate în baza ordinului european de anchetă, nu s-a regăsit nicio activitate presupusă a fi realizată de către acesta, nefiind identificat în zona infracțională.

Așadar, simplele supoziții, susținute doar de teoria administrării probelor nu pot conduce la concluzia că fapta săvârșită, raportat efectiv la acțiunile sale reale, este o faptă prevăzută și pedepsită de legea penală, astfel încât, prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește, nu a fost răsturnată, iar soluția de achitare este cea care rezidă din întreaga economie a actelor existente la dosarul cauzei.

O altă chestiune subliniată, a fost faptul că din cuprinsul probatoriului se regăsesc nu una, ci cinci declarații din care rezultă reala situație de fapt, însă instanța de fond a apreciat că niciuna dintre aceste declarații nu poate fi luată în considerare, cu toate că sunt singurele declarații din cadrul acestui dosar, chiar și singurele probe, dat fiind faptul că restul declarațiilor nu sunt date în calitate de martori, ci de suspecți sau inculpați, pe când instanța de apel a apreciat că pot fi luate în considerare.

Astfel, nemaiavând o participație penală efectivă, instanța de apel i-a imputat o altă stare de fapt, stare de fapt cu care aceasta nu a fost investită, fiind o stare de fapt neconformă cu realitate, încălcând inclusiv principiul dublului grad de jurisdicție.

În acest sens, prin raportare la faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței de judecată, la probatoriul existent și la motivele instanței de apel care a achiesat în parte la apărările reale ale acestuia, rezultă că în cauză așa zisa participare penală a sa constă exclusiv în prezența sa la "G.", locația din Săcele, la I. și la J., prezență care nu a fost urmată în niciun moment de o acțiune ilicită, fiind tot timpul prezent cu numitul K. și F..

Raportat inclusiv la literatura de specialitate juridică penală, înainte de a fi o problemă de drept, regula "in dubio pro reo" este o problemă de fapt, iar înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Așadar, practica judiciară a relevat faptul că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă nu cere existența unei certitudini absolute în determinarea vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, însă trebuie să se afle în proximitatea acestei certitudini, în scopul garantării eficiente a prezumției de nevinovăție.

În final, rezumând toate aspectele relevante, a susținut că inițial a fost cercetat pentru faptul că a supravegheat zona din parcarea I., a primit o sumă de bani în urma ajutorului acordat și a fost cercetat sub forma autoratului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, urmând ca ulterior, în cursul urmăririi penale, să nu mai existe o astfel de ipoteză, respectiv aceea că a supravegheat zona, deoarece nu mai era o formă clară de autorat, ci starea de fapt s-a modificat, rezultând că de această dată i-a pus în legătură pe inculpații E. și D. cu inculpatul C., în vederea realizării tranzacției, iar în urma acestei acțiuni a primit suma de 30.000 RON, din care suma de 5.000 RON, îi era destinată cu titlu de răsplată pentru participația sa penală.

Prin urmare, raportat la toată această stare de fapt, de unde rezultă faptul că după o perioadă de mai bine de 2 ani și după finalizarea a două cicluri procesuale, nu este clar ceea ce i se impută cu adevărat, fiind lipsit de orice apărare în urma constatării unei noi stări de fapt în faza de apel, a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul în care nu se poate constata de către instanță, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acțiunile rezultate a fi realizate de către acestea sunt fapte prevăzute de legea penală.

În temeiul prevederilor art. 441 C. proc. pen., în cazul în care se va admite în principiu cerere de recurs în casație, a solicitat suspendarea în tot a executării hotărârii penale, rămânând la aprecierea instanței de judecată dacă se impune sau nu respectarea unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Acest remediu procesual este menit să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permițând cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

Cu titlu prealabil, se reține că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 772/AP din 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023), domiciliul, cererea fiind semnată de apărătorul ales al recurentului, avocat L., cu împuternicire avocațială aflată la fila x.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte a reținut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

În ceea ce privește lipsa vinovăției prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menționat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că deși recurentul și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează temeinicia soluției de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, recurentul susținând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo, solicitând, practic, reținerea unei alte situații de fapt cu consecința achitării. Or, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Ca atare, Înalta Curte reține că, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea formulată de inculpatul A. neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.